Cred că ar trebui să vorbiți

Intru în casă mai obosită ca niciodată și nu pot să exprim în cuvinte cât de fericită sunt să îmi arunc geanta cu laptopul și cartea jos. Ultimele câteva săptămâni au fos iadul pe pământ din cauza numeroaselor eseuri și proiecte pe care a trebuit să le predau înainte de vacanța. Am ajuns să îmi petrec mai mult timp în bibliotecă decât acasă.

Răsuflu ușurată o dată ce realizez că este joi și urmează să am parte de un weekend de trei zile fără stres. Nu evit vreo secundă în a urca scările și a mă arunca direct în pat. Eliot urmează să îți petreacă weekend-ul cu noi sub pretextul că îi este dor de noi deși urmează să mergem acasă pentru o lună, o lună în care o să se sature din nou de noi. Asta și faptul că urmează să mă întorc înapoi cu el pentru o săptămână și nu știu dacă sunt pregătită pentru asta. Eliot a folosit ziua sa de naștere ca o scuză pentru a mă face să accept și a decis să mă însoțească pentru a se asigura că nu dau înapoi. Kyle s-a oferit deja să îmi țină de urât și sunt mai mult decât bucuroasă să îl las să facă asta.

Îmi închid ochii într-o încercare patetică de a mă odihni înainte ca fratele meu să ajungă și să îmi strice toată relaxarea, dar eșuez lamentabil în momentul în care telefonul începe să îmi vibreze. Inima mi-o ia la goană din nou făcându-mă să mă încrunt pentru a nu știu câta oară în ultimele săptămâni.

Pentru un oarecare motiv, de la mica mea discuţie cu Adam, de fiecare dată când telefonul îmi sună inima mea face un salt de o sută de metrii și urăsc sentimentul asta. Nu îmi place amalgamul de sentimente care mi s-au adunat în stomac făcându-mă să mă simt mai confuză ca niciodată. Am refuzat să vorbesc despre acel apel și conținutul lui luând în considerare faptul că nu pot să îmi dau seama ce simt sau ce ar trebui să simt despre tot ceea ce mi-a spus.

Mă încrunt din nou când numele lui Eliot îmi apare pe ecran pentru a doua oară și răspund enervată.

—Ce trebuie să fac să am și eu parte de două minute de liniște și pace?

Murmur cuvintele ironică și deja pot să îmi închipui cum Eliot își dă ochii peste cap.

—Bună și ție surioară. Am avut un zbor plăcut, mulțumesc de întrebare.

De data asta e rândul meu să îmi dau ochii peste cap. Ironia și sarcasmul au devenit parți importante are relației noastre.

—Cu ce pot să te ajut?

—Nu știu?! Ar fi drăguţ dacă nu m-ai face să stau foarte mult după tine în aeroport.

—Asta era jobul lui Kyle... murmur deja înțelegând unde bate.

— Era... momentan e ocupat. Activități extracuriculare, dacă înțelegi ce vreau să spun...

Deja îmi închipui rânjetul lui Eliot și regret că am acceptat să îl las să vină aici. Eram sigură că nu e o idee bună să fie împreună cu Kyle. O să îmi mănânce zilele.

— Există ceva numit taxi...

— Nu știu adresa.

Îmi dau din nou ochii peste cap exasperată. Minte!

— Eliot...

—Kate!

Pufăi enervată și mă ridic din pat. O să mă asigur că îi parchez mașina lui Kyle într-un stâlp sau într-un copac ca să mă asigur că data viitoare nu își mai găsește activități extracuriculare când are ceva de făcut.

Murmur câteva cuvinte neortodoxe și îmi părăsesc camera.

—O să fiu acolo în jumătate de oră.

Închid apelul fără alte comentarii și fără să îi dau vreo oportunitate lui Eliot să spună altceva care cel mai probabil o să mă enervezi și mai tare.

—Kyle, dacă ești aici, jur că o să te las fără moștenitori!

Încerc să rostesc cuvintele gât de tare pot, pe un ton cât mai grav. O să mi-o plătească! Singurul motiv pentru care trebuia să îl aducă pe Eliot era somnul meu. Mi-am petrecut ultimele patruzeci si opt de ore fugind între cursuri și bibliotecă pentru a îmi termina eseul și a-l trimite la timp. Încep să realizez că am procrastinat cam mult și asta nu e bine. Să stau două zile numai pe cafea și trei ore de somn nu a fost o idee prea strălucită.

Oftez din nou și mă urc în mașină. Treizeci de minute mai târziu marchez mașina în fața aeroportului și mă îndrept spre sosiri. Cunoscându-mi fratele mă îndoiesc că s-a deranjat să mă aștepte afară.

Expir exasperată când îl zăresc într-un final rezemat de tejgheaua de la Starbucks și nu sunt surprinsă deloc când realizez ce fața. Săraca fată e roșie toată în timp ce fratele meu rânjește ca un idiot. Îmi dau ochii peste cap și decid să mă îndrept spre ei și să o salvez de acolo înainte să se transforme într-o roșie în adevăratul sens al cuvântului.

—Deranjez?

Întreb amuzată iar Eliot se întoarce spre mine cu o față ce ar trebui să semene a șoc.

— Nu e ceea ce crezi!

Mă abțin cu greu din a pufni în râs și îmi ridic o sprânceană.

—Asta ai spus și data trecută...

Ne întoarcem amândoi privirea spre săraca fată care nu știe unde să se mai ascundă și cum să dispară mai repede de aici și pufnim în râs.

Eliot mă trage într-o îmbrățișare și îmi lasă un pic pupic pe obraz. Îl îmbrăţişez la rândul meu și zâmbesc. Mi-a fost dor de el, dar nu o să recunosc niciodată.

— Acum dacă ai terminat aici, chiar vreau să merg înapoi acasă. Nu am dormit prea mult în ultimele zile și nu știu pentru cât timp o să pot să îmi mai țin ochii deschiși.

Eliot încuviinţează punându-și o mână în jurul umerilor mei. Îi face cu ochiul brunetei în timp ce eu mă rezum la a da negativ din cap.

—Tu chiar nu te poți abține, îi spun mai mult râzând.

—Eram plictisit și ea a făcut lucrurile mult prea ușoare.

—Îmi rămâi dator pentru asta!

—Prefer să spunem că suntem bine ținând cont că te-am făcut să vorbești cu Adam.

Îmi face cu ochiul și deja mă enervez.

—Îmi ești dator și pentru aia.

— Eu aș spune că nu. Ți-am făcut o favoare.

—Eliot!

—Kate.

—Nu aș considera asta o favoare. Te-ai jucat cu focul.

—Dar a meritat. Măcar acum știi adevărul.

Îmi întorc privirea fugitiv spre el și răsuflu exasperată.

— Ce adevăr Eliot? Asta nu schimbă nimic. M-a mințit, s-a jucat din nou cu mine. Nu vreau să vorbesc despre asta!

Scutur frenetic din cap până ce realizez că mă aflu la volan și trebuie să fie atentă.

Eliot expiră exasperat la rândul său și nu înțeleg unde vrea să ajungă cu discuția asta.

—Se simte mizerabil, Kate! Amândoi sunteți la fel chiar dacă nu vrei să recunoști. A greșit, nu spun că nu. A fost un idiot mare, mare de tot. V-ați certat și a făcut ceea ce știe mai bine. A fugit de probleme, a ales calea ușoară, dar la fel ai făcut și tu.

—Mă bucur să aud de partea cui ești.

Inspiră și expiră din nou și sunt sigură că se abține cu greu să nu îmi spună câteva, dar nu îmi pasă. Îi ia apărarea și nu vreau să mai aud nimic de la el.

— Nu e vorba de partea cui sunt, Kate, știi foarte bine că mereu am fost de partea ta indiferent de ceea ce s-a întâmplat.

— De ce acum? De ce tocmai acum și nu atunci? Dacă a știut, de ce nu mi-a spus adevărul?

—Nu e așa ușor. A aflat după ce v-ați certat și a refuzat să creadă că e adevărat. A fost pornit pe faptul că a stricat totul și orice ar spune nu ai de gând să îl crezi. A crezut că ceilalți acoperă totul pentru el.

— De unde știi toate astea?

—Lara. Nu este o persoană prea deșteaptă ținând cont că a decis să vorbească despre asta la telefon lângă fratele persoanei căreia i-au făcut asta. Nath i-a spus lui Adam de când a realizat ce se întâmplă, dar el nu și-a adus aminte nimic în momentul ală aşa că nu l-a crezut.

— Layla... Nici nu știu de ce sunt surprinsă. Mereu am știut că are ceva împotriva mea sau poate era doar Adam. Mereu a încercat să demonstreze tuturor că e mai bună deși nimănui îi pasa. Am reacţionat și făcut exact ceea ce a vrut ea.

Eliot mă privește fără să spună nimic dând aprobator din cap.

—Și Adam s-a culcat cu ea.

Rostesc cuvintele ca pe o afirmație deși nu sunt sută la sută sigură. Fratele meu tresare și se încruntă imediat, reacția lui fiind singura confirmare de care aveam nevoie.

—Ți-a spus?

—Nu, ai făcut-o tu acum. Asta și faptul că Layla nu este genul de persoană care să renunțe până nu primește ceea ce vrea.

— Accepți asta mult prea ușor... Ce ai făcut?

Oftez din nou și realizez că tocmai m-am băgat în ceva care nu o să îi placă chiar de loc.

—M-ai știi când am dispărut de acasă după ce tu ai plecat cu echipa?

Eliot dă aprobator din cap făcându-mi semn să continui.

—Aș fi ipocrită să spun ceva legat de Layla când și eu am făcut același lucru.

Mă privește de parcă am trei capete și nu sunt surprinsă deloc. Nu eram în cea mai bună poziție să iau decizii și alcoolul nu a ajutat chiar deloc.

—Cine?

Îmi muşc buza de jos încercând să evit răspunsul. Nu o să îi place ce o să audă și probabil o să mă aleg cu o morală și câteva strigături.

—Derek, murmur mai mult pentru mine fără să îndrăznesc să mă uit la el.

—Cred că glumeşti! Dintre toți băieții l-ai găsit tocmai pe el?! Ce naiba a fost în capul tău, Kate? Îți spun eu, nimic! Nu a fost nimic pentru că altfel nu făceai asta. Uneori nu pot să te înțeleg.

Aș spune că a fost Karma, dar aș minții. Eliot și Adam nu l-au suportat niciodată. A fost mereu după Ali sau după mine indiferent de cine era cu noi. Am realizat mai târziu că era doar pentru că nu se înțelegeau.

— Eram beți Eliot, amândoi. Dacă te face să te simți mai bine, te-a evidat mai bine de o lună după. Nu a vrut să fie de față dacă vreunul dintre voi află vreodată de frică că nu o să scape prea ușor.

—Asta nu e o scuză. Mă așteptam la mai mult de la tine.

Strâng volanul în mâini pentru a evita să las cuvintele care îmi trec prin minte să îmi părăsească gura.

— Păcat. Și eu mă așteptam la mai multe de la voi, dar asta este. Trebuie să trăim cu dezamăgirea.

— Ai mai vorbit cu el?

Îl privesc confuză neînțelegând la ce se referă.

— Adam, adaugă.

—Nu.

—De ce?

—Eliot, nu înțeleg de ce insiști.

—Pentru că nu mai pot să te vad așa. Nu mai pot să vă văd așa. Sunteți mizerabili amândoi și asta nu vă ajută. Îți place sau nu, trebuie să vorbiți. Nu spun că trebuie să îi sari în brațe sa să te împaci nu el pentru că nu e decizia mea, dar măcar gândeşte-te la asta.

—Nu e așa ușor, murmur mai mult pentru mine. Nu pot să închid ochii și să uit tot ce s-a întâmplat. Sunt enervată, confuză, dezamăgită și ușurată în același timp. Sunt vraiște emoțional și nu știu cum să mă adun ca să pot să iau vreo decizie.

— Îi iubești?

Întrebarea sa m-a luat prin surprindere făcându-mă să îmi închis și să îmi deschid gura de câteva ori fără să pot să scot vreun răspuns. Îl mai iubesc? Inima mi-o ia din nou la goană și simt cum anxietatea mă cuprinde din ce în ce mai mult. Am pielea de găină și nu știu cum să reacţionez.

— Aa.. eu..

Un mic zâmbet îi apare în colțul buzelor făcându-mă să oftez.

—Exact, e tot ce spune înainte să își întoarcă privirea spre mine. Nu vreau să te împing de la spate pentru că asta e ceva ce trebuie să realizezi singură. Dacă încă îi iubești, ar trebui să îi mai dai o șansă. Nu vreau să te bagi cu capul înainte în ceva în care nu ești sigură, dar vreau să îmi promiți că o să te gândești și o să încerci. Adam e un idiot într-adevăr, un idiot mare dacă mă întrebi pe mine, dar te iubește! Crede-mă când îți spun asta, nu a trecut peste. Încă i se luminează fața de fiecare dacă când îți aude numele deși a acceptat că probabil te-a pierdut pentru totdeauna. Nu o lăsa să intervină între voi, nu merită. Nu merită să te simți mizerabil pentru ceva care nu este sută la sută stricat. Dacă încă simți ceva pentru el, atunci mai există o șansă.

Parchez mașina în fața casei în timp ce îl ascult pe Eliot și oftez din nou. Îmi las capul să se odihnească pe volan neștiind ce să spun sau ce să cred. Nu sunt pregătită să las totul în urmă, dar are dreptate. Trebuie să vorbesc cu el dacă vreau să înțeleg ceea ce se întâmplă între noi și dacă mai există vreo șansă. Nu reușesc nimic mai mult decât să mă rănesc singură, să mă simt ca naiba și să plâng. Oftez din nou și îi urmez pe Eliot afară.

O blondă se strecoară din casă afară făcându-mă să îmi ridic o sprânceană. Kyle o urmează după câteva secunde rânjind ca un idiot.

Îmi întorc privirea spre Eliot și îmi dau o palmă mintală când văd aceeași expresie pe fața lui. Normal că se felicită unul pe altul.

—Pentru asta nu am putut să dorm eu? Arată că o păpușă barbie, mai e și blondă. Mă aștept la mai mult de la tine.

Amuzamentul din clasul meu îi face să își dea ochii peste cap.

—Arați ca naiba, fugi la somn.

Îmi dau ochii peste cap în timp ce îl plesnesc după cap. Kyle murmură câteva înjurături, dar nu mai spune nimic. Răbdarea mea e fragilă și cred că a realizat și el asta.

—Mulțumesc! Îi șoptesc lui Eliot și îi las un pupic pe obraz. Sunt mult prea obosită așa că ocupă-te tu de idiotul asta!

Îi fac semn spre Kyle în timp ce dispar în casă.