— Vrei să bei ceai cu mine și cu păpușa mea?

De regulă nu asta era întrebarea pe care o primea ducele de Shrewsbury dimineața. De regulă, valetul lui venea la comandă când Thaddeus se dădea jos din pat, în jurul orei nouă, își făcea rutina, apoi cobora să ia singur micul dejun și să citească ziarele. Ulterior se ocupa de probleme administrative sau, în ultimul timp, de jurnalele fostului duce. Nimeni însă nu îl trezea cu întrebarea dacă dorea să bea niște ceai și tocmai cu o păpușă.

Ducele tresări când simți trupul cald și micuț în spatele lui, se acoperi rapid cu pătura și privi chipul leit al lui Wine pe fața lui lady Paris. Copila era o frumusețe palidă cu păr negru și ochi căprui. La trei ani, Paris era o copilă frumoasă, jurând să crească drept o femeie și mai frumoasă. Acum însă, această copilă periculoasă ținea în mâna stângă o păpușă din porțelan și îl privea atentă, inspectând cu ochii ei curioși camera și pe locatarul acesteia. Iar Thaddeus nu știa cum se alese cu o copilă în pat, din moment ce era clar că ducesa lui lipsea.

Înghiți în sec, realizând că evenimentele nopții trecute îl trimiseseră la culcare frustrat, dar mulțumit că îi provocase plăcere lui Summer. După orgasmul ei, fusese nevoit să o care în camera ducesei, unde o învelise și o lăsase să doarmă în timp ce îi privea chipul. Gustul ei dulce, plin, mirosul ei puternic încă îi rămsese imprimat pe limbă și în nări, ceea ce nu îl ajuta deloc în dimineața aceea când se trezea vizavi lângă lady Paris, pupila lui Wine Cardinham. Ridică ușor piciorul în încercarea de a ascunde orice denivelare dubioasă din pătură de ochii curioși ai lui Paris și articulă:

— Lady Paris... Aceasta este... o vizită... oarecum... neașteptată. Își drese apoi glasul și întrebă: Tutorele tău este aici?

Sau măcar știe că ești aici?, se întrebă pe sine.

Wine era cu siguranță cel mai mare iubitor de copii și animale pe care el îl văzuse în viața aceasta, așa că se îndoia serios că o lăsase pe Paris să umble și să facă orice o tăia mintea. Și pentru că mintea ei îi spusese să intre în camera lui și să ceară o întrevedere la ceai cu o păpușă îi spunea clar că probabil nici nu era vorba despre un tutore și pupila lui. Paris avea în ochi sclipirea drăceacă și agonizant de curajoasă a unui Cardinham. Era, de altfel, la fel de hotărâtă ca unul și, putea adăuga, la fel de enervantă.

— Da, răspunse copila cu un zâmbet clar pe față. Paris purta o rochiță de iarnă, groasă, de un albastru-închis, cu dantelă și blăniță. Și, din câte putea observa, în picioare avea încă cizmulițele, ceea ce îi făcea pătura să se ducă naiba. Cu siguranță o Cardinham, oftă el. O vizitează pe lady Summer. După o clipă, Paris se apropie și mai mult de el, făcându-l să tragă pătura mai mult pe gât. Este soția ta acum, nu-i așa? Adică ești unchiul meu, am dreptate?

Probabil că era cu adevărat unchiul ei. Și în loc să o alunge, să țipe la ea, să tune, așa cum probabil ar fi făcut un duce cu toate țiglele pe casă, Thaddeus aprobă, menținând dialogul neadecvat:

— Așa cred.

— Ai auzit, Păpușă?, i se adresă Paris obiectului din mâna ei. Unchiul nostru e un duce!

Unchiul lor. Unchiul ei și a unei păpușă care avea o privire fixă, aproape înfricoșătoare. Lui nu îi plăcuseră niciodată păpușile, iar Melody le ținuse departe de el pe ale ei, Slavă Domului!

— O cheamă Păpușă?, întrebă încurcat.

— Da.

Paris nu se simțea insultată, ci, din contră, răspunse efervescentă și fericită, de parcă aceasta era postura în care o tânără domnișoară trebuia să comunice cu un duce. Probabil că exact asta ar fi făcut și Summer la vârsta ei, asta dacă nu cumva o făcuse deja.

— Câtă... creativitate.

— Deci bei un ceai cu noi?

Trupul ducelui se înmuie și îi zâmbi, la rândul lui.

— Aș fi încântat, lady Paris. Fata zâmbi și mai puternic și se aruncă în brațele lui. Copiii – atât de naivi, de veseli, de plini de viață. Aproape că îi părea rău că uitase cum era să fie astfel prin școlile scorțoase în care fusese, cu profesori duri și întotdeauna o educație strașnică. Aproape că îl făcea să își dorească la rândul lui o fată ca aceasta, nu neapărat un moștenitor. Să o strângă în brațe, să o consoleze, să bea ceai cu ea și cu păpușile ei, să îi miroasă părul și să îi cumpere rochii. Înghiți în sec la ideea că această etapă nu avea să dureze o veșnicie, iar momentul în care ar fi dat-o unui nemernic, fără garanția că acesta avea să o trateze bine și la fericire și la tristețe, îl făcu să strâmbe din nas și să strângă mai puternic trupul micuței Paris. Nu ar fi putut face niciodată asta, nu ar fi putut-o da niciodată. Pentru nimic în lume. Pentru că nu ar fi existat un bărbat pe acea lume care să o iubească mai mult decât el. Prin urmare, Thaddeus nu își dorea nici în ruptul capului o fată. Își dorea exclusiv băieți. Își drese glasul și încercă să o îndepărteze pe Paris: Dar mai întâi, lady Paris, trebuie să...

— Paris!, se auzi glasul lui Summer în prag. Ducesa lui stătea în pragul ușii care le despărțea camerele, într-o rochie roz, cu un decolteu discret și un șal roșu pe umeri. Părul ei era aranjat într-un coc jos, la baza capului. Și era frumoasă, la fel de frumoasă ca în momentul în care își dăduse drumul pe buzele lui, tremurase și strigase. Iar asta îl făcu să fie cu atât mai cunoștient de erecția de dimineață. Nu ai voie în dormitorul unui domn, Paris, nu se cuvine. Vino aici și lasă-l pe Excelența Sa în pace!

Paris nu avea deloc mina unui copil care se temea de consecințe. În mintea ei se formase probabil o modalitate prin care putea evita să fie pedepsită. Fata se ridică din pat, oferindu-i o priveliște deloc demnă de o lady asupra ciorapilor pe care îi purta și chiar prea mult din fundul ei, și alergă până la poalele rochiei mătușii ei, întinzând brațele. Summer o ridică gemând, cu siguranță prea grea pentru brațele ei, iar cele două fete se priviră.

Și ea era frumoasă alături de un copil. Și și-o dorea cu copiii lui, purtându-i în pântec, la sân, pe brațe, dojenindu-i cu acea privire matură care nu putea izvorî din ochii unei fete de șaptesprezece ani. Era superbă, iar el distrusese privilegiul acelei minunății pentru că nu își putuse ține gura în noaptea nunții lor.

— Păpușa a zis că este în regulă să intru aici dacă domnul este unchiul meu.

— Păpușa a spus asta?, se încruntă Summer. Atunci, trebuie să o învățăm câteva maniere, nu crezi? O lăsă apoi jos și îi spuse: Nu vrei să te duci tu la Wine și să îi spui exact ce mi-ai spus mie? Paris deschise gura pentru a protesta, moment în care Summer continuă: Pe masă sunt și prăjiturele.

Fata zâmbi, aprobă, apoi se uită peste umăr la Thaddeus:

— Mi-ai promis un ceai.

— Și mă țin de promisiune, lady Paris.

Mulțumită, copila ieși, lăsându-i pe cei doi soți singuri. Thaddeus se trânti pe perne, cu cearceaful adunat în zona vintrelor, își își mâinile sub cap și o privi pe Summer care se apropie de scaunul pe care zăcea halatul lui.

— Dumnezeule!,gemu bărbatul și se ridică. Nici nu știu de unde a apărut, dar bine că mi-am dat seama de asta repede. E ca și cum nici nu am servitori în casa asta. Urmărindu-și soția cum își făcea de cap în postura de valet, hotărî că ziua nu putea începe decât cu tachineli: Ce zici de asta, Summer? Nu ai voie în dormitorul domnilor?

— Nu văd domni pe aici, replică ducesa, făcându-l să zâmbească. Ochii ei îi întâlniră pe ai lui când se apropie de pat și îi întinse halatul. Frații mei sunt aici alături de mama.

— Credeam că vizitele se fac abia după luna de miere.

— Nu, probabil că asta este ceva ce se face în Italia. Dădu să se întoarcă pe călcâie, moment în care Thaddeus o prinse de încheietură și o trase spre el, în pat. Vor lua micul dejun cu noi, duce! Trebuie să coborâm imediat!

— Asta e îngrozitor, îi șopti Thaddeus la ureche.

Gura lui coborî pe urechea ei, unde limba începu să se joace în voie, făcând-o să tresară și să se înfioare. Strângâd din dinți pentru a-și inhiba reacția, Summer încercă să se deslipească de îmbrățișarea lui.

— Am comandat micul dejun. În treizeci de minute va fi gata.

— Nu am nevoie decât de șapte minute.

Șapte minute. Nu, Summer era convinsă că ea avea nevoie de trei. Bineînțeles că ceea ce se petrecuse între ei aseară îi zdruncinase cu adevărat lumea. Deși conștientă de posibilitățile din dormitor, nu își imaginase niciodată că Thaddeus Talbot, scorțosul duce de Shrewsbury, ar fi privit-o cu atâta foame și și-ar fi pus gura pe ea așa cum ea își pusese gura pe șunca glazurată – cu venerație. Plăcerea pe care o atinsese fusese incredibilă, lăsând-o de-a dreptul secătuită. Iar el nu își luase plăcerea. Cât o cărase îl simțise erect. Când o lăsase în pat se așteptase să își încalce promisiunea și să se bage în acesta, lângă ea. Dar nu o făcuse. O privise și plecase. De dimineață, cât Summer se spălase, se gândise serios la conversația pe care o purtaseră și realizase că existau motive pentru care Thaddeus era astăzi atât de cinic și de răutăcios. Iar ea voia să afle toate motivele; voia să îl cunoască.

Așezându-și mâna peste încheietura lui, îi spuse:

— Mă voi ocupa de cifrul ăla cât de curând, poate chiar după micul dejun.

Buzele lui Thaddeus se opriră pe obrazul ei și îl auzi oftând. Avea emoții.

— Nu ești obligată să o faci.

— O fac pentru tot ce au pătimit cumnatele mele, îi răspunse. Vreau să scăpăm de ei. Vreau ca tu să scapi de ei.

Și asta era adevărat. Era o chestiune de timp până când cineva își dădea seama că informațiile lui Thaddeus erau extrem de valoroase și venea după el fără nicio invitație. Nu putea sta cu mâinile în sân. Se ridică și oftă, refuzând să îl privească. Dacă l-ar fi privit, ar fi cedat și l-ar fi lăsat să o facă să întârzie la micul dejun. Nu voia să îi cedeze încă.

— Mulțumesc, îi spuse Thaddeus și se dădu jos din pat, trăgându-și halatul pe el și ascunzând astfel priveliștea penisului și a feselor. Și, Doamne, ce fese! Summer roșii înaintea acestui gând, luă o gură mare de aer și se ridică la rândul ei exact când valetul ciocăni timid în ușă. Voi fi jos cât de curând, ducesă.

Ea aprobă și ezită o clipă. Îngrijorarea de pe chipul lui și evaporarea completă a stării de bine o făcu să se întoarcă, să se ridice pe vârfuri și să își lipească scurt și rapid buzele de ale lui. Așa îi spunea sincer că nu avea de ce să se îngrijoreze și de ce să se teamă. Cu un oftat puternic, Thaddeus îi dădu drumul, îngrozit de ce putea afla soția lui despre tatăl său. Nimic nu avea să îl liniștească așa cum putea să o facă adevărul că Summer nu avea să îl părăsească pentru nimic în lume.

***

Cumnații și socra lui veniseră pentru a-l spiona.

Ducele de Rothgar îi arunca încontinuu ocheade, în timp ce Melody nu băga deloc în seamnă tensiunea dintre ei doi; sora lui mânca liniștită, servindu-se fără ajutorul unui lacheu – băiat care transpirase la fel de tare ca el, neștiind dacă avea să treacă inspecția familiei Cardinham – și vorbind peste lady Anne și Wine cu Summer despre ceea ce părea a fi o invitație la ceai, la sfârșitul săptămânii.

Wine era aparent liniștit, făcând el pe lacheul cu Anne, iar Colt Cardinham, temutul soldat, era atent cu o ureche la Christina și cu alta la el, la Thaddeus. Ochii lui erau însă îndreptați spre salonașul în care fuseseră așezați copiii, Blue și Paris, și care luau separat micul dejun.

Lady Rothgar, mama lui Summer, era o femeie extrem de frumoasă, deși fiica ei nu moștenise decât ochii cenușii ai acesteia, aidoma lui Bryght. În toată marea de capete brune, ducesa lui ieșea în evidență cu podoapa ei capilară blondă și strălucitoare.

Summer se descurcase bine în aranjarea mesei și împărțirea poruncilor, așa cum se așteptase să se descurce, de altfel.

— Milord, începu ducesa văduvă, nu crezi că această căsătorie a fost pripită?

— Îmi puteți spune Shrewsbury, lady Rothgar. Thaddeus se lăsă pe spate și privi spre Summer care ciopârțeau deloc delicat gălbenușul unui ou cu o furculiță. Fiica dumneavoastră poate fi de-a dreptul... înnebunitoare, replică în cele din urmă. Trebuia să mă însor cu ea.

— Nu trebuia să faci nimic, răspunse Colt din colțul lui. Puteai să aștepți logodna cea lungă. Ce trebuia tu să faci era să stai departe de Summer!

— Acesta este modul prin care Colt vă urează casă de piatră, interveni Christina împăciuitoare. Și chiar vă dorim tot binele din lume amândurora. Ceva îmi spune că veți fi fericiți până la adânci bătrâneți.

— Tocmai mi-am dat seama, Christina, că ce mi-ai spus despre căsătoria din decembrie este adevărat!, icni Summer atunci, făcându-l să se înece cu ceașca cu cafea pe care o ridicase la buze. Se întoarse apoi spre el și îi șopti: Christina mi-a prezis că mă voi mărita în decembrie. Nu am crezut-o, evident, dar... Cred că ai cu adevărat har, se întoarse spre Christina care zâmbea. Ce altceva mai vezi, cumnată?

— Summer, nu cred că este un moment bun, bâigui Colt.

Mâna Christinei poposi pe umărul lui și oftă, zâmbind apoi plină de căldură.

— Adevărul e că pentru familia noastră urmează o nouă eră, o nouă etapă importantă. Este rândul copiilor să își găsească fericirea, nu credeți?

— Sunt de acord, zâmbi Melody. Bryght mă tot bate la cap... Vom avea cinci copii?, o întrebă ea pe Christina. Cumnata ei rânji și aprobă, făcându-l pe Thaddeus să se albească de-a binele la față. Cinci copii era prea mult... Putea fi letal. Dumnezeule! Poate că și tu ai ceva puteri de vrăjitor în tine, Rothgar, i se adresă ea soțului ei.

— Sunt șocată!, exclamă ducesa văduvă. Sunt de-a dreptul șocată. Nici că-mi vine să cred că este adevărat ce aud.

— Nu este nimic așa... special, replică ea. Pur și simplu mi se întâmplă. Nu este ceva cu care să mă laud, în orice caz. Apoi, ridicându-și ochii spre Thaddeus, Christina i se adresă: Este ceva ce vrei să mă întrebi, Shrewsbury?

— Nu, își drese el glasul, deși întrebarea fierbea în el.

Chipul Christinei se îmblânzi.

— Trei, răspunse ea întrebării mute a ducelui, frământorilor sale. Un moștenitor, o rezervă și o moștenitoare. Thaddeus își ridică ochii spre femeia ai cărei ochi păreau că străluceau aidoma unei pisici. Pot spune că de furcă îți va da moștenitorul și că nu îți vei putea apăra fiica. Va trebui să o lași să gresească și să se găsească, toatea astea singură. Îmi pare rău, Shrewsbury.

În atmosfera sumbră care se instalase, Thaddeus simți că este sfâșiat din interior. Dacă asta era adevărat, dacă era vorba despre o fată... Înghiți în sec și dădu din mână, semn că era timpul ca toți să mănânce. În dreapta lui, Summer îl privi cu coada ochiului, vizibil îmbujorată. Nu era un subiect pe care o familie decentă să îl abordeze, dar Cardinhamii nu erau decenți nici cât negru sub unghie.

— Wine a făcut cercetări, se auzi glasul lui Rothgar, despre promblema noastră... comună. Eram doar curios, Shrewsbury, dacă nu cumva ai găsit informații interesante în documentele lăsate de tatăl tău.

Ducele înlemni. Nu aveau de unde să știe sau cum să afle. Își strânse mâna pe linguriță și își privi cumnatul încruntat.

— Biroul lui Thaddeus e un dezastru acum, îi luă Summer apărarea. Nu cred că a apucat să despacheteze totul și să revendice fiecare document. Se va ocupa curând de asta, sunt sigură.

Thaddeus aprobă tăcut, privind-o pe Summer cum îi luase apărarea.

— Prea bine, oftă Rothgar. Când mi-am abandonat oaspeții de dimineață, am discutat cu Albany. Mi-a zis că va veni în vizită pentru a vă felicita chiar el pentru căsătorie.

— Super, gemu Thaddeus.

Nu era o noutate că avea să primească și mai mulți oaspeți pe care el unul nu și-i dorea. Summer însă părea încântată de perspectiva de a fi gazdă, așa că nu avea el să îi răpească această bucurie, deși îl durea teribil faptul că soția lui iubea să fie în compania altora, mai puțin în a sa. El nu o făcuse niciodată atât de fericită. Fața îi radia la propriu acum când discuta cu frații ei, când i se adresa mamei și când râdea despre ceva cu lady Anne. Gesticula mult, își țuguia buzele roz, ochii gri îi sclipeau precum zăpada la amiază, iar părul stătea perfect aranjat în coc. I-ar fi fost ușor să își lipsească buzele de vena care se zbătea la baza gâtului. I-ar fi fost atât de ușor. El unul voia să scape de toți acești oaspeți și să rămână doar cu ea. Știa că o putea seduce, că o putea face să treacă peste ideea năstrușnică de a păstra distanța.

Când ea se întoarse și îi zâmbi, spunându-i ceva, se încruntă înaintea ideii că, poate, nu era chiar așa rău să păstreze măcar câteva ore distanța, să o cunoască mai bine.

Se răzgândi rapid când Paris îl trase de mânecă, iar ochii ei mari îl priviră direct în suflet:

— Păpușa spune că e timpul să bem ceai.

Cu un oftat, Thaddeus încuviință. Rămase neclintit când Paris se cățără cu dexteritate pe piciorul lui, ajungând în fața farfuriei pe care zăceau resturile micului dejun. Nimeni nu spuse nimic, doar Wine privi cu ochi scânteietori scena, pregătit să izbucnească în râs. Aparent, toți aveau încredere în faptul că ducele nu avea să smulgă copila și să o mănânce. Mângâind buclele negre ale fetiței, Thaddeus spuse:

— Dacă a zis Păpușa, atunci cred că e cazul să organizăm ceaiul, lady Paris!

***

Pentru că numai ducele de Shrewsbury își dăduse cuvântul că va lua ceaiul cu Paris și Păpușa, numai el stătea la masa din salon cu micuța tirană – da, asta era Paris Thorne, fiica vicontelui de Cyn și o moștenitoare în toată regula – și, bineînțeles, tutorele aceteia, Wine, alături de frații lui mult prea posesivi. Blue, tăcută, cuminte, prea micuță și slabă pentru vârsta ei, amintind continuu să nu decurând fusese o copilă a străzii, se întinse cu grijă spre ceașca ei. Degetele micuțe cu unghii îngrijite cuprinseră cu greu toarta și îl duse la buze, sorbind. Asta nu se făcea. Dar pentru că Blue se chinuia, Thaddeus ridică și el ceașca și sorbi, făcând-o pe micuță să zâmbească mai relaxată.

— Blue, mai vrei zahăr?, întrebă amfitrioana de la masa lor.

— De fapt, nu cred că..., începu Blue, dar Paris îi mai pusese deja o linguriță în ceașcă și zâmbi. Wine, în stânga fetei, oftă și dădu negativ din cap. O... Mulțumesc!

Nu puteai spune altceva în fața lui Paris, nu dacă nu voiai să te lovești de privirea ei hipnotizantă.

— Unchiule duce? Thaddeus o privi și se gândi că trebuia să fie de-a dreptul ferm. Mai vrei zahăr, nu-i așa?

— Da, te rog.

Se încruntă în clipa în care realiză că el spusese asta când el nu obișnuia să își îndulcească deloc ceaiul, darămite să primească atât de brusc trei lingurițe de zahăr. Observându-i mina descumpănită, Rothgar îl bătu prietenește pe spate:

— Te descurci minunat, Thaddeus! Paris, scumpo, nu îl întrebi dacă vrea și o prăjiturică?

— Oh, chiar așa!, zise Paris. Vrei o prăjiturică?

— Eu aș vrea una, zise Wine și drept răsplată primi prăjiturica mult dorită și un zâmbet mai dulce decât orice se afla în momentul acela pe platou.

Pentru că Paris îl privea insistent, luă și el o prăjitură și mușcă din ea încruntat. Avea gust de zahăr, mult zahăr, migdale și lămâie. De când dădea el banii pe lămâi?

— Când ați devenit cu toții o adunătură de molâi?, îi întrebă el pe frații Cardinham.

— Ce e un molâu?, vru imediat Paris să știe.

Colt se încruntă numaidecât la Thaddeus, iar Rothgar îl împunse în copasă.

— Un bărbat care își iubește familia, răspunse repede soldatul. Atât de mult, încât ar face orice pentru aceasta.

— Deci tu ești un molâu, tati?, întreabă Blue cu ochii ei ca două oceane de safir.

— Mă tem că da, zâmbi Colt și îi luă mânuța pentru a șterge zahărul în exces de pe aceasta.

Admirația din ochii bărbaților îl făcu pe Thaddeus să se încrunte și mai mult. Nu numai că acești trei indivizi jurau că își iubeau soțiile, dar iubeau și copiii aceștia, copii miraculos de inteligenți, curioși și periculoși. Thaddeus nu își putea aminti o zi în care tatăl sau mama lor luase ceaiul cu copiii. Aveau camerele lor, masa lor, personalul lor, dar nu păruse că aveau vreodată părinți. Uitându-se peste umăr la Summer care râdea de ceva ce spusese Christina, înghiți în sec și își închise ochii. Familia Cardinham se bucura de suișuri și coborâșuri, dar adevărul era că rămăseseră o familie. Iar Melody arăta excepțional de când intrase în această familie. Mult întremată, roz în obraji, zâmbitoare. Așa își dorise să arate sora lui dintotdeauna, iar el nu putuse să îi dea asta, nu așa cum ar fi meritat, nu cât tatăl lor fusese în viață.

— Unchiule duce arăți de parcă ai mai avea nevoie de o prăjiturică, spuse Paris, experta în ceai și părjituri. Păpușa mea spune că ai avea nevoie disperată de niște fursecuri cu migdale. O!, copila icni, atrăgând atenția tuturor, inclusiv a celor cinci femei de la măsuța alăturată. Păpușa spune că ai nevoie de cinci fursecuri foarte mari! Deși spusese „cinci", Paris indică trei degete cărnoase, făcându-l să zâmbească. Ce zici?

Cu un oftat, bărbatul răspunse:

— Da, te rog.

În următoarea jumătate de oră, sub privirile surprinse ale lui Summer, Thaddeus mâncă mai multe dulciuri decât mâncase întreaga lui viață.

— Probabil că i se va face rău mai târziu, chicoti Melody.

Privindu-și cumnata, Summer își așeză o mână pe genunchiul ei prin rochia de lângă, groasă.

— Arăți și mai bine, Melody. Știu că a trecut atât de puțin timp, dar îmi este deja dor de tine. De toate, se adresă ea grupului. Și de tine, mamă. Mi-aș fi dorit să participi la nunta mea.

— Deși nu va mai fi la fel, Bryght mi-a spus că se va ține totuși o nuntă, un fel de recepție la data stabilită de tine, în august, îi spuse ducesa văduvă. Voi fi acolo, draga mea. Vei fi superbă!

Probabil că Thaddeus nu știa încă asta. Era sceptică în ce privea acordul lui cu privire la o a doua nuntă. Nimeni nu mai făcuse asta, iar ducele de Shrewsbury nu era genul care voia să iasă în evidență.

— Asta dacă mai încape în rochia de mireasă în august, comentă Christina care își dădu o șuviță blondă după ureche. Părul ei creșetea extrem de repede, la fel de gros și de des ca înainte.

— Căsătoria nu îmi va prii atât de bine, Christina!, râse Summer. Nu voi pune atât de multe kilograme pe mine. Intenționez să îmi păstrez rutina să știi.

— Draga mea, oftă Anne, nu cred că se referea la faptul că vei pune kilograme pe tine de la prea multă fericire. Mai devreme sau mai târziu, vor apărea copii. Summer păli, iar Anne își drese glasul. Știu că poate timpul este pierdut, dar nu cred că a discutat nimeni cu tine despre... ei bine... Anne își duse mâinile la buze într-o încercare evidentă de a șopti cuvintele pe care ducesa nu le auzi nicicum.

— Ce ai spus?, se încruntă Summer.

— Cred că nora mea voia să spună „îndatoriri conjugale", zâmbi mama ei. Da, nu cred că am avut conversația asta înainte să fugiți la Gretna Green.

Nu, nu avuseseră conversația asta, dar nu era ca și cum nu știuse nimic. Summer citise suficientă literatură erotică pentru a-și forma o impresie, iar Wine îi procurase la doisprezece ani o lucrare despre anatomia omului. Bineînțeles că Summer nu o putea spune aici și acum, pentru că probabil toată lumea ar fi leșinat, dar ea sigur avusese conversația asta cu cineva, cu fratele ei mai mare.

— Nu este nevoie, Anne, zise. Thaddeus este în multe feluri, dar nu este nicidecum o brută, un monstru sau ce îi mai place lui să creadă că este. Fără supărare, Melody!

— Nu mă supăr. Adevărul e că tata a fost un bărbat distant, ciudat și crud. Întotdeauna a încercat să mă țină departe de el, știi? Poate că a fost dublu pedepsit pentru asta. Când s-a întâmplat cu Ophelia, Thaddeus a răbufnit și a plecat. Mi-aș fi dorit să nu plece...

Chipul lui Melody se întristă brusc.

— Nici el nu și-a dorit să plece, o asigură Summer.

— Știu. Am știut mereu. Corespondam destul de des. El a fost singurul care a știut că la balul meu de debut am început să simt ceva mai mult pentru Bryght decât o copilă prostuță și logodită ca mine ar fi trebuit să simtă. Cred că asta l-a făcut să se întoarcă acasă.

Și-l imagina făcând asta. Da. Thaddeus își iubea mult familia, iar ea îl iubea mult pe Thaddeus. Totuși, Summer nu era sigură că ea putea deveni vreodată familia ducelui pentru a fi la rândul ei iubită de acesta.

— Hopa!, zâmbi ducesa văduvă. Cred că păpușa lui Paris tocmai spune că nu ar strica o tartă cu fructe de pădure și caramel.

Ceea ce însemna că avea să fie o oră lungă pentru ducele de Shrewsbury.