Se spune că dragostea e cel mai frumos sentiment. Sentimentul fără de care nu poți trăi... dar ce se întâmplă când ea te trădează în cel mai josnic mod cu putință ? Ce se întâmplă când toată dragostea se transformă în ură ? Pentru unii acea lunie subțire dintre dragoste și ură poate părea o adevărată prăpastie însă pentru alții doar un fir de ață subțire și fragil.

       Rămân împietrită pentru câteva secunde sperând că ceea ce văd nu este adevărat. Am fugit de trecut și se pare că a venit și ziua în care dau din nou față în față cu el. Speram că măcar acum să pot fi fericită... măcar pentru o perioadă scurtă de timp, dar se pare că soartă are din nou chef de joacă, eu fiind pionul principal.

       Mă trag din brațele bărbatului care cândva a reprezentat totul pentru mine și adopt o privire cât mai rece și indiferentă. Aș minți dacă aș spune că revederea lui nu mă zguduie într-un fel, dar nu mai pot fi slabă. M-am săturat sa fiu slabă... a venit timpul să lupt cu propi mei demoni.

       Odată cu mișcarea mea, rânjetul arogant al bărbatului din fața mea se mărește și simt ușor, ușor cum cum mi se face rău.

— Ce cauți aici James?

       Răceala din vocea mea îi face rânjetul să se mai diminueze. Probabil aștepta o altă reacția din partea mea, dar nu am de gând să îi dau satisfacția de a mă vedea doborâtă în vreun fel.

—Mă așteptam la un bună, ce mai faci, mă mai iubești?

       Cuvintele îi părăsesc gura de parcă ar fi cel mai ușor și normal lucru cu putință.

—Cred că glumești... pufui exasperată și îmi rotesc ochii. Poate acesta nu e cel mai frumos gest cu putință pentru o domnişoară, dar în momentul de față nici că îmi pasă.

—Se pară că aerul New York-ului îți priește. Arăți bine!

—Și întreb din nou... ce cauți aici?

—Bănuiesc că același lucru ca și tine, afaceri.

       Talia îmi este cuprinsă într-o strânsoare ușoară, iar după modul în care corpul meu reacționează pot spune fără probleme că brațul aflat pe talia mea îi aparține lui Ryan.

       Îmi ridic privirea spre el și zâmbesc în timp ce îmi întinde un pahar cu un lichid transparent... probabil șampanie. Iau paharul din mâna sa și sorb o guriță mică, urmând ca apoi să îmi îndrept privirea înapoi spre James.

       Zâmbetul mi se lărgește considerabil odată ce observ că rânjetul i-a dispărut în totalitate, acum fiind înlocuit cu o încruntătură.

— Totul în regulă? Ryan îmi șoptește la ureche și mai că mă pufnește râsul. Probabil a observat și el schimbarea din atitudinea bărbatului din fața mea.

       Dau afirmativ din cap și îi sărut ușor pe obraz apoi zâmbesc nevinovată.

—Ryan Wilson...

      Sunt luată prin surprindere când Ryan îi întinde mână fără a mai aștepta ca eu să fac prezentările.

— James Colins.

       Tensiunea din încăpere se mărește odată ce fosta mea prietenă Natasa își face și ea apariția. Și când credeam că seara mea nu poate deveni mai proastă...

      Dacă revederea lui James pot spune că nu ma afectat aproape deloc, o singură privire aruncată înspre Natasa și simt cum toată încrederea mea se duce de râpă. Îmbrăcată cu o rochie lungă neagră, fosta mea prietenă zâmbește de parcă tocmai a câștigat lozul cel mare la cel mai important concurs din lume.

— Bună Emily!

       Vocea Natasei mă scoate din gânduri și nu mare îmi e mirarea când o văd năpustindu-se spre mine într-o încercare patetică de a mă îmbrățișa.

       Fac imediat un pas în spate făcându-l pe Ryan să îmi dea drumul la talia.

— Nu îmi spune că încă ești supărată pe mine. Pentru numele lui Dumnezeu ești cea mai bună prietenă a mea, am crezut că ai trecut peste.

        O privesc uimită și mă întreb dacă nu cumva s-a lovit la cap. După toate cele întâmplate se comportă de parcă nimic nu s-a întâmplat și totul este roz.

— Fosta prietenă... o corectez odată ce îmi revin din șoc.

— Haide Emily... nu fii așa.

— Așa cum? Credeam că am fost clară în momentul în care ți-am spus că nu vreau să te mai văd vreodată.

— Emily...

— Termină... doar termină cu tot teatrul asta ieftin. Nu am chef de așa ceva și nici nu am de gând să îmi stric seara cu voi doi.

       Îi ridic privirea spre Ryan care înțelege imediat că vreau să plec și își înfășoară din nou brațul în jurul taliei mele.

—Ne scuzați, noi trebuie să ne retragem. Mai avem câteva persoane de salutat.

        Cu asta Ryan începe să pășească în direcția opusă celor doi. Respir ușurată în momentul în care consider că distanța dintre noi și cei doi este îndeajuns de mare și dau pe gât paharul adus de Ryan.

       Bărbatul din dreapta mea mă privește amuzat pentru câteva secunde, apoi mă trage în brațele sale.

— Ar trebui să mai întreb?

—Ryan, tocmai ai făcut cunoștință cu fostul meu iubit și fosta mea prietenă.

       O încruntătură apare pe fața lui Ryan, iar brațul din jurul meu se strânge mai tare.

— Ei nu sunt îm...

— Împreună, da.

       Sunt privită compătimitor de bărbatul din fața mea și simt cum furia începe să îți facă simțită prezența.

— Nu mă mai privi așa. Nu am nevoie de milă.

—Să înțeleg că ceea ce gândesc e adevărat?

—  Cel mai probabil da. Răspund sec, iar Ryan oftează.

—Ești bine?

—Nu vreau să vorbesc despre asta.

       Ryan aprobă din cap, iar după ce lasă paharele pe tava unuia dintre chelnerii care se plimbau printre oaspeți îmi eliberează talia și îmi face semn spre ieșire.

— Hai să plecăm de aici...

       Aprob tăcută din cap și îl las să îmi prindă din nou talia și să mă conducă spre ieșire.

       La ieșirea din restaurat fotografii sunt încă prezenți și deja mă pregătesc sufletește pentru încă un rând de lumini albe care o să mă orbească.

       Ryan nu îmi dă drumul doar în momentul în care ia cheile din mâna valetului și îmi deschide ușa pentru a putea urca. Îi zâmbesc în semn de mulțumire și respir ușurată odată ce ușa mașinii se închide.

***

       Ryan oprește mașina în fața unui restaurant și mă încrunt imediat.

— Sper că nu ai de când să mergem acolo? Mi-a ajuns politețea pentru o seară.

       Ryan mă privește amuzant și coboară din mașină strigând un vin imediat.

       După cinci minute își face apariția cu o pungă mare în mănă pe care o așează pe bancheta din spate, apoi urcă înapoi în mașină.

       Alte zece minute trec mai repede de cât m-aș fi așteptat și observ că mașina se oprește în fața intrării într-un complex de apartamente. Ryan deschide ușor geamul și întinde o cartele cel mai probabil pentru a deschide porțile mari ce se ivesc în față.

       Cu un zgomot aproape inexistent ușile se deschid, iar mașina pornește din nou.

       Ryan parchează mașina într-unul dintre locurile libere, iar apoi coboară și ia punga de pe bancheta. Cobor și eu fără a mai aștepta ca Ryan să îmi deschidă... știu deja că poate fi un gentleman dacă vrea.

       Pornim împreună spre intrarea uneia dintre clădiri și simt cum picioarele mele striga că s-au săturat de tocuri.

— Bună seara domnule Wilson, domnișoară!

— Bună Wiliam!

—  Bună seară! Salut și eu politicoasă și îl las pe Ryan să mă conducă la unul dintre lifturi.

— Unde mergem? Pun una dintre cele mai tâmpite întrebări cu putință... de parcă răspunsul nu ar fi clar.

— Depinde unde vrei... la mine in living sau la mine in dormitor.

----------------------------

Heii dragilor ! :*

A venit capitolul 9 cu o mare mare intarziere. Am reusit sa scriu si eu intr-un sfarsit ceva si sper ca mi-a iesit bine si nu am incheiat prea brusc.

Astept parerile voastre despre capitol si despre carte.

Va multumesc pentru toate voturile, comentariile si listarile. Sunteti minunati !

O seara frumoasa si spor la scris / citit ! :*

D.M.