─ Mai e ceva ce ar trebuii să știu, există filme în care arată că puterile supereroilor nu funcționează... Îi întreb eu și Luke se dă din umeri calm.

─ Nu e tot timpul cum zice în filme, și recunosc sunt unele situații în care e posibil ca puterile să nu funcționeze pentru o perioadă scurtă de timp, și astea diferă de la persoană la persoană. Spune el.

    Nu am putut să aflu mai multe, pentru că nici ei nu știau foarte multe, mulți dintre ei abea descopereau până unde pot merge abilitățile lor. Am aflat că sunt multe persoane care nici n-au puteri, aceștia pot merge la școli diferite ori aceste școli.
Restul orelor nu au fost diferite față de cele de acasă... Dar nu mi se pare corect să pierd vacanța mea aici... Nu pot să zic că sunt fericită, dar măcar nu sunt singură în asta. Ar trebuii să caut câte ceva despre colier, poate găsesc ceva util, și poate mă pot întoarce.
    Ușor a venit seara și se termină și a doua mea zi aici. Le-am povestit fetelor mai multe despre mine, și despre surioara mea, și prietenii care îi am , sau i-am avut... Ceea ce doare cel mai mult este că oamenii pot trece de la oameni pe care îi cunoști la oameni pe care nu îi cunoști. Nici prieteni, nici dușmani, doar străini cu amintiri comune.

    Nu știu cât de mult am dormit, dar știu că era încă întuneric afară când am fost trezită de Hellen, nu știu din ce motiv, dar a încercat să mă trează fără să o trezească și pe Alice care dormea dusă.

─ Poți să-mi explici de ce m-ai trezit? Îi spun eu un șoaptă.

─ Vino după mine și fă liniște, întrebările la final. Îmi răspunde.

    Ce era să fac... Am urmat-o, în tăcere, neînțelegând care sunt intențiile ei. Ce are de gând să facă și are nevoie de mine.

─ Amintește-ți, dacă suntem prinse eu sunt surdă iar tu nu vorbești engleză. Îmi spune ea când am făcut stânga pe coridorul internatului, într-o parte în care nu am fost.

─ Ce?! O înteb confuză și puțin speriată pentru că n-am idee ce are de gând.

─ Glumeam. Stai calmă. Aflăm doar care e puterea ta. Spune ea încercând să mă liniștească.

─ Cum? O înteb.

─ Unchiul meu, adică tatăl lui Alice lucreză la cabinetul medical. Și are și un anume aparat care aparat care este îl folosește pe copii ca să le determine puterea.

─ Așa.... Și tu vrei să? Spun eu începând să îmi dau seama de planul ei încet, încet.

─ Ne furișăm acolo, îl folosim după plecăm ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Ok?

─ Știi cum să-l folosești? Și cum intrăm acolo?

─ Știu să-l folosesc, și vei vedea cum intrăm. Spune ea ajungând într-un final în fața ușii de lemn crem cu o plăcuță pe care scrie "cabinet medical".

─ Ai cheile cumva? O înteb realizând că a dispărut. Hellen? Unde ești? Încerc să-mi dau seama unde a plecat, dar în același timp să nu fac zgomot, dar deodată aud un zgomot ca învârtirea unei chei în broască și ușa deschidu-se.

─ Voila! Spune Hellen din interiorul cabinetului.

─ Cum ai făcut asta? Înteb confuză.

─ Cât sunt invizibilă pot devenii și intangibilă. Și ușa se închide din interior. Spune ea.

─ În regulă....

    O văd pe Hellen cum scotocește prin dulapuri și sertare meticulos cât să nu pară că a umblat cineva. E deșteaptă.

─ L-am găsit! Exclamă ea scoțând o cutie neagră tapițată cu piele, după ce o deschide văd un aparat dreptunghiular gros de doi sau trei centimetri, cu un ecran în partea dreaptă și câteva butoane în stângă.

─ Și ce faci cu ăla acum? O înteb.

─ Păi, îl pornesc și te voi scana. O fac printr-o undă laser. Nu e tare? Zice ea zâmbind.

─ Cam înfricoșător... Răspund eu.

─ Vei fi bine, nu îți face nimic. Încearcă ea să mă calmeze.

─ Știe măcar cineva ce facem măcar? O înteb.

─ Nu. Nimeni. Tehnic vorbind nu ar trebuii să fim aici, la ora asta... Zise ea cu o voce inocentă.

─ Tu îți dai seama în câte pericole putem intra?!

─ Nimeni nu va afla, la ora asta nimeni nu e pe aici. Va fi totul bine. Crede-mă, încălcatul regulilor nu e ceva ce îmi stă în caracter. Dar situațiile disperate cer măsuri disperate. Acum, vom vedea dacă ai vreo putere și după vom pleca ca și cum nimic nu se va întâmplat și nu vom mai vorbii despre asta. Bine?

─ Bine...

    Când a activat aparatul, o undă laser a ieșit din el și m-a scanat de sus până jos. Încercam să rămân nemișcată, deși eram destul de sceptică. Cu toate acestea, aveam încredere în Hellen.

─ În regulă. Deci dacă zice corect, puterea ta se clasifică între: superviteză, teleportare, sau invizibilitate. Aș fi tare fericită dacă ar fi ultima.

─ În regulă. Putem pleca? O înteb deoarece pot jura că am auzit niște pași pe hol.

─ Nu ești fericită că ai o putere? Îmi spune ea.

─ Ba da, sunt foarte fericită, dar am impresia că am auzit pași pe hol.

─ În regulă, să mergem. Ieși tu prima să pot închide ușa la loc. Îmi spune ea.

    Am ieșit din cabinet, Hellen a închis ușa și a apărut în fața mea, luând-o pe un alt drum decât am venit. Ajunse în fața ușii încerc să o deschid cât de încet, era întuneric beznă în cameră, dar fix când am închis ușa la loc lumina se apropie și o văd pe Alice rezemată se pere cu brațele încrucișate uitându-se suspicios la noi două.

─ Nu e cam târziu pentru o plimbare? Unde a-ți fost? Întebă aceasta.

─ Noi... Vezi tu, noi am fost... Railly, ajută-mă! Îmi spune Hellen.

─ Vorbeam cu tine, Hellen. Spuse blonda cu ochii ciocolatii.

─ Promiți că nu mă spui tatălui tău? O întebă ea și Alice care dă aprobator din cap. Uite, am fost în cabinet, vroiam să fiu sigură dacă Railly are sau nu puteri.

─ Hellen! Parcă am vorbit despre asta, nu poți intra acolo de câte ori ai tu chef. O să fie concediați mai devreme sau mai târziu. Mă tem că va trebuii să-i spun... Spune acesta cu părere de rău.

─ Nu, nu-i poți spune! Te rog. Doar de data asta. Nu se va mai întâmpla, promit! O roagă fata brunetă cu ochii precum oceanul.

─ Fie. Doar de data asta. Cedează ea.

─ Mulțumesc! Spune Hellen și o ia în brațe.

    Super viteză, teleportare, sau invizibilitate... Toate trei sună interesant, iar dacă ar fi să am măcar una dintre acesta ar fi uimitor. Adică, dacă aș acea invizibilitate și aș putea face ce face Hellen ar fi grozav. Mă întreb celelalte, ca teleportarea, sau supeviteza, tare aș vrea să-mi dau seama. Dar sunt pe drumul cel bun.