E trecut de miezul nopții,
  Iar noi ne cântăm balade de dor.
  Alinându-ne durerea sub clar de Lună,
  Durere ce nu-i străină
  De întunecimea sufletelor noastre.

  Doar că, stând îmbrățișați
  Și numărând stelele,
  Socotind în zadar puterea lor  
  necunoscută,
  Abia-mi dau seama,
  Privindu-ți ochii,
  Scumpă rază de Lună,
  Că iubirea-i fiica nopții
  Și că ura-i vărul-i îndepărtat.

  O, tu, dulce astru,
  De ce-mi dai în cale
  Pe cea care nu mi-e menită?
  De ce-mi chinui sufletul,
  Știind că n-are să fie?
  Chiar atât de mult îți place
  Să mă chinui cu dor?
  Sau e doar vorba
  De orgoliul tău sclipitor?

  Soare nebun,
  Arzător,
  De ce-ai supărat Luna?
  De ce-ai lăsat-o singură și-ndurerată?

  Iubirea nu-i despre durere-n singurătate,
  Iubita mea.
  Și nici durerea nu-i despre
  Iubire amară ce te-ndepărtează.

  Scumpa mea iubită,
  O să-ți iubești Soarele?
  Soarele ce-ți aduce doar suferință?
  O, tu, scumpă Lună,
  Mă poți iubi când îți fac doar rău?