Cele două luni de la moartea mamei am trecut teribil de greu. Singura persoană pe care am iubit-o cu adevărat, a plecat din veața mea prea devreme. Ghearele fioroase ale destinului s-au înfipt adânc în veața mea, iar eu nu știu ce să fac. Nu mai am nici un control asupra lucrurilor din jurul meu, nu mai am control nici măcar asupra mea. Două dintre persoanele în care aveam cea mai mare încredere m-au dezamăgit cumplit. După plecarea mamei am avut parte de încă o lovitură dură. Iubitul meu m-a înșelat cu persoana pe care o credeam sora mea, persoana pentru care aș fi făcut orice.

       Săptămâna trecută mi-am găsit cea mai bună prietenă în pat cu iubitul meu, iar ca totul să fie și mai greu mi-a spus că motivul pentru care a făcut-o a fost foarte simplu. S-a săturat să mă audă cum plâng după mama. Nu mai sunt interesantă pentru el. Mi-a spus că singurul motiv pentru care am fost împreună a fost să se culce cu mine, iar eu ca o toantă nu mi-am dat seama. Acum că a obținut ceea ce a vrut, nu mai am nicio importanță pentru el. M-a lăsat baltă în momentele cele mai grele. Cu Jessica nu am mai vorbit de când am gasit-o călare peste iubitul meu, sau mai bine spus fostul meu iubit.

       Cunoașteți momentul acela în care ai impresia că îți fuge pământul de sub picioare?! Că tot ceea ce ai clădit cu greu până acum, dispare în câteva secunde și nimeni și nimic nu mai are importanță?! Ei bine, eu îl cunosc. Când am aflat ceea ce s-a întâmplat cu mama nu am putut reacționa în vreun fel. Am încremenit, iar într-un final inevitabilul s-a produs. Cred că am plâns mai bine de 2 zile încontinuu. Nu puteam dormi, nu puteam mânca, iar ceea ce a fost și mai grav a fost că m-am închis în mine. Nu am vrut să mai vorbesc cu nimeni, să ascult de nimeni. Eram sătulă să aud cum oamenii mă luam în brațe și îmi spuneau că le pare rău. În fond era doar o simplă minciună. Câteva cuvinte aruncate adesea din obligație. Până nu trăiești acel sentiment nu ai de unde să știi cât de dureros este. Când ai pierdut o persoană foarte apropiată, doar atunci vei înțelege că câteva cuvinte aruncate la întâmplare sunt de prisos sau te rănesc mai tare.

       M-am săturat de orașul asta și de tot ceea ce mi s-a întâmplat. Nu știu ce să fac, nu știu ce simt și cel mai grav e că nu mai știu cine sunt. Toate lucrurile din jurul meu s-au destrămat treptat, iar eu nu pot face altceva decât să fiu un simplu spectator al unei piese de prost gust. M-am săturat de tot. M-am săturat de viața mea și mai ales de oamenii care mă înconjoară. Mi-am pierdut treptat încrederea în oameni și în mine. M-am pierdut într-o lume a durerii, a fricii, o lume a întunericului.

       Două bătăi în ușa camerei mă desprind treptat din gândurile mele. Nu reușesc să spun decât un " intră " forțat și stins.

—Draga mea, cum te mai simți? Îi aud glasul singurei persoane care mai contează pentru mine. Doica mea. Femeia care m-a crescut și alintat alături de mama. Persoana care mă legăna când aveam coșmaruri iar mama nu era acasă.

       Doica mea arăta splendid. Înfățișarea ei nu trăda vârsta pe care o are, iar temperamentul ei calm și blând te ajuta în orice situație. Ea e singura care știe cât am plâns după mama și cât de devastată am fost când am aflat de Dean și Jessica. În cele două luni de la moartea mamei, ea a fost singura care m-a ascultat și a încercat să mă înțeleagă. Anne pentru mine este o a doua mama, iar dacă ar păți ceva nu aș mai avea vreun motiv să trăiesc.

—Sunt bine, reușesc să spun într-un final.

—Draga mea, vreau să îți propun ceva.

—Orice te face fericită, îi spun în timp ce mă arunc efectiv în brațele ei.

—Ce ai spune dacă am părăsi orașul astă? Nu mai suport să te văd așa distrusă. Nu mai e nimeni și nimic care să te lege de orașu astă. Vreau ca tu să fii fericită și să uiți de toate nenorocirile care s-au abătut asupra vieții tale. Cred că e timpul să ai parte și tu de puțină fericire. Am căutat câteva informații despre facultăți și am găsit una în New York care are aceleași specializări ca și cea la care ești acum. New York-ul este un oraș mare, un oraș care te-ar primi cu brațele deschise și ți-ar deschide numeroase oportunități. Sediul firmei mamei tale se află tot acolo. După ce îți vei termina ultimul an și vei face masterul vei putea prelua afacerea familiei. Va fi un început nou pentru tine.

       Deși nu prea vreau să recunosc, Anne are dreptate. Nu mai am ce căuta aici. Nu mai pot sta în orașul asta care îmi aduce aminte de toate nenorocirile care s-au întâmplat în ultimele luni. Dau din cap în semn afirmativ, iar apoi sar din nou în brațele femeii și îl şoptesc la ureche:

— Dacă vi și tu cu mine, sunt de acord să plecăm și în secunda asta. Alege destinația, iar eu te voi urma oriunde.

—Foarte bine. Am să fac rezervare la biletele de avion, dar ai și tu ceva de făcut.

— Orice pentru tine.

—Ai aici o listă cu câteva apartamente și case. Vreau ca tu să alegi locul în care vom locui.

—Nu cred că e o idee bună...

—Cred că glumești... mai sunt câteva luni și vei absolvii facultatea de design și tu nu poți alege o amărâtă de casă? Ce vă învață aia acolo?

       Pentru prima dată în ultimele săptămâni am zâmbit. I-au dat un mic pupic dădacei mele, iar apoi i-am spus că o să fac ce mi-a cerut. Dacă ea crede că lucrul asta mă va ajuta, atunci eu nu mă voi împotrivi în vreun fel.

***

       Cu o ultimă privire, plec din casa care mi-a fost cămin timp de 20 de ani. Am să las aici toată nenorocirile și tot răul. Nu vreau să iau cu mine nimic din ceea ce mi-a provocat atâta durere. Las totul neatins cel puțin pentru moment. Am luat cu mine doar amintirile care mă țin legate de mama. Camera mea care până acum a fost locul meu de fericire, acum nu mai are nici o importanță. E o simplă cameră într-o casă și un oraș al durerii. Răsucesc cheia în ușa mare de la intrare, iar apoi mă îndrept cu pași mărunți spre mașina neagră care mă va duce spre aeroport.

       După o jumătate de oră de mers cu mașina și altă jumătate de stat în aeroport, ne îmbarcăm în avionul care ne va duce spre un nou început. Îmi iau doica de mână și ne urcăm în avion fără a mai privi înapoi. Singurul lucru care mă mai ține sufletește legată de acest loc, este mama. Este acel mormânt din cimitir care îi ascunde trupul și inima în același timp. Acel loc în care am obișnuit să petrec mult timp. 

       În urmă cu 3 ore am fost la o florărie și am comandat un aranjament de trandafiri în formă de infinit pe care l-am lăsat la piatra care îi servește drept loc de odihnă. Am plecat de acolo cu inima mai împăcată și cu o promisiune făcută atât mie, cât și mamei. " Te iubesc mamă și sper că acolo unde ești să fii bine și fericită. Sper să fii alături de mine mereu și să mă ajuți la necaz. Promit că am să încerc să fiu fericită, am să las trecutul în urmă, am să te fac mândră. Nu vreau să uiți niciodată că te iubesc. "

***

       Am coborât din avion, iar o căldură copleșitoare m-a înconjurat imediat. Am luat o gură mare de aer, iar apoi m-am urcat în mașina care ne aștepta în față aeroportului. Am mers cam o oră prin traficul infernal al New York-ului, până am ajuns în cartierul care îmi va deveni casă, Manhattan. O să locuim în unul dintre cele mai selecte cartiere ale orașului. Doica mea nu a fost de acord să stăm în altă parte, așa că am ales un apartament aici.

       Am coborât stângaci din mașină și am înaintat spre blocul mare care s-a afișat în fața noastră. Un bărbat în jur de 40 de ani ne-a deschis ușa politicos și ne-a îndreptat spre mica recepție. O doamnă brunetă, într-o uniformă albastră închis ne-a salutat, iar apoi ne-a îndrumat spre liftul care ne va duce în apartamentul abia cumpărat. Încă nu pot să cred că am fost de acord să locuim la etajul 10.

       Ușile liftului s-au deschis încet, iar în fața noastră și-a făcut apariția noul nostru cămin. Am pășit nesigură în apartamentul mare amplasat pe două etaje și m-am trântit direct pe canapeaua crem din living. Apartamentul e decorat cu bun gust. Anne s-a ocupat personal de firma care l-a mobilat și aranjat. Nu am avut nicio îndoială în ceea ce privește gusturile ei. 

       M-am ridicat pe pe canapeaua confortabilă în care m-am afundat acum câteva secunde și am început să inspectez apartamentul. Livingul era vopsit într-o nuanță de maro deschis, iar mobila și canapeaua erau crem. Lângă canapea se afla o micuță măsuță de sticlă care cel mai probabil nu o să fie folosită prea des. Un perete din sticlă își făcea apariția în una dintre părțile camerei, iar priveliștea îți tăia cu ușurință răsuflarea. Bucătărie e spațioasă și complet utilată. M-am asigurat că banii nu sunt o problemă și am răsfățat-o pe Anne cu tot ceea ce i-a dorit sufletul. 

       Nu m-am putut opri din privit și am urcat stingher spre camerele de sus. Una dintre ele este dormitorul meu, iar curiozitatea mă arde pe dinăuntru.

— Ultima ușa pe stângă, îmi spune Anne, iar eu zâmbesc imediat.

— Mulțumesc, mormăi și eu, iar apoi mă îndrept spre camera indicată.

       Intru în camera care îmi va deveni dormitor cu aceeași nesiguranță care m-a cuprins încă de când am intrat în apartament. În fața mea o cameră mirifică se arată. În partea dreaptă se află un pat mare cu o lenjerie cu pisicuțe. Se pare că Anne are chef de glume. Pereții sunt vopsiți într-o nuanță de crem, iar mobila este crem cu negru. Deasupra patului este așezat un tapet crem cu modelele unor trandafiri negrii. O micuţă măsuță de machiez se află în colțul din stânga, iar televizorul este amplasat pe peretele din fața patului. Două uși mari îmi atrag atenția, iar eu mă îndrept curioasă spre ele. Deschid prima ușa și dau de o baie mare frumos decorată. Intru înapoi în cameră și mă îndrept spre cea dea doua ușă. Când o deschid rămân de-a dreptul șocată și împietrită. Un dressing mare se află în fața mea. Se pare că Anne a avut destul timp liber ținând cont că e complet echipat. Cred că pe umeraș se află în jur de 50 de rochițe diferite. În sertarele micuţe se află o grămadă de lenjerie intimă de diferite culori și modele. Un perete al dressingului este plin de pantofi, iar ceilalți doi pereți rămași sunt plini cu diferite bluzițe, tricouri, pantaloni eleganți și blugi. Nu mă pot plânge pentru că am refuzat categoric să îmi iau o mare parte din hainele pe care le aveam.

        Ies din dressing încă uimită și privesc din nou prin camera. Ca totul să fie și mai perfect, o micuță terasă completează peisajul care îți taie răsuflarea.

      Las pe mai târziu analizatul apartamentului și intru la duș. Odată cu apariția stropilor de apă pe pielea mea, muşchii mi se relaxează treptat. Zâmbesc neîncetat si sper ca totul să fie bine. Un nou oraș, o nouă viață!