Ducele de Newcastle este adevăratul meu tată.

Lăsă paharul jos și în geam scrută trăsăturile ducelui de Newcastle. Înalt, cu părul la fel de palid ca al lui Summer, dar cu ochii albaștri. I se păru că zărește o gropiță identică, una în bărbie, alta deasupra buzei, în partea stângă. Luă o gură mare de aer și hotărî să privească împrejurimile. După cina din acea seară, un grup restrâns de domni se retrăseseră în bibliotecă, printre care și ducele de Newcastle. Toată lumea știa că ducesa văduvă nu fusese ușă de biserică, ba, mai mult, îi pusese ducelui coarne. Cel puțin domnii și soțiile știau asta, dar nu și inocentele. Cu toate astea, dacă mai exista ceva care să îl șocheze la Summer, era asta, aspectul că o infidelitate dăduse naștere unui copil care fusese, în cele din urmă, recunoscut de Rothgar. Și, pentru că Summer își cunoștea statutul de bastardă, era imposibil ca frații ei să nu fie conștienți de asta. Dar o iubeau prea mult, până și Bryght care era nemilos ținea la sora lui ca la o sfântă.

În acea zi însă Summer alesese să îi spună lui, bărbatul pe care îl țintuia cu privirea ca pe un criminal, că nu era fiica individului care fusese duce. Privind dansul lin al fulgilor de nea, la fel de imaculați precum pielea fetei care îi chinuia zilele, Thaddeus nu se putu întreba dacă nu cumva ducele de Newcastle știa. Summer avea șaptesprezece ani, foarte curând optsprezece. Fratele ei vitreg, în schimb, avea cincisprezece ani și, dacă îl privea atent își dădea seama că semăna izbitor de cu Summer. Ducele era însura de aproape cincisprezece ani. Probabil că sexul cu soția unui prieten fusese o scăpare înainte ca Newcastle să își întâlnească aleasa, o femeie blândă, complet opusă mamei lui Summer. Erau un cuplu frumos, pașnic, unul care se iubea. Thaddeus știa cum să își dea seama, pentru că toată viața lui fusese înconjurat de cupluri care se urau.

— Ai o comoară, Colt, în această copilă, zise ducele de Newcastle lăsând paharul pe masă și întinzându-și picioarele. Bryght întinse spre acesta un trabuc, dar bărbatul dădu negativ din cap. Nu fumez. O deranjează pe soția mea. Apoi zâmbi și ridică din umeri. Ce nu facem noi pentru soțiile noastre, nu-i așa, Rothgar? Ducele se mulțumi să dea din cap și să zâmbească.

— Da, răspunse în cele din urmă Colt, așezat chiar în fața ducelui. Am găsit o comoară în Blue. Îmi pare rău că nu o pot adopta oficial (1). Cred că legea ar trebui să se schimbe și sper să se întâmple asta la un moment dat, deși mă tem că nu voi mai apuca zilele acelea.

— Nu asta contează, Colt, spuse în cele din urmă Newcastle. Contează că ea crește bine cu tine, aici, și cu soția ta, lady Christina. Nu vreau să mă gândesc la chinurile la care a fost supusă fiind o copilă a străzii și la pericolele recent descoperite. E mare scandal în Londra, iar regalitatea e furioasă. Thaddeus strânse mai puternic paharul, simțind că i se încălzește chipul. Cum să faci așa ceva unor copii, Dumnezeule? Și când mă gândesc la faptul că aveam cunoscuți care... Nici nu am știut ce să îi spun lui Clare când m-a întrebat ce se întâmpla cu unii dintre cunoscuții noștri când nu au mai apărut la cine și evenimente, luna trecută.

— Adevărul, propuse Albany din jilțul său de lângă șemineu, cu o mină acră. Oricum dacă va ajunge în Londra – când – se va lovi de străzi, de duhoarea acestora și de anomaliile de acolo.Și asta se întâmplă mereu în orice oraș și pe orice drum. E inutil să credem că toți vor fi spânzurați sau deportați pentru o faptă ca aceasta.

Clipe bune camera se cufundă în liniște. Albany luase partea lorzilor deportați prin comentariul său. Întorcându-se brusc, Thaddeus îl privi, încercând să citească prin el. Dar Albany era prea bun pentru a permite să se zărească ceva.

— Și propui să nu mai luptăm?, se încruntă Shrewsbury. Să îi lăsăm pe mai-marii națiunii să își bată joc de trupurile unor copii?

— Ești idealist, zâmbi Albany și îl privi cu coada ochiului. Ai impresia că săracii nu se violează între ei? Râse, făcând ca sângele lui Thaddeus să fiarbă în el de furie. Tatăl tău ar fi văzut avantajele nobilimii, ar fi ținut cu sângele albastru, nobil. Fără supărare, Rothgar, dar de când Shrewsbury a intrat în familia ta prin căsătoria lui lady Melody s-a cam înmuiat.

Thaddeus observă cum Rothgar își strânse și mai puternic maxilarul. Atingând apogeul furiei, Shrewsbury întrebă:

— Dacă băiatul tău ar păți ceva...?

— Aaron nu va păți nimic niciodată, îl întrerupse Albany.

— Dar dacă ar păți, Albany, ai fi la fel de neutru? Te-ai arăta la fel de îngăduitor? I-ai lăsa să scape cu ceea ce i-au făcut moștenitorului tău?

— Dar nu a pățit, zise Albany tăios. Eu am grijă de ce e al meu. Se așeză mai bine în scaun și mormăi: Săracii ar trebui să facă la fel dacă au puțin creier în capetele alea.

— Excelență, zise Wine care până atunci asistase tăcut, soția mea a fost capturată de un astfel de om bogat și credeți-mă că nimeni de aici nu are grijă de ce e al lui mai bine decât mine. Numai curajul ei a ajutat-o să nu fie siluită de cei cu care empatizați în acest moment. Cu toate astea, lady Anne, sora unui prieten de-al dumneavoastră, a fost prinsă și afișată dezbrăcată în fața unor perverși, în fața mea. Scuzați-ne dacă nu putem rămâne imparțiali în astfel de circumstanțe.

Cu un oftat profund, Albany se ridică și dădu din cap, ieșind cu o mină de-a dreptul dezgustată. După ce plecă, Wine, spumegând, se lăsă pe scaun și li se adresă celor puțini care mai rămăseseră:

— Vedeți cu ce mă confrunt? Thaddeus îl privi încruntat. Albany ar trebui să fie socrul lui Paris. Shrewsbury simți cum părul i se ridică la ceafă. Există un contract care spune că la optsprezece ani – dacă ea nu se mărită până ce împlinește optsprezece ani și trei zile – va exista o nuntă între ea și Aaron.

Newcastle se cutremură:

— Doamne ferește! Nu am fost niciodată pentru căsătoriile aranjate. Înțeleg că există avantaje legate de sânge și de bogăție, dar mai devreme sau mai târziu oamenii vor găsi o cale de a fi cu persoana iubită în dauna celei confortabile. Ridicându-și privirea, îl văzu pe Thaddeus care privea într-un punct, în covor. Ești pierdut în gânduri, Thaddeus. Zâmbetul ducelui indica faptul că el știa deja ceva ce alții erau incapabili să vadă.

Franc, pentru a-i înregistra expresia, Thaddeus spuse:

— Mă gândeam la bastarzi, ce-i drept.

Cu un zâmbet ironic, Wine îl întrebă:

— De ce? Ai deja câțiva, Shrewsbury?

— Nu, răspunse scurt. Oricât de multe femei adusese în patul lui avusese mereu grijă să nu existe consecințe precum cele produse de un copil. Nu avusese de gând să împovăreze femeia, să îi distrugă viața ei și unui copil complet nevinovat.

Totuși, deschizând acest subiect, Shrewsbury realiză că Newcastle tresărise. Realiză atunci că era adevărat. Acest bărbat era categorig tatăl lui Summer. Acest bărbat nu se gândise de două ori înainte de a fi părtașul unui adulter.

— Mi-ar plăcea să fiu la fel de sigur ca tine, Shrewsbury, în ce îl privește pe Clare, bineînțeles. Dumnezeu știe că are vârsta la care ar putea produce niște bastarzi dacă nu învață să se controleze. Thaddeus aprobă, conștient de faptul că Newcastle nu își exprimase îngrijorarea cu privire la bastarzii lui. E tânăr și flușturalnic. Și e îndrăgostit de Bethany, așa cum proclamă mândru. Totuși, asta nu îl împiedică să se distreze cu servitoarele din Newcastle sau cu fetele din sat. Nici la școală nu poate fi controlat.

— Poate că seamănă cu tatăl lui, comentă Thaddeus.

Privirea bărbatului de cincizieci de ani se ridică blândă și caldă asupra lui, făcându-l să se simtă prost pentru acest comentariu.

— Așa este. Am făcut destule lucruri până să o întâlnesc pe lady Newcastle. Uneori îmi doresc să mă întorc în timp și să o aștept numai pe ea. Ridică din umeri și sorbi, moment în care Thaddeus zări pe chipurile celor trei frați Cardinham o empatie profundă, de parcă și ei se gândeau la același lucru. De asta spun că fiul meu nu este îndrăgostit cu adevărat de Bethany, deși îmi fac adesea griji pentru biata fată. Încerc să îi țin sub supraveghere. Știu că în general fetele se pot căsători de la doisprezece ani, dar nu am fost niciodată pentru astfel de practici. Bethany e prea tânără, e necoaptă.

— O spui doar pentru că nu o vrei pentru Clare?, întrebă Colt.

— Nu este pentru el, răspunse Newcastle. Nu am nimic cu tatăl ei, ba chiar ne înțelegem foarte bine. Cred că altcineva este acolo, în lume, pentru fiul meu și mă tem că este încă și mai necoaptă decât Bethany, râse în final ducele. Mă rog să nu fie prea târziu când o va observa.

Privirea pe care ducele i-o aruncă lui Colt îl făcu pe Thaddeus să înțeleagă: Newcastle credea că Blue era potrivită pentru Rhys. Și pentru că acum știa că Summer era fiica din flori a lui Newcastle, nu putea să nu se întrebe pe cine considera el potrivit pentru ea. Probabil că își imagina că noul viconte Cyn era potrivit pentru o femeie ca ea, uscățiv, înalt, cu mușchi acolo unde trebuie, politicos. Ofta Newcastle dezamăgit când vedea că Cyn se ținea, mai nou, după verișoara lui Beresford? Spera că nu. Cyn ar fi făcut-o nefericită, iar ea, ca o aventurieră destoinică ce era, ar fi fugit în brațele unui bărbat ca tatăl ei.

Rămas în bibliotecă, Thaddeus pierdu pur și simplu șirul băuturilor cu care se servise. Îi fu însă clar că mai avea doar paharul din fața lui, un Martell veritabil. Își lăsă capul pe spatele fotoliului și inspiră și expiră și inspiră din nou. Ar fi trebuit să își dea seama. Părul lui Summer era părul lui Newcastle. Își întinse picioarele, simțind cum amorțește, cum se instalează marea plăcere a uitării, plăcere pe care o experimentase pe continent după ce Ophelia nu putuse fi a lui. Ciudat că Ophelia nu îi atrăsese deloc atenția seara-trecută. Adevărul fusese că se gândise numai la domnișoara Cardinham, la decolteul ei generos și la ochii care îi sfredeleau inima. Acum, după ce își pusese mâna pe bobocul dintre picioarele ei și simțise moliciunea de acolo, nu putea să se gândească decât la asta, la cum ar fi fost dacă ea îi era promisă, scrisă, hărăzită. Dar nu era, deși se trezi că și-ar fi dorit să-i fie. Și-ar fi dorit ca ea să fie a lui. Nu era eligibilă pentru titlul unei ducese, dar adevărul era că nu îi păsa. Voia să o aibă pe Summer Cardinham așa cum nu își mai dorise niciodată nicio femeie. Încercase să o evite, să o ducă departe de el, dar nu reușise. Fata era atât de al naibii de încăpățânată, încât...

... era aici.

Tresări când îi detectă parfumul în aer, acel mosc al excitației, acea bergamotă fină. Înghiți în sec, simțindu-și mădularul cum se înalță semeț grație acelui miros, grație mirosului ei.

— Ce faci aici, Summer?, o întrebă încă dinainte de a-și deschise ochii. Și când o făcu, inima îi rămase pironită. Pe sub halatul ivoriu curgea într-adevăr o cămașă de noapte, iar acel halat din satin nu putea ascunde prea bine sfârcurile sau curbele corpului. Din contră. Thaddeus își dădu seama că și-o dorea numai cu acel halat. Dorea să îi ridice ușor poalele și să se înfrupte din ea, fără alte menajamente, așa cum o atinsese în camera lui în zilele trecute, când degetele ei umblaseră prin hârtii mult prea primejdioase.

— Te căutam, de fapt, îi auzi glasul suav. Părul ei lung era împletit într-o singură coadă groasă în loc să fie desfăcut și să îi satisfacă toate dorințele. Thaddeus mormăi nefericit și se foi când o observă că pune mâna pe pahar și îl duse la buze. Gura ei gusta băutura pe care o gustase și el, iar dacă s-ar fi repezit acum să o sărute s-ar fi îmbătat și mai tare. Am avut un șoc să îmi dau seama că nu ești în patul tău. Biblioteca a fost a doua mea opțiune.

Strânse mânerul fotoliului în care se afla și o întrebă furios:

— Mi-ai umblat iar printre lucruri?

— Nu, deși ar trebui din moment ce faci mare caz din asta. Ce ascunzi, Shrewsbury?

Când mâna ei lăsă paharul jos, degetele lui Thaddeus se repeziră pentru a i le prinde. Încheieturile îi erau delicate, proeminente. Genul acesta de mâna putea fi ruptă foarte ușor. Strânse, făcând-o atentă. Spre marea lui uimire, în ochii femeii nu citea nici măcar o urmă de teamă. Era însă o sclipire uluitoare, o sclipire care trăda dorința. Sau poate își oglindea propria reflexie?

— Să nu îmi mai umbli niciodată în lucruri, Summer Cardinham, șopti amenințător.

Summer se lăsă în față, degetele ei împletindu-se cu ale lui.

— Sau ce, Thaddeus Talbot?, întrebă ea pe același ton jos. În următoarea secundă, izbucni în râs, năucindu-l. Acum ai de gând să îmi spui că ești foarte serios în ce privește asta. Ești cumva spion?

— Nu te privește ce sunt eu și ce fac cu actele mele. Stai departe de camera mea!

— Nu venisem pentru o inspecție a camerei tale, Excelență. Își mușcă buza, inconștientă – sau poate că era conștientă, diavolița! – de modul în care asta trimise fiori în penisul lui. Rezistența lui era fragilă, beat fiind. Și se temea să nu sară pe ea. Voiam să discutăm despre informația pe care ți-am oferit-o astăzi.

Era agitată. Într-un moment de intimitate, Summer nu își putuse ține gura și îi spusese că nu era fiica ducelui de Rothgar, ci a celui de Newcastle, iar acum se îndoia de modul în care acționase. Dădu nefericit din cap, din cauza neîncrederii pe care o citea în privirea ei.

— Nu am de gând să spun nimănui că ești un copil din flori, îi mărturisi.

— Apreciez, o auzi oftând ușurată. Știam că nu vei spune sau cel puțin asta îmi tot spuneam. Nu e ceva ce spun în general. M-ai prins cu garda jos și voiam... nu știu prea bine ce voiam. Poate că adăugam un nou viciu în ce mă privește, îi zâmbi, dar până și un prost și-ar fi dat seama că zâmbetul era complet fals.

— În ciua oprobriului, nu sunt în categoria aristocraților care pun în cârca bietului copil păcatele părinților. Din câte am observat eu, ești încă sora unor bărbați puternici, influenți. Iar mama ta e ducesă.

Summer zâmbi, iar privirea ei căzu asupra paharului. Stând așa, în lumina difuză a unui șemineu care încă mai ardea, cu zăpada care cădea lin în afara casei, în halat, ușor îmbujorată din cauza alcoolului, părea mai bătrână, poate în jurul a douăzeci și șapte de ani.

— Lumea tinde să spună că aș putea moșteni comportamentul ușuratic al mamei mele.

— Nu cred că poți moșteni așa ceva, oftă ducele și continuă să o privească. Poți moșteni o aluniță, poate chiar o gropiță, un deget în plus sau în minus, o problemă mentală, dar... Își ridică privirea asupra ei, realizând că o amuzase, lucru pe care involuntar își dorise să îl facă. Nu moștenești un comportament ușuratic. Pe acela îl dobândești tu singură. Și stând în fața lui, astfel, avea toate motivele de îngrijorare, pentru că el unul era cu siguranță un ușuratic și își dorea să pună mâna pe carnea ei moale, caldă, zemoasă. Strânse din dinți și se concentră pe altceva. Cum ai aflat?

— E ciudat, dar cred că am știut dintotdeauna. După nașterea mea, mama s-a comportat ciudat. Nu am avut o doică, pentru că nu lăsa pe nimeni să mă atingă, nici măcar pe soțul ei. De aceea frații mei și o servitoare s-au îngrijit de mine.

— Vrei să spui că Bryght Cardinham, ducele de Rothgar, te hrănea cu suzeta când erai bebeluș?

— Nu, râse ea. Asta era treaba lui Colt. Thaddeus încremeni, ceea ce o făcu să râdă. În fine... Când eram micuță, i-am auzit certându-se. Pe mama și pe duce. Era vorba despre zestrea mea. Mama îi spunea că nu mă putea lăsa fără niciun ban, dar ducele îi arunca furios că tatăl meu ar fi trebuit să plătească pentru măritișul meu. Nu am înțeles prea bine la ce se refereau, iar Wine, cel care m-a găsit sub pat, nu mi-a explicat despre ce era vorba. Totuși, la doisprezece ani, pe patul de moarte, tata mi-a spus că nu este tatăl meu. Înghiți în sec, iar Thaddeus observă că nasul i se înroșise ușor. Și că își vrea unul dintre fii la căpătâi în acele ultime clipe.

— Îmi pare rău, mormăi Thaddeus, mulțumit că acel bărbat murise în cele din urmă. Cotrobăi în buzunar după batistă, întinzându-i-o. Ea o luă și își șterse ușor ochii. Nu o mai văzuse niciodată plângând și trebuia să recunoască faptul că nu îi plăcea asta. Acum însă ești o tânără domnișoară care așteaptă să își facă debutul și care are o dotă impresionantă. Să înțeleg că frații tăi te iubesc foarte mult, nu-i așa?

— Am fost iubită aici, da, îi răspunse. Poate este așa pentru că am fost unica fată. Mama a avut multe scăpări de-a lungul timpului, într-adevăr, inclusiv după ce ducele a murit. Era inevitabil să se întâmple la un moment dat. Să rămână însărcinată cu unul dintre iubiții ei, continuă.

Thaddeus cunoștea femei cu copii care ar fi leșinat dacă ar fi fost obligate să pronunțe cuvântul „sarcină" și „iubit" în aceeași frază. Dar nu și Summer. Nu. Zâmbi, realizând că o admira pentru curajul nebun care îl înfuria la maximum. Oare cum s-ar fi dezvoltat rebela dacă ducele ar mai fi trăit încă? Nu avea să afle însă niciodată. Bryght, oricât de nemilos era, o iubea și îi permisese să facă totul, deși se îndoia că îi permitea să poarte conversații cu el aproape goală.

— Deci Clare e fratele tău vitreg, zise într-un final, conștient de modul în care buzele ei trandafirii îi făceau în ciudă.

— Da. Și îl voi ajuta cu literatura, să știi. Nu mi-am schimbat dorința.

— Voi fi aici, cu un ochi pe voi, îi promise cu un oftat.

— Mulțumesc, dar nu este nevoie. Toată lumea știe că este îndrăgostit de lady Bethany. Prevăd o nuntă precoce.

Trupul ei se ridică, înconjură masa și se așeză cu fundul pe ea. Prinse paharul și linse o picătură de pe acesta, privindu-l. Zeița flirta cu el, iar în casă se făcuseră probabil patruzeci de grade. Strânse din dinți și din mâini, doridnu-și teribil să nu o atingă.

— Ție chiar nu îți pasă de reputația ta?, o întrebă.

— Nu îmi este teamă de tine, Thaddeus, șoptif ata. Cum nu îmi este teamă nici de calul tău, nici de titlu tău, nici de nimic. Amândoi lătrați mai mult decât să mușcați.

Oh, dar Thaddeus ar fi putut mușca. Putea, de exemplu, să îi muște gâtul, să îi lase un semn. Putea să îi muște interiorul coapsei, să îi lase un semn. Voia să îi muște sfârcurile, să o audă icnind. Trebuia să le simtă gustul pe limbă pentru binele sănătății lui mintale. Nu, Summer nu era în siguranță cu el.

— Aș putea să te siluiesc, o avertiză.

— Nu o vei face. Fata se aplecă ușor, făcându-l să privească adânc în decolteul ei. Ai avut nenumărate ocazii să profiți de mine cu sau fără permisiunea mea. Nu cred că ai putea vreodată să iei o femeie împotriva voinței sale. Nu ești un personaj negativ, Thaddeus Talbot.

— Oh, Summer, nu ai idee. Mâna lui câștigă, așezându-se pe coapsa ei și prinzând-o ușor prin material. Din poziția aceasta, capetele lor erau la aceeași înălțime. Aplecându-și privirea, îi șopti: Sunt tot ce tu nu crezi că sunt. Pentru că în cazul meu s-a moștenit de la răposatul duce tot ce era rău, putrezit, malefic.

— Nu cred asta, Thaddeus. Și dacă este așa, cred că te împotrivești teribil. Probabil ai văzut de prea multe ori cum era malefic. Și eu am auzit zvonuri, așa încât să îmi dau seama că ducesa a fost nefericită. Nu ai putea silui o femeie, nu m-ai putea silui, pentru că eu cred că ai văzut asta întâmplându-se de prea multe ori.

Cuvintele ei fură ca un pumn care îl lovi în stomac. Rămas fără respirație, transportat în alt timp, în alt moment, în altă etapă de către vocea ei, Thaddeus avu impresia că avea din nou zece ani și că auzea, vedea, simțea chinul îndurat de femei, de băieți, de fetițe, de mama.

— Ce ai spus?, o întrebă cu ochii sticloși, furios de-a binelea. Poate că până la urmă intrase în camera lui și găsise acel ceva oribil, dezgustător, înfiorător.

— Am presupus că..., zise ea, dându-se ușor înapoi.

— Să nu mai presupui niciodată că știi ceva!, tună ducele și o prinse puternic de coapsă. Își înfipse degetele în carnea ei moale, făcând-o să icnească. Nu știi nimic despre mine și despre familia mea. Și nu vei ști niciodată, adăugă pentru sine.

— Thad..., îi șopti ea numele.

— Niciodată!, mârâi în direcția ei.

Acesta era momentul în care o femeie întreagă la cap ar fi sărit, ar fi plâns și ar fi fugit. Dar Summer nu fusese niciodată întreagă la cap. Înghițind în sec, mâinile ei se lăsară pe umerii bărbatului, iar gura femeii se lansă spre a lui. Prima dată uluit, apoi aprins, din ce în ce mai excitat, strânsoarea lui Thaddeus începu să slăbească până când mâinile lui îi prinseră gâtul, apoi chipul, trăgând-o mai aproape.

Se sărutau. Din nou. Summer își deschise gura sub presiunea limbii lui și își împleti propria limbă cu a sa. Gemu, oftă, se lipi de el și se așeză în poala lui, cu picioarele depărtate de-o parte și alta a șoldurilor sale. Mâinile lui coborâră ușor de pe chipul ei pe gât, apoi pe sâni, în cele din urmă poposind pe șolduri. Summer se desprinse din sărut cu un icnet.

— Ce se întâmplă cu mine?, întrebă ea în timp ce corpul îi vibra. Nu îmi pot lua mâinile de pe tine, Thaddeus... Nu pot...

— Nici eu, îi spuse, iar buzele lui îi prinseră lobul urechii. Dumnezeule, nici eu.

După un moment în care amândoi își traseră suflarea, izbiți de aceeași nebunie, buzele lor reveniră pentru un al doilea sărut, unul și mai îmbătător. Limba lui trecu ușor peste buzele ei, mimându-le conturul, îi atinse limba, sugând ușor, delectându-se cu gustul de coniac, plin, puternic și amețitor. Femeia gemu și îl sărută în colțul gurii, lăsându-și capul pe spate în timp ce gura lui ajunse pe obraz, apoi mai jos, pe maxilar. Thaddeus își dorea să reziste tentației și, dacă nu se putea opri din sărutat, măcar să nu îi făcu un semn care să spună tuturor că pe acolo trecuse el. Dar nu putu, nu când ea mirosea atât de seducător.

Cu un oftat, strânse dinții ușor în jurul pielii subțire a gâtului, apoi supse, trecându-și limba pentru a alina carnea tumefiată. Dacă Summer simți durere, se abținu eroic să nu țipe, pentru că în final doar gemu, lăsându-se manipulată de brațel lui mari. Strângându-i șoldul cu o mână, lăsând-o pe spate, ușor, își continuă drumul, trăgând de halat și dezgolind-o printr-o singură mișcare abilă. Cămașa ei nu rezistă, lăsându-se ușor pe un umăr, apoi mai jos până ce zări din nou sferele perfecte. Sânii ei erau roz. Erau, prin urmare, Paradisul. Gemu și scoase un sunet de surpriză în clipa în care își puse gura pe un sfârc. Geamătul ei de plăcere îl făcu să continue, să sugă, geloz pe oricine ar fi pus vreodată gura pe ea astfel. Un gând teribil îl săgetă. Nu își dorea ca cineva să pună gura pe ea. Simțea că numai el avea dreptul acesta și că numai el trebuia să o facă vreodată.

Înghiți în sec și își ridică privirea, conștient de obrajii ei roșii și de dorința din priviri. Avea douăzeci și nouă de ani și avea nevoie de o ducesă. Summer Cardinham nu era o ducesă bună din foarte multe puncte de vedere. Totuși, corpul ei îl făcea să răspundă cu un entuziasm de care nu se crezuse niciodată capabil. Erecția lui se împingea violent în dedesubturile ei, atât de mare, de groasă, de plină că putea erupe în orice secundă.

— Summer..., îi șopti numele.

— Thaddeus..., șopti și ea la rândul ei, iar mâna i se opri pe obrazul lui.

Iar atunci el își dădu seama că și ea simțea același lucru. O nebunie înflăcărată, o pasiunea îngrozitoare, dorință, posesivitate, gelozie pe oricine pusese mâna vreodată pe el.

— Oh, Summer, oftă el din nou.

Însă nu mai apucă să spună prea multe, pentru că ușa se deschise cu putere, iar zâmbetul ducelui de Rothgar se dizolvă rapid, însoțit de cei doi frați ai lui. Se dizolvă la fel de rapid ca mișcările lui, înainte ca ea să apuce să se acopere.

Mii de draci!

(1) În Marea Britanie adopția devine legală în 1926, înainte de acest moment adopția fiind o operațiune fără bază legală, de regulă secretă, prin care copilul primea pur și simplu niște documente în care îi era scris noul nume de familie, presupunând că acesta avea un alt nume de familie înainte de așa-zisa adopție. În cazul lui Blue, fiind de pe străzi, o orfană – probabil –, să primească numele de Cardinham nu a fost atât de greu.