— Nu pot să cred că ne-ai ascuns așa ceva, Shrewsbury!, tună ducele de Rothgar în salonul în care familia se adunase de urgență după cele petrecute în acea după-amiază. Bryght, care îl provocase pe Albany la duel, simțea încă furia alerându-i prin trup. O secundă dacă ar fi întârziat, și Melody ar fi fost lovită. Îi promisese că o va proteja, că o va ține în siguranță. Își strânse pumnii, privindu-l pe Thaddeus care avea mâinile încrucișate și privea cenușiul cerului de noapte. Era o seară urâtă care anunța o nouă furtună de zăpadă. Era noaptea de Crăciun, iar nimic nu mergea așa cum trebuia.

— Nu îl poți învinui că a făcut-o, se auzi glasul lui Summer. Nu ești numai tu aici, Rothgar. E și Melody. Crezi că Melody ar vrea să audă că tatăl ei...

— Ducesa mea este mai puternică decât credeți voi că este, o întrerupse Bryght pe Summer. Și tu ești la fel de vinovată ca el pentru ce s-a întâmplat. Și tu mi-ai ascuns...

— Nu e cazul să fim melodramatici, bombăni Wine. Scuză-l pe fratele nostru, păpușică, i se adresă el lui Summer. E criza vârstei de mijloc.

— Totul e o glumă pentru tine, Wine, nu-i așa? Inclusiv faptul că este posibil ca însuși ducele de Albany să fie capul acestei organizații mizere. Trecându-și agitat mâna prin păr, Bryght continuă: Știi ce înseamnă titlul de duce de Albany, nu ești prost, la naiba!

Privirea de regulă calmă a lui Wine se transformă în ceva periculos, ceva ce Summer nu mai văzuse niciodată. Înghiți în sec și își așeză mâna peste brațul lui Wine, șoptindu-i numele.

— Bineînțeles că știu, replică Wine. Este un titlu care s-a acordat din generație în generație celor mai apropiate rude ale regelui. Albany este direct sub Prințul Regent. Poate că nu sunt eu duce, Rothgar, dar asta nu înseamnă că nu cunosc modul în care funcționează societatea britanică. Glumă? Wine râse. Crezi că eu consider asta o glumă? Soția mea a fost prezentată ca un miel la tăiere în fața unei camere de perverști! Crezi că eu nu vreau la fel de mult ca tine să îi sucesc nenorocitului gâtul?

Colt oftă și privi întrecerea de voințe dintre frații lui.

— Bryght, adevărul e că toți suntem porniți să deconspirăm această formație. Știi doar că Blue și Christina au fost răpite și închise în tunelurile lui Dunbar pentru a servi drept ofrandă acestor indivizi. Și azi Blue s-a aflat față în față cu unul dintre ei.

— E posibil să fie unul dintre ei, interveni împăciuitoare Summer. Doar pentru că i-a spus lui Thaddeus că își face moștenirea de rușine nu înseamnă că este unul dintre ei. Fiți rezonabili și nu vă mai aruncați cu capul înainte!

Forfota încetă. În acest timp Summer își ridică privirea îngrijorată asupra soțului ei care de când se întâmplase să îl arunce pe Albany și să audă că Melody fusese atacată de acesta nu mai scosese niciun sunet. O îngrijora. Cu câteva ore în urma, gura lui se curbase într-un zâmbet, buzele lui se despărțiseră ușor pentru a geme când o simțise în gurul trupului său, iar ochii albaștri arseseră de pasiune. Acum însă îl simțea mai mult ca niciodată pe bărbatul rece pe care îl întâlnise cu patru luni în urmă într-o biserică în care își conducea sora la altar. Nu îl voia pe bărbatul acesta. Își reținu lacrmile, privindu-și mâinile din poală. Se spălase și se schimbase într-o cămașă de noapte peste care trăsese un halat gros. În picioare avea papuci, dar aceștia fuseseră uitați pe podea, iar acum degetele îi erau reci. Nu din cauza temperaturii, bineînțeles, ci din cauza celor care se răsuceau în corpul ei.

— Îmi pare rău că nu v-am anunțat până acum, vorbi Thaddeus, deși privirea lui continua să scruteze împrejurimile. Nu voiam să credeți despre mine că sunt în această... Nici nu puea rosti cuvintele. Pentru el era inimaginabil ce se petrecea.

— Scuză-mă dacă mă îndoiesc serios de asta, Shrewsbury, spuse mândru Rothgar.

— Insinuezi că aș fi unul dintre ei?, întrebă pe un ton periculos de calm Thaddeus.

— Încetați!, sări Colt în picioare. Nu, nu ești unul dintre ei, Thaddeus! Am văzut cum te-ai comportat cu Blue, cu Paris. Fii rezonabil, Rothgar!

Ducele bombăni și dădu restul paharului peste cap.

— Summer are dreptate, oftă Wine. Nu putem ști sigur dacă Albany face parte din asta.

— Cum stai cu listele, Summer?, o întrebă Colt.

— Am doar porecle, oftă ea. Mă voi uita azi peste listă. Mai este puțin și toți invitații vor pleca, iar șansa noastră de a...

— Nu te voiam implicată, adăugă Rothgar. Nu pe tine, sora mea. Inocența ta trebuia conservată. Asta îmi spune clar că Shrewsbury nu este un soț bun pentru tine.

Cuvintele mândre ale lui Bryght o făcură să izbucnească. Strângând paharul cu coniac în mână îl privi sfidătoare:

— Nu am nevoie ca soțul meu să mă implice în ceva, Rothgar. Sunt eu femeie, dar asta nu înseamnă că am o alună în loc de creier. Mă implic în ce vreau și când vreau. Nu îmi spui tu ce să fac, frățioare!

— Summer..., o avertiză ușor Colt care cu siguranță era de aceeași părere cu Rothgar. Întotdeauna cei doi împărtășeau opinii și convingeri.

— Soția mea este perfect capabilă să ia decizii pentru ea, îi întrerupse Thaddeus. Nu mai ești tutorele ei, Rothgar. Dacă ea vrea să danseze goală în Hyde Park tu ești nimeni care o poate împiedica. Thaddeus se întoarse cu fața la ei; avea părul răvășit, ochii roșii în cap și era cu siguranță obosit. Inima lui Summer se strânse când îl observă. Și nici eu. Sora voastră are creier, adăugă. Dacă te deranjează că te întrece pe tine, Rothgar...

— Tu chiar vrei să mori, Shrewsbury!, șuieră Bryght, iar dintr-un salt se apropie de Thaddeus.

— Încetați!, strigă Summer. Nu vă puteți înțelege măcar o dată! O dată! Am făcut treabă bună cu listele, Bryght, i se adresă ea ducelui. Pot și vreau să fac asta, la naiba! Vreau să ajut!

Tăcerea din cameră era îngrozitoare. În timp ce între Bryght și Thaddeus se dădea o luptă mută, Wine îi prinse mâna și o invită să ia loc lângă el. Dar Summer nu voia să stea. Cu pași mari ajunse lângă cei doi lupi care se împungeau, promițând să își rupă fiecare capul.

— Bryght, nu sunt atât de naivă pe cât crezi.

— Din cauza lui, mârâi Rothgar.

— Nu. Își mușcă buzele și îl privi. Știu că sunt o bastardă. Trăsăturile lui Bryght se înmuiară, iar privirea lui se îndreptă asupra ei. Am aflat de ceva timp și... l-am confruntat pe Newcastle. Ignoră înjurătura șoptită pe care o spusese Bryght. Știu tot ce e întâmplă în casa asta. Știu de aventurile mamei, de aventurile tatei. Știu tot. Păcatele nu s-au putut ascunde niciodată prea bine de mine, mă tem.

— Oh, Summer..., înghiți în sec Bryght. Mâinile lui se așezară blânde peste ale ei. Am vrut să îți spun, dar... dar tu ești sora mea. A noastră. Nu mă interesează cine îți este tată. Vei fi mereu sora mea mai mică. Trupul lui o îmbrățișă, uitând cu desăvârșire confruntarea în care se băgase cu soțul ei. Newcastle... cum... cum a reacționat?

— Bine, îi răspunse ea trăgându-și nasul. Dar nu asta voiam să scot în evidență. Nu mi-ai spus pentru a mă proteja. Thaddeus s-a gândit și la Melody, să știi. Gândește puțin!, îl încruajă. Dacă tatăl lui face cu adevărat parte din... gruparea asta sau cel puțin făcea, faptul că Lunden era și el membru, iar copilul lui promisul lui Melody nu este deloc o coincidență. De ce un conte când putea avea un duce? Proprietățile sunt învecinate.

Bryght rămase uluit de logica ei. Așa era. Nu se gândise niciodată la asta, dar așa era.

— Din câte știm, spuse el ușor marcat, Marcus, soțul ei, nu făcea parte din asta, dar Harry da. Harry făcea parte și chiar îi plăcea. De ce ar mărita-o cu fratele care nu voia să ducă moștenirea mai departe?

— Probabil că nu știau asta când au aranjat actele, oftă Thaddeus. Eu am fost contactat după o bună perioadă de la moartea tatei. Nu am răspuns niciodată invitațiilor. Totuși, dacă Marcus își nega descendența... poate că asta i-a făcut să-l omoare. Poate că Harry nu a acționat de capul lui.

— Planul era ca el să fie noul conte și... continuatorul, își dădu seama Bryght. Soțul lui Melody. Făcu un pas înapoi, livid. Oh, Doamne! Dar Harry era impulsiv, așa că l-au scos din joc înainte de a scoate o vorbă.

Summer aprobă ușor.

Corpul lui Bryght era încordat la maximum. Melody se odihnea în camera ei, alături de Christina și micuța Blue căreia doctorul Leigh îi pregătise un calmant. Lady Anne era cu ele, în siguranță. Normal că Thaddeus tăcuse pentru ca sora lui să nu își descopere niciodată seminția. Și el ar fi făcut la fel.

— Crezi că poți să îți dai seama despre cine a scris Shrewsbury?

— Da, cred că pot, spuse Summer. Ai încredere în mine. Nu sunt o frigidă.

Nu, Summer nu era astfel. Era o femeie puternică, una care crescuse chiar sub ochii lor. Privi spre frații lui care aprobară discret printr-o mișcare a capului.

— Noapte bună, Summer!, îi ură pe neprevăzute.

Prin asta ea înțelegea că îi acorda toată încrederea de care avea nevoie. Zâmbi, acceptă îmbrățișarea lui și își privi frații cum se îndreaptă spre ieșire.

— A mers bine, oftă ea, conștientă că până acum își ținuse răsuflarea. Mâna ei se opri peste mâna lui Thaddeus. Ești bine?

Thaddeus nu era bine, dar să o știe atât de puternică lângă el îl făcea să creadă că era cu adevărat bine. Știuse că Summer era o femeie puternică, dar acum ea i-o dovedise. Era dârză, pregătită să lupte cu morile de vânt. Pentru el.

— Da. Își ridică mâna și îi mângâie chipul palid. Ești cu adevărat liderul aici, Summer Talbot, ducesa mea de Shrewsbury.

Obrajii ei fură marcați de gropițe când îi zâmbi, luându-l în brațe.

— Atunci îți poruncesc să nu te învinovățești!, o auzi spunându-i. Ce s-a întâmplat astăzi nu este vina ta. Nu are cum să fie vina ta, înțelegi?

— Îmi este greu să nu o fac, oftă el. Îi mângâie părul blond, delectându-se cu mirosul corpului ei. Vreau să cred că sunt un soț bun pentru tine.

— Dar ești! Speriată că vorbele lui Rothgar ar putea destrăma tot ce construise până acum, Summer îi prinse mâinile și și le așeză pe obraji. Ești. Te iubesc, Thaddeus. Nu, nu trebuie să mi-o spui și tu. Nu trebuie să mă iubești cum vreau eu să fiu iubită, îl asigură ea. Acum înțeleg asta. Poate îți va lua două ore, două zile, doi ani sau douăzeci, dar nu trebuie să te grăbești. Îți promit că voi fi toată viața mea alături de tine. Și când vei simți că ești pregătit...

Thaddeus zâmbi trist și o sărută ușor pe buze.

— Ce femeie înțeleaptă am ales! Îi sărută un ochi, apoi pe celălalt și apoi își lipi buzele de fruntea ei. Vreau să văd ce face Melody. Voi reveni, bine?

Summer aprobă, îi strânse mâna și îi zâmbi:

— Să nu uiți că te voi iubi mereu, Thaddeus.

— N-aș putea uita asta niciodată, Summer!

În cameră simți lipsa soțului ei așa cum nu o simțise pe cea a fraților. Cu un oftat, luă sticla de coniac și se refugie pe canapeaua pe care stătuse Wine mai devreme. O durea când îl vedea trist sau dărâmat. O durea teribil asta. Luă o gură din băutură și își închise ochii. Iubirea pentru el oferise senisibilității o tărie despre care nu știuse nimic înainte de a-l cunoaște pe duce. În adâncul ei știa că nu ar fi putut trăi niciodată fără el, că s-ar fi veștejit și ar fi murit dacă soțul ei ar fi încetat să existe. Și pentru ca existența lui să fie lină, fericită, trebuia să dezlege misterul poreclelor.

Luă penița lui Bryght și o foaie și scrise poreclele pe care și le amintea. Trebuia să înceapă cu „Longa" și „Vizuine". Ea nu avusese niciodată o poreclă; simțea că nu i s-ar fi potrivit niciuna. Summer fusese întotdeauna numele ei, deși îl putea despărți în nenumărate variante. Era „Sum" – total sau esență, probabil esența verii, și „mer" care în franceză ar fi putut fi „mare". Dar la fel de bine nu numele ar fi putut fi modificat, ci, pur și simplu, o caracteristică a ei. Părul, ochii, pielea. Orice.

Lăsă penița jos un moment și se gândi.

Longa. Rhys pronunțase acest cuvânt ciudat la un moment dat când discutaseră despre întemeierea Romei. În peninsulă existaseră mai multe orașe, dintre care și cel latin, Alba Longa. Oh, dar poate că de acolo venea! Își notă rapid numele. Se încruntă și scrise numele lui Albany, trase o săgeată și îl descompuse. Semăna foarte bine cu termenul latinesc Albanus. Din Alba... Zâmbi și bifă primul pseudonim. Era Albany. Era al lui Albany. Albany era Longa și, se părea, deținea puterea după Distrugător. Ea rămâne cu numele.

Sub el scrise termenul de „Vizuină", se holbă cât de holbă și își dădu seama că pe acesta ar fi trebuit să îl intuiască mai de mult. La cuvânt adăugă pur și simplu „- borough" și rezultă simplu Denborough (1). Fratele lui lady Anne făcuse parte din această grupare, bineînțeles. Acum se lega.

Își mușcă buzele și își aminti de Distrugător. Își mușcă buzele și mai bău o gură din coniac. Dacă ar fi presupus că tatăl lui Thaddeus era acesta, capul rețelei, atunci probabil că ar fi folosit numele de „Talbot". Îl despărți. „Tal" și bot sau, dacă era să considere rezonanța germanică a numelui, chiar „bod". Tal – distrugătorul. Făcu ochii mari și izbucni în râs. Îl găsise! Era aici! Era el, Talbot. Distrugătorul și mesajul, adică distrugătorul de mesaje. Mesagerul care venise pe acest pământ pentru a distruge. Se aplaudă și luă încă o gură din băutură.

Până la urmă se dovedise a fi simplă filologie. Iar ea era bună la asta, la limbi și origini.

Dacă urmărea acest tipar, Fortăreața nu se referea la personalitatea unui bărbat, ci la termenul scoțian pentru fortăreață. Era vorba despre două cuvinte: dùn și barr. Două cuvinte pentru exact același lucru care, legate, creau chiar o regiune din Scoția: Dunbar. Contele de Dunbar, răpitorul Christinei și al lui Blue.

Pentru asta Summer merita să bea. Abia aștepta ca Thaddeus să revină și să îi arate că dezlegase, în sfârșit, jocul pe care tatăl lui îl înșirase pe hârtie. Putea continua astfel cu toate numele.

Teamă o izbi violent când peste gură i se așeză o mână, iar în sticlă văzu reflectându-se capul chel al unui individ. Se zbătu, încercă să strige fără a reuși să scoată mai mult decât câteva icnete. Din spatele individului care era acoperit de zăpadă, semn că intrase cumva pe geam, probabil în timp ce ea fusese absorbită de dezlegarea misterului, se zări chipul furios al lui Albany. Îngheță, realizând că era singură cu acești bărbați.

Albany se aplecă peste hârtiile ei și rânji:

— Ești cu adevărat o femeie inteligentă, nu-i așa?

Cuvintele ei se auziră înfundate când bărbatul o ridică de pe canapea. Era gigantic și mătăhălos, iar ea credea că știa exact cine era, deși se uita neîncrezătoare la el.

— Nu vezi o fantomă, ducesă, o asigură Albany. Brutus, servitorul meu credincios, a supraviețuit incendiului. Din câte poți vedea, are câteva traume, dar va fi bine.

Putea observa asta și singură. Jumătate din față îi fusese pârlită, ceea ce îl făcea să arate și mai monstruos.

— Haide, Brutus! E timpul ca ducesa să fie învățată o lecție.

Icnetul ei slăbi când Brutus o lovi puternic în cap, făcând-o să își piardă conștiința. Asta era o întorsătură a situației la care nu se gândise înainte.

***

Mellody adormise. Thaddeus o văzuse stând întinsă cu Pumpkin lângă ea până ce Bryght apucase să închidă ușa camerelor lor. Comunicare mută dintre cei doi duci îl făcu pe Bryght să vină în afară.

— Ce mai este, Shrewsbury?

— Voiam să știu ce face sora mea.

— În afară de faptul că mă imploră să nu mă duelez cu Albany?, Bryght își dădu ochii peste cap apropiindu-se de fotoliul din fața șemineului. Este îngrijorată. I-am jurat că nu o voi mai vedea niciodată îngrijorată. Luă o gură de aer și continuă: Sora ta este o femei fragilă, destul de fragilă. În trecut avea un fel de crize. Nu le-a mai avut de la nunta noastră. Azi, înainte să adoarmă, a fost foarte aproape să se afunde într-una nouă. Privirea lui Bryght era tăioasă. Shrewsbury oftă, înțelegând. Dar nu este chiar vina ta, Shrewsbury, continuă Bryght. Te înțeleg. Probabil aș fi făcut la fel.

Mai mult ca sigur ar fi făcut la fel, își spuse Thaddeus în timp ce revenea în bibliotecă după ce continuase discuția cu cumnatul său. Subiectul era același; părerile se schimbaseră. Simțea în sinea lui că avea să se înțeleagă mult mai bine cu Bryght după acest episod de sinceritate.

Minunat cum până și relația lui cu Summer se schimbase. De la împunsăturile răutăcioase ajunseseră cumva să se împungă doar constructiv. Ajunseseră să se înțeleagă, iar el ajunsese să zâmbească mai des decât ar fi crezut că era posibil înainte. Își frecă zona din dreptul pieptului care de câte ori pulsa o striga pe Summer. Tânjea să o observe, să o sărute, să o îmbrățișeze și să petreacă fiecare minut al vieții sale alături de ea.

Cu un oftat, intră în bibliotecă doar pentru a constata că geamurile erau larg deschise. Zăpada se strecurase înuntru. Camera se transformase într-un dezastru înfrigurat în care nu se găsea nici măcar o urmă de Summer. Înghiți în sec și se apropie cu pași mari de geam. Privi în jur construcția, realizând că nu ar fi fost greu nimănui să intre din grădină în această cameră și să iasă cu... ducesa lui.

Groaza puse stăpânire pe el. Summer nu ar fi plecat de aici fără să îl anunțe, nu când el îi promisese că se va întoarce. Se repezi la masa pe care câteva voi erau susținute de un pahar pe jumătate golit: paharul ei. Pana dispăruse undeva pe jos din cauza vântului. Se încruntă și aruncă o privire asupra scrisului repezit, aproape ilizibil, al soției lui. Putea să îl descifreze; băieții de la Eton scriau și mai urât decât ea. Și citi corelările și nu putu decât să scoată un sunet îngrozit. Summer dezlegase misterul numelor.

Tot Summer dispăruse. Iar ea nu și-ar fi lăsat munca aici. Niciodată. Se întoarse și privi din nou marea albă care se înfățișa înaintea lui. Cineva o răpise. Ea era acolo, în frigul acelei luni intermanibile, la mila unor perverși.

Inima lui gemu, stomacul i se întoarse pe dos, iar ochii îi străluciră din cauza lacrimilor. Nu ar fi trebui să o lase niciodată singură. Nicăieri nu era în siguranță.

Urletul furios care răzbătu din pieptul lui fu primul care alarmă întreaga casă. Thaddeus nu avea să renunțe la această luptă, nu când miza era chiar femeia care îi încălzise sufletul.

***

Edwin Clark se plictisise de stat în casă, prin urmare în noaptea dintre Ajun și Crăciun se hotărâse să profite din plin de faptu că peste tot exista vâsc. Smulsese chiar el o crenguță din decorațiunea lui Mel de la intrare pe care o purta în buzunar, de orice eventualitate. Și pentru că nu putea flirta nestingherit în casă cu servitoarea ce rumenă care îl îngrijise, o zărise la grajduri, aranjând harnașamentul cailor.

— Dă-mi voie, domnișoară!, îi zise și ridică el găleata. Nu ar trebui să faci dumneata această treabă în niciun caz!

Tot ce făcu biata creatură fără minte fu să râdă. Perfect! Nu avea nevoie de minte pentru ce dorea el să facă. Își trecu ușor ochii peste trupul ei, mulțumit să descopere plinătate în fiecare zonă. Dragoste în fân – splendid! Rothgar nu avea decât să urle nemulțumit la el; nu îi putea spune că rudă de-a lui nu se gândise deja la asta și dacă era să examineze modul în care arăta boxa de lângă monstrul de cal al lui Shrewsbury putea spune că cineva se gândise recent la asta. Tocmai ce rânjea la servitoare când detectă în depărtare, pe fereastra îngustă, mișcare.

Își miji ochii și o îndepărtă, apropiindu-se ușor de ceea ce părea a fi ducesa de Shrewsbury – Summer – într-o ținută neadecvată pentru o zbenguire în nămeți. Ah, dar nu era nimic amuzant acolo. Oftă. Dacă nici el nu recunoștea o răpire, nu avea ideea cine ar fi putut-o face. Totuși, acești răpitori păreau cu adevărat profesioniști, nu ca el și ca Mel. În plus, individul gigantic care o trăgea pe Summer după el nu era la fel de drăguț precum fusese ducesa. Onoarea îl împingea să facă ceva și pentru că ținea deopotrivă și la gâtul lui privi peste umăr la calul care aproape adormise. Dacă bestia nu o putea salva, măcar îi putea speria pe acei indivizi.

Prin urmare, apropiindu-se de boxă, o deschise. Imediat ce Marte realiză că era liber făcu ochii mari, pufni de câteva ori și începu să se agite. Ăsta nu era cal, la naiba, era ditamai taurul! Edwin înghiți în sec, acoperi mâna servitoarei și o trase într-o parte când armăsarul necheză, ridicându-se pe picioarele din spate în toate splendoarea lui. Nu era nevoie să deschidă ușile grajdului: bestia era capabilă să își facă loc singură.

— Ce a fost asta?, întrebă îngrozită micuța servitoare.

Edwin o ignoră și privi spre calul care, rămas afară, păru a se bucura câteva clipe de zăpadă. Apoi, cum era de așteptat, văzu și el siluetele indivizilor care o trăgeau pe Summer în pădure și auzi icnetele fetei. Bineînțeles că și armăsarul era un cavaler, aidoma ducelui însuși, care o porni precaut întracolo.

— Voi chema grăjdarul-șef!, anunță rapid servitoarea.

Asta era o problemă. Lui Summer nu îi putea fi luată escorta.

— Dar eu aveam altceva în minte, îi zise și scoase crenguța de la piept. Crăciun fericit!

Se aplecă și o sărută, având grijă să evite paiele deja folosite de lângă boxa lui Marte. Făcea dragoste cu această fată de dragul salvării ducesei, bineînțeles, nu pentru plăcerea lui. Thaddeus avea să înțeleagă. Spera doar că nu era genul acela de scoțian care punea mai presus calul decât nevasta, nu când beneficiile de a avea o nevastă erau mai multe decât acelea de a avea un cal, inclusiv un călărit ceva mai distractiv.

(1) În engleză „den" înseamnă și „vizuină"

***WhileSheppards Watched Their Flocks (În timp ce păstorii își vegheau turmele)– colindul lui Nahum Tate care descrie bunavestire dată păstorilor, integrând și elemente irlandeze vesele. 

Știu că voi știți cine este implicat în toată afacerea asta, dar personajele mele nu știu, așa că trebuie să le ofer și lor șșansa de a descoperi intrigele jocului făcut.

De asemenea, doar nu credeați că îmi nenoroceam degetele să scriu despre simbolistica numelor doar de dragul cuvintelor din text. A fost totul despre nume :)