S-a terminat !

Am rămas în aceeași poziție un timp îndelungat ignorând telefonul care suna întruna. Îmi șterg ultimele lacrimi cu mâneca trench-ului negru care încă îmi acoperea umerii și mă ridic încet de pe podea. Privirea mea se învârte în camera mare pe care nu am mai văzut-o de mult timp.

Mă opresc când zăresc câteva poze așezate frumos pe mobilă. Eram eu, mama, tata și Eliot zâmbind fără nici o grijă... eram o familia fericită înainte ca tot dezastrul să se dezlănţuie. Am așezat poza la locul ei și am plecat spre dormitor încercând să ignor toate amintirile și lacrimile care amenințau să își facă apariția din nou.

Decid că am nevoie urgent de un duș și intru în baia mare aflată lângă dormitor. Îmi las hainele să alunece în jos, iar în momentul în care acestea fac cunoștință cu podeaua mă având în duș. Șiroaiele de apă caldă îmi acoperă rapid tot corpul, iar mușchii încep să se relaxeze.

Privesc pierdută peretele de sticlă al dușului și până să devin conștientă lacrimile îmi curg șiroaie pe fată. Nu pot să cred că l-am lăsat din nou să profite de inocența mea și de mine. Nu pot să cred că am fost atât de proastă încât să mă încred în cuvintele lui și să îi dau o șansă. L-am lăsat să îmi intru pe sub piele și acum trebuie să îmi asum consecințele.. dar pur si simplu nu sunt pregătită pentru asta. Nu vreau să cred că ceea ce am văzut e adevărat sau cel puțin să nu fi fost Camil. " Poate ți s-a părut " ; " Poate i-ai confundat " o parte din mine inventează lucruri pe care aș vrea să le cred, dar nu cred că pot. Nu aveam cum să îi confund, Camil își dorea asta de când a venit în oraș, iar acum a reușit. A reușit să îl aibă și în același timp a reușit să râdă din nou de mine.

Nu cred că pot descrie momentul în care am văzut-o încolăcită cu mâinile după gâtul lui, sărutându-l, iar el lăsând-o fără nici o remușcare. Inima mi s-a oprit, iar respirația a încetat. O durele acută mi-a străbătut tot corpul, iar rațiunea m-a părăsit pentru câteva clipe. Cu lacrimile care amenințau să iasă m-am întors ignorând orice sentiment și am încercat să fug. Pot jura că în momentul în care m-am împiedicat și ei s-au întors i-am văzut zâmbetul superior și mulțumirea de pe față.

Pierdută fiind în gândurile mele nici nu am observat că deja stătusem mai bine de oră în duș. Nu mai plâng, dar încă oftez și refuz să cred ce tocmai s-a petrecut cu câteva ore înainte. Câteva bătăi în ușa îmi atrag atenția, dar le ignor.

Decid că am stat destul în duș și după ce îmi înfășor un prosop pufos în jurul corpului pășesc în dormitor. Caut prin şifonier și mulțumesc Domnului când găsesc o pijama uitată aici cu multă vreme în urmă. Îmi șterg corpul acoperit de numeroasele picături de apă și mă îmbrac în pijamaua găsită. Ies din cameră cu gândul de a merge în bucătărie pentru a-mi pregăti un ceai, dar constat că bătăile pe care le-am auzit înainte încă persistă.. cei drept mai încet, dar încă sunt acolo.

Mă îndrept stângace spre ușă și mu uit pe vizor. Nu știu cine poate fi la ora asta și mai ales ce caută aici. Nimeni înafară de mine, bunica și Eliot știm să apartamentul asta există... Iau o gură mare de aer și mă uit pe vizor. Răsuflu ușurată când constat că e doar Ali. Deschid încet ușa, iar în secunda următoare Ali mă împinge și intră în casă.

—Arăți ca naiba! Sunt primele cuvinte care mi le adresează.

—Cum m-am găsit? Întreb în timp ce închid ușa în urma ei.

—Bunica ta... îmi spune, iar eu îmi dau imediat seama. Nu știu cum a făcut-o pe bunica să îi spună de locul asta, dar sincer mie frică să aflu.

—Ce cauți aici?

—Ce caut eu aici? Ce cauți tu aici?

—Ali... am nevoie să fiu singură...

—Ai nevoie pe naiba... acum scuipă tot.

—Nu știu despre ce vorbești... spun cât de inocent pot, iar sprânceana lui Ali se arcuieşte imediat.

—Nu știi?! Kate, te cunosc prea bine ca să nu îmi dau seama că plecarea ta bruscă nu a fost o întâmplare. Sunt foarte obosită și mi-am petrecut ultimele 3 ore căutându-te... ai face bine să îmi spui repede pentru că nu știu cât mai rezist.

O liniște enervantă se așterne între noi, iar tensiunea crește considerabil. Nu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat, dar știu și că Ali nu va renunța. Încerc să îi ignor întrebarea și intru în bucătărie. Pregătesc un ceai de fructe și mă așez pe unul dintre scaunele aflate în jurul mesei. Îmi las capul să cadă între mâini și oftez. Liniștea persistă, iar singurul lucru care se aude e apa care fierbe liniștită pe foc. Mă ridic și mă îndrept spre aragaz. Opresc focul, iar apoi torn apa alături de două pliculețe de ceai, în două căni mari. Pun zaharul pe masă și îi întind prietenei mele o cană. Mă așez înapoi pe scaun și cu privirea pierdută șoptesc:

—S-a sărutat cu Camil.

Ali înlemnește pe scaunul din fața mea și pot spune că pentru prima dată s-a blocat și nu știe ce să spună. Ochii ei reflectă atât uimire cât și dezamăgire... mă privește și nu poate articula nici un cuvânt. Mă uit la ea și decid să termin cu chestia asta mai repede așa că continui..

—În seara asta... am primit un mesaj de la Adam în care îmi cere să ne întâlnim pe halul de la etaj că are o surpriză... m-am dus și atunci l-am zărit sărutându-se cu Camil... era întuneric, dar au reușit să-i văd zâmbetul lui Camil...

O lacrimă a început să-și facă apariția pe obrazul meu, dar am șters-o rapid... nu mai are rost să mă mai consum și să mai plâng.

— Ești sigură că era el?

— Da...

—Ai vorbit cu el?

—Nu... eram deja prea umilită, nervoasă și abia m-am abţinut să nu bufnesc în plâns acolo. Ce era să-i spun... " Hei mulțumesc că mi-ai demonstrat încă odată cât de proastă sunt și mulțumesc că ai făcut asta cu Camil... " Nu vreau să îi mai văd...

—Probabil că ai dreptate... dar tocmai i-ai dat satisfacţie lui Camil. Da într-adevăr ea te-a trântit pe jos ca pe un gândac, dar tu ai fost aia care s-a zdrobit singură. Te cunosc și știu că dacă îi înfruntai atunci nu puteai să te abţii și probabil făceai o scenă de toată frumusețea din care tot tu ieșeai rău, dar asta nu poate să rămână așa. Va trebui să înfrunți realitatea și să îi dai dracu pe amândoi... trebuie să demonstrezi că nu te-a afectat chiar dacă nu e adevărat.. nu le da ocazia de a te strivii și ei mai mult!

—Și dacă nu vreau să îi dau... sau cel puțin pe Adam... Camil n-are decât să putrezească în iad... și o să am grijă să se și întâmple asta. M-am săturat de ea și de toate. M-am săturat să distrugă tot ceea ce am construit cu greu, m-am săturat de ea. Până acum i-am suportat toate prostiile, am tăcut și nu am făcut nimic, m-am lăsat călcată în picioare de ea și de toate păpuşile ei... dar asta a fost picătura care a umplut paharul. S-a terminat!

— Îmi place determinarea... știu că ți la Adam, dar dacă ai văzut bine... nu vreau să te influențez în nici un fel... e alegerea ta, dar te rog alege ceea cu inima măcar de data asta...

—Sunt confuză, sunt supărată, nervoasă, dezamăgită... nu știu ce să fac, nu știu ce simt, cert e că am avut senzația că îmi cade lumea în cap în momentul ală... trebuie să mă gândesc, trebuie să vorbesc cu el... nu știu cum am să fac, sau ce o să fac... am de gând să văd dacă are curaj să recunoască... Acum hai în pat, am nevoie de somn, de fapt avem nevoie de somn.

—Știi că te iubesc și o să fiu de acord cu orice decizie vei lua.

— Știu... și eu te iubesc! Acum hai la somn.

— Ok, dar mai ai ceva de îmbrăcat și pentru mine?

—Nu știu dacă mai am alte haine de aici, dar mă gândesc că nu te deranjează nici ceva de la Eliot.

—Orice mă scapă de rochia asta.

Am căutat prin dulapuri și singurele lucruri pe care le-am mai găsit au fost două tricouri care îi aparțin fratelui meu. Ali s-a schimbat în unul dintre ele chiar dacă înota în el. Ne-am așezat în pat în speranța că vom adormi. Am stat câteva minute în liniște în speranța că voi putea dormi măcar câteva ore și când mă voi trezi voi constata că totul a fost doar un vis urât. Încerc din răsputeri să închid ochii și să îmi golesc mintea, dar nu reușesc. Devin din ce în ce mai frustrată și furioasă. Mă agit prin pat și vreau să țip cât de tare pot.

—Ali, dormi? Îmi întreb prietena în timp ce mă răsucesc spre ea.

Nu primesc nici un răspuns și e clar că a adormit. Decid să ies pe balcon în căutarea unei guri mari de aer, fără să o mai trezesc pe Ali. Covor încet din pat și pășesc spre living unde deschid ușa balconului. Răcoarea de afară mă învăluie imediat și îmi oferă stropul de confort de care aveam nevoie. Mă așez încet pe unul dintre scaunele mari și moi aflate în balcon și încep să privesc stelele. Privesc absentă cerul și mă bucur de confortul pe care mi-l dă. Nu mă pot gândi decât la Adam... la toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună și nu vreau să cred că a putut da cu piciorul la tot.

Închid ochii și expir zgomotos... încerc să mă liniștesc și reușesc doar în momentul în care încep să fredonez diverse melodii. Cânt și uit că mai e cineva cu mine, uit de vecini, uit de tot pentru puțin timp. Am cântat fără să îmi dau seama diverse melodii, dar când am ajuns la un vers am început să plâng. Cântam melodia lui Shawn mendes - never be alono, iar când am ajuns la versul " When you fall asleep tonight just remember that we lay under the same stars " nu am mai putut să îmi țin lacrimile în frâu. Am plâns din nou minute în șir. Mi-am adunat fiecare părticică de voinţă pe care o mai aveam și am intrat înapoi în casă. M-am așezat în pat și după câteva oftaturi prelungi am adormit.

***

Dimineața a venit mai repede de cât mă așteptam. Lumina soarelui intra în cameră fără reținere. Fiecare rază obraznică conturează încăperea, iar una dintre ele avea grijă să-mi contureze fața cu scopul de a mă trezi. Am mârâit furioasă și mi-am pus perna pe cap. Nu am dormit suficient și nu sunt capabilă să fac față zilei de azi. Mă afund și mai tare în salteaua patului și încep să țip. Probabil dacă Ali nu m-ar cunoaște așa bine mi-ar spune că sunt nebună și că am nevoie de un control.

—Haide somnorici, trezirea!

—Ali, lasă-mă să dorm. Sunt obosită.

—Și o mare lasă!

—Adică? Sar imediat ca arsă și arunc perna care mă apăra de razele soarelui.

—Știi foarte bine ce trebuie să faci azi și amâni.

— Nu e adevărat, protestez eu. Nu am dormit bine și nici destul. Vreau să dorm. Trebuie să fiu pregătită pentru ce urmează.

—Dacă zici tu... lașo.

— Ali! Nu mai îmi spune așa.

—Da, da... cum spui tu.

Mă ridic furioasă din pat, îmi schimb pijamalele și intru in baie. Mă spăl pe față și decid să fac duș acasă. Ies la fel de furioasă din baie și constat că și Ali s-a schimbat.

— Să mergem! Spun hotărâtă.

— Îmi place când ești nervoasă!

— Ali...

—Gata, gata, încetez.

Am aranjat patul, iar după ce m-am asigurat că totul e la locul lui am plecat spre casă.

Am parcat mașina în curte și-am coborât nesigură. " Dacă e cumva aici ".

—Nu mușcă nimeni...

—Ali!

—Gata, gata... nu sunt eu devină că tu te-ai trezit cu fața la cearceaf.

—Cam tu ești...

—Ignor ultima afirmație... Am nevoie urgent de un duș. Du-te mănâncă ceva, fă un duș și când ești sigură pe tine știi ce ai de făcut.

—Ne vedem.

—Ok. Succes.

Pornesc spre intrare, dar mă opresc înainte de-a intra. Mă întorc spre Ali și țip:

—Mulțumesc!

—Pentru asta suntem prietene! Îmi răspunde în timp ce îmi face cu ochiul.

Intru în casă, iar mirosul îmbietor al unor clătite mă ademenește imediat spre bucătărie.

—Bună dimineața! Îmi salut bunica.

—Bună dimineața, draga mea. Se pare că ți-a folosit până la urmă și cheia aia.

—De unde știai că sunt acolo?

—Îmi cunosc nepoata destul de bine încât să știu unde fuge când are nevoie de liniște.

—Și dacă aveam nevoie de liniște de ce ai trimis-o pe Ali?

Bunica începe să râdă și îmi pune în față o farfurie mare cu clătite.

—Pentru că ea e liniștea de care ai nevoie. Eu am îmbătrânit și poate nu sunt cea mai potrivită persoană care să îți dea sfaturi și cu care să împărtășești iubirile adolescenţei. Când eram de vârsta ta uram când mama se băga în treburile mele, așa că am ales să îți dau spațiu... plus de asta știu cât de mult de-a ajutat Ali și cât de mult țineți una la alta.

—Mulțumesc! Spun și o iau în brațe.

— Nu ai pentru ce... acum îmi spui și mie de ce a venit Adam să te caute ca nebunul?

—Nu contează. Mulțumesc că nu i-ai spus unde sunt.

—Bănuiam că el e cauza...

—Nu mai contează... acum vreau doar să mă bucur de clătitele mele.

— Poftă bună, eu merg în grădină.

Am mâncat tot din farfurie, iar apoi am urcat în camera mea. Mi-am ales din dulap o pereche de pantaloni scurți, un maieu mov și am intrat la duș. Am lăsat apa să curgă și să îmi răsfeţe trupul timp de zece minute, iar apoi m-am spălat și am ieșit. Am asortat hainele cu o pereche de converse negre, iar apoi mi-am uscat păru. În 15 minute am fost gata. Mi-am luat telefonul și cu mâinile tremurând i-am dat mesaj lui Adam.

" Ne vedem în 15 minute în parc. Trebuie să vorbim "

Am coborât din cameră și am pornit spre parc. Nu știu ce urmează să zic, să fac și mai ales cum o să reușesc să fac asta. Sunt mult prea confuză și dezamăgită pentru a-mi păstra tonul calm și a nu mă enerva. Sper doar să nu cedez din nou în fața lui. Nu vreau să îl mai las să se joace cu mine și să mă facă să sufăr.

Tot drumul până în parc am încercat să îmi fac diferite scenarii, dar nimic nu se potrivea cu ce urmează. Nimic nu mă putea ajuta sau pregăti pentru ceea ce urmează să fac. Sper din tot sufletul ca asta să fie un coșmar sau cel puțin să îi fi încurcat.

Simt cum pulsul mi se accelerează, iar hotărârea mea se risipește cu fiecare pas pe care îl fac. Îl zăresc pe Adam stând pe o bancă și simt cum lacrimile încep să se adune în ochii mei. Îmi șterg orice urmă de lacrimă, inspir și expir de câteva ori și pornesc temător spre Adam. Când mă zărește se ridică de pe bancă și înaintează spre mine.

—Bună! Îmi spune și încearcă să mă ia în brațe, dar mă retrag imediat. Kate, ești bine?

Îi privesc și simt din nou aceeași durere apăsătoare în piept. Nu vreau să cred că e adevărat... Trec pe lângă el fără să spun nimic și mă așez pe bancă. Adam mă urmărește imediat și se așează lângă mine.

—Kate, ești bine? Mă întreabă din nou.

—Sunt bine! Spun și îmi ridic privirea spre el. Trebuie să vorbim.

—Despre ce? Începi să mă sperii.

Un zâmbet amar îmi apare pe față și mă pregătesc psihic de ceea ce o să urmeze.

— Despre noi.

—Adică? De ce ai plecat așa aseară fără să zici nimic. Te-am căutat peste tot... după am primit un mesaj de la Ali în care mi-a spus că nu se simte bine și că tu ai plecat cu ea.

Zâmbesc la auzul scuzei prietenei mele și trebuie să îmi amintesc să îi mulțumesc.

—Ali a avut nevoie de mine... de fapt eu am avut nevoie de ea, îmi spun în gând.

—A pățit ceva?

—Nu, e bine. Nu asta contează acum.

—Tu ce ai mai făcut aseară?

—V-am căutat ca nebunul...

— Înafară de asta.

—Nimic... am plecat după băuturile noastre și când m-am întorc nu mai erai.

—Și nu ai făcut nimic altceva?

—Nu.

— Ești sigur?

—Da, Kate. Unde vrei să ajungi cu asta?

Lacrimile încep să se adune din nou în colțul ochilor, iar eu îmi întorc privirea cu speranța de a ascunde lacrimile și a mă liniști.

—Nu mai minții!

—Nu mint. Kate ce ai pățit?

—Deci vrei să spui că nu ți-ai făcut de cap cu Camil ?! Arunc cuvintele și mă ridic în picioare. Adam se ridică și el, dar îmi evită privirea.

—Kate, nu am făcut nimic.

—Termină cu minciuna. Te-am văzut cu ochii mei. Am vrut să văd dacă ai curaj să îmi spui, dar ești un laș.

— Kate, eu n-

—Taci Adam, doar taci! Țip și nici nu îmi dau seama că lacrimile au năvălit pe fața mea. Acum e timpul să vorbesc și eu. Îți place să râzi de mine? Îți place să mă faci să sufăr, să îmi faci rău? Am venit să vorbesc cu tine cu speranța că nu e adevărat, că poate am avut eu vedenii, că mă înșel, dar nu, tu tocmai mi-ai confirmat că nu pot avea în credere în tine. Mi-ai dat mesaj și-am spus să ne întâlnim ca să mă umilești? Să îmi demonstrezi că am fost mai proastă ca prima data cânt te-am crezut? Nu pot să cred că ai făcut asta din nou. Nu pot să cred că m-am lăsat păcălită de două ori și mai ales nu pot să cred că ai ales să faci asta cu Camil. Tocmai cu persoana pe care o urăsc, persoana care are ca scop în viață să mă facă pe mine să mă simt mizerabil.

— Kate, nu vorbi așa. Nu am vrut să îți fac nimic. Te plac Kate și nu aș face nimic care să te rănească.

Îmi dau ochii peste cap și îmi şterg lacrimile. Nu vreau să mă umilesc și mai mult. Adam face un pas în față și se aproprie de mine. Încearcă să mă îmbrățișeze, dar mă feresc și de data asta.

—Stai departe de mine. Nu încerca să faci nimic. Lasă-mă în pace. Măcar recunoaște. Nu mai cred o iotă din ceea ce spui. Nu te mai cred! Arunc cuvintele și simt cum durerea din piept revine.

— Kate, calmează-te!

—Nu vreau. Nu îmi mai spune ce să fac. Am fost destul de naivă încât să te cred și să cad în capcana ta de două ori, dar de data asta lucrurile o să stea diferit. Nu mai vreau să mă simt așa, nu mai vreau să fiu bătaia de joc a nimănui și mai ales a ta și a lui Camil. Gata Adam, să terminăm cu toată porcăria asta, să ne dăm arama pe față. Oricât aș ține la tine nu mai pot accepta asta. M-ai dezamăgit din nou. M-ai făcut să plâng și ai făcută în cel mai josnic mod.

—Kate nu mai vorbi prostii. Nu am făcut nimic.

—Nu ?! Nu ai fost tu pe hol la etaj cu Camil care stătea agățată de gâtul tău și te săruta ?! Nu ai fost tu ala care stătea fără să facă nimic ?! Nici în momentul în care m-am împiedicat și sunt sigură că m-ați auzit nu te-ai oprit. Nu mai meriți lacrimile care îmi curg acum pe față. Nu mai meriți nimic de la mine.

—Kate, nu face asta!

—Să nu fac ce Adam? Să încerc să mă ridic după ce m-am doborât voi din nou? Să încerc să fiu fericită? Să încerc să îmi culeg ultima fărâmă de demnitate?

Nu mă meriți Adam și nici eu pe tine. O meriți pe Camil! Sunteți la fel.

— Kate, nu vrei să faci asta.. o să regreți! Ascultă ce am de spus.

— Nu am de gând să fac asta. Te-am ascultat. Ți-am dat șansa să recunoști, ți-am dat șansa să repari măcar prietenia dintre noi, dar tu ai ales să minți. Ai ales să ascunzi totul. Nu vreau să mai fiu bătaia voastră de joc... nu mai vreau nimic de la tine.

— Kate, opreşte-te!

Iau o gură de aer, ignor protestele lui Adam și continui.

—Încă sunt patetică pentru că plâng, plâng pentru tot ceea ce a fost frumos. Nu regret nimic din ceea ce am făcut pentru că atunci am fost fericită, în schimb regret că mi-am pus încrederea în tine, regret că te-am crezut, regret că sunt așa o proastă. Regret că nu mă pot opri din plâns. Adam...

— Kate, nu o face ...

Încerc să îmi adun ultimele rămășițe de putere și hotărâre pe care le mai am. Îmi șterg lacrimile, iar apoi îl privesc în ochi.

—Adam, s-a terminat. Noi am terminat-o.

D.M.