Așa cum bănuise ducele de Queensberry, odată cu vestea din The Times cu privire la logodna dintre Lilith Aeron și Alfred, viitor conte de Grovestone, bărbatul își rezervase suficient timp pentru a o curta pe aleasa inimii sale.

Totul se petrecuse în momentul în care acesta ceruse oficial permisiunea de a se căsători cu Lilith, în fața Victoriei. După ce petrecuse un moment pentru a cântări situația, privind spre fata care era indiferentă în fața geamului, Victoria acceptase. Făcuse clar faptul că totul era din cauza entuziasmului lor patetic, copilăresc, jalnic la cina din acea seară.

— Dacă nu ar fi fost...

Își strânsese buzele. Lilith nu îi răspundea, ci continua să taie în bucățele bucata de carne, până ce aceasta deveni lipsită de gust, deloc apetisantă. Renunță să mânânce înainte de desert și se retrase cu permisiunea mamei și a lordului Grovestone. Bărbatul se ridicase respectuos și își plecase capul înaintea sa. După ce Victoria se retrase în salonaș pentru a bea ceaiul, lord Grovestone, în trecere fiind pe lângă micuța grădină interioară a familiei, se oprise atunci când o zărise pe domnișoara Aeron printre flori.

Pentru acesta, fata din grădină era o făptură magică; tristețea ei îl întrista. Se apropie încet, cu pălăria în mâini.

— Nu cred că ar trebui să fiu aici..., începu acesta.

— Nu mai contează acum, oftă Lilith. Suntem logodiți. Asta este garanția căsătoriei noastre.

Privea pierdută în întunericul abisal al cerului liniștit pe băncuța din lemn. Purta un șal roșu pe umeri cu ciucuri aurii. Expiră și se înfioră, căci vântul se juca nărăvaș cu buclele sale. Apropiindu-se, Grovestone se așeză la o distanță respetabilă. Voia să fie un domn până la capăt, în ciuda comportamentului său.

— Te rog să mă ierți pentru că ți-am distrus reputația! Lilith pufni. Departe de mine gândul de a te dezonora și de a te obliga să te măriți cu mine!

El era înnebunit să fie crezut că nu fusese complicele vreunui plan și că nu avea niciunul. Doar sentimentele îi luaseră cu asalt inimia. Ea nu râdea din cauza scuzelor sale, ci tocmai pentru că ducele nu manifestase niciodată un sentiment de regret pentru modul în care dansase indecent cu inima sa.

— Chiar... chiar te iubesc!

Declarația îi atrase atenția. Își îndreptă spatele, dar rămase privind în direcția opusă lui.

— Chiar?

— Oh, da! Dintr-un exces, acesta îngenunche pe potecuța prăfuită, lăsându-și pălăria jos și cuprinzându-i degetele cu o delicatețe infinită. Ești raza mea de soare, Lilith, și nu aș face niciodată nimic care să te rănească. Sărutul a fost lipsit de intenție. Adică... – se bâlbâi – îmi doream să te sărut, dar nu încât să îți risc reputația...

Fata înghițea în sec. Se simțea copleșită de emoțiile cu care trăgea în ea Grovestone. Își vedea imaginea oglindită în ochii lui plinii de speranță și știa că la fel trebuie să fi arătat și ea în viziunea ducelui: o prostuță îndrăgostită. I se făcu milă. Inima îi zvâcni, iar ochii i se umeziră. Era iubită de un bărbat plăcut la înfățișare, cu un statut social și care se bucura de prestigiu. Ce și-ar fi putut dori mai mult?

Ah, da! Să-l iubescă și ea.

Dar putea iubi doi bărbați? Nu. Decât dacă anihila dragostea pentru unul. Era necesar să distrugă imaginea lui Lucian din amintirea sa pentru a rămâne liberă ca să fie dăruită lui Grovestone. El chiar o merita.

— Nu te iubesc, inspiră aceasta, trăgându-și nasul, dar... dar poate... zâmbi printre lacrimi. Poate pot încerca?

În inima celui care iubește e suficient să audă un „poate"; îl transformă singur în „probabil", care devine imediat un „sigur". Grovestone făcu la fel, exaltat. Se ridică ușor în sus și își lipi fruntea cu a sa. Era nespus de fericit să audă asta.

— Îți dau timp, draga mea! Pe onoarea mea că o fac! Te curtez! Ne logodim în noiembrie, ce zici? Apoi... apoi nunta...

— Martie?, propuse aceasta.

— Da, aprobă Grovestone. Orice vrei tu...

Și îi duse mâinile la gură, sărutându-i pe rând degetele. Adorarea aceasta o făcea să se simtă ca o zeiță, măgulită. Râse.

În următoarea perioadă râse destul de mult.

Ducele îi anunță fratele cu privire la această logodnă, numai că scrisoarea care i se adresa familie îi anunța că din cauza sarcinii Evei aveau să rămână până în noiembrie în Castlebythe. Fu bucuroasă și își împărtăși fericirea cu Grovestone, care venise pentru a o scoate la plimbare.

Prezența logodnicului său era atât de ferventă, încât Lilith începu să uite că existase un duce care îi frânsese inima. Oricum acesta era plecat, din câte auzise, cu vasul său pe celălalt continent cu treburi urgente. Mai bine că se întampla așa! Astfel, tânărul cuplu avu timp pentru el fără să fie perturbat.

Plimbări lungi de-a lungul Tamisei, vizitarea circului și a altor ciudății virale, participarea la operele de teatru pe care le discutau cu patos – toate acestea i se întâmplau lui Lilith și nu se putea plânge. Era aproape un filosof Grovestone, axat pe idei intelectuale, pure, în căutarea absolutului. Uneori, când se înfierbânta pe un subiect, fata se simțea inferioară. Cum se putea ea pune cu omul de geniu al romanticilor, când era o simplă muritoare?

Totuși îi plăcu să fie curtată de el. Nu exista zi fără flori și săptămână fără poezie. Ajunseseră chiar populari în rândul doamnelor, mai ales după episodul în care Grovestone recitase cu emfază în Hyde Park, într-un genunchi, în fața ei. Fură aplaudați, slăviți de majoritatea celor care îi judecaseră. Oferindu-i mâna, acesta se ridicase, neacceptând să plece în lipsa unui dar de la „domnița lui". Obligată de circumstanțe, îi oferi batista, ceea ce păru că-l droghează pe Alfred cu prea mult laudanum.

În sălile de bal se învârteau cu aceeași pasiune născută din comportamentul viitorului conte de care părinții era mândru. Îi cunoscuse și pe lord și pe lady Grovestone; erau oameni plăcuți, toleranți, glumeți. Într-un cuvânt, aceasta era familia perfectă pentru Lilith. Totul era în deplină armonie și respectabilitatea.

Cu toate acestea, ceva o descumpăni pe frumoasa logodnică atunci când, după finalul cinei la viitori săi socrii, lord Grovestone se angrenă într-o conversație despre rolul femeii în societate. Pe soția acestuia nu părea să o deranjeze câtuși de puțin cuvintele contelui, care susținea rolul tradițional al familiei.

— Femeia să fie femeie și casa casă!

Cuvintele Inchiziției – cum le numise fiul acestuia – născură o adevărată discuție în contradictoriu, căci Alfred de Grovestone, aproape medic, era de altă părere. El susținea libertatea femeii. El susține judecata ei și o respecta pentru inteligența cu care răzbea în Societate.

— Tată, îi zise acesta, trebuie să recunoști că femeia este indispensabilă! Ne preia din responsabilități și luptă pentru noi, canalii infernale, până în pânzele albe. Eu nu mă îndoiescă că domnișoara mea ar face așa ceva pentru mine! Atunci, o privi cu dragoste, făcând-o parcă să se simtă vinovată, cum să nu o eliberez eu de jugul unei relații care nu îi mai face pe plac?

Mda. Lilith nu era sigură dacă ar fi luptat pentru Alfred. Strângând furculița, înghiți în sec, își ridică fruntea și, privind atât spre tată cât și spre fiu, inima ei fu cea care vorbi mai vie ca oricând:

— Eu cred că lucrurile nu sunt atât de simple. O relație... implică multe sentimente. Prea multe. Cum să mă desprind de cel pe care îl iubesc fără a fi pedepsită de Dumnezeu? Cum să îi dau lui drumul?

— Atunci, ce propui, draga mea?, o întrebase lady de Grovestone contrariată.

— Cred..., Lilith înghiți și privi spre Alfred. Crima.

Mama logodnicului ei icni, iar tatăl său rămase stupefiat, în timp ce acesta se ridica pentru a o aplauda.

— Bravo! Bravo! Trebuie să recunoaștem că asta este de o profunzime uluitoare! Bravo, scumpa mea! Bravo!

O umplu de urale, iar ea zâmbi modest, în timp ce părinții lui trebuiau să admită că așa era. Mai târziu, condusă acasă de Grovestone, cu permisiunea părinților lui și cu încrederea Victorie, care, în lipsa ducelui, devenise din nou urâcioasă, oftă.

El era chiar acolo, înaintea sa, așa cum stătuse cândva Lucian.

Vremea se făcuse din ce în ce mai rece și mai capricioasă, ba chiar era sigură că avea să plouă în acea seară. Grovestone avea capul plecat spre mâinile din poală. Iar ea nu se putea abține să nu se gândească la propriile cuvinte. Ar fi putut ea vreodată să ucidă o altă persoană? Era scandalos! Își mușcă buzele, atunci când inima începu să îi palpite. Își strânse pumnii și îl privi pe Alfred ca pe propriul vânat. Trebuia să se convingă, după atâtea luni de curtat, că putea simți pentru el aceleași lucruri ca pentru Lucian. Oh, da, îi aprecia compania, dar... dar intimitatea?

— Alfred?

— Da, draga mea?

Acesta își semeți fruntea și o privi cu ochii lui banali. Un moment trăi halucinația de a vedea chipul ducelui în trăsură, dar clipi rapid și acesta dispăru. Simțea doar ea tensiunea din trăsură sau totul se îngustase, se încinsese?

— M-ai putea considera vreodată o... o femei ușoară?

— Cum poți să spui așa ceva, dragostea mea?, acesta se aplecă și îi prinse mâinile. Nici dacă ai face ceva care să îți lezeze numele, tu, pentru mine, ai fi pururea o Zeiță!

Încrederea pe care Alfred i-o oferea o făcea să se simtă departe de restul populației. Era o adorație de care are nevoie orice femeie, dar care nu e de ajuns. Nu pentru o fire atât de pasională ca lui Lilith.

Fără vreun avertisment țâșni în față și își lipi gura de a lui Grovestone. Acesta păru uluit la început, dar apoi îi cuprinse talia și o sărută, ridicându-se ușor deasupra-i. Era ceva extrem de cast, o joacă a buzelor. Lilith voia mai mult în încercarea de a echivala experiențele. Îl mușcă nerușinată de buze, iar el deschise gura șocat că putea exista mai mult. Și îl sărută cu propria limbă așa cum făcuse cu Lucian. I se răspundea plăcut, dar mozoleala nu îi trezea nicio dorință de a continua ceea ce începuseră. Luând exemplul ducelui își lipi mâna de piciorul lui Grovestone și înaintă spre prohabul lui. Îl scandaliză, cu siguranță, căci bărbatul se desprinse din sărut și, rumen, exclamă:

— Draga mea!

— Ai zis că nu m-ai desconsidera!, îi reaminti înnebunită să simtă.

— Nu, dar... acestea... toate acestea... se fac după nuntă!

Fu rândul lui să o șocheze pe ea. Avea dreptate, da.

— Sigur că da. Reveni cuminte la locul său. Iartă-mă!

— Mai avem două săptămâni până la logodnă și poate... poate exersăm sărutul acesta. Cine ți-a spus că trebuie să fie și limba implicată?, râse el. Buzele, draga mea. Doar buzele. Limba, dacă mă întrebi pe mine, e un mușchi interesant al omului, care...

Începu să turuie cu privire la toate noțiunile de medicină studiate. Lilith nu îl asculta. Era pierdută în gândul său că ducele ar fi făcut dragoste cu ea aici, acum fără menajamente, fără regulile bisericești; ar fi fost un ritual păgân din care lipseau toate credințele, o uniune ateică în care s-ar fi folosit toți mușchii, inclusiv limba.

Nu mai încercă asta pe Alfred, ci așteptă cuminte logodna. În astfel de momente iubea sezonul, mai ales pentru că, din acea seară, Lilith păru sătulă de plimbări, de flori, de poezii și privi cu jind pânza pe care o abandonase într-un colț al camerei. 

Îi place cuiva de Alfred și Lilith? Sau preferați Lucian și Lilith?

1871 cuvinte