Ajunsă pe cealaltă parte a portalului, stau puțin până când locul nu se mai învârte cu mine. Și privesc în jur, era aproximativ la fel ca Pământul... Nimic anormal. Cumva, la intrarea într-o pădure și la câțiva metri un lac, drept în față puteam observa acoperișul albastru al unei clădiri cu trei etaje.

În timp ce mă uitam prin jur, văd că portalul rămâne deschis, decid să merg puțin mai departe, dar am senzația că sunt urmărită. Și nu e ceva de moment, sunt convinsă de asta. Așa că, în momentul în care sunt sigură că acea privire este asupra mea, instant mă întorc și văd că cel, sau mai bine zis, cea care mă urmărea este o fată... Care e la fel de blocată ca mine, sau poate mai puțin, nu îmi dau seama, pentru că îmi dă un zâmbet și un salut scurt din mână, iar în cele din urmă îi răspund la salut și decid să vorbesc.

─ Uhm... Bună? Spun cu un pic de nesiguranță în voce.

─ Oh, salut! Îmi pare rău că te-am speriat, doar că mi se părea ciudat să văd pe cineva care se plimbă prin jurul academiei... Spune aceasta cu un zâmbet prietenos.

─ Academie? Întreb nedumerită.

─ Clădirea asta este Academia Atlantis a supereroilor în devenire... Spune ea arătând spre acea clădire cu acoperiș albastru.

─ Interesant... Stai. Ai spus cumva supereroi? Spun și realizez imediat unde mă aflu...

─ Da... De ce ești așa surprinsă? Întreabă crezând că a spus ceva greșit.

Deci mama avea dreptate, tot ce a scris era adevărat... Chiar există supereroi... Și eu am ajuns fix în lumea lor...

─ Nu contează... Unde ne aflăm mai exact?

─ Te referi la numele orașului? Întrebă ea.

─ Da, văd că vorbești engleză. Spun eu făcând referire la faptul că ne înțelegem una pe cealaltă.

─ Păi, te afli în Westhavens din Varidale, și da, toată lumea de aici vorbește engleză.

─ Varidale... Repet eu numele.

─ Oh! Am uitat să mă prezint. Sunt Hellen! Tu, cine ești? Spune după câteva secunde realizând că nu am făcut cunoștință cum trebuie.

─ Eu sunt Li... Railly! Sunt Railly. mă bâlbâi vrând să spun Liv, prescurtarea de la Olivia deoarece multă lume mă strigă așa, dar mă prezint cu celălalt nume al meu, așa mi-a venit, e o altă lume până la urmă.

─ Și dacă nu te superi că întreb. Ce faci aici Railly?

─ Oh, păi... Eu... Dacă ți-aș spune cum am ajuns nu m-ai crede.

─ Nu ești de aici, nu?

─ Cum de ți-am dat seama?

─ Arăți foarte dezorientată, de parcă tocmai ai aterizat aici. Spune ea. De unde ești? Mă întrebă.

─ Din Los Angeles, California?

─ Deci ești de pe Pământ... Nu am mai văzut pe nimeni de pe Pământ de mult timp. Totuși directorul nostru este de acolo, bine, s-a născut aici dacă s-a mutat pe Pământ cu familia lui, asta când ruptura dintre lumi era deschisă.

─ Ruptură dintre lumi? Întreb confuză.

─ Gândește-te ca la un portal, dar invizibil, și nu știi cum, dar ai ajuns aici. Dar oricum, a fost de mult închisă, așa că nu am mai avut vizitatori de genul. Ești prima.

─ Am ajuns aici printr-un portal. Nu mă așteptam la asta... Chiar deloc.

─ Railly? De ce medalionul tău pălpâie? Îmi spune Hellen deodată.

─ Poftim?! Asta înseamnă că... Spun eu și mă uit către portal care nu mai avea mult și se închide, dar degeaba am mai alergat, s-a închis fix când am ajuns eu. Oh, nu... Nu, nu, nu... E un dezastru, un dezastru complet. Am rămas blocată aici fără să știu cum să mă întorc... Îmi plâng eu de milă cu Hellen care mă privește cu regret și compătimire.

─ Uite, găsim noi un mod de a te întoarce acasă.

─ Cum? Fără portal e imposibil să mă întorc.

─ Dar nu poți face același lucru care l-ai făcut când s-a deschis? Întreabă și eu o privesc perplexă.

─ Dacă aș și știi ce am făcut, doar m-am uitat la el și nu prea cred că asta merge... Spun eu.

─ Vom găsi o cale... Liniștește-te. Îmi spune.

─ O să mă ajuți? O întreb.

─ Nu asta face un supererou? Le putem întreba pe colegele mele dacă știu ceva... Îmi spune și îmi face semn să vin după ea.

─ La voi încă nu s-a terminat școala? O întreb surprinsă.

─ Încă nu... De ce? Întreabă.

─ Întrebam...

─ La noi cursurile încep în februarie și se termină în octombrie. Îmi explică. Mai avem patru luni.

După ce am ajuns în perimetrul academiei, toată lumea care trecea se uita cam ciudat la mine... Ceea ce îmi aducea un disconfort... Am ajuns să cunosc una dintre prietenele lui Hellen, care face parte și din echipa ei, Alice, e o scumpete de fată care s-a oferit să mă ajute... Și a spus că, dacă nu găsesc un mod de a mă întoarce, pot rămâne aici la academie cu ele.

─ Uite, ai șansa de a explora o lume nouă. Adică când în viață mai ai ocazia de a călători într-o altă lume? Îmi spune Alice încercând să mă facă să privesc partea plină a paharului.

─ Alice are dreptate, și mă gândeam, dacă tot vei rămâne aici, un timp... Echipa noastră mai are nevoie de un membru, dar fiind că un membru va pleca... Și mă gândeam la tine. Ești de acord? Îmi spune Hellen.

─ Deci, spui că vrei să fac parte din echipa voastră? Adică să devin elevă aici? Spun dar cu un strop de neîncredere.

─ Cam așa ceva. De regulă, nu se acceptă elevi în timpul semestrului, dar dacă vor afla situația, sigur vor face o excepție.

─ Aș putea face asta, dar ați omis un detaliu major... Le zic.

─ Care? Întreabă Alice.

─ Eu nu am nici o putere.

─ Este posibil să ai. Păi ai intrat în lumea asta, și aici cei mai mulți au puteri, dar ele sunt activate abia pe la zece, doisprezece ani. Dar putem încerca și la tine. Și dacă nu, cui îi pasă de puteri! Spune Alice.

─ Și cum fac asta?

─ Asta vom afla mâine... Spune Hellen.

─ Asta dacă vrei să faci parte din echipă... Continuă Alice.

─ Păi... Mi-ar plăcea să fac parte din echipa voastră... Dar dacă nu am nici o putere...

─ Doar spune, te alături echipei sau nu? Vrea Hellen să se asigure de decizia mea.

─ Bine, mai convins. Mă alătur echipei voastre. Oricum, nu știu cât de mult rămân aici. Ar fi păcat să ratez ocazia asta.

─ Doar o întrebare... Ochii tăi au arătat mereu așa? Sesizează Alice culoarea mea deosebită a ochilor, m-am născut cu heterocromie, asta înseamnă că ochii mei au culori diferite, unul dintre ei e albastru și celălalt verde.

Din câte am auzit, am moștenit asta de la tata. Dar numai eu, sora mea Scarlett are ochii albaștrii normali și părul roșcat ca mine.

─ Uhm, da... Așa m-am născut... E ceva genetic; cred. Dar nu mă afectează cu nimic... Le explic încercând să par relaxată.

─ Mie îmi place... Te scoate în evidență și te face tu. Remarca lui Hellen mă face să mă simt mai bine, chiar dacă sunt prinsă aici pentru nu știu cât.

─ Ce-ar fi să îți facem un tur al academiei... Schimbă Alice subiectul.

─ Ar fi minunat. Spun eu.

─ Terminăm cu biroul directorului unde îți faci și înscrierea provizorie, dat fiind că nu ai nici un act la tine. Îmi explică acesta.

Acestea fiind spuse, cele două mi-au prezentat școala și în cele din urmă am ajuns la biroul directorului, dar ele fiind plecat cu niște treburi importante, era doar vice directorul, care m-a și pus într-un program special pentru elevi din alte lumi, care fusese închis cu ani în urmă după ce ruptura a fost sigilată, dar acum l-au redeschis. O să văd în continuare în ce constă, am primit și cazare la internat, din fericire stau în aceeași cameră cu Hellen și Alice.

Mă întreb ce cred cei de acasă că s-a întâmplat, nu vreau să-mi imaginez câte griji își fac pentru mine. Voi avea multe explicații de dat când mă întorc.