După ce ciocnesc la ușă maro cu literele aurii ce scriau "Director" aștept câteva secunde până să se audă de cealaltă parte un slab "Intră", apăs pe clanța neagră și intru încet în încăpere, privirea mea intersectându-se cu cea a tatălui meu.

─ Railly, aici erai, am fost îngrijorat pentru tine. Mă întâmpină tatăl meu cu un zâmbet.

─ Sunt bine acum, nu-ți face griji. Îl asigur eu. Ai aflat ceva nou despre Zach? Avem vreo informație? Schimb subiectul.

─ Din păcate, nu. Echipele de căutare încă nu au găsit nimic. Facem tot ce putem.

─ E frustrant. Nu putea să dispară pur și simplu! Nu?! Îi spun eu și mă așez pe un scaun.

─ Să dispară nu are cum. S-a ascuns pe undeva. Îl vom găsii. El e singurul lucru care te deranjează, sau mai este ceva?

─ O știi pe Karla? Fata cu părul șaten și vârfurile albastre? Îi dau eu tatălui mei descrierea ei.

─ Nu am auzit de ea până acum... Nici de Zach până să mă anunți tu. Nu l-am găsit în registru. Care e numele ei complet?

─ Nu știu. Dar un lucru îl știu: puterile ei nu sunt normale. Nu mi se pare normal să mă privească în ochii și să fiu atât de slăbită mai să cad din picioare! Știu că a fost ea!

─ Îmi sună a astenokinezie... Spune acesta gânditor.

─ Astenokinezie? Ce e asta?

─ Este o abilitate nu foarte puțin mai rar întâlnită în cazul supereroilor din Atlantis. Persoana care posedă acest tip de putere poate slăbi pe cineva doar prin simplu contact vizual de câteva secunde, făcându-l să-și piardă forța sau chiar să-și piardă cunoștința. Îți poate slăbii corpul, mintea și puterile. Îți poate găsii și cele mai mari frici și să îți cauzeze halucinații cu ele. Trebuie să ai grijă.

─ Înțeleg. Dar ce facem în legătură cu Zach?

─ Continuăm să căutăm. Nu vom renunța până nu-l găsim. Între timp, fii atentă și păzește-ți. Vom trece și peste asta. Mă asigură el.

După ce ies îmi fac drum afară din clădire în fața porții unde mă aștepta Luke.

─ După expresia de pe fața ta nu ai aflat multe, nu-i așa? Mă întrebă el

─ Doar un singur lucru, Karla are astenokinezie, și că e mai bine să păstrăm distanța față de ea. Hellen unde e?

─ Cu Alice la doctor. Spune el vetficând telefonul.

─ De asta nu am prea văzut-o... Spun eu.

Și tu? Nu ai mai vorbit cu mine de la petrecere, ce s-a întâmplat cu tine? O întreb pe Elyria, știi că o să mă audă, pentru că e încă acolo. De ce nu vorbești cu mine?

"Nu am nimic important de spus... Doar.... Îmi pare rău."

Pentru ce?

"Ar fi trebuit să te protejez, dar uite ce era să se întâmple."

Uite, știu că a fost un moment dificil, dar sunt aici acum, și sunt bine. Asta e important. Doar, mai dă-mi un semnal că ești acolo, am început să mă obișnuiesc cu compania ta. Spun eu.

După ce spun asta un vânt puternic începe să bată, și niște nori negri își fac apariția, semn că urmează o ploaie puternică.

─ Ai mai avut parte de o furtună aici? Îmi spune Luke.

─ Niciodată, nu prea îmi plac furtunile. Să mergem înăuntru. Spun eu pășund spre intrare când o coală de hârtie ajunge la picioarele mele purtată de vânt.

O ridic și observ că era portretul unei fete desenat în creion și la baza lui un nume cu o semnătură "Ryan Anderson".

─ Cunoști cumva vreun elev cu numele de Ryan? Îl întreb pe Luke care știu că știe aproape pe toți din școală, dacă nu pe toți cunoaște pe cineva care cunoaște.

─ Ryan...? Spune el așteptând un o continuare.

─ Anderson. Îi spun eu.

─ Nu-mi sună cunoscut. Îmi pare rău. Putem întreba.

─ Destul de dezamăgitor, pot spune și eu. O văd pe Karla făcându-și prezența printre noi.

─ Nu ea din nou. Spun eu cu un aer de exasperare pe față.

─ Oh, dar ce păcat. Nu mă vrei în preajmă, credeam că suntem prietene. Eu chiar aveam chef de distracție.

─ E cam urât să începi să te bagi în sufletul unor persoane care chiar nu vor să aibă vreo legătură cu tine. Se aude deocamdată vocea unei fete, împăcată toată în negru, părul ei brunet ondulat căzând în valuri pe umerii ei, stătea sprijinită de gardul care despărțea academia de pădure.

─ Ea de unde a apărut? Întreb eu uitându-mă spre Luke care dă din umeri.

─ Și tu cine ești să te bagi în treburile mele? Întregă Karla puțin iritată de întrerupere.

─ Cineva care nu tolerează comportamentul tău. Reputațiile sunt doar povești spuse de oameni care nu te cunosc cu adevărat. Spune ea mergând în față Karlei.

─ Poate că ar trebui să fii mai atentă. Nu știi de cine poți da. Spune Karla făcând un pas spre ea privind-o fix în ochii ei albaștri ca gheață, dar acesta e neclintită, ba chiar rânjește.

─ Și ce anume ar trebui să mă sperie? Faptul că încerci să mă intimidezi, care nu funcționează apropo. Sau că îmi invadezi spațiul personal? Întreabă ea cu brațele încrucișate.

─ Te crezi deșteaptă?! Spune Karla cu o grimasă supărată de am oarecum impresia că ar vrea să sară la gâtul fetei în negru.

─ Sunt deșteaptă, ăsta e unul dintre lucrurile la care care nu ai cum să mă întreci. Frica e o alegere, iar eu aleg să nu o simt. Spune aceasta.

─ O să regreți asta. Spune Karla printre dinți parcă arzând-o din priviri pe fata brunetă din fața ei

─ Singurul lucru pe care îl regret este că pierd timpul cu cineva care încearcă să-și impună puterea prin frică. Poate ar trebui să-ți reevaluezi metodele. Îi spune această provid-o drept în ochi după împingând-o la distanță de frunte cu degetul arătător, Karla doar privind-o furioasă întorcându-se pe călcâie și pleacă.

─ Păi, trebuia până la urmă ca cineva să o pună la punct. Spune Luke parcă amuzant de tot "spectacolul" care s-a întâmplat.

─ Face asta de mult? Mă întrebă bruneta cu ochi de gheață.

─ Cel puțin de când o cunosc eu. Tu cine ești?

─ O să ai timp să mă cunoști, de acum înainte. Ne vedem mai târziu. Spune ea făcând salutul cu două degete la frunte pășind spre clădirea academiei.

Are un aer misterios, dar nu pare să aibă intenții rele, Elyria pe de altă parte parcă o scana prin ochii mei.

"Care e realul motiv pentru care e aici? " Murmură ea Elyria.

Adică realul motiv? Întreb confuză.

"Vei vedea, la momentul momentul potrivit"

    Încep să cred că acel moment nu va venii niciodată. Am atâtea întrebări fără răspuns.