ｄｏｉ
~ Partea I ~

     Privind pe geam, putea vedea cum cerul era acaparat de nori gri, făcând totul sub ei să ia o nuanță mai ștearsă, monotonă. Își sprijini capul în palmă. Era în sfârșit vineri, însă nici o veste de la Sam încă. Dacă până atunci nu era o problemă că nu dăduse vre-un semn, acum însă începea să devină neliniștită. Mai avea la dispoziție doar câteva ore. Își privi telefonul care se odhinea pe bancă, parcă rugându-l din priviri să afișeze mesajul pe care și-l dorea, lucru care, desigur, nu se întâmpla.

     Aștepta ca profesorul ultimului curs pe ziua aceea să apară, însă nici măcar toți studenții nu erau prezenți încă. Nici nu știa cum trecuse ziua atât de repede. Oricum, trecuse mai repede decât ultimele zile în care fusese complet plictisită, așteptând.

ー Fii atentă! Mara se așează brusc pe scaunul liber de lângă ea, atrăgându-i atenția. Știi poza pe care ți-am arătat-o de pe forum luni? Cea cu tine?

Ariana încuviință.

ー Ei bine, aparent cineva a intrat și a șters postarea de pe forum! Îți vine să crezi? o anunță cu înflăcărare Mara, atitudine pe care Ariana nu i-o întoarse nici măcar puțin. Pe fața brunetei nu era nici o urmă de surprindere sau măcar vre-o emoție.

ー Poftim? Nici o reacție?

      Nu avea de ce să fie surprinsă, până la urmă ea era cea care îi ordonă lui Ginnie să o șteargă. La ce era bun să ai o prietenă care e un geniu în domeniul computerelor dacă nu pentru momente precum acela?
Ariana îi zâmbi, compătimind-o pe fata care nu știa nimic. Câte-o dată totuși, ignoranța este o binecuvântare și era cu siguranță mai bine pentru ea dacă nu știa prea multe.

ー Păi... Luă o scurtă pauză părând pe ganduri. Nu e ca și cum îmi afectează viața prea mult ca să mă deranjeze, deci nu prea am de ce să fiu extraordinar de fericită sau ceva, minți cu nerușinare Ariana. 

Mara se uita la ea, parcă având o revelație.

ー Așa de cool, vorbi mai mult pentru ea, ochii sclipindu-i admirativ.

      Ariana pufni amuzantă de fată. Dacă ar fi știut ea măcar cât de mult îi păsa de acea postare nenorocită și de ce consecințe îi putea aduce o simplă poză... Dar din nou, nu putea nici să îi explice fără a o include în viața ei, chiar și puțin sau a-i da informații care o puteau pune în pericol. Îi mai aruncă o privire fetei adorabile ce deborda un aer de inocență, poate chiar naivitate - nu, nu se merita să îi facă asta.

     Mara se fâstâci în scaun, jucându-se cu mâneca cardiganului bej, moale pe care-l purta pe deasupra rochiei albe scurtă și vaporoasă. Știa că în ciuda aerului ei intimidant, Ariana era de treabă... Sau cel puțin așa spera. Luă o gură mare de aer.

ー Uhm, ce faci astăzi după școală? Simțea cum îi bate inima din ce în ce mai tare. Dacă doar fusese politicoasă și atât până acum? Adică, din câte știa ea, poate Ariana doar o suporta, nicidecum că voia să devină prietene măcar. În ultimele zile simțea că tot ce face e să stea pe capul ei. Ea vorbea în mare parte din timp în timp ce Ariana o asculta sau nu, însă părea că ar face-o.

ー Ocupată, îi răspunse la scurt timp bruneta cu ochii în ecranul telefonului. Primise în sfârși mesaj de la Sam. Totul era gata. Ei bine, ar fi fost și timpul oricum! Ieșind din conversația cu Sam fără ai răspunde, întra în cea cu Ginnie pentru a o anunța, cerându-i să vină în parcare cât mai repede pentru a pleca împreună. Era deja dupamiaza și nu aveau extraordinar de mult timp oricum.

     Mara își mușcă buza, neștiind dacă ar trebui să întrebe ceva sau nu. De obicei nu spunea multe despre viața ei. Pentru ea, Ariana era o persoană greu de citit, cu acea expresie rece care parcă îți judeca și analiza orice mișcare, și nu își putea da seama de ceea ce îi putea trece prin cap sau dacă nu cumva ar fi prea bagăcioasă și ar enerva-o.

ー Ce ai de făcut? Încercă să nu lase să se simtă insecuritatea în vocea ei.

ー Am de... Își lasă telefonul pe masă, întorcându-și capul spre Mara pe care o privi în ochi. ...de terminat înscrierea la primărie! Și am avut probleme cu actele. Dar am primit acum un mesaj precum că pot să mă duc să ridic ce mai aveam nevoie. Poți să iei notițe și pentru mine? îi zâmbi Ariana colegei care clipea rapid, surprinsă de cantitatea de informații primită. Fata doar o aprobă cu o mișcare a capului, bulversată de atitudinea deschisă a Arianei care îi fusese necunoscută până atunci.

ー Perfect! Ariana îi mai aruncă un zâmbet, ridicându-se de pe scaun și părăsind sala.

     Mara încă privea locul în care stătuse fata, minute bune după ce aceasta deja plecase. Poate nu era o persoană atât de greu de abordat precum părea. Poate chiar făcuse o alegere bună că și-a făcut curaj și începuse să vorbească cu ea. Nu ar trebui să judece o carte după copertă. Da! Nu avea de ce să fie speriată de ea! Probabil doar era o perioadă încărcată ținând cont că doar ce se mutase în oraș. Nici măcar nu era mai mare decât ea, probabil era de aceiași vârstă cu ea și deja se muta singură. Sau... Nu? Nici măcar atât nu știa despre ea! Tot ce avea erau scenarii pe care încerca să și le pună la punct din fragmentele de informații de la ea.

ー Ugh! Gemu întinzându-se peste bancă. 

În ciuda a cee ce îi repeta terapista ei, era prea greu să încerci să te apropii de oameni. Deloc atât de ușor precum o făcea femeia să pară când se întâlneau, o dată pe săptămână.

,,Mara, respiră," își ceru. Nu putea să se întoarcă înapoi în liceu? Înainte ca totul să devină ceea ce era acum?

,,Trecutul nu îți determină viitorul, Mara." își repetă mental vorbele terapeutei sale.

Oftă.

     Desigur că nu! Dar dacă lucrurile nu s-ar fi desfășurat în felul ăla poate că nimic nu ar mai fi fost așa cun era, și-a spus, privind tristă cum profesorul intra în sală. Doar poate... Sau poate fusese menit să fie așa cum era.

     În parcare, Ginnie bătea un ritm necunoscut din picior, rezemată de capota mașinii. În gură avea o acadea cu aromă de căpșuni, așteptându-și prietena care ieși curând pe ușile rotative automate ale clădirii.

ー Am crezut că nu mai vii, glumi rozalia.

ー Am așteptat o săptămână stând ca pe ace, nu mai pot și mai mult. Ginnie îi zâmbi înțelegător, o gropiță formându-se în obrazul ei drept.

     Când erau mai mici, Ginnie, care pe atunci încă nu descoperise decolorantul și nuanțatoarele ce mai apoi aveau să îi devină cei mai buni prieteni și să îi facă părul aproape negru să dispară, obișnuia să spună că e acolo pentru a o completa căci că ea avea o gropiță în obrazul stâng și deci, erau o pereche. Cât timp trecuse de atunci...? Nici ea nu mai știa. Ginnie fusese una dintre puținele persoane cu care putea intra în contact și pe deasupra și de vârsta ei, pe atunci era un motiv îndeajuns pentru a sta împreună. Ariana zâmbi nostalgică. Cu timpul, prezența deseori obositoare sau prea dramatică pentru ea a rozaliei devenise deja ceva normal și, oricât de mult ar fi enervat-o, nu s-a mai gândit la lipsa fetei din viața ei.

     Cele două intrară în mașină, părăsind perimetrul facultății. Era în sfârșit timpul să facă lucrurile pentru care veniseră în primul și primul rând! Ariana nu putea fi mai entuziasmată și nerăbdătoare decât era deja. Mașina se opri în fața unei case moderne, cu exterior din plăci de beton și cu un design minimalist, complet albă.

ー Ești sigură că asta e casa? Ginnie privi pe geam nesigură la clădirea ce pentru ea arăta mai mult a ospiciu fancy din filmele futuriste.

ー Da. Ariana deschise portiera, deja coborând din mașină.

ー Ei bine, e clar că pare complet stilul lui, aprobă la rândul ei Ginnie cu gândul la băiatul obsedat de curățenie, înainte să părăsească mașina și să se ducă în pași de jogging spre Ariana, blocând ușile cu telecomanda din mers.

     Apăsă de două ori butonul soneriei înainte ca un cap cu o claie de păr blond ciufulit să își facă primul apariția privindu-le doar până la brâu, apoi să se retragă, lăsându-le să intre în holul spațios. Tânărul, de obicei aranjat la perfecție de la primul până la ultimul centimetru stătea în fața lor cu cămașa albă boțită și pătată de ulei și alte substanțe, atârnând în afara blugilor care erau și ei, desigur, murdari.

ー E în garaj, fu tot ce le spusese. Avea cearcăne adânci la ochi și părea că nu avusese parte de prea mult somn în ultimele zile. Fără a mai adăuga ceva, înaintă pe hol. 

Fetele, confuze față comportamentul lui ieșit din personaj se priviră una pe cealaltă scurt. În mod normal Sam era cumva grijuliu în prezența Arianei, aproape mereu bâlbâindu-se și foarte tensionat dar politicos. Varianta aceea obosită și degajată le era complet străină, obișnuite cu un comportament specific din partea lui. Dădură din umeri amândouă și îl urmară în tăcere, trecând prin livingul încăpător, podeaua de marmură albă care se asorta cu pereții vopsiți într-o nuanță pală de bej sclipind sub tălpile lor. Mobila minimalistă, și mai degrabă lipsa ei, căci tot ce era prezent în cameră era o canapea și două fotolii de aceiași culoare precum capuccino-ul, o măsuță de cafea și niște tablouri o făceau pe Ginnie, care obișnuia să adune orice îi putea fi folositor pe viitor, să se întrebe dacă Sam era un om câtuși de puțin normal.

ー Pentru un om înnebunit după curățenie, nu prea ai ce curăța aici... bolborăsi Ginnie în trecere.

ー Nu asta e ideea? o privi Ariana peste umăr. Mai puține chestii, mai curat și mai ușor de întreținut.

ー Ei bine, da și asta...

     Se opriră în fața unei uși din capătul coridorului, ghicind că probabil era intrarea în garaj. Deschizând larg ușa, Sam se opri în dreptul celor două trepte din fața ei. Apăsă pe un întrerupător poziționat în interiorul camerei, relativ aproape de tocul ușii și platforma din mijlocul camerei, care până atunci era ridicată, se lăsă în jos, lăsând la vedere mașina. Ariana coborî cele două trepte ca în tranșă îndreptându-se spre ea.

ー Am schimbat uleiul de frâne și franele, motorul, scaunele sunt mai înalte pentru a ajuta vizibiliatatea...

     Ariana înconjură mașina, mâna ei trecând ușor peste caroserie, parcă fiindu-i frică să nu o strice. Era într-adevăr fascinată de Toyota-ul Supra care era acum proaspăt tunat și pictat într-o nuanță superbă de negru metalizat, acompaniată de fulgere gri, reflectorizante de-o parte și de alta a mașinii. Pe capota din fața, stropi de vopsea argintie și o ușoară trecere în ombre spre o nuanță închisă de gri dădeau efectul de cer înstelat. Ochii îi sclipeau - era exact cum își imaginase.

ー Ar trebui să ai o aerodinamică mult mai bună, deci probabil nu se va pune vorba de viteză. Totuși, caroseria este la fel de rezistentă, poate chiar mai rezistentă. Am tratat-o cu o substanță specifică înainte de revopsit pentru a întări materialul, explică calm, ca un profesor stând cu mâinile încrucișate la piept Sam.

ー Ai montat și ce ți-am dat eu? Întrebă Ginnie de lângă el, rezemată de cotorul ușii. Sam încuviință mut, aducându-i un zâmbet mulțumit pe buze fetei. Bătu din palme fericită.

ー Ce zici? o întrebă pe Ariana, văzând că nu scoate o vorbă. Era tăcută de câteva minute bune, doar privind mașina. Dacă nu era pe placul ei, nu doar că orgoliul lui ca și mecanic ar fi fost afectat, dar probabil s-ar fi ales și cu o bătaie pe cinste. Își freacă mâinile, nervos, în așteptarea unei reacții. Fata se întoarse cu fața spre el, făcându-i semn să-i paseze cheile mașinii. Supunându-se, Sam îi aruncă cheile pe care Ariana le prinsese imediat.

ー Până acum e perfectă. Sam respiră ușurat. Nici nu realizase când se oprise din a respira.

ー Te voi numi thunderbolt, decise. Acum e timpul să vedem ce poate cu adevărat puiuțul ăsta, anunță ea deblocând portierele mașinii. Ginnie, ia-l pe Sam cu tine, ne găsim acasă, ordonă intrând în mașină.

Sam făcu ochi mari.

ー Poftim? De ce ar trebui să vin și eu?!

ー Pentru că esti mecanicul care a făcut toată frumusețea asta, poate mai avem nevoie de tine. Ușa! ordonă ea.

ー Dă-mi măcar timp să mă...
Ariana închise portiera, turând motorul, gata să iasă prin ușă dacă nu avea să fie deschisă prea curând. ...SCHIMB de haine! La dracu! Agitat se căută în buzunare după cheie și deschise rapid ușa garajului, mașina ieșind cu viteză.

     Cu un oftat prelung se dădu înfrânt. Nu se putea certa cu propriul șef.
Încă nu știa de ce i-a fost ordonat să o urmeze și care era defapt toată misiunea însă îi era clar că nu urma să aibe o viață ușoară în perioada ce urma. Ginnie râse de el, bătându-l compătimitor pe spate.

ー Șhh, șhh. Ai timp, îl anunță. Sam o privi cu speranță. Șase minute, îi zâmbi precum un drac. Go, go, go! Sam înjură în barbă însă fugi rapid spre dressing-ul de la etaj în compania râsului colorat al lui Ginnie ce își făcea drum spre cealaltă mașină din garajul lui Sam, un Lancer Evo X, vopsit în nuanța baby pink, preferata ei, ce o aștepta. Nu se înscrisese pentru asta când se decise să o urmeze pe Ariana, însă nu putea spune că ideea de a conduce o așa frumusețe nu o incita. O atrăgea. Și urmă să vadă dacă săptămânile de antrenament, cu Ariana pe capul ei și întratul în diferiți pereți cu mașina de credea că acolo rămâne se meritau.