15. Cartoful și nicovala
— Arăt ca un cartof în ziua nunții mele!, se plânse Summer după ce ieșiră din atelierul fierarului din Gretna Green. Ceremonia nunții ei fusese foarte scurtă, extrem de ciudată și se finalizase cu o binecuvântare a prosperității. În tot acest timp ea stătuse în fața scoțianului în rochia maro din lână și cu pelerina lui Thaddeus pe umerii ei, pelerină care îi curgea pe corp ca unui cerșetor. Un cerșetor extrem de bine îmbrăcat, dacă stătea să se uite mai bine. Nu voi putea povesti nimănui că m-am măritat îmbrăcată în maro! Maro este cea mai urâtă culoare din câte există pe Pământul ăsta! Și este numai vina ta!, i se adresă în final proaspătului ei soț care părea că nu simțea nicidecum frigul zonelor joase ale Scoției.
În cămașa lui albă, cu vesta și haina pe el, cu lavaliera perfect legată de parcă nu dormise câteva ore în trăsură, Thaddeus pășea mândru pe pământul jilav, printre copiii țăranilor și aristocrații care își așteptau rândul la cununie. Era un loc bizar. Totuși, în ciuda nervilor ei, Summer nu putea să nu afirme că fiorul pe care i-l trezea mâna lui Thaddeus peste a ei îi excita toate simțurile. Degetele lui se împletiseră cu ale ei, iar acum o trăgea îndemânatic printre oameni pentru a ajunge la hanul în care se cazaseră pentru noaptea aceea. Amurgea, iar în sufletul ei Summer tremura, nu de frig, ci de anticipație. Logodna ei de opt luni dispăruse. Era oficial căsătorită cu un individ pe care nu crezuse vreodată că avea să îl aleagă drept soț.
— Mi-am cerut deja scuze, îi reaminti. Chiar nu aveam de unde să știu că ai cu adevărat nevoie la baie și nu te prefăceai pentru a trage pur și simplu de timp.
Ducesa de Shrewsbury roșii. Când se trezise din beție, dorința de a urina fusese atât de puternică încât strigase să se tragă pe dreapta. Thaddeus însă refuzase, acuzând-o că avea să îl păcălească. Și pentru că nu se putuse controla, Summer făcuse pe ea.
— Nu mai e nevoie să tragi pe dreapta, îi spusese lui Thaddeus.
Citise șocul pe chipul lui când realizase ce se întâmplase. Și abia atunci trăsese la cel mai apropiat han, unde închiriase o cameră pentru ca ea să se spele și să se schimbe. Din nefericire însă acum purta prea puține haine pe ea și îi era frig. Și nu avea să uite niciodată scena aceasta de-a dreptul jenantă.
— Nu puteai să alegi altă rochie în afară de asta?, îl întrebă din nou când ajunseră în sala cea mare a hanului. Numeroase fețe vesele și trupuri vânjoase trăgeau la han pentru a se odihni după o zi geroasă și plină. Înghiți în sec și se lipi mai mult de trupul lui Thaddeus. Mâna bărbatului se odihni pe talia ei, împingând-o înaintea lui.
— Nu înțeleg de ce te plângi, îi spuse. Era în garderoba ta.
— Era undeva în spate în garderoba mea. Nu o port cu un motiv. Și motivul e acela că nu îmi place. Deloc. Oftă și continuă să urce. Nu ai cum să înțelegi, oricum. Tu arăți proaspăt scos dintr-o cutie cu porțelanuri chinezești.
În capul scărilor, Thaddeus o trase de mână și își așeză un deget pe fața ei, mângâind-o. Era de-a dreptul chipeș acum, iar cumva faptul că era al ei îl făcea și mai frumos, și mai atrăgător.
— Nu vei avea nevoie de rochie în seara asta, dacă asta te neliniștește. Summer roșii din nou, ceea ce îl făcu să zâmbească. Ești frumoasă, Summer Talbot, ducesă de Shrewsbury! Nu ai nevoie de o rochie pentru a fi și mai frumoasă. În plus, îi spuse și continuă să meargă în găsirea camerei lor, ești un cartof care este acum ducesă.
— Ar trebui să fiu mai gustoasă?, ridică amuzată o sprânceană. Ducesele au gust bun?
— Oh, da!, îi zâmbi el și o invită înuntru, închizând ușa în urma lor. Au un gust Divin!
Deși simplă, camera era curată. Un pat gigantic cu stâlpi din lemn masiv și așternuturi curate trona în centru. La picioarele lui, un taburet fusese frumos aranjat. În stânga se găsea o masă cu două scaune, un șemineu în dreapta, unde se afla și cada cu paravan. Pe masă se afla deja mâncarea acoperită, dar Summer simțea nevoia acută să facă o baie înainte de a trece la orice altceva. Și avea câteva idei despre ce putea să se întâmple în continuare.
Înghiți în sec. Brusc se simțea neliniștită, așa cum nu fusese nicio zi din viața ei.
— Știi că fratele meu s-a căsătorit tot la Gretna Green cu lady Anne?, îl întrebă, apropiindu-se de pat și mângâind stâlpul. Oare patul ducelui din camerele stăpânului era la fel de mare sau era chiar mai mare? Poate era și mai rezistent. Se trezi că începea să calculeze greutatea pe care patul trebuia să o îndure dacă – mai degrabă când – ei doi aveau să se așeze în el. Oh, dar era ceva...
— Da, spuse Thaddeus simplu și începu să își îndepărteze butonii atât de ușor de parcă nu avusese niciodată nevoie de un valet. Poate că nici nu avea. Erau atât de multe lucruri pe care nu le știa încă despre soțul ei, încât o apuca groaza numai gândindu-se la asta. Erau cumva doi străini? Ce este cu asta, Summer?
— Care sunt șansele ca ăsta să fie patul în care ei...?, sugeră.
— Nu vreau să mă gândesc la asta!, o întrerupse.
— Dar atâtea cupluri o fac aici..., continuă ea.
— Summer!, mârâi Thaddeus.
— Bine, tac!, zâmbi și se apropie de vană. Uuu... am o baie!
Îl auzi cum oftează în spatele ei și îl simți cum se apropie. Avea impresia că părul prins într-un coc sever se ridica și se îndoia după prezența lui.
— Avem, îi auzi glasul atât de aproape de ureche.
— Eu mă spăl prima!, spuse femeia și își trecu degetele prin apa aburindă. Cineva de-abia o adusese alături de prosoape curate și săpun simplu, fără alte mirosuri. Era săpun. Și ea se holba la săpun ca o nebună în loc să se holbeze le Thaddeus.
— Se va răci apa dacă facem cu rândul.
— Atunci ce propui?, se încruntă ea.
— Tu să-mi spui. Tu ești experta în proză erotică.
Bineînțeles. Poate că el își imagina că ea era experta. Îi observă mâinile înconjurând-o și proptindu-se de cadă, prinzând-o, încătușând-o.
— Ei bine, am putea să ne spălăm împreună, îi propuse.
— Am putea? Summer aprobă tăcută, simțindu-i pieptul pe spatele ei și vintrele cald, proeminent pe fundule ei. Era un bărbat lângă ea, unul mare și unul care îi aparținea. Era soțul ei. Dacă tu spui că e acceptat, se auzi amuzamentul în glasul lui.
— Încep să cred că ești chiar amuzant, Thaddeus Talbot!, râse Summer, dându-și seama că râdea de ea.
— Nu am fost amuzant nicio zi din viața mea, o contrazise.
— Melody spune altceva.
— Am câteva reguli, îi șopti ușor în păr. Fără frați sau surori în dormitorul nostru.
— Dar ăsta nu e dormitorul nostru, chicoti Summer. E dormitorul tuturor fugarilor din Anglia, tuturor cuplurilor disperate, tuturor celor care aduc rușine pe capul familiilor lor.
— Pentru noaptea acestea e dormitorul nostru. Fără frați, Summer!
Ea încuviință și îl simți cum se îndepărtează pentru a-și scoate și restul hainelor. Pentru rochia ei totul era simplu, iar ea nu fusese niciodată rușinoasă, dar acum devenise conștientă de trupul ei, de goliciunea pe care trebuia să o prezinte. Era destul de convinsă că măcar baia se făcea în pielea goală, darămite... Își mușcă buzele și începu să își îndepărteze rochia simplă, ridicându-și din când în când privirea pentru a vedea în ce stadiu se afla el. Nu îl văzuse niciodată gol, dar știa încă de-acum că avea să fie o priveliște pe cinste. Piept tare decorat cu o musculatură încordată, sfârcuri deschise la culoare, păcătos întărite și ele. Mâinile erau brăzdate de mușchi la fel de puternici, fiind acoperit pe alocuri cu un păr roșu-blondiniu. Era superb. Iar părul acela cobora în prohabul lui, prohab pe care îl descheia acum, eliberând... Summer înghiți în sec și își feri privirea, izbutind să îndepărteze rochia. Știa prea bine ce avea să vadă el la ea. Se holbase de câteva ori la goliciunea ei. Sâni proeminenți cu sfârcuri roz, abdomen plat, triunghiul de păr blond, fesele pline și coapsele ferme. Era frumoasă. Asta știa. U se așteptase însă ca el să fie așa frumos. Bărbații nu ar fi trebuit să fie așa de frumoși.
— Ne vom consuma căsătoria?, îl întrebă când îl simți mișcându-se lângă ea.
— Asta intenționez.
— Și dacă nu sunt pregătită?
— Nu ești? Îl simți oprindu-se în spatele ei, așteptând cu sufletul la gură răspunsul.
— Nu, minți ea. Adevărul era că era mai mult decât pregătită. Ardea de teamă, încântare și curiozitate. Voia totul. Și îl voia pe el.
— Atunci, cred că trebuie să te conving.
La asta nu se așteptase. Nu se așteptase nici ca mâinile lui să o ia pe sus și să o poarte spre cadă, lăsându-se în apa fierbinte cu ea. Summer oftă când simți căldura, rămânând înaintea lui cu picioarele la piept, citindu-i reacțiile de pe chip. Soțul ei stătea ca un sultan în cadă, întinzându-și picioarele în jurul ei și odihnindu-se pe mărgini.
— De ce nu te uiți mai jos, Summer?, o întrebă bărbatul amuzat de modul în care i se plimbau ochii pe toată suprafața pielii sale.
— Mi-e teamă că m-am uitat, oftă ea și se întinse spre săpun cu o fracțiune de secundă mai târziu decât el. Thaddeus îl prinse și îl frecă în mâini, udându-l, apoi și-l duse pe piele, trecându-l peste corp repede, sub privirile ei curioase.
— Serios? Și de ce ar fi asta o problemă? Întoarce-te, Summer. Ai nevoie de o baie.
Nu se așteptase la asta, dar se supuse, lăsându-l să treacă cubul peste corpul ei, să o spele atent, să o cerceteze, în timp ce lângă fesa ei o parte a anotomiei lui o îmungea disperată.
— Ai o problemă, Thaddeus, șopti, realizând că își recunoștea cu greu glasul.
— Am? Mâinile lui nu se opriră, grijulii, desfăcându-i cocul și udându-i părul pentru a trece săpunul și prin acesta. Avea mâini de vis, blânde, atente, moi. Avea mâini incredibile...
— Da, îi spuse. În biblioteca lui Rothgar există o carte cu sculpturi grecești, începu să îi spună în timp ce el îi clătea părul cu apa curată și i-l prindea din nou pentru a-l feri de apa cu săpun.
— Asta nu mă miră. Face parte din educația tinerilor aristocrați. Alături de latina și greaca.
— Asta e o carte specială. Are numai picturi cu sculpturi din Grecia, cu bărbați și femei. Și părțile intime ale bărbaților de acolo erau mai... erau... Negăsindu-și cuvintele, Summer oftă: Aveau lungimi și, dacă stau bine să mă gândesc, grosimi mai puțin amenințătoare.
Îl simți zâmbind lângă umărul ei când își trecu și el săpunul prin cap, spălându-se.
— Simți că te amenință?
Drept răspuns, masculinitatea lui se foi agitată lângă ea, făcând-o să înghită în sec.
— Nu, bineînțeles că nu, mormăi.
— Summer, ți-e teamă?
— Nu!, spuse pe un ton ascuțit, realizând că minciuna era extrem de ușor de detectat acum. Oftă apoi și așteptă ca el să spună ceva.
— Îți este, remarcă ducele. Una este teoria, draga mea, alta este practica. Vino mai aproape. Ea se dădu înapoi, ajungând să se sprijine de pieptul lui. Lasă-mă să îți spun despre greci. Săpunul începu să alunece pe claviculă, în jos pe sâni, în timp ce vocea lui îi șoptea calmă în ureche: Majoritatea statuilor infățișează bărbați cu părți anatomice mici, asta pentru că, în concepția grecească, idealul masculin nu era erotic, nu era viril. Era un cetățean bun care se gândea la orice mai puțin la împerechere. Termenul acela alături de modul în care degetul lui îi atinse sfârcul o făcură să tremure și să își așeze mâna pe coapsa lui. Totuși, există statui pe care sunt convinsă că nu ai apucat să le explorezi și care au zone genitale realiste, naturale, umane. Priapus, de exemplu, fiul lui Dyonisus, la rândul lui zeul fertilității, cu precădere protectorul organelor genitale masculine, are un mădular impresionant, erect.
— Serios?, întrebă ea îmbătată deja de mirosul proaspăt și de prezența lui. Se simțea amețită, ca și cum cuvintele și atingerea lui erau un drog.
— Îhm, gemu în urechea lui Summer. Este și fiul Afroditei acest Priapus. Este crescut de satiri după ce Hera îl blesteamă. Știi ce face zeul nostru? Când ea dădu negativ din cap, Thaddeus șopti: Normal că nu. Mâna lui ajunse pe abdomen, amenințând să se apropie de zonele care pulsau de încântare să îl știe atât de aproape. Încearcă să violeze zeițe, nimfe, fetițe. Cuvintele o făcură să tresară, deși mâna lui o ținea în loc cu pricepere. Organele proeminente sunt considerate ca aparținând bărbaților fără creier. Satirul Silenus are un mădular gigantic care ajunge până aici. O atinse în jurul buricului, făcând-o să își muște buzele.
— Asta sună incomod, oftă Summer, iar mâna ei înaintă îndrăzneață pe piciorul său. Și al tău...
— Și al meu?, o îmboldi în clipa în care ea se opri, fascinată de duritatea trupului său.
— Și al tău ajunge până aici, remarcă și roșii instantaneu. Este același lucru, Thaddeus.
— Ai Vrea să îl atingi?, o întrebă el. Fără rușine, simțindu-se de-a dreptul fascinată, Summer aprobă. Mai încolo, micuța mea, îi șopti el zâmbind. Vreau să terminăm cu baia asta. Cu precizie, aproape obiectiv, degetele lui ajungeră în triunghiul dintre picioarele ei, spălând-o repede. Fata tresări când îl simți părăsind-o, aducând apa curată și turnând-o pe trupul ei. Înțeleg că ai citit mult, am dreptate?, continuă acesta să o întrebe în timp ce îndepărta săpunul de pe corp. Incapabilă să vorbească în timp ce el se juca astfel cu apa pe trupul ei, făcându-i pielea să se înfioare și genunchii să îi tremure, Summer aprobă. Știi ce se va întâmpla între noi, nu-i așa? O nouă aprobare înainte de a-l observa clătindu-se. Îmi poți spune?, o întrebă după ce rămase curat, ieșind cu precizie din cadă și apucând un prosop pentru a se șterge, expunându-și astfel organul îndrăzneț. Summer, ești atentă?
Nu fusese mai atentă la asta niciodată în viața ei, dar nu avea să îi spună ea ce se întâmpla în noaptea nunții.
— Nu, se încruntă și ieși din cadă cu ajutorul lui, lăsându-l să o șteargă cu mișcări ferme.
— De ce nu?, se auziglasul lui.
— Thaddeus, dacă îmi spui cumva că nu știi...
— Nu îți face griji, Summer, zâmbi el și îi prinse părul pentru a-l freca și pentru a-l usca. Vreau doar să o aud de la tine.
Summer oftă și se întoarse cu fața la el, luându-i prosopul din mână și privindu-l atentă. Până acum fusese hipnotizată. Acum voia să preia controlul, pentru că era clar că acest bărbat se juca cu ea.
— Ei bine, după ce ne sărutăm mult, mult timp...
— Cam cât de mult?, o întrebă el, iar buzele lui Thaddeus se apropiară incredibil de mult de ale sale.
— Câteva ore, probabil, înghiți Summer în sec.
— Ore, repetă cu o urmă de zâmbet pe chip Thaddeus. Așa...
— După ce ne sărutăm, tu îți unești mădularul cu organele mele, o spuse repede, făcând un pas înainte și lăsându-și mâinile să se odihnească pe pieptul lui.
— Unde anume?, o întrebă.
— Știi foarte bine unde, se uită pe sub ochi la el.
— Arată-mi oricum. Summer dădu negativ din cap, hotărâtă să se desprindă de îmbrățișarea lui. Nu credeam că ești rușinoasă, zâmbi Thaddeus.
— Nu sunt, dar nu cred că se cade să fac asta, Thaddeus, oftă ea, lipindu-și sânii de pieptul lui și mușcându-și buzele.
— Pentru că suntem căsătoriți, se cade. Arată-mi, o îndemnă. Degetele fetei le prinseră pe ale lui și le așeză pe petalele feminității sale. Aici? Mâna lui se aventură spre ea, atingându-i atent bulbul care pulsa de dorință.
— Da, gemu Summer să se lipi mai mult de el, încercând să găsească singură plăcere. Chiar acolo..., gemu și oftă lângă urechea lui, sprinindu-se de umerii lați, puternici.
— Aici nu intră nimic, draga mea. Summer gemu și roșii și mai puternic.
— E posibil să fii tu prea mare, remarcă femeia, ceea ce îi aduse un zâmbet pe chip lui Thaddeus.
— Mă îndoiesc de asta, Summer. Deși sunt destul de dotat pentru un bărbat, nimic nu cred că e prea mare. Buzele lui coborâră ușor peste ale ei, în timp ce mâna lui continuă să o atingă, dezmierdând-o. Îți place când te ating așa? Summer gemu și mai puternic, agățându-se de el și lăsându-și capul pe spate, îmbătată de fiorul plăcerii. Spune-mi ce știi despre părțile tale intime, draga mea. Când ea oftă, nemaiputându-se concentra, Thaddeus rânji. În Irlanda sunt niște sculpturi, niște sheela na gigs, care înfățișează asta. O atinse ușor în jurul pliurilor, făcând-o să tremure. E exagerat de mare însă. Te-ai atins vreodată aici? Degetul lui se apăsă ușor în trupul ei fără a înainta prea mult.
— Nu, răspunse Summer. Am încercat, dar... Când Thaddeus se opri și o privi întrebător, Summer își deschise ochii și îl privi, îmbujorată. Mă ustură.
Thaddeus se îndreptă, prinzând-o în brațele lui și ieșind din zona ferită a băii.
— N-am vrea asta. Nu. Baia s-a terminat, Summer. Acum e timpul să înceapă noaptea nunții.
Summer fu aruncată pe pat în timp ce înghițea în sec. Se înșelase. Fusese pregătită pentru acest moment toată viața ei. Pentru acest moment cu acest bărbat. Numai ei doi.
***
Trebuia să fie blând și să aibă răbdare, pentru că Summer Talbot, ducesa lui, era o virgină. Totuși, se consola cu gândul că nu era atât de inocentă pe cât ar fi trebuit să fie o mireasă în noaptea nunții ei. Și nici nu își dorea asta. O parte din el voia doar să o așeze și să o posede, să încheie odată cu nebunia care i se scurgea prin vene. O dorea deja de prea mult timp. Ea fusese motivul pentru care își părăsise amanta. Nimic nu îl satisfăcea. Și era timpul ca ducele de Shrewsbury să își găsească satisfacția.
Părul încă umed al lui Summer se răsfiră pe pernele albe, culoarea trupului ei rivalizând cu așternuturile. Blonda lui îi aruncase o privire care ar fi topit și un sfânt. Ochii îi străluceau, sfârcurile îi erau întărite, iar pielea se furnica de câte ori o atingea. Așezându-și un picior între picioarele ei, apăsând cu genunchiul zona intimă, Thaddeus se aplecă și făcu ceva ce își dorise să facă de mult. O sărută. Buzele ei se deschiseră imediat, limba îi ieși în întâmpinare, iar Summer gemu, vlăguită de pasiunea care îi ardea în pântec. Degetele îi erau însă reci, semnul emoțiilor. Îi cuprinse talia și îi masă ușor sânii, în timp ce își contiună plăcut sărutul în colțul gurii, apoi pe obraz, în jos pe gât spre vena care se zbătea cu repeziciune. O linse și supse ușor, făcând-o să icnească, însemnând-o. Îi ciupi sfârcurile, atingându-i ușor șoldurile și poziționând-o așa cum ar fi preferat-o.
Trunchiul femeii începuse să se legene ușor lângă piciorul lui, cuprins de plăcere. Așa și-o dorea, pasională, plină de fericire trupească. Pe Summer își dorea să o facă fericită. Și așa cum se așteptase, tânăra femeie dădea tot ce avea mai bun în ea, agățându-se de umerii lui, ridicându-se pentru a-l săruta din nou, pentru a-i suge ușor buzele.
Mâna ei coborî ușor de pe umăr pe piept, făcându-l să scrâșnească din dinți, până ce ajunse la bărbăția lui. Acolo, degetele ei îl prinseră, mângâind ușor carnea până la gland și coborând în jos.
— Nu rezist mult dacă faci asta, îi spuse, conștient de fascinația din ochii ei. Întinde-te, Summer, și lasă-mă să fac asta să fie bine pentru tine, îi șopti.
— Vreau să fie bine și pentru tine.
Mărturisirea ei îi înduioșă inima. Se întinse spre ea pentru a o săruta din nou, moment în care ea acceptă și se lăsă pe perne, depărtându-și și mai mult picioarele, ca într-o invitație mută. Mușcându-și buzele, Thaddeus își lăsă mâna să ajungă la triunghiul dintre picioarele ei, despărțindu-i ușor faldurile și încercuindu-i clitorisul cu mișcări repezi. Summer își închise ochii și oftă, împingându-și trupul spre mâna lui.
— Strânge-ți sânii!, îi porunci, dorindu-și ca nimeni altul să vadă asta.
Știa încă dinainte de a o privi în ochi că avea să se supună. Nu își nega plăcerea, nu era rușinoasă. Era visul oricărui bărbat. În timp ce mâinile ei apucară blând movilițele, Thaddeus gemu când degetul ei trecu peste sfârc, trăgând ușor, alinând și împreunând globurile, formând o zonă incredibil de dulce între aceștia. În acel moment de neatenție, când o simții vibrând lângă mâna lui, își lăsă un deget să se scufunde în canalul jilav. Drept răspuns, primi un geamăt prelung. Corpul fetei se ridică ușor de pe așternuturi, încordându-se sub mâna lui și atingând orgasmul. După ce acesta trecu, Thaddeus menținu mâna în zona în care mădularul lui tânjea să intre, se aplecă spre ea și își lipi limba de acel sfârc. O sărută, mișcându-și ușor indexul în trupul ei, explorând-o, obișnuind-o cu penetrarea.
— Thaddeus, gemu Summer. Cred... cred că...
— Lasă să se întâmple!, o îndemnă, conștient de faptul că avea să fie lovită din nou de orgasm. Sau și mai bine, Summer, îi șopti. Provoacă-l! Atinge-te, ducesă!
Ochii ei slipiră când îl săgetară cu privirea, lăsându-și mâna să alunece spre extremitățile ei și stingând bulbul sensibil. Își lăsă capul pe spate, cotropită de valurile de plăcere, moment în care Thaddeus adăugă un deget la primul. Acum avea să fie cu siguranță pregătită.
Poziționându-se, își scoase blând degetele din trupul ei, conștient de geamătul ei nervos, și se apăsă cu o mișcare fermă, lărgind-o.
— Spune-mi ce simți!, o îndemnă în timp ce continuă să înainteze. Când ea continuă să îl ignore, Thaddeus se opri. Summer, dacă nu vorbești cu mine mă opresc chiar acum.
— Nu!, icni ea și se agăță de umerii lui, lăsându-l mai mult pe trupul ei. Vocea ei ajunge aproape de urechea lui, transmițându-i fiori în intreg trupul. Simt totul, Thaddeus... Te simt pe tine. Și ești mare... și lung. Corpul lui se insinuă și mai mult în al ei auzind-o. Dar nu cred că mi-ar plăcea altfel, îi spuse. Mâinile lui se poziționară de-o parte și alta a capului ei, protejând-o de greutatea lui. Rămase unit cu ea câteva clipe pentru a-i da timp să se obișnuiască. Era îngrozitor de strâmtă. Te controlezi, își dădu ea seama. Îi atinse cu un deget bărbia pe care barba începuse deja să crească și îl îmbrățișă, șoptindu-i înainte de a-și trece limba peste urechea lui: Nu vreau să te controlezi.
Strângând din dinți, pentru că masculinitatea lui era de aceeași părere, drept care zvânci în interiorul ei, făcând-o să geamă, Thaddeus începu să se miște ușor, apoi din ce în ce mai repede, cu mâinile ei care erau peste tot înnebunindu-l. Limba ei ajunsese cumva pe gâtul ei, dinții ei se înfruptau acum cu umărul lui când bărbatul începu să se izbească necontrolat de ea, apăsându-și pelvisul de al ei, atingând o zonă erogenă din ea. Îmbrățișarea ei pe el îl făcu să își piardă mințile și să o străpungă adânc, explodând în tandem cu trupul ei.
Fusese o brută, într-adevăr, dar sub el era chiar femeia căreia nu părea să îi pese de asta. Femeia care îl însemnase ca fiind al ei. Femeia care îl domina. Acest gând îl făcu să tremure, cu carnea vibrând și respirând ușor înainte de a-și da seama că trupul lui se mărea din nou, iar bărbăția lui o lărgea din nou.
— Thaddeus?, întrebă Summer nesigură.
— Mă tem că noaptea nunții nu s-a terminat, milady, îi șopti. Și cred că ar trebui să te bucuri că țin mai mult de o rundă.
Summer își lărgi ochii când realiză ce spunea, apoi izbucni în râs. Da, mireasa lui nu era ca mireasa altora. Mireasa lui era o femeie minunată care, în acest moment, îi atingea sufletul. Și se temea să se gândească la ce simțea cu adevărat pentru ea.
Bạn đang đọc truyện trên: Truyen247.Pro