Deși pentru o perioadă considerabilă Thaddeus stătuse departe de coasta engleză, mai ales după ce avusese un conflict cu tatăl său, iar femeia pe care o iubea fusese promisă unui tiran, tiran care azi era cumnatul lui, bărbatul iubea cu adevărat această zonă. Ce despărțea moșia ducelui de Rothgar de Castelul Alton, reședința ducilor de Shrewsbury, era pădurea vastă, întinsă pe hectare de pământ și care, la jumătate, se tăia, intrând în patrimonii distincte. Nu îi fu greu de loc să traverseze moșia pentru a ajunge în conacul ducilor de Rothgar, invitat fiind la sezonul de vânătoare și la petrecerea de Crăciun. În fond, era parte din familia Cardinham acum după ce sora lui, Melody, se măritase cu Bryght, ducele de Rothgar. Totuși, Thaddeus nu se obișnuise cu asta încă.

Între ducele de Shrewsbury și ducele de Rothgar exista cândva o rivalitate. Thaddeus se îndrăgostise de domnișoara Ophelia, sora marchizului de Offshire, care fusese promisă ducelui de Rothgar din pruncie. Venit să o elibereze pe Ophelia de jurământ, Shrewsbury se ciocnise de răspunsul vehement al ducelui. Câțiva ani mai târziu, Ophelia fugea cu un baron, lăsându-l pe Rothgar la mila lui Melody. Ceva bun tot ieșise din această situație. Thaddeus o putea spune privind doar chipul surorii sale. Cu o fustă închisă la culoare, dar dintr-un material albastru, și cu o rochie deasupra din catifea neagră și margini aurii, Melody avea pe chip un zâmbet pe care Thaddeus îl recunoștea. Era îndrăgostită de Bryght, iar Bryght era îndrăgostit de ea.

— Excelență!, îi zâmbi Thaddeus surorii sale, făcând o reverență când păși în mărețul conac. Își scutură zăpada de pe cizme și o prinse pe Melody în brațe. Prea mult timp stătuse departe de ea, lăsând-o să se confrunte cu probleme care nu îi aparțineau din cauza orgoliului său rănit. Din momentul în care revenise acasă își propusese să nu o mai abandoneze niciodată. Și așa fuga lui o costase exilul pe Melody.

— Nu te prostii!, râse Melody înaintea apelativului. La rândul ei îl îmbrățișă, cu trupul ei mic și cald. Ah, mi-ai lipsit, Thaddeus! Se desprinse din îmbrățișarea lui, ochii ei negri controlând fiecare bucățică din corpul bărbatului. Mă bucur atât de mult că vei sta cu noi săptămânile astea și că vei participa la eveniment!

Thaddeus își treu mâna prin buclele roșcate, conștient de faptul că părul său fusese ținta vântului care se pornise afară. Sufla cu putere încă de dimineață, iar spre seară promitea să vină cu o furtună în toată regula.

— Să stau cu Rothgar nu e prioritatea mea, își ridică el amuzat sprâncenele. Voiam doar să particip la eveniment. Melody icni, iar el se aplecă și îi șopti. Și să fiu cu tine, surioară. Cum te simți, Melody?

Nu mai era un secret faptul că ducesa era însărcinată cu primul copil al cuplului, un moment de emoție și bucurie. Totuși, privind-o, Thad nu ar fi spus că urma să devină mamă. Avea silueta încă suplă, poate chiar mai suplă decât în lunile precedente.

— Rău în fiecare zi, spuse ducesa și oftă, așezându-se pe canapea alături de Thaddeus. Fratele ei clipi speriat, ceea ce o făcu să își așeze mâna peste a lui și să îl asigure: Nu te teme! Mi s-a spus că este normal. Domnul Leigh m-a consultat și am discutat deja cu o moașă. Sunt foarte bine, Thad.

El confirmă tăcut și își întoarse atenția spre celelalte două femei care erau așezate pe canapea. Bruneta voluptuoasă îl privea zâmbind, cu ochii ei violeți vigilenți în ce privea fluxul de oaspeți.

— Lady Anne!, i se adresă.

— Milord!, răspunse aceasta. Vă așteptam printre primii oaspeți.

Căsătorită cu Wine Cardinham de o lună, Anne-Marie era o femeie pe măsura gigantului. Cu siguranță era acel tip de doamnă pe care orice bărbat întreg la minte și-l dorea. Sânii ei plini nu puteau fi ascunși de rochia verde, decentă, sau de gulerul blănos din jurul decolteaului și al mâinilor. Se putea spune că Wine era norocos din toate punctele de vedere, iar fericirea conjugală de citea pe chipul amândurora.

Privirea lui Thad se îndreptă spre lady Christina, o blondă înaltă cu ochii chihlimbarii și al cărei păr începuse să crească considerabil. Acuzată de uciderea contelui de Dunbar, Christina fusese închisă în Newgate de unde se alesese cu paraziți. Singurul mod de a-i salva scalpul fusese tăierea părului care acum părea să își revină. Deși tunsoarea ei era mai scurtă decât a oricărei alte doamne, prinderea puținului păr într-un coc jos și aplicarea unei meșe avea să nu atragă atenția curioșilor asupra ei la acest eveniment.

— Lady Christina! Să înțeleg că toți Cardinhamii sunt acasă?, oftă Thad.

— Dacă îți era dor de ei, se înghesuie în biroul lui Bryght, îi spuse Melody.

Strâmbând din nas la gândul celor trei frați Cardinham, Thaddeus se ridică.

— Nu îmi era dor, dar mă gândesc că ar fi bine să îi salut dacă nu vreau să izbucnească un război. Am dreptate, nu-i așa?

Anne-Marie râse, ceea ce o făcu și pe Christina să zâmbească.

— Ultima cameră de pe etajul doi!, strigă Melody în urma lui, revenind asupra persoanelor care ajungea pentru sezonul de vânătoare.

Îndepărtându-se și urcând scările numeroase, ducele nu avea cum să știe că, rătăcind pe holuri în căutarea biroului, avea să se întâlnească cu Summer Cardinham și cu pacostea de câine al ei. Prin urmare, când Phantom îi ajunse la picioare, iar el se aplecă pentru a-l prinde, fu de-a dreptul șocat să dea cu ochii de Summer, cea mai nesăbuită femeie pe care o cunoștea Gândurile despre ea îi fură confirmate când realiză că fata care avea să împlinească curând optsprezece ani purta un simplu prosop în jurul corpului. Părul lung și blond, mai degrabă argintiu, îi atârna până la șolduri, iar ochii ei gri îl priveau furioși.

Oh, dar de ea își amintea. Strânse din dinți la rândul său, amintindu-și acel unic moment în care își pierduse de tot capul și o sărutase. Groaza de a o fi strivit fusese atât de mare încât, când o văzuse teafără, nu se putuse abține și își lipise gura de a ei, inhalând viața pe care copila aceasta o emana.

Era o frumusețe, bineînțeles. Înaltă pentru o femeie, dar cu mult mai scundă decât el, Summer avea umerii firavi, clavicula proeminentă și, din câte observa, pieptul plin. Prosopul îi ajungea până la jumătatea coapsei, astfel că reuși să distingă mușchii puternici ai picioarelor datorați probabil călăritului în exces. Nu se îndoia că fata era o călăreață de excepție din toate punctele de vedere. Și faptul că se gândea la asta îi spunea clar că înnebunise.

Apoi, pentru că divinitatea râdea copios de pe urma nebuniei lui, în timp ce se întreba dacă buclele dintre coapsele ei erau la fel de deschise la culoare precum părul care îi atârna pe umeri sau era mai închise, un blond mai proeminent probabil, prosopul se desprinse și o lăsă complet goală în fața lui. Cu un fornăit, Thaddeus simți că se îneacă. Mâna începu să îi tremure pe potaia care se ghemuise la pieptul său.

Văzuse multe femei goale, iar după ce părăsise Anglia, furios pe tatăl lui, furios pe Rothgar, furios pe tot, întâlnise în turul său european femei din cele mai exotice și mai frumoase. Nimic nu se compara însă cu frumusețea nordică dinaintea lui, de-a dreptul nepământeană. Sânii cu sfârcuri ridicate se întăreau și mai puternic sub presiunea privirii lui. Sfârcurile acelea îi erau rozalii, probabil la fel de roz precum interiorul gurii sau triunghiul dintre picioare. O dungă ușoară pornea în jos pe abdomenul ei suplu, oprindu-se deasupra buclelor argintii dintre coapse. Era ca un înger, Dumnezeule, înaintea lui, un demon.

Fu trezit la realitate de strigătul oripilat al servitoarei care o urmărise pe hol. Clipind rapid, Thaddeus făcu un pas înainte, uimit să vadă că fata nici măcar nu roșise, ci își păstra postura mândră, pregătită parcă să îl strângă de gât. Totul era de admirat la Summer Cardinham, dar el nu putea admira nimic. Detesta modul rușinos în care se afișa, lipsit de delicatețe și de pudoare. Detesta totul la ea.

— Vrei să taci?, i se adresă servitoarei care își duse imediat mâna la gură pentru a-și opri icnetele.

— Vrei să nu îmi mai bruschezi servitoarea?, își ridică ea o sprânceană în direcția lui cu o obrăznicie imperială. Oh, dar Summer Cardinham merita o muștruluire violentă. Și el era persoana potrivită pentru a i-o da.

O apucă de mână, lipindu-și degetele de brațul ei subțire, și o împinse în camera din care probabil că venise, cu ușa deschisă și cu aburul purtând aroma ei feminină plutind încă în cameră. Servitoarea îi urmă îngrozită, în timp ce Summer, își trase fără chef prosopul pe trup. Închizând puternic ușa în urma lui, dădu la o parte câinele, continuând să o țină de braț. Își strânse buzele, de-a dreptul furios, și o privi cum îl sfidează cu fiecare clipire. Avea gene lungi, puțin mai închise la culoare decât părul din cap. Și avea și gene dese care puteau înnebuni lejer un bărbat. Dumnezeule!

— Trebuia să mă gândesc că ai putea face asta, îi aruncă printre dinți. Nu ai nici măcar puțin bun-simț?

Ochii ei scăpărară, pentru o secundă văzând în ei flăcări reale care îi erau adresate. Nu ea trebuia să fie cea furioasă. La naiba! Orice domnișoară ar fi urlat isterică și ar fi plâns fără încetare dacă ar fi fost zărită fără haine. Și unele soții ar fi făcut la fel. Dar nu și Summer. Nu. Era își purta prosopul inutil ca pe o rochie perfectă, fără să fie conștientă de faptul că Thaddeus îi zărea fesele în oglinda din spatele ei și că sânii ei formau două movilițe impresionante care atrăgeau orice sfânt. Chinuindu-se să nu se holbeze la fundul plin, perfect, Thaddeus încercă să îi fixeze doar ochii care șopteau milioane de emoții.

— Mă gândeam că dacă îl pierd pe-al meu ne-am putea înțelege din moment ce ești un nesimțit, Shrewsbury!

Și bineînțeles că nu avea să-și accepte greșeala, ci avea să dea vina tot pe el.

— Obișnuiești să țopăi goală prin casă?, o întrebă. Să cer special să fiu cazat în casa burlacilor pentru a mă feri de posibilele tale indiscreții?

— Chiar te rog!, făcu ochii mari și își duse degetele la piept. N-aș vrea să îți insult pudoarea. Excelență.

Zeflemeaua din tonul lui îl făcură să explodeze de-a binelea:

— Pudoarea mea nu are de-a face cu asta! Dumnezeule, domnișoară...

— Ce e, Shrewsbury?, îl întrerupse, lipindu-se mai mult de el, inconștientă de modul ațâțător în care corpul ei îl atrăgea. N-ai mai văzut o femeie goală până acum? Bzuele ei se apropiară mai mult de maxilarul lui, suflând aer cald în clipa în care șopti: Nu credeam că ești virgin.

Până aici! Nu îi venea să creadă că tocmai îi spusese asta în timp ce era goală înaintea lui, deloc fâstâcită de postura în care se afla. Nările îi erau cuprinse de vraja parfumului său. Mirosea a flori, dar nu putea spune cu exactitate care floare. Mirosea și a păcat, bineînțeles. Doar vorbea despre cea mai mică dintre frații Cardinham, cea care era și îndrăzneață, și lipsită de inhibiții aparent.

— Cineva ar trebui să îți spele gura cu săpun, îi spuse.

— Acum despre gura mea discutăm? Putu zări un zâmbet larg pe chipul femeii. Gura ei... Își amitea prea bine că avea buze pline și moi, că avea gust de prăjitură, Dumnezeule! Înghiți în sec, realizând că în orice clipă ar fi putut să o sărute și să își plimbe mâinile pe corpul acela fin. Ar fi putut să facă orice dacă ar fi vrut. Ar fi putut... Dumnezeule, Shrewsbury, ești livid!, îl întrerupse glasul ei. Vei leșina?

— Nu pot rămâne în compania ta, șopti pentru sine.

— Perfect!, zise femeia și oftă. Nu te vreau în compania mea!

— Nu, se încruntă, nedorind să îi dea satisfacție. Puțin îmi pasă ce vrei tu! Nu pot rămâne în compania ta pentru că este clar că îmi vei aduce pieirea.

Chipul fetei se încruntă, iar între sprâncene se formară câteva cute.

— Ce tot spui?, îl întrebă. Nu am de gând să îl arunc pe Phantom în tine!

Normal că ea se gândea cu adevărat la moarte.

— Vei aduce pieirea celibatului meu!, mârâi furios. Vei face tu ceva care să te prezinte compromisă, iar Rothgar mă va pune să mă însor cu tine. O secundă ochii îi sclipiră în momentul în care își dădu seama. Spune-mi, domnișoară, ăsta e și planul tău, nu-i așa?

Realiză greșeala în clipa în care ochii femeii se întunecară, iar chipul i se schimonosi de parcă o lovise. În cele din urmă, Summer Cardinham îi porunci:

— Ieși din camera mea înainte să strig!

Thaddeus își ridică fruntea, o privi, promițând război, se întoarse cu spatele și păși în afara camerei, lăsând-o să spumege câd ar fi trebuit să o sărute până începea să geamă de plăcere. Dacă își amintea bine, data trecută gemuse. Sau acela fusese geamătul lui?

***

După ce Thaddeus plecă din camera ei, iar Phantom se urcă în pat și privi atent în direcția ei, ispășit, Summer îndepărtă prosopul, privind la servitoarea care se afla în pragul leșinului. Avea un tupeu... Oh, Doamne, dar ea avea un tupeu și mai proeminent. Avea să îi arate ea lui!

Se gândea la asta, la cum avea să vadă Thaddeus după ce și-ar fi înfipt veninul în ochii hidos de albaștri, în timp ce deschise ușa biroului lui Bryght, jumătate de oră mai târziu, după ce fusese îmbrăcată în rochia ei roz, iar părul îi fusese prins doar în părți, lăsat să cadă pe spate ca atunci când era mai mică. Dacă voia să aibă succes cu Bryght, trebuia să îi amintească faptul că era foarte tânără, deși ea nu se simțea astfel, și că merita, ca orice infractor debutant, o nouă șansă.

— Voiai să mă vezi?, îl întrebă pe Bryght când se trezi în biroul său.

Cu cămașa și vesta pe el, o ținută pe care ducele nu ar fi abordat-o înainte de căsătoria cu Melody, părul lui era însă perfect tuns, Bryght își ridică privirea din ceea ce părea a fi un registru. Biroul fratelui ei era ticsit cu cărți și hârtii, având o măsuță și două scaune într-un colț. Privi înspre ele, realizând că Wine și Colt se aflau și ei acolo. Colt avea tunsoarea lui rigidă, în timp ce Wine purta coafura à la pompadour pe care o iubea atât de mult, cu părul tuns mai mult în părți. Măcar era și Wine acolo dacă Bryght avea să îi interzică să iasă din casă până la douăzeci și cinci de ani.

Dintre toți frații, Wine era preferatul ei. Îi iubea pe toți, bineînțeles, dar Wine avea atât de multă încredere în ea și îi oferea atâta libertate, încât îi era greu să nu îl îndrăgească. Lui îi putea spune orice, iar el era singurul care știa că Shrewsbury o sărutase. Poate că ar fi fost prea mult până și pentru inima libertină a lui Wine dacă i-ar fi spus că Thaddeus o zărise complet goală, aspect care îi făcuse sângele să se înfierbânte, nicidecum să tremure de rușine.

— Da, îi spuse Bryght. Ia loc, te rog!

Summer făcu întocmai, instalându-se în scaunul dinaintea biroului și încolăcindu-și degetele peste abdomen. Se trezi privind în niște ochi atât de asemănători cu ai săi, încât o înspăimântau. Când Bryght continuă să noteze niște cifre cu chipul neutru, Summer, care nu își putea lua gândul de la scena de mai devreme, izbucni:

— Spune!

Ridicând o sprânceană, ducele o întrebă:

— Te grăbești, Summer? Tonul lui nu lăsa loc de impertinență, așa că fu nevoită să nege. Adevărul era că se grăbea. Voia să îi pună o lipitoare în bagaj lui Shrewsbury, să îi ardă cizmele preferate și să îl pună pe Phantom să urineze pe toate posibilele peruci ale acestuia. Prin urmare, era extrem de ocupată. Dar nu îi putea spune lui Bryght asta. Atunci, îți sugerez să nu fi obraznică cu mine. Summer continuă să tacă. Perfect, oftă Bryght și se lăsă pe spate în scaun, privind-o atent. Ai ieșit cu câinele la plimbare azi?

Dezaprobarea lui Bryght cu privire la animalele de companie nu o făcuse să renune la cei trei spanieli pe care îi găsise în noaptea aceea. Făcând front comun cu ducesa, reușise să îi păstreze. Bryght nu îi putea refuza nimic lui Melody niciodată, ceea ce era în avantul lui Summer, pentru că Bryght părea să îi refuze mereu orice ei.

— Nu înțeleg la care câine te referi, plescăi plictisită. La cel care doarme cu ducesa în pat?, îl ațâță furioasă.

Din colțul lui Wine se auzi un râset, ceea ce o făcu pe Summer să se simtă de-a dreptul mândră de ea. Până și Colt zâmbea, în timp ce Bryght rămase nemișcat.

— Foarte amuzant, comentă el. Phantom. La el mă refer. Summer aprobă tăcută, neînțelegând de ce discutau despre câinele ei. Vreau să nu o mai faci, zise repede ducele, lăsând-o năucită.

— Pardon?, îl întrebă încruntată.

Cu un oftat prelung, Bryght se întinse spre paharul cu coniac și îl duse la buze, sorbind cu nesaț. Mereu bea câte puțin când discuta cu ea.

— Avem zece burlaci pe domeniu și alți treizeci de bărbați însurați, alături de familiile lor, bineînțeles. Burlacii sunt cazați în căsuță, dar cei treizeci de lorzi sunt sub acoperișul nostru, deși nu în aripa familiei. Cu toate acestea, nu vreau să ieși nesupravegheată din casă la nicio oră, oricât de respectabilă ți s-ar părea. Nu vreau să te avânți în pădure sau în vreun cotlon al moșiei fără să ai pe cineva cu tine în mod permanent. Și nu mă refer la o femeie. Vreau un bărbat de încredere cu tine pentru cea mai mică plimbare.

— Nu cred că înțeleg, se încruntă și mai puternic Summer, simțind în sine cum începe să fiarbă. Mi se interzice să ies din casă? Mi se interzise să îmi plimb câinele?

— Nu exagera, se încruntă Bryght. Ai voie să ieși din casă, dar alături de un bărbat de încredere. În rest, un lacheu îl va plimba pe Phantom în locul tău. Câinele ăla nu e suficient de mare și de puternic să te păzească.

— Să mă păzească de ce? Veverițe turbate? Când auzi râsetul lui Wine, îl privi urât. Tăceți amândoi!, se răsti la ei, făcându-i serios. Refuz să mă supun acestei reguli iraționale și să mă plimb cu garda de corp pe domeniul fratelui meu!

— Deci îmi spui nu?, își ridică Bryght sprâncenele neîncrezător.

— Și ce te așteptai să spun, Bryght? Că mă supun regulii ăsteia? Eu sunt mămica... – își mușcă limba când îl văzu pe Bryght ridicându-și din nou sprânceana – Vreau să spun stăpâna lui Phantom, iar eu îl voi plimba! Este responsabilitatea mea.

— Responsabilitatea ta este să mă asculți pe mine!, îi zise Bryght în timp ce se ridică furtunos. Summer nu se lăsă mai prejos, ci sări în picioare, confruntându-l. Summer, nu îți voi pune siguranța la încercare doar pentru că îți place să te zbengui în zăpadă cu câinele ăla. Nu ieși din casa asta nesupravegheată și nu plimbi câinele ăla.

— Și de când nu mai sunt eu în siguranță pe domeniul ăsta?, pufni ea, începând să se plimbe furioasă prin cameră.

— De când casa este împânzită de potențiali infractori, interveni Colt. Summer îl privi încruntată. Summer, nu mai este un secret pentru tine faptul că bărbați nobili fac rău fetelor într-un mod... atroce, spuse în cele din urmă. Vrem doar să fii în siguranță aici. Oricine mai este implicat în rețeaua aceasta cunoaște faptul că îi vânăm. Ar putea să îți facă rău.

— Aș vrea să-i văd încercând!, pufni Summer. Ai fost de acord cu asta, Wine?, îl întrebă ea pe fratele ei. Când el nu spuse nimic, își plesni palmele de masă. Nu pot să cred! Țineți sezonul de vânătoare de când aveam eu doisprezece ani și atunci nu mi s-a întâmplat nimic. Cum ar putea să mi se întâmple acum ceva?

Wine își ridică ochii asupra ei, cu blândețea-i caracteristică.

— S-au schimbat câte ceva de când avei doisprezece ani, Summer, îi spuse. Ești femeie, îi spuse. Una extrem de atrăgătoare, insistă. Îi prinse degetele și o trase pe masă, forțând-o să se așeze. Ascultă-mă, Summer, îi atrase atenția. Nu sunt mereu de acord cu Bryght, dar nu vreau să te văd rănită. Era să pierd deja o femeie importantă din viața mea. Nu vreau să mai trec prin asta vreodată.

Summer se încruntă, dar se îmblânzi. Înghiți în sec, realizând cât de multă libertate ar fi trebuit să sacrifice pentru a îndeplini doleanța aceasta a lui Wine.

— Dar Phantom...

— Aici nu sunt nici eu de acord, îi spuse blând Wine. Rothgar, nu văd de ce te contrazici cu ea din cauza asta, își privi el fratele. Mai bine pune pe cineva să o însoțească de câte ori iese cu Phantom.

— De parcă există pe moșia asta cineva pe care să îl urăsc atât de mult încât să îl pun să o însoească pe Summer și pe diavolul ăla cu urechi lăbărțate peste tot!, pufni ducele.

În timp ce spuse acestea, un ciocănit în ușă precedă deschiderea acesteia și momentul în care capul roșcat al duceluid e Shrewsbury apăru în prag.

— Rothgar!, îl salută el pe duce, privind în cameră la scena în desfășurare. Wine stătea în fața lui Summer care era așezată pe masă. Colt era tăcut, iar Brygh spumega. Dacă întrerup ceva, începu ducele, revin.

Brusc, starea de spirit al lui Rothgar se îmbunătăți considerabil, ceva ce ar fi fost greu de explicat în alte condiții, iar glasul lui devenit mieros spuse:

— Nu întrerupi absolut nimic, Shrewsbury! Se duse spre Thaddeus și dădu mâna cu el, trăgându-l în cameră. Tocmai încercam să găsim persoana potrivită pentru ca Summer și animalul ei de companie, Phantom, să poată ieși în voie pe moșie, cu atâția oaspeți de sex masculin învârtindu-se pe aici. Privind spre Summer, ochii lui Bryght străluciră. Nu-i așa că avem acum un răspuns la toate întrebările noastre, surioară?

Iar atunci Summer înțelese; cel mai mult Bryght îl disprețuia pe Thaddeus. Prin urmare, avea să se aleagă cu el pe cap, fie că îi plăcea, fie că nu. Și, în ciuda fiorului care îi traversă trupul, Summer își jură că nu avea să îi placă niciodată.

Cum este să îi întâlniți pe cei din cărțile anterioare seriei aici?