Newcastle avea unul dintre cele mai importante titluri din regat, dar responsabilitatea care aplana pe umerii lui nu îl făcuse niciun moment un individ ursuz. Cu părul de un blond-argintiu, care în acea dimineață după micul dejun îi aminti perfect de o anume domnișoară pentru care se zvârcolise toată seara în pat, cu ochii lui albaștri și statura impunătoare, ducele nu arăta mai bătrân de patruzeci de ani, deși adevărul era că se apropia vertiginos de cincizeci. Și acum, acest bărbat glumeț care îl invitase să îl însoțească la grajduri pentru a se întâlni cu Bryght Cardinham, avea chef să glumească pe seama lui.

— Dacă ar putea ucide o privire, atunci ai fi un om mort, Shrewsbury!, râse Newcastle.

Thaddeus se încruntă și privi spre Summer care dintr-un colț al grajdului îi arunca ocheade pline de dispreț. Phantom alerga vesel în jurul unei servitoare vârstnice care părea că voia să îi scoată un mărăcine din coadă. Aaș stăpână, așa câine, iar el arăta ca biata femeie trecută care se străduia să ajute făptura inconștientă de pericol. Spre triumful lui însă nu avea să se lase intimidat de ocheada lui Summer. Alături de Newcastle și de Clare – contele de Clare și moștenitorul ducelui – se apropie de grajd, unde, în interior, îl puteau observa deja pe Rothgar mângâind un armăsar.

Când își dădu seama că era în apropiere, Phantom ridică ochii și veni spre el, sărindu-i în brațe. Dintr-o emoție necaracteristică, Thaddeuse se aplecă și prinse câinele, ținându-l departe de fața lui și lăsându-l să se gudure.

— Măcar pare că animalul ei te place, remarcă Rhys, fiul ducelui în vârstă de cincisprezece ani care strecură în gură încă o alună caramelizată pe care o primise în carton de la bucătărie. Rhys era copia fidelă a tatălui și probabil avea să arate la fel de bine ca el când timpul se va fi scurs.

— Măcar atât, oftă Thaddeus, fiind de acord cu Rhys.

Și, în cele din urmă, și mama lui Phantom se ivi. Pieptul lui Summer se îndreptă, amintindu-i de plinătatea acelor forme. Strânse din dinți și lăsă cățelul jos la picioarele ei, având timp se se holbeze la fustele rubinii. Părul fetei era prins într-un coc rigid care o făcea parcă și mai frumoasă. Fața ei era la fel de albă precum omătul din jur, buzele îi erau roșii de la vânt, iar în urechi purta perle, urechi pe care el le gustase deja.

— Domnișoară Cardinham, o salută Newcastle. Tocmai mi-ați făcut ziua mai frumoasă.

— Excelență, zâmbi Summer și făcu o plecăciune. Mă bucur să vă văd în dimineața aceasta. Sper ca drumurile să ni se încrucișeze în numeroase ocazii luna aceasta, inclusiv în sala de bal.

— Și eu sper asta, replică ducele cu un glas domol care, dacă nu ar fi avut ceva părintesc în el, l-ar fi pus pe Thaddeus pe gânduri. Rezervați-mi de-acum un vals, domnișoară. Voi fi norocosul serii.

Summer râse, iar el putu zări roșeața în obrajii ei. Unde altundeva mai roșea fata? Brusc însă atenția ei fu distrasă de Rhys.

— Cum merg studiile, lord Clare?

Băiatul ridică din umeri și lăsă punga jos, adresându-i-se cu mai multă familiaritatea decât ar fi fost necesar:

— Nu înțeleg nimic din ce înseamnă literatură, dar cred că am un talent real pentru cifre.

— Te-aș putea ajuta eu, zâmbi Summer, făcând ca ziua aceea să pară cu adevărat una de vară. Am talent pentru literatură, dar mai puțin pentru cifre.

Thaddeus tresări. Literatura și Summer erau o combinație perfectă. Nu se îndoia de faptul că Rhys și-ar fi dorit să citească ce citea sora ducelui, mai ales la vârsta lui, dar să fie singuri într-o cameră și să lectureze asta... Înghiți în sec disperat, sperând ca ducele să intervină, să spună ceva despre decență, moralitate și alte asemeni lucruri. Dar Newcastle nu făcea decât să rânjească precum un idiot.

— Nu cred că..., începu să spună Thaddeus.

— Ar fi o idee bună!, zâmbi Newcastle. Și cum dragul de Shrewsbury este cel mai civilizat dintre noi trei, aparent, propun ca el să vă supravegheze. Făcu o plecăciune spre Summer din nou, mâna lui poposind pe degetele ei înmănușate cu reală grijă. Acum, dacă ne scuzați, avem o întâlnire cu fratele dumneavoastră.

Femeia aprobă și îi urmări cum se îndepărtau. Thaddeus profită de gestul ei pentru a se mai apropia un pas, inspirându-i parfumul unic, și șoptindu-i:

— Nu cred că lui Clare îi plac romanele erotice.

Chipul ei se înnegură când se întoarse pentru a-l privi, expediindu-și servitoare cu o mișcare din mână.

— Ce cauți aici, Shrewsbury?, îl întrebă furioasă, începând să urce dealul, cu el pe urmele sale.

— Sunt invitat, ridică nevinovat din umeri.

— Știi bine la ce mă refer, se încruntă ea. Ai de gând să mă însoțești?

— Nu.

Summer se opri o clipă și îl privi. Părea extrem de serios, ceea ce o descumpăni. Se aranjase impecabil în dimineața aceea, ceruse micul dejun în cameră pentru a nu-i zări chipul inamic și se refugiase la grajduri până ce Pru se îngrijea de coada lui Phantom cu speranța de a-l lăsa în urmă. El însă apăruse de nicăieri alături de Newcastle și de fiul acestuia, atât de opuși încât o enerva pur și simplu această alăturare.

— Serios?, îl întrebă precaută.

— Bineînțeles. Ia-o înainte, te rog. N-aș vrea să-l privez pe Phantom de plimbarea lui.

Summer se încruntă și îi întoarse spatele, făcându-i semn lui Phantom să o urmeze. Numai că, alături de câine începu să urmeze și vipera de duce. Când ajunse în vârful dealului năpădit de copaci, Summer se opri cu un gâfâi violent și se întoarse spre el, pregătită să îl strângă de gât:

— Ce crezi că faci?

— Mă plimb, îi răspunse calm.

— Pe aici mă plimb eu!

— Pe aici mă plimb și eu, zâmbi individul, cucerindu-i astfel măruntaiele.

Știa prea bine ce fel de joc juca cu ea și își dorea din tot sufletul să îi șteargă șmecheria aceea de pe chip. Își strânse pumnii, spunând pe un ton amenințător:

— Thaddeus, cred că îți dorești teribil să încasezi un pumn de la mine și nu știi cum să mi-l ceri.

Shrewsbury izbucni în râs, privind-o de sus, așa cum era de așteptat să o facă un bărbat de statura sa. Făcu un pas spre ea, apropiindu-se periculos de mult. Dar Summer nu avea să dea înapoi. Nu acum, nu niciodată.

— De fapt, da, mărturisi bărbatul. Dacă mă înfrângi, Summer, nu mă mai țin după tine, în ciuda poruncii lui Bryght. Te las să te plimbi cu Phantom – amândoi priviră câinele care se așezase și îi privea – singură, prin pădurea aceasta sinistră, la mila tâlharilor, a violatorilor și a femeilor nebune.

Ridicându-și o sprânceană, Summer făcu și ea un pas în față, inhalându-i mirosul proaspăt. Nici urmă de alcool în dimineața aceasta. Ci numai un duce foarte bine spălat.

— Jură!

— Jur!, îi răspunse el.

Iar atunci se trezi cu o lovitură destul de puternică în stomac, una care aproape că îl făcu se își îndoiae trupul.

— În cazul acesta, zise ea, începem acum.

***

Shrewsbury nu se așteptase niciodată să primească o lovitură atât de puternică în stomac de la Summer Cardinham, deși fratele ei iubit, Wine, era un pugilist remarcabil cu care se bătuse și el de obicei în arenă. Aparent, frățiorul își învățase surioara cum să riposteze, dar de când se antrena cu Wine Thaddeus descoperise puncte slabe pe care adversarul lui le inhibase cu timpul. Totuși, cât trecuse de când Summer fusese învățată să riposteze? Probabil prea mult, iar tehnicile ei erau imperfecte.

Când mâna ei dădu să îl lovească în nas, Thaddeus îi prinse încheietura și îi răsuci ferm brațul. Nu avea de gând să o lovească sau să o rănească, ci să îi pareze fiecare lovitură până ce, într-un moment de slăbiciune, avea să obosească și să cedeze. Observându-se imobilizată, Summer își ridică piciorul și dădu să îl calce pe picior, mișcare pe care ducele o anticipă. Coapsa lui o prinse pe a ei, astfel încât picioarele îi fură imobilizate de strânsoarea alor sale. Summer icni, realizând că mai avea o mână liberă și atât. Asta era. Își dori să îl lovească în gât, dar nu reuși decât să îi ofere mâna pentru a o prinde și pentru a o imobiliza.

— Să vedem ce avem aici, îi șopti. Te lupți destul de bine. Lovești punctele slabe ale corpului, într-adevăr, dar lupți cu multe emoții aici. Transferă încheietura ei într-o singură mână, în timp ce degetele îi atinseră pieptul, bătând o dată, de două ori și de trei ori. Totuși, adevărul e că cel care atacă primul trebuie să aibă un plan foarte bun pentru următoarea lovitură.

— Aveam un plan foarte bun! Urma să îți sparg nasul, icni ea, zbătându-se în încercarea de se elibera. Apoi aveam să termin cu o lovitură în prețioasele bijuterii ale ducatului de Shrewsbury.

Thaddeus chicoti în urechea ei. Avea un vocabular care ar fi șocat un bărbat, dar era de apreciat. Nici măcar nu roșise.

— Mâinile au fost făcute să prindă, să tragă, să plesnească, nu să se repeadă cu pumnul spre tine. Ești micuță, Summer, oricât de mult nu vrei să pari așa. Ești micuță și ușor de prins, mai ales când corpul ți se cutremură cu toată furia asta. Dacă vrei să domini o luptă, trebuie să te calmezi. Să respiri și să te calmezi.

Privirea urâtă pe care i-o aruncă prevesti cumva lovitura cu capul pe care i-o aplică în maxilar, dezechilibrându-l o clipă și făcându-l să îi dea drumul. Totuși, mâna lui o prinse rapid, fu rândul ei să se dezechilibreze și să cadă, de data aceasta, la pământ, cu fundul în sus.

— Îți apreciez curajul, Summer, îl auzi șoptind în timp ce degetele lui se încleștară pe glezna ei, trăgând-o mai aproape, dar ești la pământ. Acesta este momentul în care renunți.

Summer îl privi, realizând că arăta ca un zeu păgân care își trăgea prada în bârlog pentru a o devora. Rochia i se ridicase puțin, iar ea era conștientă că i se observau gambele. Ridică celălalt picior pentru a-l lovi în față, dar el se feri, prinzând și această gleznă, lăsând-o complet expusă. Un genunchi de-al lui se lăsă în jos, între picioarele ei, pe patul de omăt bătătorit. Ochii bărbatului erau tulburi, mai periculoși decât seara trecută.

— Renunță!, o îndemnă.

— Niciodată!, icni ea și începu să se foiască, străduindu-se să lovească orice putea lovi din această poziție.

Dar când pieptul lui se lăsă peste al ei, imobilizând-o complet, iar buzele lui ajunseră atât de suave peste ale ei, într-un sărut neașteptat, icnetul ei se transformă într-un geamăt, iar centrul trupului începu să îi pulseze, simțindu-l pe el. Nicio pereche decentă de pantaloni nu ar fi putut ține în frâu monstrul din prohabul lui Thaddeus care se apăsa acum pe feminitatea ei trădătoare, împingând cumva și excitând-o și mai mult, făcând-o să își dea seama că acesta ar fi trebuit să fie ritmul firesc dacă trupurile li s-ar fi unit.

Brusc, momentul de dominare se transformă în ceva dulce, în ceva tandru. Mâinile lui îi prinseră fața, înghițindu-i fiecare icnet, fiecare geamăt și fiecare oftat. Buzele li se desprinseră, iar sărutările lui se coborâră pe gât, mușcând, sugând, implorând ca zgomotele ei să fie singurele care îi împresurau. Cum ajunseseră aici?

— Acum, auzi ea glasul lui, îmi spui și ce făceai în camera mea aseară?

Ochii lui Summer se deschiseră, iar trupul îi încremeni. O seducea pentru a scoate informații de la ea. Cu toată puterea ei, îl lovi în șold, făcându-l să cadă într-o parte, apoi se ridică greu și o zbughi la fugă. Zăpada era mult prea aluecoasă sub picioarele ei, iar ea se trezi că ajunge, fără să fie conștientă, pe lacul înghețat. Se opri când realiză pericolul. Gheața nu era puternică, iar trupul ei era suficient de greu pentru a se prăbuși.

Încremenită, auzi glasul lui Thaddeus în urma ei. Bărbatul se opri când realiză că acolo era gheață și întinse mâna spre ea.

— Dă-mi mâna, Summer! Fata dădu negativ din cap, ceea ce îl enervă la culme. Nu e un joc, Summer! Dă-mi mâna acum! Când ea continuă să nu se clintească, bărbatul mai făcu un pas. Te bat de nu te vezi, copilă, dacă nesocotești porunca asta!

— Asta e strategia ta de a mă atrage?, îl întrebă așezându-și mâinile în șolduri. Mă ademenști cu bătaia?

— Summer..., mârâi amenințător.

Atunci, în timp ce ei chibzuiau, din depărtare se auzi lătratul voios al lui Phantom care își urmărise stăpâna și care acum se apropia, cu urechile lui lăbărțate, în viteză de ea. Numai că gheața care crăpa deja nu ar fi fost suficient de puternică pentru a-i suține pe amândoi.

— Phantom, nu!, strigă.

Shrewsbury înjură și prinse câinele în mâinile lui, oprindu-l din înaintare. Summer putu respira ușurată două secunde până ce auzi gheața crăpând și mai mult, iar trupul îi fu tras din inerție în apele reci.

***

Să se lase distras de buzele ei pline fusese o prostie, pentru că îi dăduse timp să fugă și să ajungă la lacul înghețat pe care acum îl vedea crăpându-se sub greutatea ei. Ochii ei gri îl priviră speriați în clipa în care începu să se prăbușească în apele adânci și mortale, moment în care ducele dădu drumul câinelui și strigă îngrozit:

— Summer!

Se aruncă înainte, nemaiținând cont de nimic, își lăsă mâna să fie cuprinsă de ape și găsi degetele încă calde ale femeii. Pentru ea, să fie prinsă sub gheață ar fi fost sfârșitul. Rochiar de iarnă ar fi adus sfârșitul acelei limbi ascuțite. Nu putea permite asta. Strângând brutal încheietura mâinii ei, o trase pe ea și tona de material din fustele ei la suprafață, refugiindu-se pe mal.

— Dumnezeule, ești bine?, o întrebă cât timp fata începu să scuipe apa. Normal că nu era bine. Apa era înghețată, la urma urmei. Dacă nu avea să moară de mâna lui, avea să o facă din cauza diferenței de temperatură dintre corpul ei și apă. Dinții fetei începură să clănțăne violent, lăsându-se docilă în brațele lui când o ridică de la sol și începu să alerge înnebunit până la conac. Femei... nebună... ce... ești!, gâfâi. Poți muri... Doamne, poate muri. Își strânse buzele și înălță o rugăciune: Doamne, nu o lăsa să moară! Încercă să își amintească modul în care se instala hipotermia și cât timp avea până ce toată culoarea din obrajii ei se va fi scurs. Zece minute poate. Poate mai puțin. Era tânără, foarte tânără, iar inima ei era probabil slab dezvoltată. Vântul bătea năbădăios direct în fața lor, aducând cu sine particule de zăpadă și gheață. Nu avea să renunțe totuși, nu până ce nu o ducea în casă și o ajuta să-și revină. Dacă nu vorbea... dacă se instalase deja... Strângând din dinți, urlă la ea: Vorbește, femeie!

Buzele lui Summer se depărtară puțin, iar vocea ei slabă șopti:

— Încercam să găsesc ceva, orice, cu care să te șantajez.

— Poftim?!

Nu era genul de coversație pe care voia să o poarte acum, dar era tot mai bine decât nimic. Dacă vorbea însemna că nu era atât de grav, nu-i așa? Când zări conacul, mintea lui reîncepu să se agite. Voia să îl șantajeze sau mai bine zis dorise asta.

— Așa scăpam de tine, continuă femeia în timp ce Thaddeus se trezi la ușa din spate, urcând câte două trepte deodată. Numai așa...

Căldura din casă îi izbi pe amândoi. Fără menajamente, se duse direct în aripa familiei spre camera care știa că era a ei.

— Nu am nimic cu care să mă șantajezi, îi spuse în timp ce dădu buzna în sanctuarul feminin. Servitoarea de mai devreme sări în picioare când îl observă și icni: Apă caldă, cadă. Acum! Ceai. Litri de ceai fierbinte!

Femeia dădu afirmativ din cap și o zbughi pe ușă. Thaddeus o închise cu piciorul, lăsând-o în picioare. Putea să stea în picioare. Oftă ușurat și începu să smulgă una câte una hainele de pe ea, în ciuda tremurului din corpul ei.

— Oricine are, zise fata.

Nu voia să se contrazică acum cu ea. Nu acum când trebuia să îndepărteze hainele înainte ca tremuratul să devină violent și corpul ei să cedeze.

— Întoarce-te!, mârâi furios.

Summer se conformă, iar degetele lui Thaddeus începură să tragă disperate de corset. O mai văzuse odată goală, iar efectul fusese o erecție dureroasă. Ce diminua dorința lui Thaddeus acum era frica. Împinse hainele într-o parte și se năpusti în zona lavoarului de unde luă rapid un prosop, începând să îi frece corpul. Făcea abstracție de coapsele slăbuțe, de triunghiul dintre picioare, de fesele pline. Trebuia să o încălzească acum, cât nu era prea târziu.

— Excelență!, icni servitoarea ei când reveni pe urmele ei cu alte patru femei. Nu... nu se cade să... Vai, Doamne! Femeia închise rapid ușa, îngrozită de posibilitatea ca cineva să îi vadă. Vă rog, ieșiți!

— Nu îmi pasă ce se cade sau nu!, tună Thaddeus. Servitoarele înmărmuriră o clipă, începând să toarne apa în cada lui Summer. Haide! Prinzând-o atent, o așeză în apă, unde ea icni și încercă să se ridice. Ocupă-te de picioare!, îi spuse servitoarei. Mâinile. Are mâinile bocnă. Liniștește-te, îi șopti. Respiră. Ușor. Așa. Știa exact ce simțea acum: ace în tot corpul. Mâinile lui se lăsară ușor pe umerii ei, înmuindu-i scalpul în apa caldă și aducându-i-o pe frunte, pe față, pe buzele ușor vinete. Îți poți mișca mâinile? Ea îi demonstră, ridicându-și mâna și unduindu-și degete. Bine! Acum piciorul. Summer își scoase ușor piciorul din apă și își mișcă degetele mici în fața lui. Apa încă transparentă lăsa să se observe fiecare gest, îmbrățișând decadent corpul fetei. Cred că ai scăpat de moarte și de data asta, Summer Cardinham.

Zâmbetul lui strâmb o făcu să ofteze. Abia atunci ducele își dădu seama că servitoarele se opriseră și se uitau la ei. Ridicându-se ca ars, ducele dădu afirmativ din cap.

— Aveți grijă de ea!

Apoi se întoarse și părăsi camera, lăsându-l pe Phantom să intre. O simțise atât de rece în mâinile lui, încât se temuse că avea să devină invizibilă și să moară. Nu suporta răcoarea asta a pielii. Își amintea prea bine de propria mamă a cărei piele se răcise până ce din ea fusese plecat întreg sufletul și dispăruse. Nu putea îngădui așa ceva. Summer trebuia să trăiască, iar el se asigurase acum de asta. Avea să trăiască.

Plecă năucit, întrebându-se încă de ce trebuia Summer să trăiască dacă el susținea că o ura atât de tare.

***

Lui Rhys îi plăceau femeile, o fată în particular, una care îi atrăsese atenția de foarte mult timp. Lady Bethany, fiica unui conte cu care tatăl lui stătea de vorbă chiar acum și care nădăjduia ca el să se căsătorească într-o bună zi cu tânăra, avea părul negru și ochii căprui. Destul de scundă, era însă rumenă în obraji și avea un piept micuț. La cincispreze ani, Rhys știa deja ce putea face cu pieptul acela. Trăgând-o ușor spre el și apoi într-o boxă din spate, Rhys îi privi gura cum se curba într-un zâmbet frumos.

De cinci minute se chinuia să o facă să îl sărute și de cinci minute Bethany roșise ca un rac, jucându-se cu el cu acei ochi mari și căprui ai ei.

— Un sărut, Bethany, îi șopti și rânji. Oricum vei fi a mea într-o bună zi. Mâna băiatului rătăci pe șoldul fetei, apoi mai sus până ce o trase în brațele sale.

— Tata mă omoară dacă știe că sunt singură aici, fără însoțitoare, șopti fata, dar ochii ei sclipiră plini de fericire. Îi plăcea să îl chinuie, să îl facă să se roage de el, să o implore. Nu azi, Clare. Băiatul mormăi și se aruncă spre ea, lipindu-și buzele de ale sale. Oh, dar Bethany era cea mai dulce, cea mai scumpă. Rhys!, icni fata, dar continuă să râdă. Nu cred că ar trebui... Apoi se desprinse de el șocată. Dacă... dacă rămân însărcinată?

Rhys se opri și o privi amuzat, pregătit să îi spună că nu așa se făceau copiii și că oricum nu ar fi contat, pentru că el voia ca Bethany să fie contesa lui și, într-o bună zi, ducesa lui, dar nu avu timp, pentru că pe chipul fetei se citi groaza și se aruncă în cealaltă parte a boxei. Rhys se întoarse pentru a vedea ce o speriase atât de tare pe iubita lui. Era o copilă, o fetiță de cinci sau șase ani probabil, cu părul cârlionțat și blond și ochii albaștri și mari care ținea în mâini ceva și care îi privea tăcută. Fusese acolo când intraseră ei? Rhys nu mai știa. Își simțea corpul atât de înfierbântat, încât nu puea spune dacă fusese sau nu acolo.

— Cred că e orfana lui Colt Cardinham, zise cu degetele tremurânde Bethany. Ne-a văzut, Rhys! Ne-a...

— Nu sunt orfană, se încruntă copila în direcția ei, iar buzele ei mici și trandafirii se țuguiară. Rhys zâmbi. Tatăl meu este Colt Cardinham, iar pe mama o cheamă Christina. Iar eu am apărut în viața lor cu două luni în urmă. Și nu cred că a fost printr-un sărut.

Rhys râse, conștient de faptul că un copil de cinci ani îi dădea lui Bethany lecții de biologie. Se apropie ușor, atras de buclele blonde, și se aplecă pentru a o vedea mai bine. Era deja mai înalt decât mulți băieți, moștenind constituția tatălui său.

— Și pe tine cum te cheamă?, o întebă.

— Blue, îi zâmbi copila.

Bethany se apropie temătoare, strângându-l pe băiat de braț.

— Dacă ne-a văzut, reputația mea este distrusă. Nu cred că vreau să mă mărit de la paisprezece ani, Clare! Dumnezeule, sunt distrusă!

— Taci acum, Bethany, îi șopti el, fascinat de jocul de lumini din ochii lui Blue. Oricum am jurat să mă însor cu tine. Așteaptă încă trei ani, Bethany și nu va trebui să îți faci griji dacă suntem sau nu văzuți. Totuși, promite că nu vei spune nimănui ceea ce tocmai ai văzut, i se adresă copilei.

— De ce aș spune?, se încruntă fata. Eu eram aici pentru ea. Își deschise palmele și îl lăsă să observe o vrăbiuță. A fost bolnavă câteva zile, iar eu și mama am îngrijit-o. Acum o duc înapoi afară ca să fie cu surorile ei.

Bethany strâmbă din nas când văzu mica pasăre, în timp ce contele rămase profund mișcat.

— Haide, Clare!, îi zise Bethany. Trebuie să mă duc la tata.

— Nu o putem lăsa aici, Bethany, spuse Rhys. Nu e loc sigur pentru un copil. Dacă se rănește? Îmi dai mâna?, o întrebă băiatul, iar Blue îl privi circumspectă până ce cedă. Dă-o la mine!, o îndemnă, iar fata transferă pasărea în palma lui mare, ținându-se de cealaltă mână a lui. Unde ziceai că e cuibul lor?

— Nu vorbești serios!, strigă Bethany în urma lor. Clare! Rhys! Credeam că vrei un... un sărut!

— Avem timp pentru asta, Bethany!, îi strigă Rhys în timp ce își trecea degetele prin buclele lui Blue. Ce nume neobișnuit ai!, se auzi vocea băiaului.

— Tata mi-a spus așa. Glasul fetei șovăi, apoi oftă, iar ochii ei mari îl priviră. Știi, el nu este tatăl meu, dar mă lasă să îi spun așa. Nici Christina nu este... mama mea. Chipul fetei se bosumflă. Prietena ta avea dreptate; sunt o orfană.

— Eu cred că ai o casă, Blue, îi spuse băiatul. Și acum ai și prieteni. Privi în urma lui la Bethany. Nu te lăsa intimidată de prietena mea. Te place și ea, crede-mă. E imposibil să nu te placă cineva, micuțo!

Chipul drăgălaș al fetei se aprinse, iar mâna ei mică îl prinse și mai tare.

— Și tu îmi placi, Clare, chiar dacă ai nume de fată.

Rhys izbucni în râs, începând să-i explice cum acela era, de fapt, titlul lui, nu numele său. În spatele lor, Bethany fierbea de nervi, considerând pe bună dreptate că albastrul era culoarea pe care nu avea să o mai poarte niciodată de acum încolo.

Pentru cei care au cititi atent ultimul capitol din cartea „Nemilos" ducele de Newcastle nu este un personaj nou; este chiar unul care are legătură cu Summer.

Legenda spune că toată lumea se duce acum să recitească acel capitol din „Nemilos" :)