ｔｒｅｉｚｅｃｉ
ｓｉ   ｏｐｔ

― part 2 ―

Ariana își mușcă buzele pe interior încercând să își abțină zâmbetul.

Toate zilele în care lipsise, în care se furișa peste tot... Deci asta făcuse în tot timpul ăsta.

Conștient de ceea ce asumase Ariana, Xander se lăsă pe spate în scaun, privind în altă parte. Nu părea că îi plăcea că în tot timpul în care se chinuise să o evite, tot pentru ea aduna informații de fapt.

Iar Martin? Nu era posibil ca un bărbat la vârsta și experiența lui să fie atât de prost cât să îi ofere Arianei informații despre o persoană atât de influentă degeaba. Îi oferise informațiile în schimbul unei posibile înțelegere. O alianță. Xander vedea asta din privirea calculată a bărbatului.

Iar Ariana știa mai bine decât sa creadă ca toți din Familie sunt loiali. Învățase asta cu prețul familiei adevărate. Toți oamenii de afaceri sunt, într-un final la fel, își pun profitul înaintea celorlalți – orice altceva e colateral și neimportant atâta timp cât ei vor obține ce și-au propus. Așa că știa mai bine decât să se încreadă în vorbele lui Martin sau într-o alianță cu el. Dar în același timp, bărbatul de vârstă mijlocie din fața ei îi oferea suport pe un front comun unde nu putea sa își folosească numele sau resursele Familiei Berutti fără a isca o scurgere de informație care ar fi creat mai mari probleme.

Așa că acceptă.

Zâmbetul lui Martin aproape îi atingea urechile când a dat mâna cu ea. Au urmat apoi câteva ore de discuții despre detaliile acelei înțelegeri și termenii în care aveau să lucreze împreună.

***

— Vincent Reinhold, Xander spuse mai mult ca o concluzie pentru sine o data ce se aflau afară din clădire. Asta a fost de fapt motivul întoarcerii tale. Dezamăgirea era prezentă în vocea lui.

Ariana se opri din mers și se întoarse, privindu-l în ochi precum știa că avea să îi mai înfigă un cuțit în inimă.

— Uite Xander, dacă așteptai o poveste dulce despre cum m-am întors pentru tine și iubirea nemuritoare ce am realizat ca ți-o port─nu am așa ceva. Ai auzit foarte bine cine sunt și de ce am venit aici.

Xander își scutură capul dintr-o parte în alta, parca într-o încercare de a scoate acea posibilitate din minte. Auzise de familia Berutti, gruparea mafiotă care trona în Italia și avea toată partea Mediterana sub control. Și mai mult, auzise poveștile despre Volturi care erau sub ordinele lor. Grupul de asasini și cei mai de temut membri ai Familiei. În special, auzise despre liderul lor despre care se zicea ca o data ce dădeai fata în fata cu el, sfârșitul îți fusese deja decis.
Ceea ce nu știuse era ca acel el era de fapt o ea. Sau ca acea ea era fata după care fusese într-o căutare oarba în tot timpul ala.

Făcu un pas spre el.

— Am venit pentru a-mi duce la capăt propria misiune. Ca ne-am reîntâlnit nu a fost plănuit, însă asta nu înseamnă că nu mă bucur că ne-am regăsit, îi zâmbi cald făcând un pas spre el pentru a-i mângâia obrazul și a-l săruta cast, posibil pentru ultima oară.

Xander își închise ochii strângându-i. Ariana își lăsă mâna să cadă cu un surâs trist. Era proastă să creadă că, deși era el, ar fi acceptat totul așa de ușor.

Îl rănise.

Din nou și din nou.

Îl rănise prea mult.

Xander făcu un pas în spate. Fusese în căutarea unei fete pe care toți o credeau posibil moarta când ea era mesagerului morții în tot timpul acela. Aproape ii venea să rada.

— Scuză-mă, Ariana dădu să plece. Era prea mult pentru ea.

Cu o mână îi cuprinse încheietura și cu o smucitură o roti înapoi, trăgând-o la pieptul lui. Xander o privi cercetător pentru câteva momente apoi își închise ochii din nou și inhală adânc. Inhală acel parfum specific de magnolii și pericol care o însoțeau oriunde ar fi.

Când și-a deschise ochii din nou, o privi mai sigur ca niciodată.

Căci poate nu pățise exact ceea ce ziceau poveștile, însă putea garanta că, deși știind toate acele lucruri despre ea, tot era mort după femeia mai mult decât fatală din fața lui. Ba din contra, cumva se bucura că tot ceea ce asumase în acel timp nu era real. Că ea era puternică. Și poate asta îl făcea un idiot însă nu voia să o mai piardă din vreo prostie.

De asta era sigur.

Așa că o prinse de după ceafă trăgând-o spre el, lipindu-le corpurile și mai mult și sărutând-o cu tot ce avea.
Toată enervarea, dezamăgirea, dorul și pasiunea care se ciocniseră în interiorul lui până atunci. 
O promisiune mută ca indiferent de ce va fi, nuva mai lăsa nimic să îi despartă.

Nu uitați să lăsați o steluță 🌟 dacă v-a plăcut, un comentariu dacă vreți să-mi faceți ziua mai frumoasă și un share dacă vreți să împărtășiți aceasta poveste cu prietenii! ❤🏁🖤

N/A:

Nu e mult dar e muncă cinstită.
― motto-ul acestui capitol.

E sfârșit de an universitar, ceea ce înseamnă că e linie fina între a trece sau nu și a avea o cadere nervoasă.  Deci nu am prea fost aici.
Dar nu v-am uitat!

Am separat capitolul acesta pentru că sfârșitul se apropie și nu sunt pregătită să mă despart de vitezomanii mei încă. 😅😅

Anyways, până ne vom citi iar.

Love,
Andrè. 🖤