Dezvăluiri

—Ali ? Ce faci aici ?

—Aș putea să te întreb același lucru... stai, cu cine... Tu! Ce cauţi aici?

        Mă întorc spre Issac și rămân surprinsă la vederea rânjetului de pe fața lui.

—Bună și ție blondino. Mă bucur să te văd.

—Eu nu. Înainte să pun mâna pe telefon și să te fac să regreți că ți-ai afișat fața aici, ce naiba cauți aici și mai ales cu ea?

         Mă uit șocată la prietena mea și nu pot înțelege ce e cu atitudinea ei și mai ales de ce a reacționat așa.

—Voi vă cunoașteți? Și Ali, de ce naiba vorbești așa?

—Taci Kate, doar taci.

—Ali, calmează-te! Nu cred că e treaba ta ce caut eu aici și cred că ar fi cazul să termini cu amenințările. Și da Kate, ne cunoaștem.

         Mă uit la cei doi ca și când aș vedea un film de prost gust. Nu înțeleg ce se întâmplă și e frustrant.

—Ai 2 secunde să dispari... asta până nu îl sun pe Adam și te ajută el.

— Ok... Ali, Issac, ce se întâmplă aici și ce am pierdut eu?

—Nimic... îmi spune Issac scurt. O ceartă mai veche între noi, nu contează. Cred că e timpul să plec. Mersi de plimbare... sau mai bine spus felicitări pentru alergat.

        Zâmbesc imediat și îmi mut privirea de la Ali la Issac.

— Stai... nu înțeleg nimic. Ce se întâmplă aici și mai ales de cânt ameninți persoane Ali?

—Kate, e ok. Ne mai vedem.

         Fără să mă lase să mai protestez, se întoarce cu spatele și pornește cu pași apăsați în direcția opusă nouă.

—Ali, ce naiba e cu tine? Ce ai cu el și mai ales de ce te porți așa?

—Kate, de unde îl cunoști și ce faci cu el? Mă întreabă Ali nervoasă și simt cum încep și eu simt aceeași stare.

— Nu cred că e treaba ta; spun scurt și îmi încrucişez mâinile la piept.

—Nu te mai prosti. Nu e persoana potrivită cu care să ieși. Nu înțeleg ce e în capul tău? Să vezi când o să audă Adam.

—În capul meu?! Tu ești cea care îmi amenință prietenul fără motiv. Tu ai venit la noi cu chef de ceartă. Mă doare " cât negru sub unghie " de părerea lui. Când făcea schimb de salivă cu înfumurata aia nu i-a păsat de ce fac eu... acum de ce i-ar păsa. Nu mai e treaba lui ce fac eu cu viața mea.

—Kate, termină. Nu te mai porta ca un copil și ascultă-mă!

— Ști ce, Ali, nu vreau să te ascult! Dacă tot îmi spui că mă port ca un copil, măcar să o fac până la capăt.

          Îi întorc spatele prietenei mele și încep să merg hotărâtă spre casă. Ali rămâne nemișcată pentru câteva secunde. Mă privește cum plec...

—Kate, stai. Vreau să vorbesc cu tine. Nu știu ce cauți cu Issac și ce știi de el, dar nu e ceea ce crezi.

—Scutește-mă. Dacă e adevărat ceea ce spui vreau să aflu pe pielea mea. M-am săturat să îmi spuneți ce să fac și să îmi dictați viața mereu.

—Kate...

— Să nu aud. Vreau să mă lăsați în pace și tu și nemernicul de Adam. Vă cer chiar așa de mult?

— Kate, eu...

          Pornesc din nou cu pași apăsați spre casă. Îmi las prietena în mijlocul străzii fără ai mai adresa vreun cuvânt sau vreo privire. M-am săturat să îmi spună toată lumea ce să fac. Nu mai sunt un copil mic... nu mai am nevoie de dădăceală. Dacă crede că tocmai m-a făcut să renunț la prietenia cu Issac, se înșală. Nu a făcut altceva decât să mă întărâte și mai tare. Poate mă comport în momentul asta ca un copil rebel, dar m-am săturat. Nu mai vreau să fiu controlată de Ali și mai ales de Adam. Oricât de mult o iubesc și o apreciez nu am de gând să o las să facă ce vrea cu viața mea. E viața mea și greşelile mele pe care o să mi le asum.

          Drumul până acasă a trecut atât de repede încât nici nu am observat că am ajun în fața casei. Pășesc nervoasă înăuntru, mă descalţ și urc spre camera mea cu gândul de a face un duș și de a mă relaxa.

—Kate, trebuie să vorbim... îl aud vocea enervantă a fratelui meu și simt cum nervii mei mai au puțin și cedează.

—Nu și tu. Vorbim altădată... Eliot, chiar nu am chef să îmi mai faci și tu morală despre ce ți se pare ție că am făcut greșit.

—Kate, despre ce vorbeşti?

—Nimic, nu contează. Discuția nu mai poate aștepta până fac un duș?

—Ba da... ești bine?

— Da. Acum pot merge să fac duș?

         Eliot își rotește ochii iar apoi dă afirmativ din cap.

—Vorbim după.

—Ok.

         Intru în camera mea și închid ușa cu cheia. Nu vreau să mă trezesc cu Ali sau mai rău cu Adam în cameră.

         Îmi iau din dulap o pereche de pantaloni scurți, un prosop, un tricou larg și intru în baie. Mă dezbrac de hainele pe care le-ar purtat la alergat și le pun în coșul de rufe. Pornesc apa caldă și mă avânt în jetul de apă din interiorul cabinei de duș. Ei bine dacă nu v-ați dat seama până acum, baia mea e destul de mare încât să încapă și o cadă și o cabină de duș. După câteva minute de stat sub presiunea apei, mușchii mei se relaxează vizibil, iar starea de nervozitate dispare. Încep să îmi spăl părul, urmând ca apoi să fac același lucru și cu corpul.

          După alte 15 minute petrecute în duș, ies din cabină și îmi înfășor prosopul mare și pufos în jurul trupului. După ce îmi șterg fiecare părticică udă, mă îmbrac în hainele pregătite mai devreme și ies din baie. Mă așez în fața măsuței de machiaj și încep să îmi usuc păru. După 10 minute părul meu este uscat, iar eu mă arunc în patul mare și moale din camera mea. Îmi pornesc laptopul și încep să mă uit la " This means war ".

         La jumatea filmului cineva îmi apasă clanța puternic. Las laptopul jos și îmi îndrept privirea spre ușă. Două ciocănituri puternice umplu liniștea care s-a lăsat în cameră. Îmi dau ochii peste cap exasperată și deschid ușa. Pulsul mi se accelerează rapid și rămân împietrită în fața ușii. Un Adam vizibil nervos stă în fața mea și nu pare că are de când să îmi spună ceva frumos. Acum regret că m-am ridicat să deschid ușa.

—Ce cauți aici? Întreb după câteva minute de priviri intense.

—Ce cauți cu idiotul ală?

—A, deci despre asta e vorba. Dacă ai venit să continui ce a început Ali... cred că știi și singur unde e ușa.

          Încerc să îi trântesc ușa în fașă, dar o oprește cu piciorul.

—Nu atât de repede. Nu știu ce e în capul tău, dar ce e sigur e că vreau să aflu în momentul asta ce căutai cu idiotul ala.

— Adam, singurul idiot de aici ești tu. Nu cred că e treaba ta ce fac eu și cu cine fac. Ți-ai pierdut de mult timp dreptul de ați da cu părerea în ceea ce mă privește pe mine. Acum dacă mă scuzi, am altceva mai bun de făcut decât să te ascult pe tine.

         Adam mârâie nervos printre dinți, iar eu zâmbesc în sinea mea.

—Kate, nu știi ce vorbești.

— Ba știu foarte bine ce vorbesc și ce fac. Nu e treaba ta să îți dau cu părerea și nici să mă judeci.

—La naiba cu tot, Kate. Ascultă-mă și pe mine măcar acum.

—Nu, Adam. Nu vreau să te ascult.

—Dă-mi un motiv bun pentru care să nu faci asta.

—Ahhh... m-am săturat. Pentru că o să cedez iar și o să ajungem de unde am plecat; spun frustrată, iar după ce cuvintele îmi părăsesc gura îmi dau câteva palme mintale. Tocmai am recunoscut că încă îmi place de el. Las capul jos și rostesc pe un tot scăzut:

—Adam, vreau să pleci și să mă lași în pace.

         În tot acest timp, Adam mă privește înlemnit. Nu spune nimic și se uită la mine ca și când acum ar fi aflat cel mai mare secret al meu... nu că ce tocmai am spus ar fi prea departe.

        Încerc să închid din nou ușa, dar rezultatul este același ca și cel de data trecută. Adam prinde ușa cu mâna înainte de a reuși să o închid. Prinde clanța ușii cu mâna și o împinge în așa fel încât să o deschidă. Mă dau doi pași în spate și simt cum pulsul o ia și mai rău la goană... asta dacă e posibil ca inima mea să bată și mai tare decât o face deja.

        Mă aşez pe pat frustrată, dar într-un fel resemnată că nu voi putea evita discuția asta. Mă întorc cu fața spre geam și cu spatele la Adam care a intrat și el în cameră. Îmi pun mâinile pe față și aștept să văd ce are de spus.

       Adam se așează și el pe pat, iar timp de câteva minute în cameră se așterne liniștea. Simt cum mă sufoc doar la gândul că suntem aceeași cameră. Deși nu vreau să recunosc, încă are același efect asupra mea.

~ Adam P.o.V. ~

         Părăsesc dușul în momentul în care îmi dau seama că telefonul meu nu o să se oprească din sunat. Îmi trec nervos o mână prin păr și mă îmbrac cu o pereche de pantaloni scurți. Îmi caut cu privirea prin cameră telefonul enervant și mă îndrept spre noptiera din dreptul patului. Îmi deblochez telefonul și observ că am 6 apele nepreluate de la Ali. Îmi dau ochii peste cap și le șterg. Mă așez în pat și dau drumul la T.V. După alte două minute în care am încercat să găsesc ceva bun la care merită să mă uit, telefonul îmi sună din nou. Oftez zgomotos și îmi arunc privirea spre ecranul telefonului. Ali mă sună pentru a șaptea oară, dar de data asta răspund. Probabil s-a întâmplat ceva sau are să îmi spună urgent ceva. Ea nu sună de atâtea ori numai dacă e o criză majoră.

—Ce vrei Ali?

—Idiotule, ce faci cu telefonul ală?

— Bună și ție; spun în timp ce mă arunc pe spate în pat. Ce s-a întâmplat?

—Avem o mare problemă.

— Dacă ai rămas fără rimel sau mai stiu eu ce chestii de fete asta nu înseamnă că avem problemă.

— Idiotule, nu mai comenta aiurea și ascultă-mă. L-am văzut pe Issac.

         La auzul numelui sar imediat în picioare.

—Unde?

—Lângă parc, dar asta nu contează. Problema cea mai mare e că era cu Kate.

—Ce? Țip în telefon și probabil am lăsat-o pe Ali fără auz.

          Simt cum furia își face apariția din ce în ce mai tare și îmi trec din nou o mână prin păr. Ce naiba caută idiotul ala cu ea. Cred că nu i-a ajuns ce s-a întâmplat ultima oară. Dacă a pus vreun deget pe ea îl omor cu mâna mea.

—Nu mai țipa!

—Ce caută idiotul ală cu ea? Furia mi se poate citi cu ușurință în glas și sunt conștient că, cu fiecare secundă care trece sunt din ce în ce mai aproape de a-mi pierde cumpătul.

—Nu știu. M-am întâlnit cu el din întâmplare... am ieșit dintr-o cafenea.

— Îl omor. A plecat cu ea?

— Nu. După ce l-am amenințat de a plecat. Problema e că, Kate nu vrea să mă asculte.

—Cum naiba să nu vrea? Ești cea mai bună prietenă a ei.

— Sunt, dar asta nu înseamnă că pot fi cu ea sau după ea în fiecare secundă. Am încercat să vorbesc cu ea și să încerc să îi explic ce e cu Issac, dar nu a vrut să mă asculte. Când i-am spus că Issac nu e ceea ce pare s-a enervat și a început să țipe la mine. Nu a vrut să mă asculte. A plecat și m-a lăsat singură în mijlocul străzii. S-a schimbat destul de mult și asta numa din cauza ta... și tu ești un mare idiot.

—Poate sunt, dar nu mi-ai dat șansa la fel ca și ea să spun ceea ce s-a întâmplat cu adevărat... mă rog, asta e irelevant acum. Ceea ce nu înțeleg e cum a ajuns la ea și mai ales de ce ea.

— Nu știu... poate vrea să se răzbune pe tine.

—Nu am să îl las să facă asta... și până la urmă de unde știe de Kate.

—Nu știu. Asta nu e important acum. Trebuie să vorbești cu ea și să afli ce căuta cu el. Pe mine nu vrea să mă asculte. Mă îndoiesc că va face asta cu tine, dar măcar încearcă. Vreau să aflu ce vrea de la ea înainte să îi spun la Eliot. Dacă află nu îl văd bine pe Issac.

— Eliot ar trebui să fie ultima lui problemă. Dacă pun mâna pe el nu știu ce îi fac. Când o să termin cu el nu o să rămână ADN nici cât să îl recunoască cineva.

—Mă bucur să aud asta, dar acum e important să vorbeşti cu ea și să afli tot ce poți.

— Ok. Hai acasă și vorbim după ce vorbesc cu Kate.

— Ok.

—Ai grijă. Dacă e ceva mă suni.

— Ok.

           Îmi trag repede pe cap un tricou, îmi încalț tenișii și mă duc imediat la Kate. Dacă aflu că i-a făcut ceva sau i-a spus ceva îl toc ca pe vinete. Nervii mei sunt la pământ și ar cam fi cazul să încerc să mă calmez dacă nu vreau să fac vreo prostie. Intru în casă fără să mă mai chinui să bat la ușa și mă îndrept țintă spre camera lui Kate. Apăs pe clanță și spre frustrarea mea ușa e închisă. Bat de două ori în ușa și aștept că mica mea prințesă să îmi răspundă. După câteva secunde ușa se deschide, iar Kate apare de după ea. Rămânem blocați privindu-ne pentru câteva secunde. După un schimb de replici, Kate încearcă să închidă ușa, dar îmi pun piciorul în dreptul ei și o țin deschisă.

—Nu atât de repede. Nu știu ce e în capul tău, dar ce e sigur e că vreau să aflu în momentul asta ce căutai cu idiotul ala.

         Arunc cuvintele frustrat și observ cum mimica ei se schimbă imediat. Tocmai s-a enervat, iar scena de care eram mai devrenme îngrijorat e pe cale să se întâmple.

—Adam, singurul idiot de aici ești tu. Nu cred că e treaba ta ce fac eu și cu cine fac. Ți-ai pierdut de mult timp dreptul de ați da cu părerea în ceea ce mă privește pe mine. Acum dacă mă scuzi, am altceva mai bun de făcut decât să te ascult pe tine.

        Mârâi printre dinți când aud cuvintele ei și îmi trec din nou mâna prin păr.

—Kate, nu știi ce vorbești.

—Ba știu foarte bine ce vorbesc și ce fac. Nu e treaba ta să îți dau cu părerea și nici să mă judeci.

—La naiba cu tot, Kate. Ascultă-mă și pe mine măcar acum.

—Nu, Adam. Nu vreau să te ascult.

—Dă-mi un motiv bun pentru care să nu faci asta.

—Ahhh... m-am săturat. Pentru că o să cedez iar și o să ajungem de unde am plecat.

        Îmi ia câteva secunde să procesez și să înțeleg ceea ce a spus. Când într-un sfârșit înțeleg la ce se referă mimica mea se schimbă într-una uimită. Inima mea face un dans de fericire, iar eu zâmbesc în sinea mea. Tocmai a recunoscut că încă mă place. În momentul asta am două motive pentru care nu am de gând să plec: Primul e că tocmai a recunoscut că mă place, iar al doilea e că trebuie să aflu ce naiba vrea idiotul ala de la ea.

—Adam, vreau să pleci și să mă lași în pace.

          Îmi ridic privirea spre ea și reacționez imediat când încearcă să închidă din nou ușa. O opresc înainte să reușească și împringă ușa ușor pentru a-mi face loc în cameră. Kate se așează pe pat, iar eu o urmăresc imediat. Liniștea se așterne între noi și simt cum tensiunea crește cu fiecare secundă care trece. Am atâtea să îl spun, dar nu știu cu ce să încep.

~ Kate P.O.V. ~

—Pleacă... rostesc într-un final.

         Băiatul trăsare odată cu auzul vocii mele de parcă tocmai l-am scos dintr-o transă. Își întoarce privirea spre mine, iar eu îngheț imediat.

— Trebuie să vorbim... sunt cuvintele pe care le aud înainte ca acesta să se ridice și să vine lângă mine.

—Nu avem ce vorbi.

—Ba eu cred că da.

—Nu știu ce aveți voi cu Issac și sincer nici nu mă interesează. Problema voastră e a voastră, nu a mea. Issac îmi e prieten și cu asta basta.

—Nu despre asta era vorba, dar tot trebuia să ajungem și aici. Știu că nu vrei să mă asculți nici pe mine cum nu ai vrut să o asculți nici pe Ali. Issac nu e ceea ce pare.

—Nu înțeleg de ce tot repetați asta. E de treabă și mă face să râd.

—Kate, nu vreau să îți impun nimic, dar trebuie să înțelegi că Issac doar se joacă cu tine. Vrea să obțină ceva, dar nu știu încă ce. Se folosește de tine ca să ajungă la noi.

— Adam, nu mai fi absurd. De ce ar face asta? Nu mai înțeleg nimic. Amândoi îmi spuneți să stau departe de el, dar nici unul dintre voi nu îmi spune de ce.

—Să zicem că a avut o problemă cu Ali.

—Adică?

—Adică Ali l-a refuzat, dar nu s-a lăsat și a continuat să se dea la ea. La o petrecere s-a îmbătat și l-am găsit călare pe Ali.

—Ești sigur? Întreb uimită. De ce ar face asta... ce întrebare tâmpită am putut să pun... probabil că ar face-o. Cu mine s-a purtat frumos și nu a încercat nimic. Nu știu ce să zic... cert e că până la urmă eu nu sunt Ali...

—Da. Sunt singur. Eu sunt cel care i-a găsit și tot eu sunt și cel care l-a luat la bătaie după ce l-am găsit după Ali. L-am amenințat de câteva ori să stea departe de ea, dar nu m-a ascultat.

— Nu înțeleg... mie nu mi-a făcut nimic. S-a comportat frumos.

—Probabil încercă să îți câștige încrederea și să se folosească de tine să ajungă la ea.

        Dacă stau bine să mă gândesc Adam are dreptate. S-ar putea cu uşurinţă să se folosească de mine.

—Să spune că te cred. De ce m-a ales pe mine. Nu l-am mai văzut și nu știu de unde ar putea bănui că sunt prietenă cu Ali.

—Kate, dacă tu nu l-ai văzut asta nu înseamnă că el nu te-a mai văzut pe tine. Vreau să îmi promiți că stai departe de el.

—Eu... oftez zgomotos și îmi las capul în jos... promit.

— Și acum că am lămurit asta, chiar vreau să vorbim.

— Până acum ce am făcut, nu am vorbit?

—Kate, știi foarte bine că nu la asta mă refer.

—Nu avem ce vorbi...

— Nu mai fă asta. Eu te-am ascultat pe tine cum m-ai făcut în toate felurile și m-ai făcut să mă simt ca un nimeni... merit măcar să mă asculți.

         Inima mea bate cu putere și deși vreau să dispar din cameră, nu sunt capabilă să mișc vreun muşchi.

— Adam...

—Nici un Adam. Nu vreau să aud nimic. E timpul să mă asculți și tu pe mine.

         Îmi las privirea în jos și înghit în sec. Probabil am să regret discuția asta.

—Vreau ca pentru început să știi că îmi pare rău pentru tot. Am fost și sunt un mare idiot. Ai avut dreptate. În seara aia Camil m-a sărutat.

         O lacrimă îmi curge pe obraz și îmi ascund privirea de a lui.

— Nu am vrut asta, dar m-a luat prin surprindere și mi-a luat câteva secunde să reacționez. Nu eu am sărutat-o... ea m-a sărutat pe mine. Nu știu de ce afla acolo și sincer nici eu. Când am urcat sus am dat de ea de când m-a văzut s-a năpustit asupra mea... crede-mă, nu am vrut să o sărut.

         Lacrimile își fac loc pe fața mea și încerc cu disperare să le fac să dispare. Nu pot plânge în fața lui, nu pot să îi arăt că sunt slabă...

— Să zicem că te cred, dar asta nu schimbă nimic. M-ai mințit iar...

—Știu și îmi pare rău. Nu am știu cum să reacționez și sincer îmi era frică de reacția ta și de faptul că o să mă urăști... și după cum se vede, de ce ție frică nu scapi.

— Poate că lucrurile stăteau altfel dacă mi-ai fi spus adevărul...

—Mi-a fost frică...

—Asta nu e o scuză. Și mie mi-a fost și îmi este frică de multe, dar pentru asta nu mint și nu mă ascund mai ales de persoanele în care s-ar presupune că ar trebui să am încredere și invers.

—Kate, nu...

— Adam, s-a terminat... vreau să pleci.

— Nu!

—Adam... nu face asta mai greu decât este deja.

—Nu. Nu te-ai săturat să fugi de probleme și de ceea ce simți?

—Nu fug de nimic și de nimeni.

—Dacă e adevărat atunci de ce tremuri de fiecare dată când te ating sau sunt aproape de tine.

         Mă ridic în picioare și încerc să mă depărtez de el, dar nu reușesc. Adam se ridică și el și pășește spre mine. Fac pași în spate până când mă lipesc de perete, iar Adam mă urmează. Știu că nu e momentul potrivit, dar nu pot să nu observ cât de bine arată. Părul ciufulit prin care își tot trece mâna îl dă un aer sexy.

         Băiatul se aproprie din ce în ce mai mult de mine, iar eu nu mai am unde să merg. Se oprește în dreptul meu și își așează mâinile de o parte și de alta a mea.

— Spune-mi că nu simți asta... face semn între noi, iar eu simt cum inima mea o ia la goană. Spune-mi că nu îți dorești asta la fel de mult ca mine. Spune-mi că nu mai simți și nu mai însem nimic pentru tine și am să plec.

         Rămân înțepenită și nu știu ce să fac. Corpul nu îmi răspunde la comenzi și inima îmi bate din ce în ce mai tare.

— Ee eu...

         Cuvintele nu vor să îmi iasă pe gură, iar singurul pronume pe care am reușit să îl rostesc, a sunat mai mult a bâlbâială.

         Cu una dinte mâini Adam îmi mângâie obrazul lăsând în urmă o grămadă de furnicături. Se apropie de mine din ce în ce mai mult, iar asta nu e bine pentru mine. Odată ce distanța e suficient de mică încât să îi simt respirația pe fața mea, în stomacul meu se dezlănţuie o întreagă grădină zoologică, iar înăuntrul meu se duce o luptă aprigă între sentimente și rațiune. Sentimentele îmi spun să mă las pradă tentației, fiecărui fior pe care îl simt, iar rațiunea strigă că sunt pe cale să fac o prostie pe care o voi regreta. Adam se aproprie din ce în ce mai mult de mine, iar privirea lui cade pe buzele mele.

—Nu trebuie să zici doar că nu simți la fel și o să mă opresc.

         Privirea îmi coboară involuntar pre buzele lui, iar inima îmi face salturi în piept. Adam se aproprie și mai mult, distanța dintre buzele noastre fiind de vreo 5 cm. Înghit în sec și încerc să spun ceva:

— Eeeuu...

D.M.