Ceasul meu enervant sună fără oprire de 10 minute și simt cum o să cedez psihic. Oare ce a fost în capul meu când am preluat firmele ? Nimic, nu a fost nimic. Nu m-am gândit vreodată că o să muncesc așa mult și mai ales că o să fie atât de dificil. Am nevoie de cel puțin o zi liberă, altfel o să cedez și fizic și psihic. Nu cred că la doar 22 de ani ar trebui să mă scufund atât de mult în muncă, dar vreau să îmi fac mama mândră și să îi arăt că firmele au rămas pe mâini bune. Știu că nu mai e lângă mine, dar cred cu tărie că mă privește de acolo de sus și are grijă de mine.

       Opresc ceasul într-un final și mă ridic leneșă din pat. Îmi prind părul într-un coc dezordonat și mă îndrept spre baie. Îmi las pijamalele să alunece pe gresia rece a băii și intru în duș. Un duș revigorant și o ceașcă mare de cafea o să mă pună imediat pe picioare... sau cel puțin asta sper.

      După minute bune de stat în duș, minute menite să mă relaxeze și să mă trezească, pășesc timid afară din duș și îmi înfășor un prosop în jurul taliei. Pășesc înapoi în cameră și mă îndrept încet spre şifonier. Munca îmi dă bătăi de cap și în ceea ce privește ținutele mele. Sunt o feministă înrăită, iar rochiile, fustele și pantofii ocupă o mare parte din garderoba mea. Nu știu cât timp picioarele mele o să mai poată suporta tocurile. De când conduc firma, am purtat numai tocuri, iar picioarele mele au avut timp să se relaxeze doar în timpul somnului, sau în zilele în care reușesc să îmi petrec timpul în apartament. 

       Îmi aleg o rochiță strâmtă neagră cu imprimeuri albe care îmi ajunge aproape până la genunchi, o pereche de pantofi negri, sacoul geanta și nelipsitul laptop. Părul îl aranjez rapid în câteva bucle lejere, iar apoi mă așez în fața măsuței de machiaj. Puțin rimel, puțin tuș, puțin ruj și sunt gata pentru o nouă zi. Arunc o privire fugitivă în oglindă să văd dacă totul e la locul lui, iar apoi părăsesc dormitorul. Cobor scările spre bucătărie, iar un miros de cafea proaspătă mă ademenește imediat.

—Bună dimineața Anne!

—Bună dimineața, draga mea! Ai dormit bine?

—Se poate spune și așa.

       Mă așez la masă, iar Anne îmi pune imediat în față o cană mare de cafea și o farfurie mare cu aperitive. Mănânc câte un pic din fiecare în timp ce golesc cana cu cafea.

—Și cum e să deți câteva dintre cele mai mari firme?

—Groaznic. Am avut nevoie de o schimbare, dar asta e prea mult. Toată situația începe să mă depășească. Unde s-a dus viața mea socială?!

       Anne începe să râdă, iar eu mă încrunt imediat.

— Draga mea, fără sacrificii nu obţii nimic. Cât despre viața ta socială nu știu ce să zic. Nu ai mai avut una de mult timp.

—Ha, ha... foarte amuzant.

       Anne începe să râdă din nou, iar eu îmi dau ochii peste cap. Mă ridic de la masă, iau cheile mașinii, geanta cu laptopul și mă îndrept spre lift.

—Am plecat. Se pare că în dimineața asta ai chef să râzi de mine. Ne vedem deseară.

— Ai grijă de tine și să pui mâna să mai mănânci ceva.

       Ies hotărâtă din apartament și cobor în parcarea subterană, mă urc în mașină, iar după 30 de minute de condus prin aglomerație ajung la firmă. 

       Parchez mașina în locul obișnuit, iar apoi intru în clădirea impunătoare care oricât de greu ar fi de crezut, îmi aparține. Salut fiecare persoană pe care o întâlnesc până ajung în birou. Îmi las geanta și sacoul în cuier și mă arunc pe scaunul confortabil din fața biroului. Astăzi va fi gata și biroul lui Ryan și o să pot răsufla liniștită din nou. De când lucrăm împreună e ca un ghimpe-n coastă. Are tendința de a-mi da ordine și de a-mi spune " Nu așa se face asta "... " Nu eşti bună în afaceri " și alte chestii care ar trebui să mă facă să mă simt prost sau poarte să mă facă să renunț, dar asta nu se va întâmpla. Dacă toate lucrurile pe care le spune ar fi adevărate, cum se face că firma mamei e pe locul întâi în topul firmelor cu profit mare?! Mă rog, trecând peste toată aceasta harababură, abia aștept reacția lui Ryan când va veda biroul. Am avut grijă să îl aranjez personal și sper că nu am dat-o în bară. 

       Ușa biroului se deschide, iar un Ryan îmbufnat își face apariția. Se aruncă pe canapeaua din încăpere și își trece mâna prin păr într-un gest de frustrare.

—Bună dimineața și ție, rază de soare.

       Ryan își îndreaptă privirea spre mine și își dă ochii peste cap. De când împărţim același birou a început să îmi copieze gestul.

—Neața... murmură într-un final și acum a venit rândul meu să îmi dau ochii peste cap.

—Ești gata să îți vezi biroul?

—Deja vrei să scapi de mine?

—Nici nu îți închipui cât. Zilele astea au fost ca un coșmar pentru mine. Abia aștept să scap de tine.

—Sentimentul e reciproc.

       Mă ridic de pe scaun și îi fac semn să mă urmeze. Ieșim pe coridorul frumos aranjat și îi fac semn spre ușa din fața biroului meu. A mică sticlă cu " Ryan Wilson " stă așezată pe ușă. Deschid ușa biroului și pot spune că sunt mulțumită de ceea ce a ieșit și după expresia lui Ryan și el.

       Un perete mare de sticlă se află în spatele biroului. Pereții sunt vopsiți într-o nuanță deschisă de crem, (da știu am ceva cu cremul) iar câteva tablouri stau așezate frumos pe pereți. O canapea neagră stă frumos aranjată într-o parte a biroului, iar pe peretele din partea stângă se află câteva rafturi de bibliotecă pe care probabil le va umple cu bibliorafturi. O plantă mare se află în colțul opus canapelei, lângă o măsuță mică de sticlă.

— Îți place?

—E perfect atâta timp cât nu te afli și tu în el.

       Îmi dau ochii peste cap și mă îndrept spre ieșire.

— Un gentleman ca de fiecare dată... spun și ies pe ușa biroului. 

       Îi surprind rânjetul stupit de pe față înainte să închid ușa biroului și simt cum încep să mă enervez. Înainte de a trânti ușa îi mai adresez o propoziție menită să îl mustreze.

—Apropo, Marya e secretara mea, nu servitoarea ta personală, așa că fă bine și angajează-ți pe cineva.

       Cu ultimele cuvinte rostite, închid ușa biroului și pășesc imediat în biroul meu. Mă așez în fața laptopului și mă afund în muncă. După 3 ore în care nu am făcut altceva decât să verific schițele unor noi proiecte telefonul sună distrugându-mi concentrarea.

—Emily Abrams, spun pe un ton serios.

— Ryan Wilson aici, aud vocea arogantului din biroul de vizavi.

—Cred că glumești, ce vrei?

—Compania ta la masa de prânz. Nu am chef să mănânc singur.

—Nu m chef. Comandă ceva aici și poate și pe cineva care să îți țină de urât.

—Ce amuzantă ești astăzi.

—Ryan chiar nu am chef. Sunt obosită și am o grămadă de lucruri de făcut. Dacă nu ai ceva important să îmi spui lasă-mă.

—Să înțeleg că asta e un nu?

—Ai înțeles bine, acum lasă-mă!

       Închid apelul fără ai mai lăsa drept la replică și zâmbesc mulțumită. Nu știu ce a fost în capul meu în momentul în care am spus că Ryan e tăcut și nu vorbește. De când lucrăm împreună vorbește prea mult și mă ia peste pe picior. Nu știu cât mai am până răbufnesc, dar cert e că nu mai am mult. Îmi plăcea mai mult Ryan cel tăcut și indiferent decât cel enervant și arogant.

***

       Veridic pentru ultima dată proiectele și închid laptopul. Oftez prelung și mă ridic într-un sfârșit de la biroul. E 6:30, iar la 7 trebuie să mă întâlnesc cu fetele la restaurant. Nu le-am mai văzut de aproape o săptămână și nu am putut să le refuz invitaţia... plus că la ce foame îmi e acum o să mănânc tot ceea ce găsesc în meniul. Îmi îmbrac sacoul, după care îmi iau geanta și pornesc spre ieșire. Deschid ușa biroului și mă îndrept spre lift.

—Grozav, asta îmi mai lipsea.

       Mormăi cuvintele mai mult pentru mine când îl observ pe Ryan în fața liftului. Își întoarce privirea spre mine și rânjește.

— Ce e așa amuzant? Întreb în timp ce îmi arcuiesc o sprânceană.

—Nimic. Pleci așa repede?

—Programul meu s-a terminat acum o oră jumate, plus că trebuie să mă întâlnesc cu fetele.

—Unde?

— La Royal, spun sec.

—Mergem împreună?

—De ce am face asta?

—Ne vedem toți acolo... adică Mark, Emma, Maddy, Bryan, Zac și noi doi.

       Ușile liftului se deschid, iar Ryan îmi face loc pentru a intra eu prima.

—Grozav, acum o să îmi stea și mâncarea în gât.

       Ryan începe să râdă, iar eu îmi dau din nou ochii peste cap. Mâinile noastre se ating și simt din nou acea mâncărime pe care am avut-o și în club. Îmi trag mâna de lângă a sa imediat. Nu îmi place sentimentul asta.

       Coborâm din lift fără a mai spune nimic și ne îndreptăm fiecare spre mașinile noastre.

—Ne vedem acolo, spune Ryan în timp ce deschide portiera mașini și se urcă pe locul șoferului.

— Am încotro? Întreb și ironia din glasul meu își face apariția.

       Ryan rânjește din nou și pornește spre ieși. Mă urc și eu în mașină și îl urmez imediat. După câteva minute ajung în fața restaurantului și rămân surprinsă când îl văd pe Ryan rezemat de mașina lui. Deși e un nesuferit arogant, trebuie să recunosc că arată bine. Costumul arată foarte bine pe el, iar părul puțin ciufulit îl oferă un aer sexy. Îmi dau o palmă mintale în semn de " acum am ajuns să holbez la el " și cobor din mașină.

—Ce ți-a luat așa mult? Îi aud vocea enervantă imediat cum pun piciorul afară.

—Te-am pus eu să mă aștepți?

        Se încruntă la mine, iar apoi îmi face semn spre intrare.

—După tine.

       Intrăm tăcuți în restaurant, iar aceeaşi fată care ne-a condus ultima dată la masă ne întâmpină:

—Bună seara.

—Bună seara, salutăm amândoi, iar apoi Ryan îi spune că avem rezervare pe numele lui Mark, iar fata ne conduce la masa unde se aflau restul găștii.

—Lume nouă, uite cine m-ai trăiește.

— Bună și ție Zac.

       Începem să râdem cu toţii, iar apoi fetele mă trag într-o îmbrățișare călduroasă. Ne așezăm la masă, iar o chelneriță își face imediat apariția și ne conduce la mesele noastre. Atmosfera devine tot mai plăcută și pot spune că mi-a fost dor de prietenii mei.

—Și Emily, cum e să fi șefă și să lucrezi cu Ryan?

—Un singur cuvânt pentru ambele întrebări... groaznic!

       Fetele încep să râdă, iar Ryan mă privește încruntat.

—  Împărțim aceeași părere... spune imediat și e rândul meu să mă încrunt.

—Pun pariu că în maxim o lună ăştia doi ori se culcă împreună ori se bat... adaugă imediat Maddy și restul încep să râdă.

—Rezervați o cameră la urgență pentru că prima variantă e imposibilă, spun imediat ce îmi dau ochii peste cap.

—Măcar în privința asta suntem de acord... adaugă Ryan imediat.

—Sunteți ca șoarecele și pisica... adaugă Zac și din nou îmi dau ochii peste cap.

—Se presupune că am venit să ne distrăm nu să vă dați cu părerea în ceea ce privește certurile mele cu Ryan.

—Gata, gata... ne pare rău.

—Deci Emily, când spuneam că ai prezentarea primei tare colecții? Întreabă Emma, iar eu sunt bucuroasă că a schimbat subiectul.

—Sâmbătă seara. Sper că nu v-ați făcut planuri... chiar am nevoie de susținerea voastră.

—Nici nu se pune problema... adaugă Maddy imediat.

—Emma, am nevoie de o favoare.

—Ascult...

—Ce zici dacă te ocupi de eveniment. Sala e rezervată, iar invitațiile sunt trimise. Am nevoie de cineva care să se ocupe pe aranjamente.

—Tu glumești? Te ajut cu drag. Vreau doar câteva detalii în legătură cu ceea ce crezi că s-ar potrivii.

—Ok, te sun mâine și aranjăm totul. Acum am nevoie să uit de tot ceea ce înseamnă muncă... asta dacă nu vreți să înnebunesc.

       Mâncarea ne este servită într-un sfârșit. După ce mâncăm, comandăm o sticlă de vin roșu și ne petrecem restul serii povestind despre toate prostiile și râzând. În jurul orei 10 părăsim restaurantul, iar eu mă îndrept direct spre casă. Fac un duș rapid și mă arunc în pat.

***

       Zilele am trecut mai repede decât m-am așteptat. Stau în spatele scenei aranjând ultimele detalii pentru prezentare. Emma s-a ocupat de aranjarea sălii și de petrecerea care urmează după prezentare. Am o grămadă de emoții și mă agit fugind dintr-o parte în alta. Am impresia că totul e greșit și nimic nu iese cum vreau eu. Una dintre manechine s-a accidentat la repetiția de dimineața și nu am găsit alt manechin care să o înlocuiască. 

       După câteva ore de disperare totală am găsit soluția salvatoare. Maddy va urca pe scenă și va încheia prezentarea. Spre norocul meu, una dintre prietenele mele arată ca un adevărat manechin, chiar dacă urăşte să facă asta.

       Mă asigur că toate lucrurile sunt la locul lor și toată lumea e pregătiră, apoi părăsesc culisele și mă îndrept spre intrare. Invitații o să înceapă să sosească, iar eu ca o gazdă bună ce sunt o să îl primesc. Merg în dreptul Emmei care e la fel de agitată ca și mine și îi fac semn spre ceas.

—Cred că e timpul să mergem în sală. Invitații încep să sosească.

— Cum te simți?

—Mai agitată ca acum nu am fost niciodată. Mie frică să nu stric ceva sau să o dau în bară.

        Am început să mă panichez și să mă agit și mai tare. Emma mă privea amuzată în timp ce încerca să își stăpânească și ea emoțiile.

       Tresar puternic în clipa în cale talia îmi este cuprinsă de o mână mare și simt furnicături pe sub materialul rochiei pe care o port. Mă întorc imediat spre persoana a cărei mână îmi creează atâtea furnicături și încremenesc când îl văd pe Ryan.

—Calmează-te.. rostește pe un ton calm.

— Cum vrei să mă calmez când mai e o jumătate de oră până la prezentare?

—Hai cu mine.

—Ești nebun? Nu vin nicăieri.

—Nu mă fă să te iau pe sus.

— Nu vin nicăieri.

       Ryan își dă ochii peste cap și fără vreo avertizare mă ia pe sus și pornește cu mine spre lift.

—Lasă-mă jos. Trebuie să fiu acolo.

—Nu, nu trebuie. Nu te mai agita atât pentru că nu am de gând să îți dau drumul.

— Ryan, lasă-mă jos! Țip în timp ce încep să îl lovesc cât pot de tare.

—Emily, nu te mai purta ca un copil mic și ai încredere în mine.

—Ryan... spun printre dinți. Ce naiba te-a apucat, lasă-mă jos. Prezentarea trebuie să înceapă și tu ai chef de glume.

—Tu taci vreodată?

       Ușile liftului se deschid, iar Ryan intră imediat în el cu mine în brațe. Apasă pe betonul care duce pe acoperiș și mă lasă jos.

—Ești nebun. Ce vrei să faci? Trebuie să fiu jos. Dacă se întâmplă ceva și au nevoie de mine?

—Nu o să se întâmple nimic și în caz de ceva se descurca Emma, îmi spune în timp ce își trece frustrat o mână prin păr.

—Am de gând să fug cu prima oportunitate.

       Ryan se uită vizibil enervat la mine și face pași în direcția mea. Din instinct mă dau mai în spate până mă lovesc de unul dintre pereții liftului. Ryan se oprește doar când corpurile noastre se află la câțiva centimetri depărtare și își așează mâinile în stânga și dreapta mea.

—Poți să taci pentru 2 secunde și să nu te mai agiţi atât?

      Glasul meu a pierit odată cu apropierea lui Ryan. Respirația lui îmi gâdilă fața și simt cum un val de emoții mă cuprinde imediat. Îl privesc în ochi și simt cum picioarele mele se transformă încetul cu încetul în gelatină. Îl privesc incapabilă să scot vreun cuvânt. Nu pierdem contactul vizual nici o secundă și îl văd cum se apropie din ce în ce mai tare de buzele mele. Înghit în sec și simt cum inima o ia la goană. Fața lui se aproprie din ce în ce mai mult de a mea și sunt conștientă că din secundă în secundă o să se întâmple ceva ce o să regret amarnic. 

       Înainte ca buzele noastre să se unească ușile liftului se deschid, iar Ryan sare ca ars și iese din lift. Respir ușurată și îl urmez afară. Toată agitația mea a dispărut și singurul lucru la care mă pot gândi acum e faptul că aproape l-am sărutat pe bărbatul care îmi mănâncă zilele. 

       Ryan se oprește la balustrada care are rolul de a te împiedica să sari și îmi face semn să mă apropii. Înghit în sec și înaintez spre el fără să protestez. Îmi pun coatele pe balustradă și iau o gură mare de aer. 

       Minutele trec și o liniște apăsătoare se așterne între noi. Mă uit la peisajul care se află în fața mea și oftez zgomotos.

—Te-ai liniștit? Mă întrebă Ryan într-un final.

       Îmi ridic privirea spre el și sunt întâmpinată de doi ochi albaştri. Dau afirmativ din cap incapabilă să scot vreun sunet. Ryan se uită la ceas, iar apoi mă privește.

—Mai sunt 20 de minute. Ar trebui să coborâm.

       Dau din nou afirmativ din cap și pornesc spre ușile liftului. Drumul înapoi spre sală a fost tăcut. Ryan nu a spus nimic despre ce tocmai era să se întâmple și îi sunt recunoscătoare pentru că nu puteam avea o conversație în condițiile actuale.

—O să fie totul bine... îmi spune de îndată ce ajungem în culise.

—Sper...

—Eu o să merg în sală, ai grijă să nu omori pe nimeni.

       Chicotesc în timp ce îmi dau ochii peste cap și îl privesc pe Ryan cum se îndepărtează.

—Mulțumesc, strig într-un final.

       Ryan nu mai spune nimic, doar îmi face cu ochiul și se pierde prin mulțime.

----------------------------------------------------------------

Buna seara, dragilor ! :*

Am reușit și eu să postez după mult timp. Îmi pare rău că nu pot posta la fel de des ca si la cealaltă poveste :( ... nu îmi permite timpul , dar am să încerc să postez cât de des pot.

Până data viitoare când ne vom citi , aștept părerile voastre în legătură cu cartea și mai ales cu capitolul. Vreau să îmi spuneți dacă vi se pare plictisitor. Am nevoie să știu ce gândiți și dacă are rost să continui.

D.M.