E mai bine să stau departe de tine

~ Adam POV ~

       Am început să alerg spre ei cu inima cât un purice. Unu dintre ei s-a năpustit peste Kate, iar atunci am crezut că o să-mi cadă cerul în cap. L-am prins pe brunet de gât şi i-am dat un pumn direct în mandibulă. Din cauza loviturii, s-a izbit direct de perete şi a căzut pe jos. Băiatul blond o ţinea pe Kate lipită de perete. M-am uitat la ea şi am simţit cum încep să-mi pierd controlul. Stătea lipită de perete cu ochii în lacrimi, tremurând din toate încheieturile.

       M-am năpustit peste băiatul care o ţinea şi am început să îi lovesc până când a căzut la pământ. Am încercat să o iau în braţe, dar ea a început să ţipe şi să se depărteze de mine. Am încercat să o liniştesc, dar în zadar... era prea speriată să mă pot apropia de ea. L-am auzit pe Eliot cum strigă după noi şi i-am făcut semn să vină.

— Ce s-a întâmplat aici? Adam, de ce plânge Kate şi mai ales ce caută ăştia doi bătuţi aici pe jos? O Doamne ce i-au făcut?

—Eliot, calmează-te, am ajuns la timp.

—Nu vreau să mă calmez! Spune-mi ce i-au făcut până nu îi omor aici!

—Au încercat să o violeze.

— Au făcut ce?

      Eliot a început să îl lovească cu picioarele pe cei doi băieţi căzuţi jos. Furia i se putea citi cu ușurință în privire. Nu ştiam cum să îl calmez, ce să fac. Kate stătea şi se uita în jos incapabilă să zică ceva.

— Eliot, Eliot opreşte-te! O aud pe Ali cum strigă din spatele lui. O prind de mână şi îi fac semn spre Kate care nu reacţiona. Sora mea o ia în braţe şi încearcă să o liniştească, făcându-mi semn spre Eliot.

       Îmi prind prietenul de mâini şi încerc să îl îndepărtez de cei doi băieţi care abia mai respirau. Simţeam aceeaşi ură ca şi Eliot, dar eram conştient de faptul că dacă o să continue aşa o să îi omoare. Îl prind de gulerul cămăşii şi încep să strig la el.

—Eliot, gata! Au înţeles ideea... îi omori. Opreşte-te! Kate are nevoie de tine!

       Când a auzit numele surorii mai mici s-a oprit, s-a uitat la cei doi băieţi, iar apoi a fugit la Kate. A luat-o în braţe în stilul miresei, îndreptându-se spre maşină. Mi-am dat geaca jos şi am pus-o pe umerii ei urmându-i în linişte. Eliot a pus-o pe Kate pe bancheta din spate lângă Ali, iar apoi s-a urcat la volan. L-am urmat şi eu aşezându-mă pe locul din dreapta.

***

~ Kate POV ~

      L-am auzit pe Adam cum mă strigă, dar nu puteam să ţip. Nu a durat mult până l-am văzut cum îl loveşte de brunet, trăgându-l pe jos. Îl prinde şi pe băiatul care stătea peste mine şi îi lovește până îl pune la pământ, iar apoi încearcă să mă ia în braţe.

       Mă trag imediat de lângă el făcând doi paşi în spate şi țip. Eram conştientă că el mă salvase şi că nu o să îmi facă nimic, dar corpul meu nu era de aceeaşi părere. Îl vedeam cum încearcă să mă liniştească, să se apropie de mine, dar mă trăgeam tot mai în spate.

      L-am văzut pe Eliot cum vine îngrijorat spre noi. A vorbit ceva cu Adam apoi a început să îi lovească fără milă pe cei doi băieţi. Corpul meu nu reacţiona. Simţeam cum toate lucrurile din jurul meu se spulberă. Nu eram în stare să fac nimic. O aud pe Ali cum strigă la Eliot să se oprească, dar nu pot face nimic. Stau nemișcată aproape de peretele de care mă lipise blondul, incapabilă să mişc vreun deget. Simt cum Ali mă prinde de mână şi mă ia în braţe. De data aceasta corpul meu nu s-a mai împotrivit şi s-a lăsat în braţele prietenei mele. O auzeam pe Ali cum îmi spune să mă liniştesc, să mă uit la ea, să zic ceva, dar era în zadar.

       Închid ochii pentru câteva secunde în speranța de a mă liniști, dar imediat simt cum două braţe puternice mă ridică în stilul miresei. Deschid imediat ochii pregătită de ce e mai rău, dar respir uşurată când văd ca Eliot este cel care mă ține în brațe. Îmi așez capul pe pieptul lui, iar apoi simt cum cineva pune ceva pe umerii mei. Nu reacţionez în vreun fel, ci mă las cărată de fratele meu până la maşină, unde mă aşează lângă Ali şi porneşte grăbit.

***

       Am ajuns în faţa casei, dar spre surprinderea mea nu am intrat la noi, ci la Ali. Eliot m-a dus în camera de sus, care aparţinea prietenei mele, m-a aşezat uşor pe pat, iar apoi s-a aşezat lângă mine.

—Îmi pare rău că nu am fost lângă tine. Nu trebuia să se întâmple asta, trebuia să am grijă de tine.

— Eliot, calmează-te... nu a fost vina ta. Sunt bine, vreau doar să fac un duş.

— Ok, Kate. Îmi pare rău.

—Eliot, am spus gata. Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat deja şi nu avem ce să mai facem.

— Kate, sigur eşti bine?

— Da, am răspuns scurt, iar apoi mi-am îndreptat privirea spre Adam care stătea rezemat de tocul uşii. M-am uitat la el încercând să îi găsesc privirea, dar el o evita pe a mea.

—Adam... reuşesc să rostesc într-un final. Mulţumesc!

       L-am văzut cum se uită la mine, iar apoi forţează un zâmbet în semn de oricând.

       Îi cer lui Ali o pereche de pijamale și întru în duş.

***

       A trecut o săptămână de la " micul incident " iar eu nu am ieşit din cameră şi nici nu am vorbit cu nimeni. În fiecare zi Ali vine la mină încercând să afle tot ceea ce s-a întâmplat, încercând să mă facă să vorbesc, dar nu a reuşit. Mă întrebă cum să simt, dar nu îi răspund. Sunt sătulă de întrebarea asta.

       Stau pur şi simplu şi privesc în gol. Nu ştiam ce să răspund... a fost cât pe ce să fiu violată. Nu ştiu cum să reacţionez, nu ştiam ce simt. În copul meu se dă o luptă aprigă între sentimente. Nu ştiu dacă să plâng, să râd, să mă simt vinovată că nu m-am putut apăra sau să încerc să fug cât mai departe de tot.

        Uneori mă trezesc noaptea ţipând. Visez în mare parte ce s-a întâmplat la club, doar că mai rău. Îi vedeam pe cei doi cum se năpustesc spre mine, iar eu stăteam doar şi priveam. Le simţeam buzele şi respiraţia pe tot corpul, dar nu puteam face nimic. Mă trezeam în acelaşi fel de fiecare dată. Mă trezeam când cei doi începeau să mă dezbrace. Mă simţeam oribil, mă simţeam neajutorată.

       După toate lucrurile care s-au întâmplat mai era şi Camil şi presupusul avertisment. Am păstrat distanţa faţă de Adam toată săptămâna, iar când venea să vadă cum mă simt îl scoteam afară fără să îi spun nimic, fără să mă uit la el.

        Următoarea săptămână a trecut la fel. Nu mai aveam coşmaruri în fiecare seară, dar sentimentul de nesiguranţă şi de neputinţă nu mă lăsa în pace.

       Mă ridicat cu greu din pat decisă să ies din vizuina mea în care am stat două săptămâni şi să evit cât se poate subiectul care m-a ţinut trează nopţi la rând.

       Mă îmbrac cu o pereche de colanţi, un maieu negru şi nelipsitele converse, îmi iau telefonul şi căştile şi mă îndrept hotărâtă spre parc. Deşi nu era una dintre dimineţile mele bune decid că puţin alergat mă va ajuta să îmi limpezesc mintea. Îmi pun căştile şi încep să alerg. După o oră bună de alergat mă opresc în dreptul unei bănci şi mă aşez să îmi trag sufletul. Mă uit pierdută printre copaci până simt o mână pe umărul meu. Sar ca şi arsă de pe bancă pregătită să fug, dar un braţ mă opreşte şi mă întoarce cu faţa spre el:

—Bună Kate! Îmi pare rău, nu am vrut să te speri.

— Bună Adam, ce faci aici?

— Am ieşit la alergat. Mă simțeam aiurea de dimineaţă şi am decis că puţină alergare o să mă ajute. Dar tu ce faci? Cum te mai simţi... Ali mi-a spus că de două săptămâni încearcă să te scoată din casă.

— Sunt bine... am spus cu toată încrederea pe care o aveam. M-am gândit că ar fi timpul să ies din vizuină.

— Asta e o veste bună... cred. Ce zici, nu vrei să mergem mai târziu la cafeneaua din centru?

—Nu pot, am alte planuri. Am scos cuvintele pe gură fără să mă gândesc de doua ori.

—Haide Kate... m-ai evitat încă din seara cu incidentul...

—Uite Adam... ştiu că nu o să înţelegi, dar cel mai bine pentru mine e să stau departe de tine. Îţi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru ceea ce ai făcut, dar e mai bine să stăm cât mai departe unu de celălalt pentru că nu mai am nevoie şi de alte probleme pe lângă cele care deja existentă.

        Deşi mă simt prost pentru că fac asta, cel mai bine pentru mine e să stau departe de el. Nu mai vreau alte probleme. Camil a fost destul de clară când mi-a spus să stau departe de el... Chiar dacă nu mă simt bine făcând asta, o palmă mi-a fost de ajuns să înţeleg că nu e bine pentru mine să o calc pe nervi.

       Nu îl mai las să protesteze în vreun fel sau să zică ceva. Mă întorc cu spatele şi încep să alerg spre casă cu speranţa că nu mă va urmării.

***

         Soarele începe să apună încet semn că ar trebui să mă îmbrac... asta dacă nu vreau să am parte de o porţie de morală din partea lui Ali.

        După ce am ajuns acasă, am făcut un duş iar apoi am mers la Ali pentru a o anunţa că sunt gata să ies din vizuină. Când am ajuns la ea în cameră prima reacţie a fost să mă ia în braţe, iar apoi să mă bombardeze cu întrebări.

        După câteva minute bune în care întrebările despre acel " mic incident " nu au încetat să curgă mă ridic în picioare şi îi spun lui Ali că să sunt cât se poate de bine şi nu vreau să vorbesc despre asta, iar spre surprinderea mea ea se dă bătută abandonând subiectul şi spunându-mi că deseară mergem la StarBucks împreună cu ceilalţi.

        La ora 7 tot grupul e prezent în faţă cafenelei în frunte cu Camil şi clona ei fidelă care nu se oprea din a-mi trimite priviri usturătoare.

        Am rămas surprinsă că nimeni nu a întrebat de ce nu am mai dat vreun semn de viaţă timp de două săptămâni sau de ce am dispărut din club fără vreo urmă, dar bănuiesc că Ali a găsit o scuze să scap de întrebările lor... singurele persoane care ştiau adevărul sunt Eliot, Adam şi ea, pe care i-am rugat insistent să nu spună nimic din cele întâmplate.

        După ce am stat cam o oră jumătate în cafeneaua mea preferată încercând să evit privirile insistente ale lui Adam şi cele ucigătoare a lui Camil am plecat acasă la Dean cu gândul de a urmării un film.

        Bine am spus cu gândul pentru că odată ajunşi la Dean numai la film nu ne-am uitat. Dean a adus o ladă de bere şi câteva sticle de suc, iar apoi am început să vorbim toate prostiile posibile.

         Am scos telefonul din buzunar cu gândul de a o anunţa pe bunica că sunt cu Eliot şi o să ajungem mai târziu acasă, dar nu am apucat să formez numărul pentru că un mesaj primit probabil cu câteva minute mai devreme îmi atrage atenţia. Am văzut că era un număr necunoscut aşa că l-am deschis repede.

" Vreau să vorbim. Ne vedem în grădină în două minute. Adam. "

        Îmi ridic capul din telefon şi încep să îl caut cu privirea prin cameră constatând că a dispărut. Deşi ştiu că fac o mare greşeală mai ales că. Camil se află aici, îmi iau inima în dinţi şi încep să merg spre grădină. Când observ o siluetă în întunericul ce s-a aşternut treptat afară, pulsul începe să o ia razna. Cu paşi mărunţi mă îndrept spre Adam, dar nu am curaj suficient să ajung până la el. Mă opresc în dreptul balansoarului şi mă aşez jos cu inima cât un purice. Adam vine şi se aşează lângă mine. O linişte stranie se aşterne între noi timp de câteva minute, dar Adam rupe tăcerea într-un final.

—Ştiu că nu vrei să vorbeşti cu mine, dar îmi spui şi mie motivul sau măcar ce am făcut?

—Adam, nu ai făcut nimic. Am decis că e mai bine pentru mine să păstrez distanţa faţă de tine.

—Haide Kate, fii serioasă... ce s-a schimbat de nu mai vrei să vorbeşti cu mine?

—Nimic.

        " Poate faptul că ai încercat să mă săruţi, iar eu am fugit în baie unde am primit o palmă zdravănă din partea lui Camil pentru că am avut curajul de a mă apropii de tine "... îmi aud conştiinţa cum îi răspunde.

—Kate, te rog... vreau să ştiu ce s-a întâmplat.

— Adam, ţi-am spus deja. Nu mai vreau probleme.

—Are legătură cu Camil şi fuga ta din baie clubului?

" De unde ştie despre asta?"

—Nu ştiu despre ce vorbeşti... rostesc mai mult pentru mine.

—Kate, am văzut cum Camil a intrat după tine în baie, iar tu ai ieşit plângând.

—Nu ştiu ce ai văzut tu, dar te asigur că nu ai văzut bine. Nu mai vreau probleme aşa că te rog să mă laşi în pace şi să stai departe de mine.

— Dar...

— Nici un dar... nu am să mă răzgândesc. De data asta am să fac ceea ce este mai bine pentru mine. Nu vreau să mai trec iar prin aşa ceva.

        Fără să îmi dau seama o lacrimă îşi face apariţia pe obrazul meu. O şterg repede în speranţa că Adam nu a văzut-o şi fug spre intrarea în casă.

       Când să intru pe uşă o cineva mă împinge lovindu-mă de o parte a uşii.

— Parcă ţi-am spus să stai departe de el.

         Corpul îmi îngheaţă pe loc nefiind capabilă să mă mişc sau să spun ceva.

— Kate, am crezut că eşti fată deşteaptă şi ai înţeles că nu glumesc. Stai departe de el sau o să regreţi amarnic. E ultimul avertisment aşa că ai grijă.

         O văd pe Camil cum intră în casă, dar eu rămân încă împietrită. Am ştiut că a fost o greşeală să vorbesc cu Adam.

         După câteva minute în care m-am uitat în gol, îmi fac curaj să intru înapoi în casă. Merg direct spre Ali, care spre surprinderea mea stătea în braţele lui Eliot. O trag spre bucătărie şi o rog să mergem acasă. Chiar vreau să se termine seara asta odată.

         După câteva minute în care m-am străduit să îl conving pe Eliot că putem să mergem şi singură acasă şi că şoferul taxiului nu o să ne mănânce, o iau pe Ali de mână, ne luăm la revedere de la ceilalţi şi pornim spre casă.

***

—Acum vrei să îmi spui ce a fost cu plecarea aia bruscă de la Dean?

— Tu vrei să îmi spui ce căutai în braţe la Eliot?

—Kate, nu schimba subiectul!

— Ok, ok... da să nu crezi că o să te las să scapi fară să îmi spui ce planuri ai cu viermele de Eliot.

— Promit!

        Încep să îi povestesc ce s-a întâmplat în club, cum Adam a încercat să mă sărute, cum Camil m-a ameninţat, iar apo m-a plesnit.

— O să am grijă să îşi primească şi ea porţia... îmi spune Ali nervoasă, dar îi fac semn să tacă şi să asculte.

— După toată drama ce a urmat... de dimineaţă m-am hotărât să ies din cameră într-un final şi să alerg. În parc m-am întâlnit cu Adam care m-a întrebat de ce îl evit. I-am spus că e mai bine să stau departe de el şi am plecat fără să îl las să mai zică ceva, iar apoi când am ajuns la Dean mi-a dat mesaj spunându-mi că vrea să vorbim. Am ieşit în grădină deşi ştiam că, Camil mă poate vedea. Adam m-a întrebat de ce vreau să stau departe de el şi dacă are legătură cu Camil. Am negat tot şi i-am spus că nu mai vreau probleme. Când am vrut să intru înapoi în casă, Camil m-a împins în perete şi m-a ameninţat iar. Ali, nu ştiu ce să fac... adică ştiu că e mai bine să mă feresc de el mai ales după ce mi-ai spus şi tu asta, dar nu ştiu ce să fac cu Camil... nu vreau să mai am probleme cu ea.

— Ai încredere în mine... când o să pun mâna pe ea nu o să ştie ce a lovit-o. O să mă asigur că îşi înghite fiecare cuvânt... iar în legătură cu Adam... nu cred că trebuie să te fereşti de el... o fi el un vierme, dar e unu destul de inofensiv. Cât timp nu încearcă nimic cu tine e ok. Acum hai să ne punem în pat... ochii mei vor somn.