Pe altcineva, acea rochie cu umerii extrem de lăsați, încât se vedea zona în care brațul se unea cu trunchiul, nu ar fi fost atât de spectaculoasă cum arăta pe Lilith.

Corsetul îi fusese strâns sub privirile riguroase ale Victoriei care nu voia ca pe fiica ei să o considere cineva o damă frivolă. Mânecile erau transparente de la cot, având picățele aurii, în ton cu panglica de la spate. Dantela, nelipsită, îi mângâia spatele și se unduia șerpuitor pe fustele grele. Era cu adevărat o rochie muncită și grea care o făcea să arate atât de atrăgătoare, încât servitoarea ei amuți.

În cele din urmă, cu mâinile tremurându-i, îi prinse părul într-un coc din care se prăvăliră câteva șuvițe. Un medalion înconjură delicat gâtul fetei, astfel încât servitoarea șopti:

— Până la finalul nopții veți fi logodită, milady...

Privindu-se în oglindă, Lilith se întrebă dacă asta își dorea, să se mărite. Posibil. Oasele centurii superioare împungeau ademenitor pielea și știa că trebuia să înnebunească orice tânăr din sala de la Almack, numai că, pentru început, sora lui Adam voia doar să se distreze.

Așteptase momentul acesta de când începuse să poarte corset, iar asta se întâmplase foarte devreme. Să iasă în Societate și să participe la baluri – nimic nu putea fi mai frumos! Avea emoții îngrozitoare, iar ele formaseră o furtună în stomacul său. Fu anunțată că ducele sosise, iar asta îi dădu și mai tare bătăi de cap. Va fi însoțită de el peste tot... Expiră, ridicându-și capul și încercând să aibă încredere în sine, când coborî șirul de trepte. Omul acesta de jos, atât de atent îmbrăcat și cu acel ceva ce nu aparținea niciunui domn pe care-l văzuse până atunci, o privea de parcă acum o vedea pentru prima dată.

Spusese că nu îl interesa, dar privirea lui... Își mușcă buzele pentru a nu izbucni în râs. În fața lui, primi o înclinare de cap și, fără alte comentarii pe care Lilith le-ar fi găsit potrivite, Lucian îi întinse brațul. Degetele sale cu mănuși aurii prinseră jacheta neagră a ducelui, iar după Victoria ieșiră, instalându-se în trăsură. Era mare și încăpătoare, ceea ce îi permise lui Lilith să nu îl privească pe duce, ci tapițeria banchetei pe care stătea. Știa că ochii lui nu se deslipiseră o clipă de la pielea sa, de pe rochia care combina albul cu auriul. Atingerea lui îi pricinuise deja destulă îndoială în suflet ca să își mai dorească să interacționeze cu el.

O pusese să aleagă, iar ea luase decizia optimă, chiar dacă... tresări, trecând peste o groapă. Degetele lui pe brațul ei... Era doar proastă!, își zise. Nimic nu se întâmplase la micul dejun între ea și duce. Magia sau ce fusese ea trăise în imaginația sa. Sclipirea din ochii lui Lucian era datorată strălucirii rochiei și atât.

— Văd că apreciați munca modistei lui Lilith!, exclamă Victoria, pândind momentul potrivit.

— Trebuie să recunosc că nu am văzut ceva mai frumos ca... – fata tresări și își ridică privirea spre el pentru a-l vedea rânjind și adăugând – rochia aceasta. Decolteul, dacă îmi permiteți, e cam adânc pentru fiica dumneavoastră.

— Este exact acolo unde trebuie!, zise Victoria, privind-o pe Lilith cu mândrie. Și spatele ei? Spatele e aproape descoperit pentru a arăta toată această frumusețe cu care a fost binecuvântată.

— Spatele, da..., zise ducele.

Pe Lilith o enerva faptul că se discuta despre ea de parcă nu ar fi fost acolo și o mai deranja și comentariile ducelui. Dacă tot insistase că nu îl interesa, de ce îi remarcase spatele? Ce îi păsa lui, de fapt?

Ajutată de lacheu, Victoria ieși prima pe King's Street. Ducele fu al doilea, întrucât Lilith rămăsese pierdută, cu mâinile reci, să privească clădirea în care își va petrece prima seară din multe altele dansând. Oftă și se ridică de pe banchetă, ajutată de Lucian să coboare. Atunci când trăsura se urni în spatele lor, iar bărbatul rămase încă alături de ea, îi simți respirația caldă pe gât în timp ce vocea lui îi șoptea:

— Aș vrea să stai departe de probleme în seara aceasta.

Îi zâmbi valetului se la intrare și o susținu în timp ce ajungeau în salon cald.

— Nu știu cum arată aceste probleme, îi replică.

— Asta e simplu, mâna lui trecu peste umărul ei, schimbându-și poziția față de ea. Acolo sunt mai mulți lorzi. Cred că deja îi vezi. Era adevărat. O mulțime de domni care vorbeau între ei, de doamne și domnișoare angrenate într-o discuție plăcută, parcă o așteptau pentru a o devora. Singurul cu care ai voie să vorbești e Grovestone. Alfred, viitor conte de Grovestone. Pricepi?

Lilith se încruntă și vru să protesteze. Cum să vorbească numai cu un bărbat? N-avu timp să îl întrebe asta, căci fu aruncată în sală, iar pentru un moment toate privirile se blocară asupra ei. Simți prezența ducelui trecând prin spatele ei și pierzându-se în mulțime și amuți. Era absolut singură, în fața tuturor oamenilor prezenți la acest eveniment care marca începutul Sezonului londonez. Unii se uitau cu blândețe, alții cu admirație și poftă, iar majoritatea femeilor o priveau pline de ură.

Brusc, tensiunea se încheie, fiecare reluându-și activitatea, când Victoria o prinse de mână și o trase după sine într-un grup care formase un cerculeț aproape de ieșire. Cinci doamne și domnișoare o întâmpinară vesele, iar Lilith găsi puterea de a zâmbi, chiar dacă acum i se părea că, pe ea, corsetul era prea strâns și că avea să leșine. Privi peste umăr la cel care o urmărea din colțul în care ajunsese. Ducele de Queensberry își ridică o singură dată ochii spre ea, iar Lilith se cutremură amintindu-și de degetele lui pe pielea ei. Era o senzație mirifică și unică, care o făcu să se îmbujoreze.

*

Crezuse că avea să fie mai ușor să păzească o fătucă, dar când aceasta arăta așa și vorbea așa și gesticula așa... Își închise degetele pe paharul pe care îl ținea în mâini. Limonadă. O nenorocită de limonadă! Avea nevoie de ceva mai tare, pe Dumnezeu!

Se întoarse la bufet nervos și observă că avea și ceai. Își dădu ochii peste cap și oftă din tot sufletul. Se simțea mai bătrân și mai obosit ca oricând. Iar Lilih nu făcea deloc ceea ce îi spusese. Vorbea cu toată lumea, cu toți gentelmenii care se formaseră în jurul ei. Erau de-a dreptul penibili! Înnebuniți după o puștoaică de optsprezece ani.

O puștoaică ai cărei sâni arătau nepământeni, cu umeri osoși și frumoși, cu o talie...

Se opri, căci o erecție într-o sală de bal plină de deputante era singurul lucru pe care și-l dorea. Ar fi putut să plece, dar avea o promisiune de îndeplinit.

— Queensberry!, îl auzi pe Maxfield și îi simți lovitura pe spate.

De lângă el, Upperton, care părea îmbujorat, fără să își dezlipească ochii de la Lilith, ce râdea și atrăgea invidia doamnelor, rămase fără parteneri, adăugă șiret:

— De ce n-ai zis, omule, că ai o zeiță în grijă? Veneam și îmi asiguram un loc de la bun început!

— Pentru ce să îți asiguri tu un loc?, Queensberry era de-a dreptul sâcâit, mai ales când vedea toate acele mâini încercând să atingă o parte din Lilith. Nu te însori!

— Cred că m-am răzgândit, spuse Upperton.

Ducele înjură, făcând-o pe o doamnă învârstă să icnească lângă bolul cu limonadă și se desprinse de cei doi, dezgustat. Era în cea mai oribilă stare de spirit, așa că, strângând din dinți și încercând să nu împartă pumni în stânga și în dreapta, trecu prin gloata de admiratori.

— Nu, mulțumesc!, zâmbi ea spre lord Crossfield, un bărbat trecut de cincizeci de ani, văduv, chel și burtos care roși imediat atunci când ea îi oferi un surâs binevoitor. Mi-ar plăcea, dar...

— Domnișoară?, își strânse ducele mâinile pe lângă corp, prinzând-o de cot și trăgând-o din mulțimea care se aduna imediat la loc, oriunde era și Lilith. Mă scuzați, domnilor, dar trebuie să vorbesc cu domnișoara aceasta.

— Nu știam că vrei să te însori, Queensberry, plescăi Corssfield, iar câțiva îl aprobară.

I-ar fi spus că nici el nu știa că își caută o fiică pe care să o adopte, dar se mulțumi să zâmbească răutăcios și să lămurească marea de bărbați:

— Din nefericire, sunt responsabil pentru această tânără, în lipsa fratelui său.

Ochii tuturor luciră. Știa că acum, odată informația lansată, avea să fie agasat cu cereri pentru a dansa cu Lilith, pentru a o vizita la prima oră pe Lilith, pentru a o...

— Și acum, dacă ne scuzați!, ridică tonul pentru a fi auzit de toți cei care începură să se evapore; nimeni nu voia să provoace mânia ducelui și, cunoscând acum situația, îl vor agasa altfel, încercând să câștige un avans. Vino!, îi zise fetei, iar aceasta aproape că alergă, târâtă prin sala de bal până la cel mai apropiat balcon. Îi dădu drumul, luând guri mari de aer pentru a se calma. Ce crezi că faci?

Lilith era îngrozitor de obosită. Pierduse șirul dansurilor – noroc cu mama care le notase pe un carnețel -, iar după ce aceasta o părăsi pentru a se duce în încăperea dedicată doamnelor, toți lupii aceia săriseră pe ea. Își impusese să fie politicoasă pentru a nu deranja pe nimeni, chiar dacă o parte considerabilă rămânea frustrată: femeile. Avusese câteva dicuții plăcute cu două deputante și o femeie mai în vârstă, dar asta fusese tot. Era atât de privită de sus, încât avea impresia că nu se integra.

Încercă să își umezească buzele, dar nu reuși. Era încinsă, iar aerul din noapte, aerul care se apropia de miezul nopții, îi atingea plăcut pielea. Avea totuși gâtul uscat și nu putea face nimic pentru a-l drege fără să intre în vizuina lupilor.

— Îmi fac debutul, domnule, ce crezi că fac?

— Eu ți-am zis să vorbești cu Grovestone!, îi reaminti, aproape urlând.

— Minunat acest Grovestone, își închise ochii obosită. Păcat că nu îl cunosc...

Ducele se plesni mental; Victoria nu cunoștea planurile fiului ei de a o mărita pe sora sa cu viitorul conte, iar el fusese prea preocupat să stea departe de ademenitoarea ființă care îl enerva cumplit pentru a-l trage pe timidul Alfred spre ea. Își îndreptă ochii spre ea și o studie. Arăta cu adevărat obosită, ba chiar terminată. Îi întinse paharul din care nu băuse, iar ea îl luă recunoscătoare, cu mâinile tremurânde. Îl goli dintr-o înghițitură pofticioasă, timp în care observă gâtul mișcându-se ascendent și descendent spre deliciul ochilor săi.

— Este vina ta că de-abia mai sufli, îi reaminti. Trebuia să mai și refuzi și, în principal, trebuia să vii la mine când nu te-a contactat niciun Grovestone.

— O lady nu se duce niciodată la un bărbat. De fapt, făcu ea și se sprijini de gratiile care o despărțeau de exterior, nici nu ar trebui să fiu aici, cu dumneata, singură, lord Queensberry.

Lucian nu curtase niciodată deputante, deci nu i se întâmplase să mai rămână singur cu vreuna. Învățase cândva aceste maniere, dar le uitase la fel de rapid. Văduvele și amantele erau mult mai bune decât orice adunătură de virgine. Se sprijini cu mâna de gratii și observă paloarea spatelui ei. Aceasta era o rochie pe care nu ar fi trebuit să o poarte niciodată.

— O lady nu poartă așa o rochie, decât dacă este în pat. Cu soțul ei.

Lilith privi luna care se ridicase înjumătățită pe cer. Zâmbi.

— Deci rochia e de vină?

— Ce altceva să fie?, o întrebă el răstit. Îți observ totul tău femeiesc!

— Nu sunt sigură că știu la ce vă referiți, domnule, prin „totul meu femeiesc", dar vina nu este deloc a mea. M-ați părăsit...

Nenorocită să fie să dea vina pe el! Nu o părăsise! Îi urmărise atent instinctele de supraviețuire în Societate. O educase!

— Nu am făcut asta!, se apără îndârjit. Doar nu era să stau după tine toată seara!

— Încep să cred că atât mama cât și fratele meu a înnebunit de-a binelea. Ea mă agasează cu dansurile și îmi prezintă feluriți domni, pe când el îmi trimite un înlocuitor iresponsabil.

— Mă jignești!, îi atrase atenția.

— Oare? Lilith își ridică o sprânceană, față în față cu el. Fratele meu și-ar fi rezervat primul dans dacă era aici!

Amândoi strânseseră atât de tare de maxilar, încât acesta părea mult prea proeminent. Cu ea atât de aproape, cu trupul ei emanând atâta foc și atâta duritate, ducele nu putea să nu îi observe buzele pline, roșiatice. O domina cu statura sa, dar ea părea nici să nu observe asta. Lilith stătea mândră, înfruntându-l, și arătându-i ce tutore oribil era.

Dar avea dreptate..., trăsăturile lui Lucian se descleștară. Adam ar fi dansat cu sora lui dacă ar fi fost aici. Adam ar fi fost acolo pentru ea.

— Atunci, doamna mea, îmi rezervi următorul dans?

Lilith își strânse gura într-o linie imperceptibilă. Toată ființa lui prevăzu răspunsul, dar mintea nu își dorea să înțeleagă acea impertinență:

— Nu!

Dădu să plece, mândră, când ducele o prinse de mână și îi zise:

— Ba pe naiba!

Și o trase afară din aerul răcoros, intrând în camera supraaglomerată. Nimeni nu îl refuzase până acum, iar dacă ea voia să fie prima, atunci trebuia să îndure prețul de a fi obligată.

— Dă-mi drumul!, se apropie aceasta de el, pentru a nu fi vizibil faptul că era târâtă. Dă-mi naibii drumul!

— Limbajul!, o atenționă.

— O, acum e limbajul! Maniac sadic ce ești!, se strădui să-l împingă, observând repeziciunea cu care se apropiau de ring, sub privirile uimite ale matroanelor care nu îl mai văzuseră pe duce dansând de ani buni. Nu avea de unde să știe asta, iar când se întâmplă să se poziționeze în cercul în care cuplurile se reîntregeau, fata îi zise: Nu mă poți obliga!

— Dacă vrei să nu te faci de râs, vei dansa!, îi zise, zâmbind drăcește. Puțin îmi pasă că te voi târî pe aici!

Lilith își ridică fruntea mândră și îi oferi brațul. Prea aproape... erau prea aproape!

— Trebuie să respectăm..., încercă să îi zică, dar acordurile valsului de la miezul nopții începură, iar ea se trezi lipită de un bărbat extrem de puternic și de tare.

Iar valsul începu...

Mâinile lui erau atât de mari în comparație cu ale ei, încât, pentru prima dată, Lilith se simți dominată. Nu putea nega atracția. O simțea atât de prezentă între ei doi, acea tensiune, acel miros al excitației, că înghiți în sec și se lăsă ghidată de cel mai agreabil bărbat cu care dansase întreaga seară. Corpul lui mare era o ciudățenie în sensul că era făcut pentru asta. Degetele îi alunecară pe spatele descoperit, iar ea nu își putu reprima un oftat. Observa cineva atingerile atât de intime ale ducelui? Chiar dacă o făceau, cei de pe margini păreau fascinați și, își potoli râsul, era rândul bărbaților să fie geloși.

Mișcările li se potriveau întru totul, de parcă mai făcuseră asta și era mai mult decât natural ce se întâmpla. Întâlnindu-i privirea, într-o piruetă, se simți de-a dreptul fermecată de ochii lui. Nu mai văzuse astfel de ochi vreodată... Atât de albaștri și de pătrunzători. Se înfioră, simțind cum pumnalele de lavă i se înfig în suflet. Își mușcă buzele, cu trupul trepidându-i:

— Hai că nu-i așa de rău...

Ducele părea că își dorea să o consoleze. Credea că se temea de el? Pufni în sinea ei la ideea asta. Fusese devastată când își dăduse seama de abandonul său. Se străduise să facă lucrurile bine, fără a avea un model.

— Este departe de a fi bine.

O învârti, iar când reveni în brațele sale, Lucian își dezvălui colții:

— Adevărul e că n-am mai dansat niciodată cu...

— ... femei atât de frumoase!, îi completă ea injuria, transformând-o într-un compliment. Știu!

Era o bătălie care fu aclamată de ambele părți. La finalul valsului, o doamnă exaltată de moment veni spre ei, încă aplaudând:

— Un moment minunat, dragii mei! Ați dansat cu atâta pasiune! Bravo! Bravo!

— Vă mulțumim lady...

— MacLean. Sarah MacLean, contesă de Aberdeen. Oh, ce mi-aș dori ca dumneata, domnișoară, și ducele de Queensberry să participați la serata mea!

Își pocni mâinile entuziasmată, făcându-i pe cei doi să se privească la fel de înverșunați. Superb! În timp ce voia să își dovedească abilitățile de dansator, în timp ce fusese atât de aproape de a o ridica și de a o săruta cu toată puterea lui, contesa de Aberdeen găsise potrivit să le mai ofere o a doua șansă la un asemenea delicios desfrâu.

Strângându-și pumnii, Lilith zâmbi policos spre contesă. Știa că dacă avea să mai fie bruscată astfel de bărbatul de lângă ea, atunci serata contesei se va transforma într-un carnagiu.

Dacă v-aș spune că adevărat poveste începe de-abia în capitolul al X-lea m-ați crede? 

2751 cuvinte