La cincizeci și cinci de ani, Mary Fox se îndrăgostise lulea.

Aranjând ceea ce mulți ar fi spus că era o poțiune urât mirositoare, dar care nu era nimic altceva decât un tonic pentru digestia domnilor în vârstă, doamna Fox aproape că se dezechilibră de pe scăriță atunci când își făcu apariția el.

— Aveți grijă!

O ajută să coboare galant și îi zâmbi cu favoriții extrem de frumos lăsați să îi încadreze obrajii. Era o zi călduroasă, iar asta se citea pe chipul lui roșu cu ochelari cu rame aurii și rotunde. Îl întâlnise cu multe săptămâni în urmă și, chiar dacă nu știa ce meserie avea, considera că lucra în domeniul alchimiei. Interesat de medicina indiană, naturistă, bărbatul își apoviziona regulat cămara de medicamente cu cele mai bune plante de leac aduse tocmai din îndepăratat Scoție.

Mary era din Highlands, crescuse în Dalkeith și fusese dădaca și guvernanta unui băiețel care nu avusese deloc noroc în ale familiei. Se bucurase să afle că străinul întreprinsese o excursie în Scoția, cu câteva luni în urmă, din ce în ce mai interesat de rolul florei în evoluția omului, exact ca ea. Cu acest prilej, îl invitase la ceai și aflase că era lord, ba chiar conte. Nu îi venea să creadă una ca asta, se îmbujorase și se scuzase. Întrevederea de la ceainărie luase sfârșit.

Numai că, lordul revenise a doua zi, a doua săptămână și tot așa, până ce acceptase pe rând invitații la ceainăria din colț. Mary era mai fericiă ca oricând!

Își povestise existența, vorbise ore în șir despre experiența sa profesioană și își explicase dorința de a deveni proprietara unei spițerii. Se săturase să locuiască în casele oamenilor bogați, dubioși și să fie incapabilă să ajute odraslele acestora, căci se atașa rapid.

Asta până ce se întâmplase.

Cu o lună în urmă, o lună și două săptămâni, lordul o invitase la teatru, unul micuț în care se jucau piese preponderent lipsite de calitate. O furase momentul și, cumva, deveniseră intimi. De data aceasta, Mary Fox știa că el era alesul. Păstrase darul fecioriei sale cu atâta stoicism de-a lungul vieții, până ce se ciocnise de acest domn care îi făcea inima să sară. Nu avusese secrete față de el și își exprimase sentimentele, devenind din ce în ce mai intimi.

— Sunt puțin aiurită în această dimineață, mărturisi doamna Fox.

Îi zâmbi, iar ea se înmuie în fața acelei galanterii. Apoi, atenția lui fu distrasă de ajutorul său, Anna Cashew. Anna era cu mult mai tânără decât ea, poate chiar de-o seamă cu el, iar asta părea să o calce pe nervi în ultimul timp. Bineînțeles că aceasta doar mătura, dar doamna Fox găsi în decolteul său o depravare peste margini, astfel încât, strângându-și pumnii o expedie.

Lordul ei păru ușor șocat, dar zâmbi spre ea, semn că nu îl interesa prea tare de soara Annei. Mușcându-și buzele, îi oferi mâna înmănușată și îl întrebă:

— Cu ce te pot ajuta de data aceasta, dragul meu?

Putea să îi îndeplinească orice dorință, de altfel, căci îl iubea mai mult decât iubise vreodată pe cineva, mai mult decât ținuse la secrete și discreția clienților săi. Îl iubea suficient de tare încât să fie considerată o oarbă sentimentală.

*

Ar fi făcut orice pentru a-l ști în siguranță, motiv pentru care se temea îngrozitor de tare să îl scoată afară.

— Nu mă poți ține încuiat în casă și punct!, mârâi Lucian în direcția ei, o săptămână mai târziu, după ce se considera suficient de întremat, iar starea lui evoluase numai spre bine.

Sprijinindu-se de bastonul său de lord, care venea ca o binecuvântare în zilele acestea, păși înaintea ei în stradă, urcând în trăsură.

— Aș vrea să înțelegi, începu ea pe urmele sale, adunând poalele rochiei și urcându-se în spațiul strâmt, că încă nu am descoperit persoana care te-a atacat. Nici măcar nu știu cine e. Nici măcar nu l-am văzut!

De pe banchetă, Lucian oftă și dădu semnalul de plecare, fâcând-o să-și dea ochii peste cap.

— Nu trebuie să îți bați capul cu toate astea. În ultima săptămână ți-ai bătut capul suficient de tare, astfel încât spun că pare că tu ai fost bolnavă, nu eu.

Lilith trebuia să recunoască faptul că pierduse în greutate, pielea îi era mai palidă, iar ochii încercănați. Încercase să modifice acest aspect alături de Clara, care îi strânsese mai bine corsetul, modificând puțin din materialul rochiei verzi pe care o purta în această seară la petrecerea pe care Lucy o dădea după încheierea oficială a lunii lor de miere. Probabil că acum va fi făcut anunțul că, în timpul petrecut în doi, apăruse copilul, chiar dacă un grup restrâns știa că nu era așa.

Doamna și domnul Upperton insistaseră ca Lucian și Lilith să vină, asta în cazul în care ducele se simțea mai bine. Fiind foarte retrasă de la împușcarea lui Lucian, nimeni nu știa concret ce se întâmplase cu ducele și presupusese că fusese o boală agresivă.

Încă de dimineață Lilith insistase că nu era complet întremat, chiar dacă modul în care mușchii lui își reluau forma și structura, apetitul și nivelul glumelor fuseseră suficiente pentru a-și da seama că singura care nu își revenise din șoc era ea. Fusese prea mult pentru ea să știe că avea să îl piardă și era deja suficient că nu își împărtășea sentimentele.

— Vreau doar să fim atenți.

— Sunt atent, îi zâmbi acesta și îi oferi mâna, făcându-o să se așeze pe piciorul lui. Lilith tresări în momentul în care se așeză și vru imediat să se ridice, când el o strânse mai puternic. Să nu îndrăznești să te ridici! Nu sunt din ceară, Lilith.

Nasul atinse pielea delicată a gâtului, dezvăluită senzual de cocul frumos, monden pe care i-l aranjase Clara și din care se dezlipeau bucle seducătoare. Ochii ei se umplură de lacrimi, iar gâtul fu străbătut de ace.

— Doctorul spusese inițial că nu știe dacă vei mai merge. Nu vreau să... ei bine, ca din cuza mea...

— Nu a fost vina ta. Cum poți să spui asta? Dacă aș fi fost împușcat și nu ar fi știut nimeni de mine ore întregi? Aș fi murit, Lilith. Îi mângâie chipul, care începea să eliminea idn povara unei vini imaginare, căci soția lui era expertă în a crea situații care, în realitatea, nu existau. Merg, i-o tăie el. Este totul bine acum, Lilith. Știu cât ai suferit gândind că ai pierdut așa un bărbat chipeș ca mine, înzestrat cu o...

— Nț!, îl bătu ușor peste umăr, zâmbind. Privi în ochii lui adânci și își găsi reflexia oglindită. Își plecă privirea și îl sărută. Îi lipsiseră săruturile lui. Mâinile îi cuprinseră talia, iar gura lui continuă drumul spre gât, acolo unde o mușcă ușor. Femeia gemu și își dădu capul pe spate, moment în care, foindu-se, îl simți apăsând tare pe șoldul ei. Nu poți să faci asta! Ești incomplet vindecat!

Se trase din brațele sale, făcându-l să își plesnească mâinile de coapse.

— Fir-ar! Singurul motiv pentru care nu te pun acum cu fundul în sus e că mergem la o petrecere de întâmpinare în care va fi un preot. În rest, vezi tu, doamnă, diseară.

Amenințarea avea niște conotații atât de delicioare, că o făcea să își lingă buzele de anticipație.

Lucian, pe de altă parte, era fermecat de soția lui. Își strânse pumnii și privi pe geam. Nu fusese reaprins subiectul copilăriei lui, dar nu va mai trece mult timp și, în lipsa curiozității ei, avea să i-o spună chiar el. Trebuia să o facă. Sigur că putea petrece timpul acesta ca un bărbat fericit să aibă lângă el o femeie minunată, dar în același timp trebuia să vâneze un șantajator, care voia să distrugă această relație. Lucian nu putea lăsa asta să se întâmple. Nu putea vedea dezamăgire, șoc și milă în ochii ei. Asta l-ar fi distrus.

Înainte de a coborî din trăsură, o sărută pentru a-i reaminti de promisiunea pentru acea noapte, iar ea îi răspunse cu patos chiar sub ochii lacheului, care, roșind îi ajută să coboare.

Scena nu scăpă invitaților și, cu precădere, observă că avea o invitată deosebită în acea seară, pe Serena, fosta lui amantă. Minunat!

*

— Se holbează deranjant la el, remarcă Sarah în timp ce sorbea din limonadă. Nu înțeleg de ce Lucy continuă să cocheteze cu o astfel de stricată. Ești bine, draga mea? Pari cam palidă.

Lilith luă o gură mare din propria băutură și inspiră profund. Observase și ea modul în care îl privea Serena pe Lucian. Bineînțeles că și bărbatul îi aruncase câteva priviri. Nu ar fi trebuit să o intereseze, dar la mai puțin de doi metri se afla Alex, care o privea ca pe o pradă ușoară, iar acum se apropia chiar Grovestone de ele, alături de Clay.

— Domnule Maxfield! Lord Grovestone!, făcu o plecăciune respectuoasă și își oferi mâna contelui. Lady Aberdeen.

— Oh, dar îi cunosc pe acești domni!, zâmbi Sarah. Totuși, sunt mereu încântată să descopăr așa un cerc apropiat. Voi reveni imediat. Doamnele acelea cred că soțul meu e numai bun de însurat.

Sarah se îndreptă spre grupuleț, salvându-l pe contele de Aberdeen cu un zâmbet care ar fi putut sfâșia orice ființă vie.

— Se pare că în toate căsniciile există posesivitate și gelozie, remarcă Maxfield. Apoi, se întoarse în direcția ei și spuse. Mă bucur să vă văd, lady Lilith, pe tine și pe... – privi peste umărul ei – soțul tău. Queenbserry a fost bine? Am auzit că a fost bolnav.

— Mă tem că da, zâmbi Lilith, considerând deloc înțelept să împrăștie zvonul unei tendințe ucigașe printre membrii unei petreceri. Totul este bine acum.

— Ceea ce mă încântă, oftă Clay. Cred că ați vegheat la capul lui mult timp. De fapt, zâmbi, îmi pare mie sau amândoi arătați mult mai apropiați?

Ducesa înghiți în sec. Maxfield îi cunoscuse pasiunea anterioară pentru duce și o sfătuise în legătură cu acesta, iar ea nu îl ascultase.

— Vă bucurați?, întrebă nesigură.

— Bineînțeles!, ridică uimit din sprâncene. Știu că poate a existat un moment când v-am spus că nu este deloc înțelept să relaționați cu ducele, dar... se opri un moment și îi privi. Vă potriviți mai mult decât s-au potrivit vreodată înaintașii lui.

Ușor iritat că nu era băgat în seamă, Grovestone interveni:

— I-ai cunoscut? Am auzit că nici nu își făceau apariția în public. Privi în stânga și în dreapta. Și că ea era nebună, șușoti.

Acest aspect o deranjă pe Lilith, pentru că era vorba de socrii ei.

— Nu i-am cunoscut, răspunse gânditor Maxfield. Am fost născut și crescut în Londra, iar arborele meu genealogic nu are de-a face cu duci. Totuși, sunt apropiat de doamna Upperton și mi s-a făcut un portret.

Grovestone dădu nemulțumit din nas și își aținti privirea spre contele și contesa de Castlebythe. Apoi, intrând în vervă, sări ca ars de lângă ei, scuzându-se:

— Trebuie să îl salut pe lord Castlebythe!

Lilith îi zâmbi. Se simțea mult mai fericită acum că acesta plecase. Ar fi fost momente când lucrurile nu ar fi stat așa, dar Lilith găsea în conte o prezență repugnantă în această seară.

— Trebuie să ai grijă, lady Lilith, zise Maxfield lejer, în timp ce lăsa un pahar pe tava unui chelner.

— Poftim?, se încruntă, având un fior neobișnuit de teamă. De ce aș avea grijă?

— Pentru că, așa cum am remarcat mai devreme, există gelozii în cuplu. Mă tem că ați fost luați în vizor în sens negativ.

Înghițind în sec, Lilith privi în jurul său. Nu putea vedea nicio amenințare, dar mai înainte nu îl considerase nici pe Alex una, până să o ofenseze prin purtarea sa.

— De cine, Maxfield?

— Poate că ar trebui să facem o mică plimbare, nu crezi?

Curioasă din fire, Lilith se agăță de brațul său, aruncând o ultimă privire spre modul în care Serena flirta cu un Lucian indiferent. Trebuia să se încreadă în el, căci asta îi spunea inima, chiar dacă inima ei se înșelase amarnic de prea multe ori.

Ieși în aerul răcoros al nopții. Petrecerea era găzduită în casa părintească a lui Upperton, deci foarte apropae de cimitir. Acesta fu motivul pentru care, fără să-și dea seama, Lilith ajunse în locul funebru.

— Ne-am îndepărtat destul de mult..., zise aceasta.

— Ești în siguranță cu mine, răspunse Maxfield, plimbându-se pe cărarea pavată dintre morminte. Îmi place să merg pe aici. E liniște, iar oamenii se tem de morți, motiv pentru care nicio ureche nu mă poate auzi în timp ce gândesc.

Oprindu-se, Lilith îl trase de mânecă și îl întrebă:

— Ai zis ceva mai devreme... De ce ai spune asta, Maxfield? Știi ceva?

— Știu doar că Lucy este convinsă că Alex Upperton este fratele ilegitim al lui Lucian. Vrei să spui că asta era o noutate pentru dumneata?, bărbatul își ridică sprâncenele. Asta credeam și eu, zise căci ea nu putea să nege. Asta îl face o pradă ușoară, nu crezi?

— Ba da. Pentru bani, ducele ar putea fi șantajat. Mă întreb însă cu ce?

— Există un lucru, zâmbi Maxfield, dar nu cred că Lucy îl cunoaște. Adică, așa sper.

Lilih privi gânditoare spre acesta. Întotdeauna i se păruse misterios și dubios în același timp, dar acum credea că atinsese apogeul.

— Este ceva ce vrei să îmi spui?, îl întrebă.

— Vreau să îți spun că, dacă vrei ca soțul tău să supraviețuiască dorinței lui Lucy de a ajunge ducesă, trebuie să îl păzești ca pe ochii din cap. Bineînțeles că nu va ajunge ducesă nicioadă, iar asta pentru că Alex nu este fiul răposatului duce, dar din moment ce o legendă poată căpăta aspectul unui adevăr prin intermediul unor cuvinte frumos aranjate în stânga și în dreapta, îți propun să nu-ți dorești să afli. Și, continuă Maxfield, în momentul de față Alex este vulnerabil. Iubirea asta e piatră grea, nu crezi?

Femeia oftă. În noaptea vie, Lilith își miji ochii în dreptul bărbatului și avu impresia că i se relevă realități de care nu fusese niciodată conștientă.

— Ducele, fostul, era un om ciudat, zise acesta și se aplecă, făcând-o să se dea câțiva pași înapoi. Apoi observă că ștergea literele de pe piatra unui mormânt a unui bărbat. Drept care, petrecându-și o noapte în casa vicarului când a avut loc o mică dispută între el și domnul Upperton, s-a crezut că a violat-o pe preoteasă. Nu a fost deloc așa, iar ea ar putea să îți confirme.

— De unde știi toate astea?, se încruntă Lilith. De unde știi cum a fost el?

Ridicând din umeri, Maxfield se înălță, iar Lilith citi literele de pe piatră, fără a-i păsa cu adevărat. Își ridică rapid ochii, cu inima bătându-i din ce în ce mai tare:

— De ce îți pasă, de fapt? Știu că ai furat de la Lucian, motiv pentru care nu aveți o relație atât de plăcută, ci una de falsă amiciție.

— Am furat fără să regret, lady Lilith. Am furat în numele iubirii. Facem lucruri de-a dreptul nebunești pentru iubire, nu?

Nu îl putea contrazice. Ea însăși se trezea prinsă într-un iureș sentimental.

— Nu am știu. Îmi pare rău pentru modul în care mă comport, oftă ea și își duse mâinile la tâmple. Mă doare capul.

— Îmi pasă de duce în măsura în care, la fel ca bărbații din jurul tău, te ador pe tine, lady Lilith. Ea mări ochii și făcu un pas înapoi. Nu în sensul pervers în care te place Upperton sau Grovestone, râse acesta. Pot spune doar că îmi amintești de o persoană cu suflet mare, care s-a dedicat iubirii și care a murit pentru ea.

— Femeia pentru care ai furat?, întrebă, făcându-i zâmbetul să rămână constant pe chip. Îmi pare rău pentru indiscreție, roși puternic.

— Nu, e în regulă. Cred, inspiră profund, iar glasul îi tremura, că trebuie să fie lămurită situația alături de lady Lucy. Altfel, lord Queenbserry e în pericol.

Încruntându-se, Lilith gândi că avea dreptate. Nu știa de ce o ajuta, dar îi era recunoscătoare pentru că era acolo, mereu cu sfaturi pentru ea.

— Îți voi asculta îndemnul, domnule. Făcu o plecăciune. Trebuie să mă întorc acum. Mă scuzați!

El dădu înțelegător din cap. Chipul lui îi rămase întipărit în minte ca o memorie care nu voia să plece. Se încruntă, căci nu știa de unde îl cunoștea atât de bine, dar cu siguranță.

— Lady Lilith?, îl auzi strigând-o. Se întoarse, iar el îi zise: Mă bucur că nu mi-ai ascultat sfatul acum șapte ani! Lucian merită mai mult decât blestemul familiei în care s-a născut.

Privindu-l un moment, femeia se întoarse și grăbi pasul. Blestemul, blestemul... De o săptămână nu adusese în discuție mărturisirea pe care ar fi vrut să i-o zică Lucian, dar amintindu-și de ea se gândi că ar fi trebuit să afle totul pe cont propriu. Poate că era prea dureros pentru el să îi povestească ceva.

Oftă și se înapoie în sala cea mare, acolo unde fu întâmpinată de fratele ei.

Mda... Se făceau multe lucruri în numele iubirii...

*

— Să înțeleg că nu te deranjează deloc prezența soțului tău, nu, Lilith?, o întrebă discret Adam în timpul celui de-al doilea dans al serii.

Femeia oftă și îi șopti:

— Pot să îți mărturisesc ceva, Adam? El aprobă, scrutând mulțimea încruntat peste umărul său. Sunt îndrăgostită de Lucian.

Adam clipi încruntat și o învârti, readucând-o în brațele sale.

— După tot ce s-a întâmplat..., începu să îi spună, dar ea îl întrerupse, senină.

— Știu că nu este alegerea optimă, dar îl iubesc. Ți-ai fi dorit altceva pentru mine, mai ales că îi cunoști trecutul, dar eu nu vreau altceva. De când mi l-ai prezentat prima dată am știut că este tot ceea ce vreau.

Înghiți în sec lacrimile și își părăsi fratele în pirueta formală, fiind transportată în brațele altui domn. Alfred o strânse delicat de mijloc, iar ea îi zâmbi. Ochii lui erau pe jumătate închiși, dar totuși energici.

— Lady Lilith!, zâmbi. Arăți oarecum palidă și slăbită. Te simți bine? Vrei să trec în vizită pentru a te consulta? Să nu fi contactat răceala de la...

Oftând, ea se lăsă dansată de Grovestone.

— Îți mulțumesc că îmi ești atât de apropiat, Alfred! Nu știu ce m-aș fi făcut fără prietenia ta, dar mă tem că nu mai am nevoie nici măcar de serviciile medicale de dinainte. Pot dormi fără probleme, acum.

— Înseamnă că au funcționat!, zise el liniștit.

Ceea ce funcționase fusese să se ierte pe sine pentru un păcat din trecut. Beneficiul de a-l fi avut pe Lucian alături fusese acela că, spunându-i despre copil, o convinsese de cât de inutil era să se învinovățească pentru un accident al naturii. Totuși dădu din cap. Nu voia să îl dezamăgească pe Alfred.

— Îți mulțumesc!

După câteva secunde, Grovestone adăugă:

— Peste câteva luni vei scăpa și de bruta care îți este soț, iar așa vei putea dormi chiar și mai bine. Sper doar că nu te rănește.

Încruntată, Lilith își aminti că mai erau doar două luni până în momentul în care se termina pactul lor. Ar fi putut alege să rămână alături de el sau ar fi putut cere în continuare divorțul pe motivul incompatibilității. Grovestone avea dreptate, dar nu putea să continue să îl lase să creadă că lucrurile se vor schimba din noiembrie.

— M-am răzgândit în privința divorțului, Alfred. Chiar voi acorda o șansă căsniciei ăsteia.

Pe chipul lui se citi șocul, iar pirueta o făcu să schimbe din nou un partener, lăsându-l mască, până ce ajunse în brațele unui bărbat pe care îl cunoștea mult prea bine. Zâmbi leneș și își lăsă chipul pe brațul musculos al soțului ei.

— Îți lași toți partenerii într-o stare generală de șoc, remarcă el printre dinți. Ce îi spuneai fratelui tău mai devreme?

Lilith înghiți în sec și își domoli lacrimile.

— Că sunt prostuță, ridică din umeri și se rugă ca fața ei să nu fie roșie ca să arate ridicol.

— Și lui Grovestone?, râse el.

— Mă interoghezi cumva?, ridică dintr-o sprânceană. Urmându-i gestul, ea ridică din umeri. I-am zis că nu mai vreau să divorțez de tine.

— Dumnezeule!, exclamă el și o învârti. Capacitățile mele în artele sexuale, ca să zic așa, te-au convins?

Ea zâmbi și își semeți și mai mult capul:

— Cred că și faptul că sunt prostuță te-a ajutat.

— Vrei să spui că nu sunt atât de bun la asta, Lilith? Încă ești convinsă de asta?

— Mmm..., respirațiile se amestecară. Cred că am uitat. A trecut o lună... Poate că ar trebui să îmi amintești.

— Profiți de un om rănit?, râse el, deloc afectat.

Cercetându-i ochii și descoperind același licăr care se oglindea în ai lui, Lilith remarcă:

— Profit de un bărbat pe care îl consider la fel de prostuț ca mine. Sper doar ca de data asta să nu mă fi înșelat...

Și, în văzul tuturor, își lipiră gurile una de alta, într-un sărut care fu aclamat începând cu preotul Upperton, până la cea mai rigidă doamnă a Societății. Amândoi zâmbiră și oftară, în timp ce Lilith se îmbujoră. Nu avusese asta cu șapte ani în urmă, dar poate că niciodată nu era prea târziu.

Numai că, exact în momentul în care toată lumea se bucura să îl vadă pus cu botul pe labe pe ducele de Queensberry, o servitoare coborî în grabă scările și dădu vestea, șocată.

— Lady Lucy!

Lilith se încruntă, observând cum Alex devine rigid și urcă două scări de-odată. Restul, rămaseră înghițind în sec, știind că ceva foarte rău se întâmplase. În urma lui Upperton, Grovestone alergă spre a-i da o mână de ajutor.

Femeia strânse brațul soțului ei, așteptând încordată verdictul. Avusese o presimțire ciudată. Știa că nu ar fi trebuit să meargă la această petrecere. Știa că Lucy le voia răul și cine știe cine ura bucuria lor? Începu să respire greoi, cu gustul lui încă pe buzele ei, când, servitoare începu să tremure scandalizată, anunțând:

— Lady Lucy a murit!

O secundă mai târziu, Lilith se prăbuși la pâmânt, susținută încă de brațele ferme ale soțului ei.

Postez des pentru că, în paralel, am terminat de scris această carte; știu că este o perioadă grea pentru unii, cei care dau examenul de bacalaureat, dar sper să fie momente de relaxare acestea în care îmi citiți ultimele capitole din carte, ci nu o neglijare a studiului. 

Vă urez succes, dragii mei, acum și pentru admiterea la facultate, în cazul în care doriți studii superioare!

3638 de cuvinte