Complicații

~ Adam P.O.V. ~

Ei bine cine nu cunoaște sentimentul de prietenie, nu se poate bucura în acest moment. Pe ecranul mare apare mașina lui Eliot. Mă uit la prietenul meu și văd că e la fel de surprins ca și mine. Știam că am trecut la limită, dar nu m-am gândit că nu o să câştig. Mă rog, nu contează. Chiar sun bucuros pentru Eliot... chiar dacă eu sunt unul dintre cei care a luat " bătaie " de la el. Un zâmbet îmi apare în colțul gurii în timp ce înaintez spre Eliot. Dau mâna cu el, apoi îl trag într-o îmbrățișare și îl bat pe spate:

— Bine frate!

Eliot se uită mirat la mine, iar eu încep să râd. Toți cei care au asistat la cursă ne salută și îl felicită pe Eliot.

— Tu vorbești serios? Tocmai te-am bătut.

— Nu contează. Ideea era să nu câștige altcineva. Mă bucur pentru tine... plus că nu am mai concurat de foarte mult timp și am cam ruginit. Felicitări!

Știu că în curse locul doi are exact aceeași valoare ca ultimul loc, dar nu îmi pasă. Mă bucur pentru Eliot și mai ales că nu a câștigat îngâmfatul de Issac. A jucat murdar și totuși nu a reușit să câștige.

—Sper că nu mă omori... am zgâriat mașina.

—Tu glumești? Singura persoana de aici care va ajunge între 4 scânduri e ratatul ala. E primul pe lista mea... asta pentru că a încercat să îmi tamponeze mașina și pentru faptul că a îndrăznit să se apropie de Ali. Apropo, mersi!

— Pentru ce?

—Pentru că mi-ai făcut culoar sigur spre finish.

—Oricând; îi spun și îi fac cu ochiul.

Eliot începe să râdă la gestul meu, iar printre hohote de râs îmi spune:

—E a ta!

—Ce?

—Mașina.

—Tu glumești?

—Nu... o meriți. Plus de asta îmi cam trebuie un adversar pe măsură... cu ăştia nu am ce face. M-am săturat să mătur pe jos cu ei...

Încep să râd, dar mă opresc imediat și mă încrunt. Eliot privește în aceeași direcție cu mine și văd cum pumnii i se încleștează imediat. Issac se îndreaptă spre noi fără nici o problemă. Mă așez în drept cu Eliot și îl fac semn să se calmeze. Oricât de mult mi-ar plăcea să îi văd fața lipită de asfalt, nu putem face o scenă chiar aici. Bryan vine și el lângă noi, iar dacă am crezut că Eliot e problema... atunci m-am înșelat amarnic. Bryan e de două ori mai nervos decât Eliot și sunt perfect conștient că nu am cum să îl țin pe amândoi să nu îi ofere " o lecție " nenorocitului.

Îi caut pe Dean cu privirea și îl văd cum se îndreaptă grăbit spre noi. Se uită la mine insistent și îmi dau seama că ne gândim la același lucru. Dean se oprește lângă Eliot, iar eu mă pun imediat în dreapta lui Bryan. Sunt conștient că e atât de furios încât mai are puțin și scoate aburi pe nas și urechi. Dacă nu se calmează și sare la Issac nu îl mai scapă nimeni pe nenorocit. Am asistat la o bătaie între cei doi și a fost nevoie de 4 oameni ca să îl putem opri.

Issac ajunge într-un sfârșit în dreptul nostru și îi văd cei doi prieteni cum încearcă să se stăpânească. În jurul nostru se face.

—Idiotule! Strigă Eliot și Dean imediat îl prinde de braț. Așa știi tu să concurezi?

—Ușor... nu te mai stresa atât. Nici nu te-am atins.

— Issac, pentru binele tău te-aș sfătui să taci și să dispari... mârâi printre dinți și simt cum furia mă cuprinde și pe mine... dacă mi dispare cât de curând o să fie nevoie ca Dean să oprească trei nebuni, nu doi.

—Adam, cum e să pierzi? Ai ajuns și tu într-un sfârșit unde ție locul. Abia am așteptat ziua asta. Satisfacția nu e la fel de mare ca și când te-aș fi bătut eu, da mă mulțumesc și cu ce mi se oferă.

Dean îi articulează un pumn imediat ce cuvintele îi părăsesc gura, iar apoi se retrage înapoi la locul lui, lângă Eliot.

—Asta a fost pentru mașina lui Bryan și pentru că nu știi să concurezi! Îi spune Dean rânjind și pot spune că sunt mândru de prietenul meu... chiar dacă eu i-aş fi articulat cel puțin vreo zece pumni.

—Dacă nu era Adam acum eram în parapet, idiotule! Scuipă Eliot cuvintele. Merita să câștige. Tu nu valorezi nici doi bani. A ieșit al doilea doar pentru că m-a ajutat pe mine. Dacă crezi că poți veni aici să faci scandal și să te legi de prietenii mei, te înșeli amarnic!

Issac se ridică de pe jos și rânjește ca un idiot printre dinți. Din nas îi curge un mic firicel de sânge pe care îl înlătură imediat cu dosul hanoracului pe care îl poartă. Cred că Dean i-a prins un pun zdravăn ținând cont că l-a aruncat pe jos și îi mai și sângerează nasul.

— Data viitoare nu mai scapi! Îmi amenință Issac prietenul... cea mai mare prostie de care a putut să o scoată pe gura aia mare și proastă.

Eliot se zmulge din brațele lui Dean și se năpustește asupra nătângului cu gura mare. Pentru o secundă, inima mi se oprește crezând că Eliot o să îi prindă câteva de o să-l bage în spital. Mă liniștesc când văd că Eliot îl prinde de gulerul tricoului și îl lipește cu spatele de prima mașină pe care o găsește.

—Dacă mai scoți vreun sunet, o să am grijă să îmi las autocontrolul deoparte și să îți fac cunoștință cu asfaltul și cu pumnii mei în cel mai dureros mod cu putință.

După alte câteva secunde de priviri ucigașe, Eliot îi dă drumul și se retrage înapoi lângă noi.

—Ai două secunde să dispari de aici până nu mă răzgândesc. Sunt sigur că mai bine de trei sfert din oamenii care sunt aici ți-ar articula câteva fără să stea prea mult pe gânduri. Dispari din fața noastră și să nu te mai prind pe aici!

Issac râde batjocoritor, iar apoi îi răspunde prietenului meu ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

—Asta rămâne de văzut. Fac ce vreau și stau unde vreau.

Eliot sare imediat spre el, dar îl opresc împreună cu Dean și Bryan înainte să facă vreo prostie.

Issac se îndreaptă imediat spre mașina lui râzând batjocoritor.

—Blonda e a mea, apropo!

Eliot se înfurie și mai tare și abia îl mai putem ține. Odată cu remarca referitoare la sora mea, furia începe să mă cuprinde din ce în ce mai tare și nu știu cât o să mai rezist până am să mă duc chiar eu după el. Dacă crede că de data asta o să-l mai las să se aproprie de Ali se înșeală amarnic.

— Dați-mi drumul! Dacă pun mâna pe el îl fac să își dorească să nu se fi născut.

— Calmează-te Eliot, spun către prietenul meu și în momentul asta simt cum aș avea nevoie de cineva care să mă calmeze și pe mine.

—Dacă se aproprie măcar la 200 de metri de Ali sau mai îndrăznește să își facă apariția pe aici îl omor cu mâinile mele.

— Eliot, calmează-te! Țip încă odată la prietenul meu.

Eliot se trage din brațele noastre și ia câteva guri mari de aer ca să se calmeze.

—Hai să mergem de aici... am nevoie urgent de ceva de băut.

Și astea fiind zise se îndreaptă spre mașină. Un grup de fete sare imediat pe noi, iar una dintre ele se îndreaptă spre Eliot. Îmi aud prietenul cum zice " târfă ", iar apoi intră în mașină. O dau la o parte pe blonda care s-a atârnat pe mine de zici că sunt vreun card sau vreo clădire și urc în mașină. Pornesc motorul și mă duc după Eliot. Ceilalți se urcă și ei în mașini și ne urmează.

După 10 minute în care l-am urmărit pe Eliot fără să îl sun și să îl zic vreo două, ne oprim în fața unui bar. Coborâm din mașini și intrăm în local. Ne așezăm la o masă mai retrasă, iar Eliot comandă un rând de bere pentru fiecare... în ciuda faptului că suntem toți cu mașina.

—Ești conștient că suntem cu mașina? Întreb amuzat.

— Mai taci!... replica prietenului meu vine imediat.

—Jur că dacă îl mai prind pe pistă o să am grijă să nu mai coboare teafăr din mașină.

— Gata Eliot, calmează-te! V-am avertizat de la bun început că asta o să facă. Ce nu înțeleg eu, e ce caută aici?

—Am fost invitați de unul dintre cei care se presupun că organizează cursele... cică voiau să vadă cine e mai bun la viteză și să mai anime și atmosfera... îmi răspunde Bryan și rămân cu gura deschisă.

—Cine va chemat? Întreb imediat.

—E unul mai înalt și binefăcut... nu știu nici cine este și nici cum îl cheamă.

—Mark. Spune simplu Eliot și mă uit curios la el. Mi-a spus ceva despre asta... adică mi-a spus că în seara asta o să fie concurenți din afara orașului.

—Eu am primit invitație... nu știam că vine și Issac... plus că nu înțeleg de ce l-a chemat. După ce nu ai mai concurat tu, a câştigat vreo două curse după care l-am pus la locul lui... adică în spatele meu... adaugă Bryan.

—Mă rog... asta nu mai contează acum. Ce e important e să nu dea cumva de Ali sau Ali să afle de curse și mai ales că am concurat și eu. Dacă află puteți să mă considerați un om mort... rectificare, puteți să ne considerați.. spun și fac sem spre mine și Eliot. Dacă află ceva, nu te văd bine nici pe tine. Ți-am spus ce poate... plus că îi va face o imensă plăcere să facă același lucru care l-a făcut cu mine. Mă rog, ideea e că nu trebuie să afle nici ea, nici Kate și nici Emma. Dacă una dintre ele ar afla, atunci suntem morți cu toții.

—Tot periculoasă a rămas soră-ta? Întreabă Bryan râzând.

—Și încă cum... pe cât e ea de frumoasă și de fată, pe atât de periculoasă e când vrea să obțină sau să demonstreze ceva.

—Pe tine te înțeleg, dar pe Eliot? Să nu îmi spui că...

—E prietena mea... intervine Eliot și pot să îi simt mândria în glas.

—Glumești?! Eu o cunosc de la grădiniță și m-a pleznit de fiecare dată când am încercat să fac ceva.

—Bryan... mai ai multe de mâncat până să te apropii de standardele mele, îi răspunde Eliot și începem toți să râdem.

—Frumos pumn, Dean... spun și iar începem să râdem.

—A fost plăcerea mea, îmi răspunde Dean printre râsete.

—Oricât de mult mi-ar plăcea să mai stau la taclale, eu trebuie să plec.

—Deja? Întreb uimit. Tu nu ești genul care are oră de intrat în casă.

—Nu am oră de intrat în casă, dar nu am mai dat pe acasă de două zile și s-ar putea să dorm pe prag, plus că mai fac încă 16 ore până acasă.

—Ok, ok. Vezi să mă faci mândru și să nu îl lași pe nătângul ală să mai câștige ceva.

Bryan râde, iar apoi își ia rămas bun de la ceilalți și se îndreaptă spre ușa.

—Mi-a făcut plăcere să concurez cu voi... pe data viitoare.

Odată ce cuvintele au fost rostite, Bryan iese din local și mă lasă împreună cu Dean și Eliot.

—Cred că ar fi timpul să plecăm și noi... nu de alta, dar nu cred că vreți să mergeți cu mașinile astea acasă.

—Aici ai dreptate. Trebuie să ne întoarcem la garaj să lăsăm mașinile și să o luam pe a mea. Nu cred că ar fi indicat să mergem acasă cu un ferrari și cu un Lexus.

Aprob printr-o mișcare a capului, iar Eliot cere nota de plată. După alte 5 minute, părăsim localul și pornim înapoi spre Docuri. Schimbăm maşinile și pornim spre casă.

După 15 minute de mers, ajungem în fața casei lui Eliot și coborâm. Din instinct îmi îndrept privirea spre fereastra lui Kate, dar spre dezamăgirea mea becul e stins. Trebuie să vorbesc cu ea indiferent de părerea ei... nu pot să cred că am fost atât de prost încât să o las să plece fără să lupt sau măcar să încerc. Sunt conștient că am greșit și încă cum... totuși trebuia să fi închisă gura aia mare. Nu pot să văd cum pleacă de fiecare dată când mă vede... nu pot să văd cum se ferește de mine și sigur nu o să o pot vedea în alte brațe decât ale mele. Poate sunt prost, dar măcar să fiu un prost care încearcă... în momentul astă sunt doar un mare prost... unul mare.

—Trebuie să vorbești cu ea odată și-odată.

Îmi întorc privirea spre el pregătit să îi răspund, dar simt un mare nod în gât.

—Știu...

—Tu ai greșit, tu trebuie să îi ceri scuze... și dacă nu greşeai tu, tot tu trebuia să faci asta..

— O să o fac... chiar dacă va trebui să mă pun în genunchi.

— Îmi cunosc sora și știu că nici ea nu e tocmai bine... când a văzut-o pe Camil dimineață agățată de tine mai avea puțin și plângea... Ai dat-o în bară rău de tot și va trebui să găsești o cale să te revanșezi. Prima dată a fost pariul ala stupid apoi Camil și ca și cum nu era deja destul de supărată ai mai și mințit-o. E hotărâtă să o distrugă pe Camil și tare îmi e că în timpul asta o să re răzbune și pe tine și probabil o să se distrugă și pe ea.

Acum cred că ar fi timpul să intrăm... nu de alta, dar nu vreau să fiu și eu pe lista ei de distrugeri.

Am început să râd, dar nu e râsul meu. Știu foarte bine câtă dreptate are și mai ales cât de greu îmi va fi să o fac să mă ierte, dar măcar o să încerc, o să fac tot ceea ce îmi stă în putere.

—Ok. Ne vedem dimineață.

***

~ Kate P.O.V ~

Alarma telefonului mă trezește din somnul lung și dulce pe care l-am avut. Mă întorc pe cealaltă parte a patului, dar rămân surprinsă pentru câteva secunde. Ali, blonda mea preferată și cea mai bună prietenă a mea nu se află lângă mine. Mă ridic leneșă din pat și îmi strig prietena:

—Ali, unde ești? De ce te-ai trezit așa repede?

Nu primesc vreun răspuns și asta e destul de ciudat ținând cont ce gură mare are. O mai strig de două ori, iar apoi mă las păgubașă. Probabil a venit Eliot după ce am adormit și a luat-o la el în cameră sau s-a trezit mai repede și a plecat să se pregătească. Intru în baie, iar când simt că picioarele mele au făcut contact cu gresia rece, îmi las pijamalele să alunece jos. Intru în duș, iar după 20 de minute de răsfăț ies. Îmi acopăr corpul cu un prosop mare și pufos, iar apoi pornesc spre șifonier.

Îmi aleg o fustă neagră lărguță, o pereche de dresuri negre subțiri, pe care le asortez cu un tricou gri și o pereche de teniși. Îmi usuc părul, iar apoi îl întind. Mă așez pe scaunul din dreptul micii măsuțe de machiaj și optez pentru un machiez cât mai natural. Puțin rimel, tuș și luciu de buze. Nu sunt adepta fondului de ten, a fardurilor și a genelor false... le folosesc când este strict necesar. După ce îmi așez patul, îmi iau telefonul, gentuța și cobor în bucătărie.

Bunica mă întâmpină cu o cană mare de ceai și pâine cu dulceață. Îmi beau ceaiul și înfulec rapid o felie de pâine.

—Unde e Eliot?

—A plecat acum 15 minute. Mi-a spus că are ceva de făcut împreună cu Ali și că o să te ducă Adam la școală.

Simt cum furia mă cuprinde și i-aș adresa câteva cuvinte " de dulce " scumpului meu frate, dar sunt o domnișoară și nu îmi permit. Viermele ala o să mi-o plătească... nu cred că mi-a făcut asta... și sunt 100% sigură că nici Ali nu știe. Dacă pun mâna pe el nici FBI nu îl mai scapă.

—O să iau mașina.

—Care? A plecat cu ea.

A făcut-o intenționat, dar nu am de gând să îi fac pe plac.

—E ok. Merg cu un taxi.

—Pai și Adam?

—Nu e problema mea. Nu am de gând să merg cu el.

—Ce s-a întâmplat cu voi?

—Nimic important. E o poveste lungă...

—Pe care vreau să o ascult.

—Poate altădată... acum mă grăbesc.

—Ok, dar nu scapi.

În timp ce aștept ca taxiul să ajungă îmi tai feliuțe o lămâie și o pun într-o sticlă pe care o umplu cu apă. Chiar dacă unora nu le place, eu ador să beau apă cu lămâie și după cum se vede vremea... o să am nevoie de multe lichide.

Arunc o mică privire în oglinda de pe hol, iar apoi ies din casă.

— Pa buni, ne vedem mai târziu.

—Pa, draga mea!

Mă îndrept spre taxiul care mă așteptă în fața casei, dar înainte de a urca îmi aud numele strigat.

—Kate!

Mă întorc în direcția cu pricina și simt cum inima mea o ia din nou la goană. Adam era la ieșirea din casă. Îmi întorc înapoi privirea spre taxi și cu toată voința de care mai dispun deschid ușa taxiului.

—Kate, stai!

Ignor strigătele băiatului care m-a făcut să sufăr și urc în taxi. Îi dau adresa şoferului, iar când trecem pe lângă Adam îi întâlnesc privirea pentru câteva secunde și simt cum lacrimile încep să dea năvală pe obrajii mei. Nu știu ce mi-a făcut, dar nu e bine pentru mine. După atâta timp și atâtea dăți în care m-a făcut să sufăr eu tot la el mă gândesc. Mie dor de el, mie dor de tachinările lui, de săruturile lui și de felul în care mă făcea să mă înroșesc imediat... dar trebuie să fiu puternică și să îl ignor. Asta e cel mai bine pentru mine. Nu am de gând să îi mai permit cuiva să râdă de mine și să mă rănească. Trebuie să fiu puternică dacă vreau să îi arăt lui Camil că e un nimic și mai ales trebuie să fiu puternică pentru mine... să nu mă distrug pe mine în timp ce fac asta.

—Domnișoară, sunteți bine? Mă întreabă șoferul, cu o urmă de îngrijorare în glas.

—Sunt bine! Spun în timp ce îmi șterg lacrimile și afișez un zâmbet.

După alte cinci minute petrecute în liniște ajungem în fața liceului. Îi plătesc șoferului, iar apoi cobor și mă îndrept spre intrarea în școală. Un grup de băieți pe care nu îi cunosc mă salută la intrarea în școală și le răspund printr-un zâmbet, după care îmi continui drumul spre dulap. Îmi iau cele necesare pentru ora de matematică și mă îndrept spre clasă. Urc la etajul unu unde se afla clasa domnului Jonson, dar lângă baie dau de Eliot și Ali.

—Vierme ce ești! Ștrig când îl văd și pot jura că tot holul se uită acum la mine.

Trec rapid coridorul și ajung în dreptul lor.

—De data asta ce am mai făcut?

—Știi foarte bine ce ai făcut. Nu mai fă pe inocentul. Oricum nu ți-a ieșit... am venit cu un taxi. O să mi-o plătești cu vârf și îndesat... mârâi printre dinți și apoi plec spre clasa în care am prima ora lăsând-o pe Ali într-o ceață totală.

Odată intrată în clasă mă așez în penultima bancă... puțin cam neobișnuit pentru mine, dar astăzi nu am chef să stau în față și să fiu foarte atentă. Ora trece mai repede decât m-am așteptat și spre surprinderea mea deși nu am fost atentă am înțeles tot. Părăsesc clasa printre primele persoane și mă îndrept spre dulap. Ziua asta ori a început prost... ori cineva de acolo de sus își bate joc de mine.

—Camil, cărui fapt îi datorez onoarea de a te găsi sprijinită de dulapul meu? Întreb sarcastică și îi fac semn să se ferească.

— A venit momentul să dăm arama pe față. Dacă vrei război, asta o să primești. Ce ți-am făcut până acum nu a fost nimic în comparație cu ce va urma.

Îmi arunc cărțile în dulap, iar apoi îmi dau ochii peste cap.

—Nu dau doi bani pe amenințările tale. Dacă nu ai înțeles până acum ar fi cazul să bagi la cap: Nu mai sunt fetița speriată care fugea de tine și nu ești cu nimic mai bună ca mine... ba din contră. Ești un mare zero, un mare gândac pe care am de gând să îl distrug și să îl calc în picioare cu fiecare ocazie. Acum că am lămurit lucrurile... scuză-mă. Trebuie să ajung la literatură.

Plec de lângă Camil lăsând-o cu gura căscată. Nu am glumit când am spus că am de când să îi întorc fiecare " favoare " și mai ales când am spus că nu mă mai las călcată în picioare de nimeni. Intru în clasă și mă arunc în prima bancă liberă pe care o găsesc. Profesorul de literatură intră în clasă și începe să ne vorbească despre una dintre cărțile mele preferate " Mândrie și prejudecată ". Ascult fascinată tot ceea ce ne spune profesorul și nu sesizez când un elev nou își face apariția în clasă.

După ce se termină ora ies din clasă la fel de repede ca și ultima dată. Îmi las cărțile în dulap, iar apoi mă îndrept spre cantină. Înainte de a intra în cantină îl văd pe Adam cum vine spre intrare. Nu pot face față 30 de minute cu el în același loc, așa că mă întorc pe călcâie și mă întorc de unde am venit în speranța că Adam nu m-a zărit. Știu că în momentul asta fug ca un copil mic, dar știți cum se spune " Fuga-i rușinoasă, dar și sănătoasă ". Până voi reuși să îmi dau seama cum să tratez toată situația asta și mai ales cum să mă port în jurul lui, am de gând să îl ocolesc, să îl ignor și să fug de el dacă este nevoie. Am vaga impresie că s-a pus de acord cu Eliot să mă calce pe nervi... altfel nu înțeleg de ce l-a pus să mă aducă la școală... nici măcar nu a avut curaj să îmi spună el în față, a pus-o pe bunica.

Îmi întorc privirea spre locul unde l-am văzut pe Adam pentru a vedea dacă mă urmărește, dar mă lovesc imediat de ceva sau mai bine spus de cineva.

— Îmi pare rău... murmur printre buze, iar apoi îmi ridic privirea spre persoana care mi-a blocat calea.

—E ok. Eu sunt Issac.

Hei