Să înceapă jocul!

Am fugit de el. Asta a fost singurul lucru pe care l-am putut face. Pur și simplu am fugit și încă fug. Timp de o lună l-am evitat cât de mult am putut. Ali m-a înscris în tot felul de activități care m-au ținut ocupată.

Școala începe în două zile, iar eu colind magazinele din mall. Ali e de părere că am nevoie de haine noi dacă vreau să îmi duc planul la bun sfârșit. Dacă problema cu Adam o ignor cu desăvârșire, pe cea cu Camil nu. Am de gând să îi "răpesc " ceea ce consideră ea important... și anume " Titlul de regină a școlii ". Știu că răzbunarea e arma prostului, dar am de gând să fiu și eu măcar o dată proastă. Dacă ea încă crede că se poate juca cu mine cum vrea... se înșală amarnic.

Am decis împreună cu Ali să îi demonstrăm cât de josnică e. Dacă micuța Kate cea tocilară nu s-ar fi coborât la nivelul ei, Kate cea de acum o va face într-o mică măsură. Am de gând să îmi păstrez notele la stadiul în care se aflau până acum, dar am de gând și să câştig simpatia celor din jur. Ali m-a ajutat să îmi câștig încrederea în mine si să învăţ să-mi țin capul ridicat. O să îi fiu veșnic recunoscătoare pentru asta.

După câteva ore obositoare petrecute în mall, ne-am întors acasă încărcate de o grămadă de plase. Am urcat în cameră unde am aranjat toate hainele pe umeraș. După ce am terminat de despachetat mi-am luat o pereche de colanți, o bustieră, bluza de trening și nelipsiții teniși și am plecat la alergat. Am început să fac asta destul de des de când nu îl mai am pe Adam prin preajmă. M-a ajutat să îmi canalizez toate sentimentele în ceva și să nu mă gândesc la ele. De fiecare dată când îmi vine să plâng, ies în parc și alerg.

Am intrat pe aleea parcului și m-am așezat pe prima bancă liberă. Mi-am legat tenișii bine, mi-am pus căștile în urechi și am început să alerg. Parcul e destul de mare. Trei sau patru ture mă vor epuiza îndeajuns încât să merg acasă și să mă arunc în pat. La a treia tură de parc am decis să merg spre locul de joacă unde se afla un mic magazin. Am nevoie de o sticlă de apă... gâtul meu e uscat complet. M-am oprit în dreptul micului chioșc de unde am cumpărat o sticlă apo m-am îndreptat spre o bancă liberă din apropiere. M-am relaxat câteva minute, apoi mi-am continuat ritualul de alergat.

După alte două ture m-am oprit respirând cu greu. Am luat câteva guri bune de aer apoi am pășit spre ieșirea. După câțiva pași în încheietura mea a fost prinsă într-o strângere puternică și am fost de pe aleea parcului. M-am întors speriată spre persoana care a făcut asta, iar respirația mi s-a oprit imediat. Nu sunt capabilă să scot nici un sunet. Stau înlemnită și privesc persoana din fața mea... persoana pe care am evitat-o timp de o lună.

—Kate, ești bine? Calmează-te nu îți fac nimic.

I-au o gură zdravănă de aer și mă trag din strânsoarea lui. Îi întâlnesc privirea pentru câteva secunde, dar imediat simt cum lacrimile mi se adună. Nu am mai plâns din ziua în care ne-am întâlnit în parc și nu am de gând să o fac acum. Nu am de gând să îi arăt cât de mult m-a rănit și cât de slabă sunt. După câteva secunde în care privirea sa o caută disperată pe a mea, îmi ridic încet capul:

— Adam, ce cauți aici?

—Vreau să vorbim.

—Nu avem ce vorbi... pleacă te rog și lasă-mă în pace. Ți-am spus tot ce am avut de spus.

—Acum e rândul meu să vorbesc.

— Adam, nu vreau să vorbesc cu tine, te rog lasă-mă. S-a terminat totul, nu ți-a ajuns cât te-ai jucat cu mine?

— Kate, nu am făcut niciodată asta și tu o știi foarte bine.

—Nu, nu o știu. Nu te mai cred Adam... te rog lasă-mă.

— Cu o singură condiție. Îmi răspunzi la o întrebare și te las să pleci.

Dau aprobator din cap și aștept întrebarea. Ce poate fi mai rău... mi-a frânt deja inima de două ori, ce se mai poate întâmpla... dacă întrebarea asta are să mă scape din situația asta, atunci fie.

— Privește-mă în ochii și spune-mi că nu simț nimic pentru mine. Fă asta și nu am să te mai deranjez niciodată.

Privirea mea o întâlnește pe a lui, dar cuvintele nu vor să iasă...

—E-eu n-nu...

Sunt singurele cuvinte bâlbâite pe care le pot rosti.

—Tu ce?

— Eu n-nu... Ok, asta nu demonstrează nimic... și în primul rând asta nu e o întrebare. Am fost de acord să-ți răspund la o întrebare.

—Nu e nevoie să îmi mai răspunzi la nimic. Mi-am primit răspunsul deja.

— Asta nu înseamnă nimic și nici nu schimbă nimic. Adam, ceea ce am avut noi s-a terminat. Nu vreau să te mai văd... acum te rog, lasă-mă să plec.

Adam face doi pași în față, iar eu din instinct doi pași în spate până mă lovesc de trunchiul unui copac.

—Adam, nu fă asta...

—Să nu fac ce?

—Asta.. spun și fac semn spre distanța dintre noi.

—Asta ți-am spus și eu atunci și nu m-ai ascultat. De ce te-aș eu acum?

— Adam, te rog... nu ți-a ajuns cât m-ai rănit?

Băiatul mai face doi pași în față și acum e aproape lipit de mine. Își poziționează mâinile în stânga și dreapta mea, apoi mă privește.

—Poate am fost și încă sunt un mare dobitoc, dar nu poți nega că mă placi.

—Nu e adevărat... încerc să protestez, dar sunetele au ieşit mult prea încet.

Adam se aproprie din ce în ce mai mult de mine. Fețele noastre sunt acum la doar câțiva centimetri depărtare. Îi pot simți respirația pe fața mea.

—Dacă nu e adevărat... atunci de ce tremuri acum?

—Adam, te rog nu fă asta!

—Tu ai făcut-o... eu de ce nu aș face-o acum.

Buzele noastre se aproprie din ce în ce mai mult și simt cum picioarele mele amenință să mă lase. Respirația lui pe fața mea îmi trezește o grămadă de senzații. Nu pot să cred ce corp trădător am. Mâinile îmi tremură, iar respirația mi se accelerează. Închid ochii și încerc să mă adun cât pot. Buzele lui sunt amenințător de aproape, dar nu apucă să întâlnească pe ale mele.

Cu ultima fărâmă de putere și control pe care o mai dețin, îmi pun mâinile pe pieptul lui și îl împing cât de tare pot. Se dă doi pași mai în spate fiind luat prin surprindere, iar eu scap. Pun o distanță destul de mare între noi, iar apoi încerc să-mi potolesc lacrimile care amenință să iasă.

—Adam, nu vreau să te mai văd vreodată. Vreau să stai departe de mine. Nu mai sunt și nici nu voi mai fi jucăria ta. Vreau să mă lași în pace. Ceea ce tocmai ai făcut nu demonstrează nimic. Îmi arată doar cât de rău ai căzut și cât de mult vreau să te urăsc. Lasă-mă pe mine în pace și du-te după Camil. Ea o să fie fericită să te sărute și nu numai... și bănuiesc că dacă atunci nu te-a deranjat, acum de ce ar face-o.

Cu ultimul cuvânt rostit, mă întorc și fug din nou ca și ultima dată. Știu că fuga de probleme nu e o soluție, dar în momentul astă nu mai contează. Ajung la ieșirea din parc și îmi întorc privirea să văd dacă mă urmărește sau nu. Rămân surprinsă când îl văd în același loc. Are pumnii încleștați și privește pământul. Aleg să îl ignor și să fug mai departe. Nu vreau să se mai aproprie de mine. Dacă știu ce e bine pentru mine, nu pot lăsa ca asta să se mai întâmple vreodată.

***

Intru în casă trântind ușa și urc spre camera mea. Cum intru pe ușa lacrimile năvălesc imediat. Îmi las corpul să alunece pe ușa în jos, iar când fundul meu atinge podeaua îmi strâng genunchii la piept. Plâng pentru a doua oară, dar nu îmi pasă. Nu mai pot ține în mine. Toate emoțiile năvălesc asupra mea și nu mă mai pot controla. Las lacrimile să-mi inunde față pentru câteva minute, până o bătaie în ușa mă face să tresar și în același timp să revin la realitate.

—Kate, ești bine? Plângi? Aud vocea fratelui meu de după ușă.

Îmi șterg lacrimile și încerc să îmi fac vocea cânt mai normală.

— Sunt bine... reușesc să spun și sper ca Eliot să nu se prindă.

—Ești bine pe naiba, Kate, de ce plângi?

—Nu plâng! Spun de data asta pe un ton mai convingător. Am nevoie de o baie.

—Kate, ce ai pățit? Ți-a făcut cineva ceva... și prin cineva știi foarte bine la cine mă refer.

—Nu, Eliot... sunt bine. Intru la duș, vorbim după.

—Ok.

Am decis ca Eliot să nu afle nimic din ceea ce s-a întâmplat. Ali i-a spus doar că numai sunt în relații bune cu Adam. Dacă ar afla adevărul, cel mai probabil pumnul lui ar face cunoștință cu fața lui Adam... plus de asta nu vreau să le stric prietenia. Deși apreciez dorința lui de a mă proteja, uneori exagerează.

După ziua în care i-am spus lui Adam că ceea ce era între noi s-a terminat am stat două zile ascunsă în cameră. Două zile în care Ali a încercat să îl facă pe fratele meu să înțeleagă că am nevoie să fiu singură de fiecare dată când voia să dea năvala în camera mea. Într-un final Ali l-a convins că o să aivă ea grijă de mine și că e mai bine să nu se bage în treburile fetelor.

Intru în baie și îmi las hainele să alunece jos de pe mine. Dau drumul la apă și intru imediat în cadă. Apa caldă mă învăluie imediat și îmi relaxează fiecare părticică a corpului. Închid ochii și îmi las capul pe marginea căzii în speranța că voi putea uita de tot ceea ce s-a întâmplat mai devreme. Un suspin îmi părăsește buzele, iar lacrimile năvălesc din nou afară. Urăsc că sunt atât de sensibilă.

Plâng pentru încă o jumătate de oră, după care îmi forțez lacrimile să se oprească, îmi spăl corpul și ies afară. Îmi iau pijamaua cu pisicuțe pe mine și mă arunc în pat. Închid ochii, iar lumea viselor mă primește imediat într-o îmbrățișare.

***

Lumina enervantă a soarelui își face simțită prezența în camera mea. Ceasul care mă anunță că ar trebuii să mă trezesc devine din ce în ce mai enervant. Nu pot să cred cât de repede a trecut vacanța de vară. Mă ridic enervată din pat și intru la duș.

După 15 minute ies puțin mai trează din duș și mă îndrept spre șifonier. Astăzi o să înceapă răzbunarea pe Camil și va trebuie să mă pregătesc atât psihic cât și fizic. Deschid ușile mari ale șifonierului și mă holbez câteva minute bune până să aleg ceva. O rochiță portocalie cu un model negru cu flori îmi atrage atenția. Trebuie să îl mulțumesc lui Ali că m-a făcut să cumpăr rochia.

Îmbrac rapid rochia și decid să o asortez cu o pereche de pantofi negri cu toc potrivit și o geantă crem. Dacă am învățat ceva până acum de la Ali, e cum ar trebui să mă îmbrac. Am descoperit că am un corp destul de frumos pe care nu merită să îl ascund sub pulovere lungi și pantaloni largi.

Mă așez în fața micuţei măsuțe de machiaj și încep să îmi fac rutina de dimineață. Aleg un machiaj simplu. Puțin rimel, tuș și un ruj pal. Fața mea e fină și curată deci nu am nevoie de fond de ten și pentru asta îi mulțumesc Domnului. Urăsc să văd cum fetele își întind un strat de cinci centimetri de fond de ten care bănuiesc că apoi îl dau jos cu şpaclul. Îmi piaptăn părul, iar apoi îl așez cu ajutorul ondulatorului în câteva bucle lejere. Mai arunc o ultimă privire în oglindă, iar apoi cobor jos. Bunica mă așteaptă alături de Eliot cu o porție mare de clătite.

— Uhh surioară... frumoasă mai ești. Sunt mândru de tine.

—Mulțumesc, spun și simt cum obrajii mei încep să se înroșească.

—Dacă tu roșești acum că spun eu asta... apoi când o să auzi de la restul speciei de genul meu asta ce o să faci? Asta îmi aduce aminte că e nevoie să fiu cu ochii în patru după " câinii " în călduri din liceu.

—Eliot, nu știu cât de pregătită sunt, dar va trebui să îndur. Nu am de gând să mă las păgubașă... am de gând să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. Ar trebui să te simți mândru că vei lua prânzul cu mine și Ali.

—Voi chiar aveți de când să faceți asta?

—Și încă cum... nici nu o să știe ce a lovit-o.

—Fie... mă bag și eu. Nu de alta da nu vreau toate maimuțele călare pe sora și prietena mea. Apropo sunt foarte mândru de tine. Era și timpul să ieși din cochilie. Acum mănâncă mai repede dacă nu vrei să întârzii în prima zi.

—Nici să nu îndrăznești... nu am uitat ce mi-ai făcut.

Eliot începe să râdă în timp ce îți afișează zâmbetul de " pot avea ce fată vreau ". Dacă nu am fi frați, probabil și eu aș fi una dintre fetele care " salivează " după el. Are un corp perfect. Blugii negrii și tricoul alb îi scot în evidență aspectul fizic, iar geaca de piele, bocancii și părul ciufulit îi completează aspectul de bad boy. Mă opresc din holbat și mănânc ce a mai rămas din farfuria mea cu clătite.

După ce termin o salutăm pe bunica și pornim spre liceu. Deși Eliot e enervat că nu poate să meargă cu Ali la școală s-a resemnat cu gândul că se vor întâlni acolo. Eu merg cu Eliot, iar Ali cu Adam. Nu am vrut sub nici o formă să stau în aceeași mașină cu Adam așa că a fost de acord să mă ducă el.

După ce intrăm în parcarea liceului, Eliot parchează mașina și ne îndreptăm spre intrarea liceului unde ne așteaptă Ali care spre fericirea mea e singură. E îmbrăcată impecabil și văd cum Eliot se încruntă la fiecare băiat care îmi priveşte prietena. Rochița albă cu flori îi vine minunat și nu pot trece pe lângă ea fără să arunci vreo privire. Îmi îmbrăţişez prietena și o las să mă analizeze. Un zâmbet îi apare pe față, ceea ce înseamnă că am scăpat de morală.

—Sunt mândră de tine. Areți minunat.

— Bună și ție. Nici tu nu ești mai prejos.

Ali se aruncă în brațele fratelui meu și îl sărută. Îmi dau ochii peste cap și privesc în jur. Pot să spun că sunt fericită de reacțiile din jurul nostru. Toată lumea ne admiră ceea ce înseamnă că planul nostru funcționează.

—Pregătite? Ne întreabă Eliot, iar noi zâmbim cu subînțeles.

—Hai s-o facem și pe asta.

Intru în liceu ca niște " dive " în devenire ce suntem. Eliot are mâna așezată pe talia lui Ali și e pregătit să sară pe primul care îndrăznește să sară cu gura pe vreuna dintre noi. Pășim spre secretariat de unde ne luam orarele, iar apoi ne îndreptăm spre dulapuri. Toată lumea își întoarce privirea după noi și pot spune că mă simt foarte ciudat. Nu sunt obișnuită cu atâta atenție.

Îmi deschid dulapul și îmi las geanta, în timp ce Ali îmi face semn spre stânga. Îmi întorc privirea și simt cum pulsul meu o ia razna. Camil încearcă să se agațe de Adam de zici că e vreo plantă cățărătoare. Îmi încleștez pumnii și iau două guri mari de aer pentru a mă calma. Acum două zile Adam îmi spunea mai mult sau mai puțin că el ține la mine și acum stă pe loc în timp ce planta aia cățărătoare stă pe el. Îmi întorc privirea și dau de privirea amenințătoare a lui Ali.

—Ești bine?

— Să zicem. Știu că o face numai că să mă umilească pe mine, dar nu am de gând să o las.

—Ali, despre ce tot vorbiți sau mai bine spus Kate, de ce te-ai despărțit de Adam?

Îmi dau ochii peste cap alături de prietena mea și rostim la unison un:

—Nu contează.

—Dacă ziceți voi.

—Și acum, Ali, ești pregătită pentru echipa de majorete?

—Nici nu o să știe ce a lovit-o.

Am decis împreună cu Ali să o luam încet pentru moment. Ali va intra în echipa de majorete și va avea grijă să îi ia locul de căpitan lui Camil. La început a încercat să mă convingă și pe mine să particip, dar să fim serioși... locul meu nu e printre ele. Prefer cărțile nu datul din șolduri.

După o oră în care Ali a încercat tot ceea ce a putut pentru a mă convinge pe mine să partici am ajuns la concluzia că e mai bine să participe numai ea. A mai fost majoretă și la fosta școală, deci nu o să îi fie greu să obțină ceea ce vrea.

Sunetul clopoțelului ne avertizează că ora e gata să înceapă. Ne luam rămas bun de la Eliot și intrăm în clasa de literatură. Se pare că eu împreună cu Ali vom avea destul de multe ore împreună. Emma nu a reușit să își termine actele pentru transfer, deci o să vină doar de săptămâna viitoare.

***

Orele au trecut destul de repede și acum îmi aștept prietena să termine cu antrenamentul pentru majorete. După cinci minute în care am încercat să stau cât mai departe de echipa de basketball a liceului Ali își face apariția cu zâmbetul pe buze.

—Hei Kate! Mă salută și îmi sare în brațe.

—Să înțeleg că totul a decurs așa cum am vrut noi?

—Te uiți la noua șefă a majoretelor. Dacă i-ai fi văzut fața în momentul în care proful de sport a stabilit căpitanii de echipă... a făcu o față de milioane. Când și-a revenit din șoc, s-a uitat la mine, iar apoi a dispărut din sală alături de cealaltă păpușă barbie.

—Că tot vorbim de lup... uite cine e lângă mașina lui Eliot.

Ali își întoarce privirea spre parcare unde dă de nimeni alta decât de Camil. Se întoarce la mine, îmi zâmbește cu subînțeles apoi mă trage spre mica scorpie din parcare.

—Voi! Am să vă strivesc ca pe niște gândaci.

Mă uit la Ali și bufnim amândouă în râs.

—Era de dominație a scorpiilor începe să se sfârșească.

—Ce ai zis? Întreabă Camil printre dinți, iar eu fac un pas în față.

—Doar adevărul! Când o să terminăm cu tine nici nu o să știi ce te-a lovit.

—Ești cam încrezătoare pentru cineva care a fost înșelată cu mine.

Îmi încleștez pumnii imediat, dar încerc să mă calmez. Dacă răbufnesc acum o să îi demonstrez cât de rău m-a afectat ceea ce a făcut. Închid ochii, iar apoi cu un zâmbet pe față îi spun:

— Eu nu m-aș lăuda cu așa ceva. Ai avut ceva ce deja eu am avut înaintea ta. Dacă crezi că o persoană care și-a deschis picioarele în fața a 3 sfert de liceu mă face să mă simt prost te înşeli.

— Nu o să apuci să îmi ei nimic. Am să te strivesc și pe tine și pe a ta para...

—Ai grijă cum vorbești dacă vrei să mai mergi! ÎI aud vocea fratelui meu și simt cum lucrurile devin din ce în ce mai amuzante. Și i-ați mâna de pe mașina mea.

—Eliot, calmează-te. Mă descurc.

—Nici nu mă gândeam că o să ai nevoie de ajutor, dar mașina mea are nevoie de dezinfectant.

—Camil, să înţeleg că asta a fost o provocare? Întreb în timp ce zâmbesc și îi fac cu ochiul lui Eliot.

— Poți să o iei cum vrei tu... nu ești, nu ai fost și nu vei fi o provocare pentru mine.

—Ok. Atunci să înceapă jocul!