Jumătate din garderobă era gata, așa cum o anunțase doamna Trosou în acea dimineață, în ziua în care trebuia să participe la balul contesei de Aberdeen.

Cu adevărat simți o bucurie nespusă observând stofele fine. Lucian nu zise însă nimic. Păru agitat încă de la primele ore ale zilei. Îl întrebase care era motivul neliniștii lui, dar nu funcționă nicidecum astfel. Rămase încordat, închis în dormitor, până când Lilith urcase alături de Clara pentru a se pregăti de bal.

Îl simțea ca fiind primul ei bal, balul de debut. Agitația o cuprinsese și, atunci când îmbrăcă materialele fine, pielea i se furnică, apăru ca de găină și tremură. Până și Clara arăta încântată de schimbul stilului. Croitoreasa trimisese două rochii de bal și majoritatea hainelor de casă, având ca în decursul săptămânii să livreze restul materialelor și accesoriilor. Albă, cu volănașe și dantelă, era străbătută de un fir auriu discret pe fiecare pliu. Mânecile erau pe cât de strânse, pe atât de lejere de la jumătatea brațului, fiind făcute dintr-un material atât de vaporos încât nu păreau deloc practice. Nimic din ținuta ei nu conținea criteriul pragmatismului, căci trandafirii dispuși rozi dispuși în jurul decolteului erau frumoși, pălăria mult prea largă pentru a putea fi purtată în viața de zi cu zi. Avea impresia că pășea pe perne de fiecare dată când călca pe noii ei pantofi.

În timp ce i se aranja părul cu fierul pentru răsucit, Lilith se întrebă de ce renunțase la luxul unei garderobe care să îi pună în evidență silueta. Apoi, privindu-se în oglindă, își dădu seama că arăta indecent, atrăgător...

Își trase mănușile și zâmbi în direcția Clarei, care era vizibil mișcată de frumsețea stăpânei sale.

Nu știa nici de ce avea emoții în a fi privită de Lucian. Sigur că o mai văzuse în astfel de ținute, dar i se părea de-a dreptul ceremonios să se știe afișată astfel. Avea tenul prea roșiatic? Fața nu trebuia să fie îmbujorată, dar Lilith renunțase la pudră demult. Înghiți în sec și zâmbi timidă spre bărbatul care o aștepta pe scaunul de la birou.

Inima i-o luă involuntar la galop când, ridicându-se, Lucian se apropie de ea și aproape că se topi la picioarele ei privind-o. Mâinile i se odihniră pe umerii pe jumătate goi și, privindu-i sânii, murmură:

— Doamna Trousou a făcu o treabă excelentă! Arăți minunat, Lilith. Poate prea minunat, adăugă gânditor, de parcă regreta alegerea în materie de rochie.

Se îmbujoră și expiră, încercând să se calmeze.

— Mergem?, redeveni acesta serios.

Lilith aprobă și oftă, sprijinindu-se de brațul lui și fiind condusă spre trădură.

*

— Cum de ți-ai dat seama că Lucy este însărcinată?, întrebă ducesa în spațiul trăsurii, atunci când îl găsi pe Lucian ciudat de tăcut.

Bărbatul scotea ceasul de buzunar la intervale regulate și îl verifica, apoi trăgea agitat de lavalieră și expira în cămașa parcă prea mică pentru a-i ascunde plinătatea mușchilor. Lilith se găsea chiar geloasă, căci știa că majoritatea femeilor doreau să îi vâneze soțul. Nu ar fi trebuit să o deranjeze, din moment ce toată șarada cuplului perfect se va fi încheiat în noiembrie, dar se întâmpla. O altă femeie care să râdă, să ofteze, să îi strige numele și să primească atenția lui... Gândul acesta o făcuse aseară să adoarmă foarte greu, în ciuda calmantului pe care îl luase.

Își ridică privirea și o privi peste marginile jobenului.

— Avea corpul altfel decât îl știam.

— Și cum îl știai?, întrebă puțin sâcâită.

— Altfel, zâmbi bărbatul, simțind-o inflamată. În plus, de ce s-ar însura un bărbat cu o femei dacă nu pentru... Își întrerupse fraza, oftă și zise: Îmi pare rău. Nu am vrut să insinuez ceva.

— Ți-ai insinuat crezul cu privire la mariaj. Eu sunt de altă părere, dar am observa că estea de-a dreptul fantezistă, așa că am renunțat în favoarea unor noțiuni ceva mai practice.

— Chiar așa?, întrebă el incitat și amuzat deopotrivă. Ca de exemplu?

— Confortul, potrivirea de caracter, împlinirea de femeie.

— Și pentru care dintre astea trei ai zis „da" acum șapte ani de zile?

Zâmbind trist, femeia răspunse:

— Eram distrusă, Lucian. Ar fi trebuit să fiu proastă să zic „nu".

— Și alegerea a fost mai plăcută? Sau nu reputația ta a fost motivul? Mă mai iubeai, încă, atunci când ai iscălit registrul, Lilith? Credeai că mă vei putea schimba?

Femeia se încruntă. Îi pusese o întrebarea la care nu dorea să răspundă, asta pentru că nu se satisfăcea prin răspuns. Poate că avusese impresia că îl va schimba. Fusese prostuță. Oftă.

— Te simt supărat de dimineață. Această ideologie de a mă face să mă răzgândesc cu privire la divorț a dispărut în momentele de mai sus. Ești bine, Lucian?

Acesta își afișă profilul, privind pe fereastră. Nu, nu era bine, își dădu ea seama. Ieșea la iveală un Lucian negru, afumat de viciul măștilor pe care le purta, chiar dacă nu fuseseră puse încă. Măștile obligatorii distracției din seara de vară erau așezate în dreptul fiecăruia. Acoperind întreaga față a ducelui, masca sa din alb și negru completa ținuta monocromatică, neagră, pe care alese să o îmbrace și căreia îi accesorizase o pelerină. Arăta ca un tâlhar, își dădu Lilith seama, sau ca un vânzător ilicit.

Lilith mersese pe o mască pe jumătate de față, care îi încadra numai ochii, legată la spate cu o panglică. Avea să depene pălăria la intrare și să rămână astfel, ca o prințesă misterioasă.

— Absolut!, articulă el, întinzându-și picioarele pe lângă ea. Doar ce îmi doresc să nu fiu la acest bal, în această seară, ci cu tine în dormitor.

Se gudură pe lângă ea ca un motan viclean. Femeia îl împinse.

— Nu în seara asta..., făcu gânditoare.

— Dar te pot avea în orice seară vreau, râse el. Și știi și tu că o vrei...

Toarse, privind-o neliniștit. S-ar fi simțit atacată, dar râsul fusese fals, privirea îngrijorată.

— Dacă nu te-aș cunoaște, domnule, aș spune că îți dorești să te cerți cu mine. Își ridică tăioasă ochii după ce îndepărtă o scamă roștiatică de pe imaculatul rochiei sale. De ce? Ducele nu răspunse, ci doar o privi. Probabil că te întrebi de ce deduc asta destul de ușor. Simplu. Nu crezi că mă poți avea în fiecare seară. În fiecare seară ești nesigur și te simt. Îți este frică să nu faci ceva greșit, să mă sperii și să încep să mă smiorcăi. Nu ai rezista la asta, nu, Lucian?

Îl observă cum înghite în sec. Îl prinsese! Zâmbi pentru sine, mândră de cât de multe putuse să simtă în săptămânile trecute.

— Totuși, continuă, căci înafară de paloare Lucian nu mai schița nimic, mi-am propus să nu mă cert deloc cu tine.

— Asta e bine!, exclamă vesel. Deci nu vei înnebuni atunci când îți spun că te voi abandona după valsul de la miezul nopții pentru a mă strecura în bordelul Casa nopții pentru a scoate copii ăia, fără tine.

Intensitatea plăcerii de a auzi acest plan crescu și se prăbuși vertiginos când fură rostite ultimele cuvinte. Cum adică fără ea?

— Glumești!, exclamă neîncrezătoare.

Trăsura se opri, iar ducele zâmbi.

— Chiar deloc! Și acum, hai să rupem pantofii ăia noi, lady Queenbserry! Îmi pare că văd o urmă de furie? Și eu care mă credeam ușurat de asigurarea dumneavoastră de a nu vă certa cu mine în seara aceasta minunată!

*

Nervozitatea ducelui era justificabilă. Găsise un moment, în programul Casei nopții, când matroana își lua o zi liberă după spusele celorlalți. Era deci o seară în care lucrurile ar fi trebuit să urmeze un program normal dintr-un bordel.

Cu toate acestea, aranjase ca majoritatea copiilor să fie ridicați de trei trăsuri închiriate, care vor aștepta dispuse obișnuit pe aleea din spatele casei de toleranță. Acești copii vor fi mai apoi trimiși pe Sirena aurie. Era suficient loc pentru toți, iar subalternul său primise instrucțiunile de a-i găzdui până la vizita lui ulterioară. Pentru ca toată lumea să iasă, Lucian trebuia să creeze o diversiune. Inspiră și expiră, gândind cât de periculoasă era această acțiune, cât de mult risca doar pentru că soția lui s-ar fi încăpățânat și s-ar fi dus singură într-un loc în care nu voia să o lase să calce vreodată.

De la bun început avusese în gând să îi restricționeze accesul, dar zisese ca ea pentru a face ca el. Vedea și singur efectele. Lilith spumega, în cealaltă parte a sălii de bal, cu paharul de limonadă în degete din care gustase doar de câteva ori.

Era superbă, oftă ducele. Tânăra lui soție nu îmbătrânise nici măcar cu o zi față de fata pe care o întâlnise acum șapte ani de zile. O prindeau materialele luxoase, fusese parcă făcută pentru viața de ducesă. Îl privi pe Crossfield cum se apropie de ea, primește un zâmbet, care masca perfect tendințele criminale ale soției lui la adresa sa, și îi oferă mâna pentru a o invita la dans. Era imposibil să nu îl recunoști pe bătrânul conte, care își ascunsese doar ochii, așa cum pentru mulți foști admiratori, era imposibil să nu o recunoască pe Lilith.

— Mi-ar plăcea să nu o mai privești astfel pe lady Lilith. Îmi sperii debutantele, care își dau seama că o dezbraci din priviri.

Lucian privi în jur și observă șușotelile. Privită de el, pe după mască, o tânără aproape că leșină. Râse și își coborî privirea spre Sarah.

— O petrecere minunată, lady Aberdeen!, își înclină capul în dreptul ei, iar femeia roși pe după masca exagerat de măreață și d sclipitoare.

— Toată lumea pare să se distreze. Totuși, lady Lucy mi-a refuzat cererea în ultimul moment. Mă întreb ce se întâmplă cu ea? Emoții înainte de nuntă?

Sau grețuri matinale, își ridică Lucian ochii și își termină băutura. Nu voia să vorbească prea mult despre Lucy. I se părea parșivă. Îl juca pe Alex așa cum dorea, iar din nu-știu-ce motive, consideră că era necesar ca prietenul său să fie salvat din gherele vânătorulu. Dar ce anume vâna Lucy?

— Polka!, exclamă contesa în momentul în care acordurile pentru dansul destul de solicitant începură.

Urmărind-o pe Lilith cum se prinde de brațul lui Crossfield, întorcându-i afectată fundul, ducele zâmbi, mulțumit de faptul că masca sa nu avea expresie, și o invită pe Sarah la dans. Se grăbi pentru a prinde rândul paralel cu soția sa. Crossfield expiră dezolat, văzându-l, pe când ea își semeți și mai tare capul. Doar nu era serioasă și se supărase tot pe el!

Lucian luă poziția, cu mâna la spate, și se înclină politicos spre Sarah atunci când dansul începu. Țopăiala caracteristică stilului de dans polka îl impresionase întotdauna, iar acum se întâmpla să aibă ocazia de a dansa cu soția lui, care schimbă partenerul, trecând pe lângă Sarah. Ar fi stricat dansul dacă s-ar fi abătut, dar nu voia să facă un fiasco din petrecerea contesei.

— Arăți minunat, draga mea!, îi zise el atunci când o prinse. Ți-am mai spus asta de dimineață?

— Doar taci!, i-o trânti Lilith și fu învârtită de brațul lui, revenind la partenerul său.

Nenorocit să fie decrepitul de Crossfield, care avea privilegiul de a o conduce pe Lilith aproape de marginea sălii de bal și de a continua dansul cu perechile care se învârteau. O doamnă suficient de puhavă pentru a atrage greața partenerului aproape că lovi cuplul Lucian-Sarah, când partenera lui râse și continuă să sară de pe un picior pe celălalt.

— Când dai din nou de ea, îi șopti Sarah, ia-o la dans. Voi fi eu cu Crossfield!

Râse și se învârti în momentul în care partenerii se eliberară, iar bărbații formară un acoperământ pentru ca doamnele să treacă pe sub mâinile acestora. Lucian opri mișcarea, prinzându-și soția de mijloc și învârtind-o ușor. Lilith privi spre Crossfield, care se alesese cu contesa și oftă.

— Nu îți băga coada și în dansul ăsta!, îl apostrofă.

— E o plăcere să dansez cu tine, doamnă!, îi zâmbi el. Lilith, încercă să o domolească atunci când degetele se găsiră într-un automatism unele pe altele și executară pașii mărunți, e periculos. Nu te pot lăsa să vii cu mine, dar îți promit că voi rezolva exemplar!

— Oh, la naiba!, înjură, ceea ce îl amuză și mai tare.

Lilith fu trasă de domnul din dreapta și continuă să dea mâna cu șirul bărbaților până ajunse din nou la Lucian.

— M-ai păcălit!, îl acuză, respirând greu din cauza dansului. Mi-ai zis că mă iei!

— Am zis asta?, își ridică el sprâncenele. Cred că m-ai înțeles tu greșit.

— Mă îndoiesc!, îl contrazise, strângând din dinți.

Slavă Domnului că orchestra hotărî că galopaseră suficient pe ring, în momentul în care o damă se împiedică, pentru că începură acordurile unui vals extrem de lent. Lucian o ținu de mijloc, nelăsând-o să se desprindă de el și să fugă.

Încercase chiar să o îndepărteze de el, jignind-o, dar își dăduse rapid seama că Lilith începuse să îi cunoască atât de bine strategiile, încât era imposibil să se întâmple așa ceva. În plus, regreta. Nu voia să o știe supărată din cauza unor cuvinte în care nu credea.

— Nu vreau să dansez cu un mincinos!, se împotrivi Lilith.

— O fac pentru binele tău. Ești femeie. Nu poți intra în Casa nopții!

— Deci ăsta e singurul criteriu de evaluare?

— Nu știu ce îți trece prin mintea aia, dar vreau să știi, se aplecă mai tare spre ea. Voi da foc bordelului!

Femeia încremeni o clipă, apoii rămase încruntată.

— Cu copii în el?

— Evident! Trebuie să creez diversiunea în care îi pot culege pe toți. Nu pot risca să te pierd în flăcări.

Brusc, o simți cum se detensiona. Capul ei se lăsă moale pe pieptul său, iar Lucian crezu că înțelesese în sfârșit. O mângâie tandru pe mijloc. Autoritatea sa nu îmbătrânise odată cu el. Se simțea îmblânzit, dar asta nu era atât de rău.

— Dacă doar despre asta e vorba, pot purta pantaloni, domnule!, glasul ei suna atât de convingător, că îl făcu să-și deschidă ochii și să o privească înnebunit.

— Femeie, tu nu înțelegi că nu te voi lua cu mine?!

— Trebuie să fiu acolo și să coordonez întreaga activitate!

— Ai încredere că...

— Trebuie să îi văd!, îl strânse ea de umeri. Mi-ai zis că mă iei! La naiba cu tot, Lucian! Nu ești un bărbat de cuvânt, iar pentru asta... – nările i se dilatară, era rumenă în obraji și îl privea cu ochii sclipindu-i în spatele măștii – te invit la duel!

Dansul nu se încheiase, dar Lucian era atât de șocat, nervos, amuzat, încât o prinse pe Lilith de braț și o trase spre ușile larg deschise de la intrase. Se încinsese îngrozitor, iar cu masca asta, avea impresia că i se topea fața.

Imediat ce ajunseră în grădinile contesei, smulse proectoarea identității, privi spre Lilith care își dădea încet masca jos și avu impresia că soția lui se țăcănise.

— Poate că isteria e o boală reală, în cele din urmă, zise.

Lilith se înroși și mai tare la chip, amintindu-și de momentul în care i se aplicase așa-zisul tratament.

— Foarte bine atunci! Va fi un duel, în zori, în Hyde Park dacă nu mă înșel.

— Nu mai zice!, își încrucișă brațele la piept. Să presupunem că eu aleg arma.

— Așa e onorabil, iar eu, lord Queensberry, sunt o femeie onorabilă!

Ducele plescăi. Zâmbi și dădu să se apropie de ea, când se trezi împins și lovit peste mână cu toată furia.

— Ne-no-ro-cit! Aveai de gând să taci mâld de azi-de-di-mi-nea-ță și să mă lași aici! Îl lovea la fiecare cuvânt sacadat pe care îl scotea, trezindu-se într-o ploaie de palme și înjurături. Îl prinse de reverele cămășii și îl aduse mai aproape de ea. Îmi vine să te omor, la naiba! Poate că ești un om de nimic exact ca tatăl tău! Poate...

Chipul amuzat al ducelui se înnegură brusc. Deci asta credea ea... Că, apărând-o de mizeria acelui bordel, de posibilitatea de a fi recunoscută și rănită în marele foc pe care îl va aranja, nu era cu nimic mai deosebit decât răposatul duce. Corpul începu să îi tremure, amintindu-și de el. Prea bine. Dacă Lilith voia să vadă ce se întâmpla acolo cu ochii ei, nu avea decât să îl însoțească. Cu puțin noroc, l-ar fi văzut transformându-se în monstrul copilăriei sale, cotropit de emoții și amintiri. Poate că o va speria. Nu, Lucian își dorea să o sperie, căci se părea că ducesa nu își învățase lecția.

— Prea bine! Haide, atunci, să purcedem spre Casa nopții, doamnă!

— Așa?, întrebă ea și își indică rochia de bal.

— Sau preferi ceva mai comod?, o întrebă batjocoritor.

Privi îngrijorat cum pupilele ei născoceau noi planuri, astfel că nu fu mirat să o audă:

— Facem o oprire și mergem!

Trecu pe lângă el, iar în dreptul să îl privi cum rămăsese bățos, gândindu-se la ceva. Oftă, căci întrecuse limitele în tirada ei. Dacă nu îl enervase suficient de tare acum, Lilith nu știa când o va mai face. Râse trist în sinea sa. Era posibil ca involuntar să îl facă să ia hotărârea cea mare de a divorța de ea.

2852 de cuvinte