ｐａｔｒｕｚｅｃｉ

În fața clădirii impozante de ciment, singura întrebare a grupului era: ce căutam aici? Însă niciunul nu scoase un sunet, încă așteptând o explicație din partea celei care îi adusese acolo.

Ariana se opri în fața ușilor duble masive. Trase aer în piept o dată. Era nebunesc că ea chiar avea de gând să meargă înainte cu ideea aceea. În urmă cu un an nici nu ar fi conceput așa ceva posibil. Și totuși, acolo era. Așa că, deblocând ușa, și-a permis să se întoarcă cu fața către grupul de oameni care îi deveniseră camarazi, prieteni.

— Considerând că oficial suntem o echipă, am considerat că vom avea nevoie de un adevărat loc al nostru.

— Și ai decis că o fabrică abandonată e locul perfect? Jace arătă cu un deget spre clădirea ce, în urmă cu mult timp folosise drept fabrică de ciment. Apoi Fox îi dădu o palmă peste mână precum „nu e politicos să arate cu degetul", lucru cu care Mara era de acord iar când Jace nu a protestat, Fox și Ginnie au făcu schimb de priviri complice.

Ariana aruncă o privire scurtă clădirii apoi încuviință.

— De ce nu aruncați un ochi înăuntru, le sugeră mai apoi, dându-se din ușă.

Pe rând, i-a privit pe fiecare intrând. Numai Xander a rămas în urmă, oprindu-se alături de ea în pragul ușii.

— Hei, și-a pus o mână pe umărul ei, trezind-o din reverie. Ce-i cu fața asta?

Mutându-și privirea de la ușa pe care ceilalți dispărură deja, ochii ei albaștri trădau pentru prima dată o urmă de nesiguranță.

— Xander, dacă asta nu a fost decizia corectă? Dacă doar îi pun în pericol degeaba?

Xander ridică o sprânceană, fără a-și lua mâna de pe umărul ei.

— Aud cumva nesiguranță în vocea Arianei Berutti? E posibil așa ceva?

Ariana își dădu ochii peste cap.

— Ha, ha, Xander. Nu e amuzant.

— Din punctul meu de vedere e.

— Cauți să mă enervezi?

Xander râse, apoi își luă mâna de pe umărul Arianei.

— Nu, nu. Dar, e fascinant ca să te văd așa, zise Xander. Apoi, primind o privire ce amenința o posibila moarte în somn își drese vocea. Uite, vezi din punctul meu de vedere: Lidera unei grupări criminale e nesigură de calitățile ei ca și lider. E amuzant, ridică el din umeri.

— Cuvântul „criminale" fiind cheia, zise gândindu-se la Volturi, grupul pe care-l conducea înainte să vină acolo, la fiecare persona aleasă pentru realizările criminale și cazier. Mă descurc să dau ordine unor oameni care erau deja criminali, nu unor inocenți!

Xander râse din nou.

— În ce univers paralel ar fi ăștia inocenți? Arătă el spre grupul care explora sala principală.

Oftând, Xander își poziționă palmele pe ambii ei umeri, ochii lui fixându-i pe ai ei.

— Da, cel mai probabil dintre noi toți tu ești cea cu o listă mai mare de fărădelegi, însă nu ne subestima. Fiecare dintre noi are porțiunea lui de crime comise, cu sau fără a fi notat în cazier. Jace e... ei bine Jace. Nu cred că ar trebui să explic cam de ce e în stare dacă i se pune pata. Fox, deși pare mai mult vorbe, te asigur că știe să țină un pistol în mână și să-l folosească cum trebuie. De Hayden nu știu prea multe, dar nimeni de pe Pistă nu e complet curat. Iar Ginnie a venit cu tine, deci nici nu se pune problema.

— Cum rămâne cu Mara atunci?

Amândoi aruncară o privire spre șatena cu obrajii în flăcări, prinsă între Ginnie și Fox.

— Nu știu despre tine, dar eu cred că Mara e mai mult decât conștientă de situația în care se bagă.

Ariana oftă, privind grupul haotic care reușise să îi crească și să ocupe un loc special în inima ei. Deoarece, pentru prima dată, nu era doar un grup de criminali, de colegi cu care lucra. Ei erau, oricât ar fi negat ea, prietenii ei. Și nu putea decât să se îngrijoreze pentru că tocmai ce avea să facă primul pas în a-i introduce într-o lume mult mai periculoasă decât cea în care erau. Și dacă era să ca ceva să meargă prost, ar fi fost în totalitate vina ei.

Palmele mari ale lui Xander frecându-i ușor umerii.

— Hei, totul o să meargă bine, o asigură el. E timpul să ne alăturăm, înainte ca Jace și Hayden să spargă ceva, ce zici?

Ea doar încuviință, însă era îndeajuns pentru a primi un zâmbet mândru de la Xander care luând-o de mână o îndemnă să intre în încăpere.

***

Clădirea, spre surprinderea tuturor era, mai mult decât blocuri de ciment înghițite de plante și timp.

În interiorul carcasei ponosite se ascundea un design cu mobilă extrem de modernă care se potrivea perfect cu locul mai mult decât spațios oferit de către fosta fabrică de ciment. De când o cumpărase, în urmă cu un trei ani, Ariana avusese mai mult decât îndeajuns timp să o renoveze și să îi adauge dotările necesare. Asta, desigur, pe la spatele lui Gabriel și Kamil care, dacă ar fi știut, ar fi avut o criză de din-nainte ca ea să apuce să scoată o vorbă. De aceea, când Gabriel a înștiințat-o că deja îi asigurase un apartament pentru când avea să ajungă în oraș, s-a revoltat destul cât să nu dea de bănuit însă nu a protestat, lăsându-l pe Gabriel să „câștige", să știe sigur unde avea să o găsească.

— E timpul să aflați adevăratul motiv pentru care suntem aici, Ariana anunță grupul acum așezat pe canapelele din livingul mai mult decât spațios.

— Am crezut că suntem aici pentru că suntem o echipă, Hayden zise un val de linii brăzdându-i fruntea.

— Parțial, se confesă Ariana. După cum cred că ați observat, locul acesta e mai mult decât încăpător pentru fiecare dintre voi și sunteți mai mult decât bineveniți să vă mutați aici, începu ea cu o încercare de zâmbet și un strop de miere în voce. Desigur, nu e ceva obligatoriu, știu că fiecare aveți familiile voastre.

Aruncă o privire spre Xander care, cu un clin din cap o îndemnă să continue. Așa că Ariana luă o gură mare de aer înainte să vorbească din nou, pregătindu-se să se expună în fața grupului care o privea curios.

— Înainte de toate totuși, trebuie să vă informez de ce am decis să fac rost de o echipă de fapt. Simțindu-și mâinile începând să tremure, și le îngropă în buzunarele gecii de piele, apoi continuă sub privirea uimită și ușor speriată a lui Ginnie care șopti un „Ce ai de gând?"

— V-am adus aici pentru că vreau să mă ajutați să omor pe cineva.

După un moment de liniște profundă în care singurul sunet din încăpere era ciripitul unei păsări trecătoare, Mara a fost prima care a rupt tăcerea.

— Poftim? Aproape a strigat.

— Glumești, nu? Hayden i s-a alăturat.

Ariana însă era pe cât se putea de serioasă.

— Chiar deloc.

Jace începu să râdă.

— Îmi place cum evoluează situația, anunță el. Era şi timpul să devenim criminali get beget.

Fox se abținea cu greu din a nu îi oferi o palmă când a întrebat:

— Dar dacă era vorba de a omorî o persoană oarecare ai fi făcut-o deja, nu? Te-am văzut cu toții cum ai dat de pământ cu Evonne. E mai mult de atât.

Ariana încuviință.

— Persoana pe care vreau să o omor e mult prea greu de accesat pentru a reuși de una singură.

— Pe...pe cine vrei să...să...omori? vocea Marei era tremurândă.

— Vincent Reinholdt.

Jace scoase un fluierat prelung.

— Ai standarde înalte. Și voi îmi spuneați mie că sunt nebun? Își acuză el prietenii.

Fox îi aruncă o privire acidă în timp ce Xander se mulțumi prin a spune:

— Pentru că soluția ta la orice problemă e să bușești pe cineva cu mașina.

— O soluție extrem de practică, aș zice, contracară Jace.

Xander aproape își dădu ochii peste cap.

— Să îl omori pe unul ca Vincent Reinholdt nu o să fie muncă ușoară totuși, adăugă Fox, deja puse pe planificat.

— Nu. De aceea am nevoie de fiecare dintre voi. Desigur, nu sunteți obligați să rămâneți, Ariana le aruncă câte o privire Marei și lui Hayden—sigurele două persoane față de care nu era sigură că o să fie de acord.

Hayden ridică un deget pe care îl întinse acuzator spre Ariana.

— Nu te uita așa la mine căci nu dau înapoi acum!

Grupul a erupt în râsete.

— Așa te vreau, bărbat puternic, Jace îl luă de după gât între râsete.

— Nu glumesc, zise acuzator Hayden.

— Nici nu am insinuat asta.

Ariana își prinse podul nasului cu două degete, închizând ochii și inspirând adânc. Când expiră și deschise ochii, Mara era în picioare.

— Am nevoie de timp de gândire, se scuză ea înainte să își facă drum spre ușă și să plece.

Era mai bine așa, își zise Ariana. Mara era singura care nu merita să aibă mâinile pătate de sânge precum ea. Nu mai era vorba de simple curse de mașini. Toți meritau o șansă adevărata de a ști în ce se bagă de la început. Ceva ce ea nu a avut.

Își mută privirea spre cei trei ce o dată formară echipa Red Moon.

Xander rânji.

— Deși știi prea-bine deja, sunt pentru.

Ariana încuviință.

— Eu sunt pentru orice sună posibil nebunesc, ridică din umeri Jace deși ochii lui încă fugeau spre ușa de la intrare.

Fox ridică din umeri când privirea Arianei se mută asupra ei.

— Nu îi pot lăsa pe ăștia doi singuri, argumentă ea. Plus, cum aș putea pierde iepurașul ăsta în acțiune.

Colțul gurii i se ridică pentru o fracțiune de secundă. Echipa ei. Acum era echipa ei.

— Atât pentru acum, zise Ariana. Simțiți-vă liberi să vă alegeți camerele.



***

Era târziu și luna strălucea în pătura neagră a nopții când Ariana a auzit pași apropriindu-se. Ca de obicei, nu putea să doarmă încă așa că își făcu drum spre terasa amenajată pe acoperișul grădinii pentru un moment de...liniște? gândire? Nici ea nu știa sigur. Nu mai știa nimic sigur legat de ceea ce făcea și asta îi dădea o stare de agitație ce nu îi plăcea.

— Sunt bine Xander, doar am nevoie de un moment singură, a zis fără să privească în spate.

— Promit că nu o să-ți fur prea mult timp atunci, vocea lui Fox o întâmpină înainte ca roșcata să se așeze lângă ea pe balustrada de ciment.

— Scuze, am crezut că e altcineva.

Fox râse.

— Nu știu dacă să o iau ca pe un compliment că nu ți-ai dat seama cine sunt sau să fiu ofensată că pașii mei sună precum a unui bărbat de optzeci de kilograme, se schimonosi Fox, o mână la piept, scoțând un râs de la Ariana.

— Desigur un compliment, o asigură.

Lăsându-se pe palme pentru a privi mai bine orașul adormit ce se întindea în fața lor într-o mare de beculețe, zâmbetul se dizolvă ușor de pe buzele lui Fox.

— Știi, dacă e ceva ce am învățat în toți anii pe Pistă, e că nu trebuie să pretinzi că ești bine sau în control tot timpul. Câte-o dată nu știi traseul pe care trebuie să conduci dar asta doar face totul mai interesant — așa îți poți dovedi încă o data aptitudinile ca și șofer sau poți învăța ceva nou.

Întorcându-se cu fața spre Ariana, Fox o privii înțelegător.

— Ceea ce vreau să zic e, nu te cunosc atât de bine și am fost mai mult decât sceptică când Xander a acceptat să facă pariul ăla cu tine și chiar să se țină de el. „E nebun să dea totul în mâinile unei copile," mi-am zis.

Ariana ridică o sprânceană. Fox își drese vocea.

— Dar mi-ai dovedit cât de greșit am gândit din mai mult decât un punct de vedere. Și deși oricât am încercat să scot o vorbă despre care e treaba cu Reinholdt de la Ginnie, n-am reușit. Însă chiar și așa, cred că am ajuns să te cunosc destul cât să știu că nu e doar vreun capriciu și sigur ai motivele tale. Doar... nu încerca să faci totul singură când ne-ai adus aici, ok?

O lacrimă căzu pe balustradă. Ochii Arianei, nici ea nu știa cum, erau sticloși. Își trase nasul apoi șterse urmele de lacrimi înainte de a-i răspunde.

— Mulțumesc.

— N-ai pentru ce. Pentru asta sunt prietenii, nu? Îi făcu cu ochiul ridicându-se, sărind înapoi pe terasă.

— Hei Fox! Ariana strigă după ea. Am realizat că nu te-am întrebat niciodată care ți-e numele real.

Fox zâmbi.

— Lisa.

Făcu o pauză.

— Ah, și nu-ți face griji pentru Mara, Jace e deja un profesionist la asta. A fost botos toată ziua.

Și cu asta, Fox se făcu nevăzută pe ușă.

Rămasă singură, Ariana chicoti scuturându-și capul apoi privi din nou spre globul alb de pe cer, o umbră de zâmbet pe buze, noaptea dintr-o dată mai confortabilă.

Erau împreună în asta. Erau o echipă. Erau prieteni.

~ＦＩＮ ~

N/A

Am ajuns în sfârșit în acest punct. 

Nu-mi vine să cred că a venit timpul să scriu asta însă ACCELERATE a ajuns la finalul primului volum!

Fiind prima mea carte aici, la care am lucrate fără vreun plan prestabilit ci doar o idee amplă, îmi dau seama de golurile din plot sau pur și simplu repetiții.  Însă nu am avut timp să editez nimic. Nici nu vreau să ma gândesc la greșelile de ortografie sau gramaticale.... 😧😨😓

Mulțumesc că ați fost alături de Ariana și grupul de vitezomani până la sfârșit.

Poate nu cel mai perfect final pentru toată lumea însă este pentru Ariana. Cartea asta nu are romanța drept gen principal deoarece nu asta e morala pe care am vrut să o lase.

Povestea a început cu Ariana setata pe răzbunare, lucru pentru care și-a dat la schimb multe părți importante din ea. Și deși nu renunță la asta, am vrut să învețe că nu trebuie să încerce să facă totul singură pentru că nu e singură. Niciodată nu a fost complet singură,  trebuie doar să accepte lumea din jurul ei.

Sper că povestea Arianei a fost la fel de enjoyable și cumva inspiring pentru voi cât a fost pentru mine scriind totul. Am învățat mai mult decât aș fi crezut lucrând la această carte.

Multe întrebări răsărite de-a lungul cărții au rămas fără răspuns. Știu și asta nu e o greșeală deoarece ACCELERATE are plănuit un alt volum (despre care momentan nu voi spune multe căci nu l-am început).

Deci nu vă faceți griji, îl vom întâlni pe Massimo, vom afla de ce Reinholdt e pe lista Arianei, care e treaba cu Volturi și desigur, mai multe momente cu noile noastre cupluri favorite.

Până ne vom citi iar!

Love,
Andrè.