Păcatul ce arde

Ne-am construit singuri cuşca,
Noi am lăsat jarul aprins,
Jar ce sub noi arde-ntr-una,
Ne arde în păcatul nestins.

Şi singur şi nu-ncheie chinul
Ca o ființă greu de ucis
În misticul iernii ce arde
Pedepsind păcatul nestins.

Ne-ntoarce în propriile lacrimi
Sărate să usture rana,
Căci păcatul acesta ne doare
Ne doare păcatul nestins.

Ne-aruncă în viscolul iernii,
Ne sufocă-n troianul de spini
Şi ne arde într-una.
Cumplit e păcatul aprins! 

Ne zvârcolim în propria cenuşă
Ce arde mocnit peste noi,
Părerea de rău nu ascultă
Aruncă păcatul spre noi.

Parcă suntem în piesă de dramă,
Mereu într-un act infinit,
Unde ne e de bine teamă,
Rămânem în păcatul nestins.

Rămânem în forfota iernii
În cazanul ce arde sub noi,
Păcatul, pedeapsa ruşinii
Ce am trimis-o singuri la noi.

Am fost prea parşivi să ne temem
De consecința unei aprige ploi,
Astăzi trăim ziua vremii
Ce a adus păcatul spre noi.

Acum îmbrăcați în cenuşă,
E prea târziu pentru ploi
Ce să şteargă din noi ura lumii
Ce a ars continuu păcatul din noi.