Cu o ultima privire aruncată asupra manechinelor care erau pregătite pentru show, îi fac semn prezentatorului că suntem gata. Luminile sălii se sting, iar pe podium încep să pășească primele manechine. Inima mea bate cu putere, iar starea de agitație mă cuprinde din nou. Mă uit împrejur, iar când zăresc un voluntar îl rog să îmi aducă o sticlă cu apă pentru a mă liniști.

       După o oră în care manechinele au prezentat ținutele pregătite, prezentatorul îmi strigă numele și simt cum o să cedez. Iau o gură mare de aer și pășesc neîncrezătoare pe podium. 

      După primii pași pe podium sunt surprinsă de un ropot de aplauze, iar neîncrederea mea dispare treptat. Privesc în jur și îmi văd prietenii aplaudându-mă în picioare. Zâmbesc imediat și fac o mică plecăciune când ajung în capătul podiumului. Ryan urcă pe scenă alături de Bryan și Zac și îmi oferă fiecare câte un buchet mare de trandafiri. Ropotele de aplauze nu încetează nici măcar pentru o secundă și zâmbesc mulțumită. Băieții coboară de pe scenă, iar alături de mine își face apariția prezentatorul care îi informează pe toți cei prezenți că sunt așteptați la petrecere în sala de lângă.

       Cobor de pe scenă și mă îndrept spre culise. Felicit pe toată lumea și primesc încă o rundă de aplauze și felicitări din partea lor. După 5 minute în care am dat ultimele indicații, mă îndreptat spre sala unde Emma a organizat petrecerea.

***

—Sunt frântă... spun în momentul în care mă arunc în mașina lui Ryan.

—Cred și eu. Te-ai agitat toată seara. Mă mir că ar rezistat până acum.

       Este ora 2 a.m., iar eu doar acum plec spre casă. Toată seara am petrecut-o salutând pe rând fiecare persoană prezentă la eveniment. Am primit o grămadă de felicitări și sunt fericită că totul a ieșit așa cum am plănuit.

        După ce invitații au părăsit sala, am rămas să o ajut pe Emma la tot ceea ce mai este de făcut. Am petrecut ultimele 10 minute certându-mă cu Emma și Ryan pe faptul că ar trebui să merg acasă și să las totul în pace. După minute bune în care Emma m-a asigurat că o echipă special se va ocupa de transportul hainelor și de curățenie am acceptat într-un sfârșit oferta lui Ryan de a mă duce acasă.

— Crezi că te descurci mâine la firmă fără mine? Întreb spărgând liniștea care s-a așternut între noi.

      Ryan mă privește pentru un moment apoi își întoarce privirea înapoi la drum.

—Chiar așa de incapabil mă crezi?

       Îmi dau ochii peste cap și îi dau un răspuns specific adolescenților.

—Chiar vrei să răspund la asta? Întreb amuzată.

       Pe fața lui Ryan se poate observa o mică încruntătură, dar zâmbetul meu nu dispare.

—Da, Emily, mă descurc. Ce pui la cale?

—Nimic. Am o întâlnire...

       Încruntătura de pe fața lui Ryan se adâncește, dar nu înțeleg de ce.

— Cu patul... adaug într-un sfârșit. Am nevoie de o zi de somn ca să îmi pot revenii după toată nebunia asta.

       Încruntătura de pe fața lui Ryan dispare, iar liniștea se așterne din nou. Îmi mut privirea pe geam și privesc luminile New York-ului. Deși e 2 dimineața traficul este destul de aglomerat... nu degeaba I se spune " orașul care nu doarme niciodată ". 

       După alte câteva minute, Ryan oprește mașina în fața clădirii unde locuiesc, iar eu părăsesc mașina oferindu-I un zâmbet și un mulțumesc.

***

       După ce am petrecut ziua de ieri în pat, relatându-mi fiecare mușchi decid că ar fi cazul să merg la firmă. După ce îmi așez rochița, îmbrac sacoul pe care l-am pregătit și mă îndrept spre mașină. Se pare Anne nu e acasă pentru că singurul sunet care se aude în tot apartamentul e sunetul făcut de pantofii mei cu toc.

       Păşesc în lift și apăs pe butonul care mă duce spre parcare. După câteva minute deja mă aflu în mașină și intru în traficul infernal al New York-ului.

       Drumul până la firmă a fost o adevărată provocare ținând cont de numărul exagerat de mașini și claxoane. Îmi parchez mașina în locul obișnuit, iar apoi urc în birou. Sper să nu dau de Ryan sau măcar să nu aducă vorba de ce era pe cale să se întâmple dacă ușile liftului nu se deschideau la timp. Nu pot spune că Ryan e un bărbat urât, ba din contră, e foarte atrăgător. Fiecare părticică de piele pe care a atins-o parcă a luat foc. Deși nu vreau să recunosc în momentul ala eram dispusă să mă las condusă de instincte. Atingerea lui încă din seara în care am fost în club mi-a trezit o grămadă de senzații. Nu știu ce s-a întâmplat, dar cert e că nu e bine pentru mine.

       După ce îmi așez sacoul în cuierul micuț din birou, mă trântesc în scaunul de la birou și mă apuc de treabă. Proiectele pe care le-am început nu sunt ușor de realizat și cu siguranță nu fără implicarea mea.

       Ușa biroului se deschide brusc făcându-mă să tresar, iar în birou își face apariția Ryan la fel de elegant ca de fiecare dată. Deși are numai 23 de ani nu cred că l-am văzut vreodată purtând altceva înafară de costum. Nu mă pot plânge în privința asta pentru că arată foarte bine.

—Bătutul la ușă e opțional?

—Dacă îmi aduc bine aminte și la tine era la fel, îmi spune amuzat.

       Aici are dreptate și eu am intrat peste el în birou fără să bat la ușă. Ei bine măcar eu nu făceam nimic, în schimb el cu roșcata aia nu aș fi așa sigură.

—Ce vrei Ryan?

—Prost dispusă de dimineață?

—Dacă nu ai ceva important să îmi spui, ai face bine să dispari.

—Vrei să plec?

—Da.

—Aseară nu voiai asta.

        Mă uit uimită la el în timp ce mă ridic de la birou și merg spre ușă.

—Nu știu la ce te referi. Doar pleacă... nu am dispoziția necesară pentru unul dintre jocurile tale.

       Deschid ușa și îi fac semn spre ușă.

—Aseară mai aveai puțin și mă lăsai să te sărut.

       O Doamne nu cred că a spus asta. A profitat de faptul că nu eram într-o stare prea bună și s-a jucat cu mine. Îmi ridic o sprânceană și întreb:

— Ce te face să crezi că te-aș fi lăsat tocmai pe tine să mă săruți?

        Zâmbetul de pe fața lui este înlocuit pentru un moment de o încruntătură, dar revine la starea inițială imediat.

—Ai vrut să fac asta la fel de mult la și mine.

       Nu îmi place unde ajungem cu discuția asta.

—Nu, nu am vrut.

       Ryan face câțiva pași până ajunge în dreptul meu, iar eu mă dau instinctiv câțiva pași mai în spate.

—Și atunci de ce fugi?

—Nu fug. Pur și simplu stai tu prea aproape.

—Chiar așa? Întreabă și mai face un pas înspre mine, iar eu unul înapoi.

—Da, spun pe cel mai hotărât ton.

       Zâmbetul lui Ryan se mărește și mai face un pas spre mine. Mă dau instinctiv și eu mai în spate, dar mă lovesc cu spatele de perete.

       Cred că tocmai mai dat-o în bară. Nu știu de ce face asta și ce vrea să demonstreze.

—Plecă Ryan.

— Nu, spune hotărât, iar când văd că se aproprie și mai mult de mine înghit în sec.

       Bărbatul îmi mângâie obrazul cu vârful degetelor lăsând o grămadă de senzații în urmă. Înghit din nou în sec și încerc să adopt o poziție care să nu îmi trădeze trăirile.

—Ce vrei Ryan? Întreb într-un sfârșit.

       Se aproprie din ce în ce mai mult de fața mea, iar asta nu e de bine. Îi simt respirația pe fața mea și probabil o să cedez din secundă în secundă. Ryan îmi privește buzele pentru câteva secunde apoi se apleacă spre urechea mea și șoptește:

— Cine, în seara asta.

       Rămân împietrită pentru câteva secunde, iar când realizez ce mi-a spus îmi dau câteva palme mintale. Iar s-a jucat cu mine...

       Îmi așez mâinile pe pieptul lui și îl împing cât pot de tare. Luat prin surprindere, Ryan face câțiva pași în spate.

      Zâmbesc nevinovată în timp ce mă depărtez de perete și îmi așez rochia deranjată.

— Nu o să se întâmple. Visează în continuare.

— Să fii gata la 7; îmi spune și iese afară din birou.

—Nu o să se întâmple... țip în urma lui.

       Mă așez înapoi la birou și îmi continui treaba. M-a prins de două ori cu garda jos, a treia oară nu o să se mai întâmple.

***

       Privesc ceasul de la laptop și nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul. E deja 7 și 15. Nu pot să cred că am stat toată ziua la birou. Îmi închid laptopul și mă ridic pentru a-mi lua sacoul și a pleca spre casă. Când ajung în fața ușii imaginile de mai devreme mi se derulează în minte și rânjesc în sinea mea. E 7:15. Probabil acum e nervos în fața blocului.

       Închid ușa biroului și mă îndrept spre ieșirea din firmă. Mă urc în mașină cu gândul de a merge acasă și a face o baie lungă.

       După o jumătate de oră bună petrecută în trafic, ajung acasă. Cobor relaxată din mașină și mă îndrept spre intrarea. Îi salut politicos pe paznic, apoi merg spre lift. Aud pași în spatele meu, dar îi ignor cu desăvârșire.

— E aproape 8... aud o voce atât de cunoscută în spatele meu.

       Ușile liftului se deschid și pășesc neinteresată înăuntru. Ryan îmi imită gestul și se alege cu ochii mei dați peste cap.

—Ți-am spus că nu vin.

—Nu era o întrebare ca să îmi răspunzi. Era o afirmație.

—Nu îmi place să mi se dea ordine.

      Îi fac cu ochiul lui Ryan, iar când ușile se deschid pășesc încrezătoare în apartament. Mă uit în jur și nu văd vreo urmă de Anne.

—Mai vrei ceva?

       Îi întreb pe bărbatul care încă se află în dreptul ușii și îmi arunc pantofii din picioare.

—Cina. Spune scurt și zâmbește.

—Nu am chef să ies.

—Cheful vine ieșind.

       Îmi dau ochii peste cap și îi fac semn să intre.

—Nu vin nicăieri.

—Atunci luăm cina aici.

— Anne nu e acasă deci probabil nu e nimic gătit.

—O să facem noi.

        Îi privesc uimită și aștept ca în orice secundă să izbucnească în râs.

—Nu mă mai privii așa.

—Știi să găteşti?

—Puțin, speram să știi tu.

       Zâmbesc amuzată și spun.

—Dacă mă lași pe mine nu o să mănânci nimic. Nu pot spune că nu știu să gătesc, dar nici că știu foarte multe. Anne e cu noi de când eram mică... ea se ocupă cu mâncarea.

—Atunci o să gătim împreună.

       Oftez zgomotos în timp ce îmi dau sacoul jos și îi arunc pe unul dintre fotolii.

— Tu nu te lași bătut niciodată?

      La auzul cuvintelor mele, zâmbetul lui Ryan se mărește considerabil.

—Fă-te comod, eu merg să mă schimb. Dacă o să dăm foc la bucătărie o să fie vina ta. Și apropo Anne o să ne omoare pe amândoi dacă îi stricăm ceva.

      Zâmbește mulțumit și îmi spune:

—Să nu mă faci să aștept din nou o oră.

      Îmi dau ochii peste cap și urc în dormitorul meu pentru a-mi schimba hainele. Îmi aleg din dulap o rochiță lejeră și îmi prind părul într-o coadă de cal, iar apoi cobor înapoi în bucătărie.

—Și ce vrei să gătim? Întreb și pun accent pe cuvântul gătim.

—Ceva ușor și care se face repede. Mor de foame.

—Spaghete cu sos?

—Mie îmi sună bine.

~ Ryan Pov. ~

       Îmi face semn spre bucătărie și o urmez. Nu știu de ce fac asta, dar în momentul asta nici nu mai contează atâta timp cât pot mânca.

      Îmi așez sacoul pe unul dintre scaune și îmi suflec mânecile de la cămașă. Emily scoate dintr-un dulap o pungă cu spaghete, iar apoi se îndreaptă spre un dulap mai mare. Îmi dau cravata jos și o arunc lângă sacou, iar apoi o privesc cum se agită. E foarte frumoasă și uneori am impresia că își alege hainele numai pentru a-mi face mir în ciudă. Nu știu de ce am simțit nevoia de a o săruta în seara cu prezentarea, dar sincer nici nu îmi pasă.

—Ai de gând să mă ajuți? Vocea ei mă scoate din gândurile și mă îndrept spre ea.

— Ce sos vrei să faci?

—Ceva ce obișnuia mama să îmi facă când eram mică.

—Parcă Anne gătea.

—Da, dar o mai făcea și mama din când în când.

—Ok. Cu ce te ajut?

— Taie astea mărunt. Îmi pune în față două conserve cu ciuperci și îmi face semn spre tocător.

       Emily pune spaghetele la fiert, iar apoi toacă câțiva morcovi și salam. Nu știu ce vrea să facă, dar ar face bine să nu mă omoare.

—Frumos fund spun după câteva minute în care nu am făcut altceva decât să toc ciuperci și să o privesc.

       O aud murmurând un " pervers " și încep să râd. Emily se întoarce încruntată spre mine și aruncă în direcția mea cu câțiva morcovi.

—Deci așa faci, spun după ce mă curăţ de morcovi.

       Iau câteva ciuperci în mână și arunc după ea. Emily se ferește înainte ca ciupercile să o atingă și aruncă din nou după mine cu morcovi. Mă apropii amenințător de ea, iar ea fuge în jurul mesei. După o două ture în care am alergat după ea, o prind și încep să o gâdil. Emily începe să râdă și încearcă să scape.

—Ryan, lasă-mă.

       Ignor ce tocmai mi-a spus și continui să o gâdil.

—Ne purtăm ca niște copii mici.

—Copiii mici nu pot face asta, spun și o împing până se lipește cu spatele de unul dintre dulapuri.

       De data asta nu mai scapă. Încă din seara în care am scăpat-o de idiotul ală vreau să fac asta. Ea e devină... nu trebuia să vină în rochia aia în club.

       Mă apropii amenințător de mult de fața ei și o văd cum înghite în sec. Se pare că am un anumit efect asupra ei chiar dacă nu vrea să recunoască... am avut o grămadă de femei, dar ea are ceva ce mă face să cred că e diferită și o vreau pentru mine.

—Ryan...

       O aud mormăind în timp ce încearcă să mă împingă.

— Nici să nu te gândești, spun și îi lipesc corpul de al meu.

        Nu știu de ce, dar atingerea ei se simte bine. Cred că încep să o iau razna...

       Îmi mut privirea spre buzele sale, iar apoi în ochii ei. Înghite din nou în sec, iar eu rânjesc mulțumit.

—Termină...

        O aud murmurând din nou. O ignor și de data asta și fără să mai stau pe gânduri îmi lipesc buzele de ale ei.

-----------------------------------------------------------------

Hei dragilor ! :*

Nu mă înjurați prea tare ... știu că a trecut foarte mult de la ultima postare, dar timpul nu îmi permite să scriu la ambele povești. După ce o să termin cu toate competențele și cu bacu , o să mă revanșez și o să postez mai des. Nu știu când voi posta capitolul următor , dar vă promit că o să o fac cât de repede pot.

Acum într-o altă ordine de idei , vreau să vă mulțumesc pentru voturi și lecturi.

Vă aștept părerile în legătură cu capitolul asta și cu cartea în general . Contează foarte mult pentru mine ... mă ajută să îmi îmbunătățesc scrisul.

O seară frumoasă și spor la citit/ scris ! :*

D.M.