Rațiune vs sentimente

~Kate pov. ~

         Cuvintele nu vor să îmi părăsească gura. Rațiunea mea strigă întruna să mă îndepărtez, să fug cât mai departe de el, dar o parte din mine nu vrea asta. Știți momentul acela din desene în care pe unu măr apare un drăcușor iar pe celălalt un îngeraș ? Ei bine în situația aceea sunt eu acum... o parte îți dorește cu ardoare să mă sărute, să îi simt buzele și căldura corpului în timp ce cealaltă strigă să mă îndepărtez.

         Rânjetul și satisfacția de pe fața lui Adam se măresc considerabil. Se aproprie mai mult de mine iar respirația mea devine aproape inexistentă. Resemnată cu gândul că de data asta nu mai scap, închid ochii și aștept ca buzele sale să le prindă pe ale mele într-un dans de mult uitat.

       După câteva secunde devin conștientă de faptul că nu m-a sărutat și deschid ochii. Adam se află câțiva pași mai în spate, dar încă este prea aproape de mine. Inspir o gură mare de aer și încerc să îi evit privirea. Era cât pe ce să fac o greșeală pe care o regretam mai mult sau mai puțin.

—Deși în momentul asta mie al dragu de greu să nu sar pe tine și să te sărut până rămânem fără aer, sunt conștient de permisiunea făcută. Nu am de gând să fac ceva cu care nu ești de acord...

         Îmi mușc buza și îmi ridic într-un sfârșit privirea spre el. Ochii săi îi prind imediat pe ai mei și simt cum stăpânirea și impulsurile mele devin din ce în ce mai greu de controlat. Deschid gura să zic ceva, dar nici de data asta cuvintele nu îmi părăsesc buzele. Văzându-mi ezitarea Adam continuă:

—Știu că îți dorești asta la fel de mult ca mine, dar încă duci o luptă... se pare că rațiunea încă are o mai mare putere asupra ta decât sentimentele. Poate nu vrei să mă crezi sau mai bine spus să recunoști, dar atracția dintre noi încă este prezentă... sau mai bine spus este mai mare ca înainte.

         Știu că are dreptate, dar nu am de gând să recunosc asta nici moartă. Dacă crede că, cu câteva cuvinte o să îmi recâștige încrederea se înșală... încă mai are mult de recuperat și mult de muncă.

         Văzând că nu am de când să spun nimic, Adam oftează puternic și se retrage până la geam. Se întoarce cu spatele la mine și privește pierdut pe fereastră. Îmi fac curaj și părăsesc și eu peretele de care am fost lipită de-a dreptul acum câteva minute. Mă așez pe marginea patului și îmi las corpul să cadă pe salteaua moale a patului. Caut cu mâna o pernă și mi-o pun peste față. Stăm așa câteva minute. Liniștea dintre noi devine obositoare așa că oftez, iar apoi rostesc încet pe un ton calm:

—Cred că ar trebui să pleci...

        Perna încă se afla pe fața mea, dar și așa pot simți privirea lui Adam pe mine. Strâng din ochii și încerc să ignor toate senzațiile care îmi traversează corpul.

—Cât timp mai ai de gând să ignori totul?

— Nu am ce ignora.

—Iar te minți singură. Cât timp crezi că o să mai poți continua să te ascunzi, să negi ceea ce simți?

—Adam... doar pleacă... te rog.

         Oftează puternic, iar apoi îi aud pașii îndreptându-se spre ușă.

— Ne mai vedem...

         Odată cu ultima propoziție rostită Adam părăsește camera lăsându-mă singură și foarte confuză. Stau câteva minute așa până când sunt singură că Adam a părăsit casă, iar apoi țip cât mă țin plămânii. Nu pot să cred că iar l-am lăsat să facă ce vrea cu mine. Are un efect prea mare asupra mea și asta nu e bine. Când e în preajma mea uit să mai gândesc rațional. Toate sentimentele dau năvală. Aș fi o mare ipocrită dacă nu aș recunoaște că tot ceea ce mi-a spus acum câteva minute nu e adevărat. Mă mint singură spunând că nu simt nimic pentru el și că nu mi-am dorit în momentul ala la fel de mult ca și el să mă sărute.

          Mă întorc pe purtă și urc mai bine în pat. Îmi bag capul în perne și țip din nou. Nu știu de ce fac asta, dar simt nevoia să îmi vărs frustrarea cumva. Poate e ciudat că am ales tocmai felul asta, dar nu îmi pasă. Mă liniștește și asta e tot ce contează în momentul asta.

        Stau fără să mișc vreun deget sau să mă obosesc să îmi ridic capul din perne până când telefonul meu sună anunțându-mă că am primit un mesaj. Oftez prelung, dar printr-un efort mai mare reușesc să îmi întind mâna și să apuc telefonul de pe mica noptieră de lângă pat.

" Hei Kate, ce faci? "

         Ok... asta îmi mai lipsea acum. În momentul asta am probleme mai mari așa că ignor mesajul care oricum îmi va crea numai probleme dacă cineva pune mâna pe telefonul meu. Chiar dacă Adam i-am promis lui Adam că stau departe de Issac nu cred că am să mă țin de promisiune. Deși sunt impresionată de grija pe care mi-o poartă, sunt capabilă să îmi iau propriile decizii. Issac nu mi-a dat până acum de înțeles că ar avea ceva cu mine sau cu Ali. E destul de ciudat că nu mi-a spus că îmi cunoaște cea mai bună prietenă, dar până la urmă nici nu am adus vorba de ea.

         Ignor mesajul lui Issac și mă adâncesc și mai tare în așternuturile moi și frumos mirositoare.

***

         Weekend-ul a trecut mai repede decât aș fi vrut. După " incidentul "de sâmbătă cu Adam am încercat să ignor pe toată lumea. Issac a continuat să îmi trimită mesaje la care nu am răspuns, Ali și Eliot au încercat să vorbească cu mine, dar i-am ignorat de fiecare dată, iar Adam nu și-a mai arătat fața de când i-am spus să plece.

        Acum e luni din nou, iar ceasul meu nu se mai oprește din sunat. După o noapte în care am reușit să dorm doar câteva ore mă ridic în capul oaselor și înaintez cu cea mai mare lene posibilă spre duș. Arunca pijamaua pe gresia rece a băii și pășesc adormită în interiorul dușului. Dau drumul la apă și stau așa câteva minute până când reușesc să mă trezesc cât de cât. Îmi spăl corpul cu gelul de duș preferat, iar apoi părăsesc baia înfășurată într-unul dintre prosoapele mele pufoase.

         Mă îndrept încet spre ușa șifonierului și o deschid larg. Arunc câteva priviri, iar apoi aleg o fustă neagră lărguță, un maieu alb cu spatele din dantelă și un pulover negru. Mă îmbrac repede, iar apoi mă așez în fața măsuței de machiaj. Folosesc puțin tuș și rimel, iar pe buze mă dau cu un ruj mal. Îmi pun placa la încălzit, iar în timp ce aștept să ajungă la temperatura potrivită îmi aleg o pereche de cercei, un lănțișor și nelipsitul ceas. Părul îi întind și îl las desfăcut pe spate. Arunc o privire rapidă în oglindă, apoi îmi iau gentuța, telefonul și cheile și părăsesc camera.

        Bunica mă așteaptă jos cu micul de jun, dar nu am poftă de mâncare. La rugămințile și insistențele bunicii mănânc un iaurt cu cereale. O rog pe bunica să îmi pună într-un termos latte machiato și pot vedea cum mă privește întrebător și ciudat. Ignor privirea ei... în dimineața asta chiar am nevoie de cafea dacă vreau să trec cu bine peste ziua asta și să nu adorm în timpul orelor. Când bunica îmi aduce termosul îmi încalț tenișii și ies din casă. Ținând cont că am ignorat pe toată lumea în ultimele zile nu am încotro decât să merg cu propria mașină.

        Urc la volanul mașinii albe care se presupune că îmi aparține și îmi las geanta pe locul pasagerului. Îmi pun centura, iar după ce bag cheile în contact pornesc spre școală. Am impresia că ziua asta nu o să îmi placă...

       După 15 minute de mers printr-un trafic anormal pentru străzile care duc la liceu, ajung în parcarea liceului. Parchez mașina lângă cea alui Eliot, iar după ce îmi iau gentuța ies din mașină și mă îndrept spre intrarea liceului. Înaintez prin mulțimea de adolescenți și salut câteva persoane cunoscute în drum spre dulapul meu. După cum am spus acum câteva minute... asta nu o să fie o zi bună pentru mine. " Buna mea prietene "Camil, stă rezemată de dulapul care se află lângă al meu. Îmi dau ochii peste cap și oftez încep. Asta mai îmi lipsea acum... o ceartă cu regina dramelor. Înaintez până în dreptul dulapului și încep să îmi caut micuța cheie care ar trebui să îmi deschidă dulapul.

— Dar vai pe cine avem noi aici... vocea inconfundabilă de pițipoancă de talie mondială se aude imediat ce ajung la dulap.

         Îmi dau ochii din nou peste cap și încerc să ignor orice prefăcută care se află acum la mai puțin de 5 metri.

—Ți-a mâncat pisica limba? Întreabă și rânjește din nou.

— Cu replici din astea mergeam la grădiniță... îi răspund pe cel mai rece ton posibil.

—Iar eu cu fața aia nu ieșeam pe stradă.

           Oftez conștientă că replicile ei probabil sunt furate de la vreun copil mic, dar nu am de când să îi dau satisfacție.

— Normal că nu ieșeai... dacă făceai asta nu mai aveai față de parașută.

          Lovitură sub centură... Camil se înroșește toată la față, iar micuțele ei scorpii se abțin cu greu să nu râdă.

— Eu în locul vostru aș tăcea. Nici voi nu sunteți mai presus ca ea... spun în timp ce le arunc câte o privire fiecărei scorpii.

—Acum dacă mă scuzați, trebuie să ajung la oră.

          Îmi iau manualul și caietul de matematică, iar după ce mă asigur că am închis dulapul plec de lângă cele trei înfumurate roșii de nervi Un zâmbet micuț îmi conturează față când îmi dau seama că am reușit să le enervez fără ca măcar să depun efort. Mă îndrept rapid spre clasa unde am prima oră, fericită că nu am oră cu Eliot, Ali, Emma sau Adam. Încă sunt prea adormită ca să pot face față unui interogatoriu.

          Intru în clasă și observ că e aproape goală. Pe rândul de la perete se află două fete, iar în prima bancă un băiat care cel mai probabil doarme. Scanez clasa din priviri și mă îndrept spre ultimele bănci. Astăzi nu am chef să fac pe elevul model și să stau în primele bănci. După alte zece minute în care nu am făcut altceva decât să mă holbez pe fereastră, soneria se aude, iar clasa începe să se umple. Mă las pierdută în gândurile mele și nu observ când pe scaunul de lângă mine se așează Liam.

—Pământul către Kate, e cineva acasă?

         Mă trezesc la realitate când prietenul meu mă ciupește.

—Au! Țip și îmi întorc privirea spre Liam. Ești nebun, ce ai cu mine?

—Ușor... încerc să te fac să mă auzi de 5 minute.

—A aaa scuze. Eram cu gândul în altă parte.

—Am observat... deci ce mai faci? Nu te-am mai văzut de ceva timp.

—În mare parte bine... tu? De când ești cu Emma nu am mai reușit să petrecem timp toți împreună.

—Mdaa... promit să mă revanșez.

        Profesorul de mate îți face apariția într-un final, iar discuția noastră rămâne în aer.

         Ora trece destul de repede. Nu am prea reușit să mă concentrez, dar am înțeles în mare parte tot. Soneria mult așteptată se aude, iar toată lumea se îndreaptă grăbită spre ieșire.

          Ies și eu într-un final din clasă și merg spre dulap. Îmi las cărțile și le caut pe cele de literatură.

— Hei Kate, mai trăiești?

        Apropii ușa dulapului și dau de ochii căprui a lui Issac.

—Bună și ție... spun în timp ce îmi cărțile prin dulap.

—Deci, mai trăiești? Nu mi-ai răspuns la mesaje și am început să cred că mă ignori.

—Nu o lua personal... zilele astea am ignorat pe toată lumea. Nu am fost în apele mele și după cum vezi nici acum nu sunt.

—Şi ce te-a adus în starea asta?

"Adam" rostesc în gând și oftez.

— Nimic... ție nu ți s-a întâmplat să mai ai zile proaste?

         După ce rostesc ultimele cuvinte expresia lui Issac se schimbă radical. Buzele lui aflate acum câteva secunde într-un zâmbet frumos se transformă într-o linie dreaptă Pe moment nu înțeleg ce l-a făcut să își schimbe starea, dar când două brațe se înfășoară în jurul meu înțeleg. Tresar surprinsă, dar nu spun nimic. Aș recunoaște mâinile astea și parfumul lui dintr-o mie.

—Hei.

        Aud vocea lui Adam și imediat buzele lui fac contact cu pielea delicată a obrazului meu. Pulsul meu o ia la goană imediat, iar din locul în care buzele lui mi-au atins obrazul un râu de electricitate se revarsă și îmi străbate tot corpul.

—Hei... spun și eu într-un final.

          Bănuiesc că m-a văzut cu Issac, iar acum face pe cavalerul salvator... păcat că eu nu sunt domnița în primejdie. Îmi dau ochii pentru a 5 oară peste cap și încerc să ignor senzațiile pe care mâinile sale pe talia mea le produc.

        Îmi ridic privirea spre Issac și pot jura că pentru câteva secunde am văzut furie în ei.

—Am întrerupt ceva? Întreabă Adam și pot să îi văd zâmbetul cum începe să prindă contul.

—Nu, spun în timp ce nu întrerupt contactul vizual cu Issac.

— Din câte am înțeles voi vă cunoașteți așa că trecem peste formalități. Acum, Adam, ce te aduce aici?

        Zâmbetul îi piere imediat de pe față... probabil nu se aștepta să zic asta.

— Nu am voie să te salut?

—Când dai respectat tu vreo regulă?

— Corect! Spune și zâmbește din nou.

—Dacă tot ai venit, ce ai spune să mă însoțești până la următoarea oră?

—Te duc eu, intervine imediat Issac.

        Îl aud pe Adam cum mârâie în spatele meu și sunt sigură că dacă brunetul din fața mea mai scoate vreun cuvânt nu o să fie bine pentru el.

— Mai apropie-te de ea și o să fie ultimul lucru pe care o să îl faci.

         Issac pufnește amuzat și rânjește.

—Nu cred că îmi trebuie aprobarea ta să vorbesc cu cineva.

—Uite că pentru ea și Ali îți trebuie. Dacă te apropii la mai mult de 100 de metri de ele nu răspund de faptele mele și probabil nici de cele ale lui frate-său.

         Îmi dau ochii peste cap, iar apoi spun:

— Încetați amândoi. Știi că am de gând să fac tot cum vreau eu... nu știu de ce vă mai chinuiți.

— Kate... mârâie Adam la urechea mea. Imediat simt fiori pe șira spinării, iar respirația mi se oprește pentru o secundă.

—Adam, nu ai terminat cu amenințările?

—Ai două secunde să dispari până nu mă enervez.

         Issac îți dă ochii peste cap și oftează, iar apoi pornește în direcția opusă nouă.

— Ne mai vedem Kate... strigă și simt cum Adam se încordează.

          Oftez și mă trag din brațe lui.

— Acum că ai terminat cu circul și cu spectacolul asta ai de gând să vi cu mine sau merg singură?

—Să înțeleg că începi să îmi dai dreptate?

—Nu te umfla în pene... te-ai lăsat să mă iei în brațe doar pentru că riscam să faci o scenă în fața la jumate de liceu.

—Ce să zici și tu acum... spune, iar apoi rânjetul specific îi revine pe față.

           După ce îmi iau cărțile necesare închid dulapul și mă întorc înapoi spre Adam.

—Deci, vi sau merg singură?

         Adam oftează și îmi face semn să pornesc. Până ajungem la ușa clasei nimeni nu spune nimic.

—Ne vedem la cantină... îmi spune iar apoi mă sărută din nou pe obraz.

         Mă înroșesc imediat, iar picioarele mele amenință să cedeze. Un zâmbet tâmp îmi apare pe față în timp ce intru în clasă.

***

         Ultimele două ore au trecut repede, iar acum mă îndrept cu pași mărunți spre cantină. Înainte să apuc să intru, cineva mă prinde de mână și mă trage în laboratorul de chimie. Icnesc speriată și caut cu privirea persoana care a făcut asta. Odată ce ochii mei îi întâlnesc pe cei a lui Issac simt cum furia mă cuprinde.

—Ești nebun? Țip exasperată. Era să fac cu inima!

—Calmează-te Kate... nu am vrut să te sperii.

—Ce vrei Issac, sunt așteptată.

—De cine, de incompetentul ala de Adam? Întreabă în timp ce expresia lui se schimbă într-una furioasă.

—Nu e treaba ta.

—Eu nu înțeleg cum poți sta lângă acel specimen.

          Rămân uimită pentru câteva secunde, dar îmi revin repede.

—Acel"specimen " de care vorbești e fostul meu prieten și fratele celei mai bune prietene. Ai grijă cum vorbești.

—Mă scutești...

—Issac, ce vrei? De ce m-ai adus aici. Dacă asta vroiai să îmi spui, te anunț că ți-ai răcit gura degeaba.

—Cum poți ieși cu asemenea idiot?

— În primul rând nu e idiot... "e un mare idiot "completez în când, iar în al doilea rand măcar el nu urmărește fete!

— Despre ce vorbești?

— Nu mai fă pe neștiutorul pentru că știu totul Știu ce s-a întâmplat cu Ali și știu și de bătaia pe care ai luat-o de la Adam...

— Vorbești prostii.

—Nu, nu vorbesc. Te-aș sfătui să mă lași să ies dacă nu vrei să se repete.

           Issac bufnește enervat și mă privește în ochi. Furia din ochii lui se poate observa fără probleme... cred că l-am enervat rău de tot.

—Şi ce te face să crezi că al tău Adam e un sfânt?

—Nu am spus că ar fi vreun sfânt, dar e mai bun ca tine în orice caz.

—Asta rămâne de văzut! Dacă nu vrei să mă crezi am să îți demonstrez.

—Și cum se presupune că vei face asta?

— Simplu. Ne vedem la 9 la Docuri.

          Cu ultimele cuvinte rostite Issac iese val vârtej din laborator lăsându-mă singură.

***

            Mă aflu împreună cu Ali în drum spre Docuri. Nu știu de ce facem asta, dar după ce i-am cerut scuze prietenei mele și i-am povestit ceea ce s-a întâmplat cu Issac, ea a insistat să mergem. Nu a avut să îmi spună de ce numai că vrea să se convingă de ceva.

           După 30 de minute de mers cu mașina ajungem la Docuri. Muzica răsună tare din mai multe colțuri, iar atmosfera pare specifică unei petreceri la care eu nu aș merge niciodată. Câteva mașini decurse se află în parcare, iar în jurul lor e plin de fete mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate. Ali îmi face semn să opresc într-un colț mai retras, iar eu parchez după indicațiile ei. Coborâm din mașină, iar mirosul de bere se simte imediat în aer. Privesc în jur și nu recunosc pe nimeni ceea ce nu mi se pare atât de ieșit din comând ținând cont că nu știu ce caut aici.

—Ali, ce facem aici? Nu îmi place locul asta.

—Şi-am mai spus... vreau să mă conving de ceva.

         Oftez prelung iar apoi încep din nou să scanez cu privirea împrejurimile. După câteva secunde îl văd pe Issac cum se îndreaptă spre noi, dar două mașini îi taie calea. Șoferii parchează la o distanță destul de mică de noi, iar eu îmi încep să mă holbez la mașini în speranța că o să văd cum arată cei care le conduc. Ali vine lângă mine și o văd cum înghite în sec.

—Ce se întâmplă aici? Întreb într-un sfârșit.

—Curse de mașini... îmi spune Ali de data asta indiferentă.

—Și noi ce facem aici? Să nu îmi spui că ți-a venit vreo idee...

—Stai calmă... nu am mai făcut asta de mult timp. Acum hai.

          Ali mă trage spre grupul de fete și băieți care se aflau în jurul celor două mașini de mai devreme. Mă las condusă fără vreun comentariu, dar înainte să ajungem ușile celor două mașini se deschid. Rămân cu gura căscată și observ că Ali e în aceeași stare ca mine. Imediat ce îmi revin din șoc strig:

— Adam?! Eliot ?!