ｔｒｅｉｚｅｃｉ
ｓｉ
ｕｎｕ

Ajunși în Amsterdam, Xander nu îl pocni pe Jace. Sau cel puțin nu încă.

Mașinile negre se opriră în fața a ceea ce părea a fi un fast-food ieftin, posterele din geam decolorate de vreme. Luminile semnului ce ar fi trebuit să indice numele locului ori pâlpâiau ori nu funcționau, lăsând astfel la vedere în noapte doar „Pia orner", o rămășiță a ceea ce trebuia să fie "pizza corner". În fața ușilor de sticlă, surprinzător intactă, trei munți de bărbați stăteau cu piepturile umflate și mâinile încrucișate în fața lor, privind cu atenție cum pe rând, Xander, Fox și Jace ieșiră din mașini.

— Drăguți băieți, Jace spuse. Precum niște pui de pisică, nu? Jace șopti precum își făceau loc înăuntrul fast-food-ului pe ușa larg deschisă de către unul dintre cei trei.

— Dacă pisica ar fi mutantă, da, Fox șopti înapoi, fără a schița vreo expresie.

Xander i-ar fi contrazis dacă nu ar fi crezut același lucru. Totuși, avuseră de-a face și cu mai rău înainte.

— Îmi amintesc de gorilele lui Otis, Xander concluzionă precum cei trei îi urmară înauntru, închizând ușa în spatele lor apoi se poziționară în fața ei din nou.

Jace întinse o mână cu degetul mare ridicat în fața lui pe care o mută la diferite unghiuri și un ochi închis, precum un artist care măsoară proporțiile ultimei lucrări.

— Într-adevăr! Foarte asemănători. În special partea cu gorila.

— Ai putea să nu spui asta cu voce tare? Fox îi dădu una peste mână, făcându-l să o lase în jos, privindu-i acuzator pe amândoi. Sau măcar nu în fața lor?

Cele trei gorile, deși îl priveau ciudat pe Jace, nu păreau să fi auzit vorbele lor de alint. Adevărul era că și ei îi aduceau aminte de oamenii lui Otis Arnhart, unul dintre oamenii pentru care la un moment dat, înainte să fie nevoiți să plece. Poate era o modă ca dacă făceai afaceri ilegale trebuia să ai proprii bodyguarzi-gorilă, ce știa ea? Martin mereu avusese bărbații lui în costum. Totuși amintirea gorilelor era în special proaspătă în mintea lor deoarece ultima lor întâlnire cu ei nu fusese tocmai prietenoasă. Dacă faptul că aproape nu scăpaseră cu viață se putea numi puțin prietenos. Cei trei din fața lor clar păreau pisicuțe în comparație.

Xander părea să gândească același lucru după expresia calmă pe care o avea în ciuda maxilarului încleștat. Pe atunci, Martin îi trimise să intercepteze un transport când oamenii lui Otis Arnhart, unul dintre partenerii lui Guther, i-au prins într-o ambuscadă din care abia au ieșit într-o bucată. Apoi, la scurt timp s-a întâmplat incidentul cu Johann și au fost nevoiți să plece. Xander își unii sprâncenele într-o încruntătură precum se gândea la circumstanțele mult prea bine aliniate pentru a fi o simplă coincidență. Cum de uitase de asta până atunci?

— Te încrunți prea mult, Fox observă.

— Adu-mi aminte să am o discuție cu Martin când ne întoarcem, îi șopti.

Roșcata îl privi confuz însă aprobă tăcut.

— Bună seara domnilor! Un bărbat mai scund decât cele trei gorile își făcu apariția din spatele fast-food-ului, probabil din ceea ce trebuia să fie bucătăria.

— Asemenea, Fox răspunse politicos cu un zâmbet dulce pe buze. Xander doar făcu un mic clin din cap, Jace lipsit de reacție precum își intrau în rolurile prestabilite.

— Trecem la afaceri? Bărbatul îmbrăcat într-o cămașă deschisă la primii trei nasturi și mult prea strâmtă prin care erau mult prea evidente pachetele de mușchi, le făcu semn să se așeze la masa rotundă.

Valentin Teodorov era unul dintre noii posibili clienți ai lui Martin și un afemeiat notoriu. Și, pe lângă transportul mărfii, era treaba lor să asigure o colaborare cu el.

— De asta suntem aici, Fox continuă cu o dulceață subtilă în voce și un zâmbet complice e buze, precum se așeză la masă alături de cei doi prieteni ai săi de-o parte și de alta. Bulgarul îi aruncă o privire mulțumit de ceea ce vede.

Nici ei nu mai știau când începuseră să lucreze în acea formație însă știau că era mereu amuzant când o făceau, era o tradiție. Fox lua mereu rolul de lingușitoare și purtătoare de cuvânt, Xander fiind liderul rece și Jace... Ei bine, el rămânea tot el. Poate doar o versiune mai liberă a lui, precum îl lăsă să își facă de cap. Era jocul lor. Jocul pe care cei ce nu îi cunoșteau bine îl credeau real.

— Ceva de băut? Sper că nu au fost probleme pe drum, bărbatul își împreună palmele, coatele sprijinite pe masă, într-o manieră ce-i flexă perfect mușchii. Și părea că și el era conștient de asta după privirea arogantă pe care i-o aruncă lui Fox.

— Nu, mulțumim, suntem bine, Fox îi răspunse, ochii ei trecând întâi peste bicepșii încordați. Valentin își încordă mai mult mușchii. Fox se întreba cât mai avea să dureze până ca să rupă acea cămașă de pe el. Mai că îi venea să râdă. Atât de ușor de tentat bărbații ăștia!

— Marfa e în condiție perfectă, anunță Xander.

— Trecem direct la subiect deci, accentul est-european era evident când vorbea.

— Nu îmi place să pierd timpul.

— Dar ce timp e pierdut când ai o companie bună? Privirea lui căzu din nou pe Fox.

Xander îl privi lipsit de expresie. Cu un oftat, își luă cu greu atenția de pe prietena lor.

— OK, spuse aproape iritat. Să vedem marfa, ceru Valentin.

— Întâi să vedem plata, ceru Xander.

Valentin ridică sprâncenele, nemulțumit.

— Domnișorul nu are încredere în Valentin? Bulgarul se aplecă ușor peste masă.

— Să spunem că îmi plac să fiu sigur, Xander se aplecă la rândul lui. Pentru orice eventualitate, adăugă cu un zâmbet.

Bulgarul lăsă un râs gutural.

— Îmi placi. Dar mai mult îmi place ea, înclină capul spre Fox.

Cu un o fluturare din mână, una dintre gorile lăsă pe masă o valiză.

— Jumătate acum, jumătate după ce Valentin primește marfa.

— Nu funcționează așa. Nu ai încredere în noi? Fox îi întoarse vorbele.

— Domnișoara e lacomă, observă cu o sclipire de dorință în ochii căprui.

— Foarte, zâmbi vulpește.

— Și dacă nu am încredere?

— Atunci pot să-mi fac de cap, Jace vorbi pentru prima dată de când se așezaseră. Discuțiile astea mereu îl plictiseau. Vezi tu, am probleme cu încrederea. Plata, ceru trântindu-și mâna pe masă, un cuțit înfigându-se în blatul mesei.

Imediat cele trei gorile își scoaseră pistoalele; Xander și Fox își scoaseră pistoalele și ei. Numai Jace și Valentin se priveau, mâna lui Jace încă pe cuțitul înfipt în masă.

— Hei, hei! Valentin își ridică mâinile în aer sub formă de predare. Suntem toți prieteni aici, îl asigură. Nu e nevoie de arme.

Jace nu scoase o vorbă. Cu o mișcare rapidă, Jace scoase cuțitul din masă și îl aruncă atât de rapid pe lângă capul lui Valentin că bărbatul nici nu apucă să clipească până când lama argintie se înfipse în perete prin mâneca cămășii uneia dintre gorile, făcându-l să-și scape arma din mână. Bărbatul privi cu ochi mari către șeful lui.

Valentin își drese vocea, vizibil iritat, și cu o mișcare din cap își trimise una dintre gorile după o a doua valiză ce fusese pusă pe masă. Imediat, Jace și Fox le deschiseră pe amândouă.

— Optzeci de mii, le garantă.

Abia când cei doi prieteni ai săi aprobară conținutul valizelor, Xander îi făcu semn lui Jace să aducă marfa. Tânărul se ridică și sunetul piedicii pistoalelor, acum luându-l drept țintă, răsună. Jace rânji.

— Vreți să ne mai jucăm puțin? Brunetul își duse o mână la betelia pantalonilor, o sclipire nebună în privire, gata să își scoată arma la rândul lui.

— Eu nu l-aș provoca. Asta doar dacă vrei să rămâi cu același număr de oameni, Xander îi șopti lui Valentin care păru să nu vrea să își încerce norocul oricum.

Valentin râse, apoi le ordonă oamenilor săi să lase armele jos. Abia atunci Xander și Fox le-au lăsat pe ale lor.

Jace se întoarse curând cu o geantă de sală pe care o trânti pe masa acum liberă din nou – Fox luă deja cele două valize în custodia ei, ținându-le în poală. Xander se ridică de la masă, luând cuțitul lui Jace, până atunci încă în perete, eliberând cămașa perforată a bărbatului din fața sa.

Fără a se mai așeza, deschise fermoarul genții unde își făceau veacul cărămizile de plastic vidat prin care se putea vedea praful albicios.

— Zece kilograme, îi garantă luând o cărămidă în mână.

Cu o mișcare de încheietură, lama cuțitului tăie plasticul, lăsând praful alb la vedere cu adevărat. Valentin îl privea cu atenție. Xander întinse pachetul spre el. Cu un deget, Valentin luă puțin ca mai apoi să îl ducă în gură, trecându-l peste gingie.

Valentin făcu clin din cap mulțumit și își întinse mâna spre Xander, semn că afacerea era încheiată cu bine.

— Sunteți cu sânge fierbinte, în special brunetul. Îmi place, Valentin îi spuse precum dădeau mâna.

Xander aproape că oftă ușurat. În schimb, îi oferi un zâmbet încrezător. Jucase la cacealma cu ieșirea lui Jace. Dar, din nou, mereu jucau la cacealma cu Jace prin preajmă.

— Să înțeleg că vei continua să lucrezi cu Martin?

— Hmm, privi spre geanta care era luată de unul dintre oamenii lui de pe masă. Marfa a ajuns la timp, toată și m-am și amuzant cu micul div (sălbatic) aici, înclină capul spre Jace. Poți fi sigur că vom menține contactul, îi garantă dându-i drumul la mână.

Jace și Xander erau deja pe jumătate afară când Valentin o opri subtil pe Fox șoptindu-i ceva la ureche. Roșcata ieși pufnind.

― A dat semne de ceva? Ceru imediat Xander să știe.

― Deși mi-a propus, ca babuinul care e, să rămân cu el pentru distracție, aproape se îneca pronunțând ultimul cuvânt. Nu a încercat nimic.

― Bun.

Fără a mai zice ceva au urcat în mașini imediat după ce Xander a aruncat valiză cu bani în portbagajul mașinii lui. Au demarat în trombă și au început să vorbească pe canalul echipei abia când au ieșit din cartier. Era ceva ce făceau de fiecare data dacă nu era nici o problemă ー era mai sigur.

***

Martin îi aștepta în fața garajului său de pe Pistă când au ajuns. Aplaudă scurt.

― Bravo. Încă nu v-ați ieșit din mână, ba chiar ați venit în timp record, îi felicită.

― Cine ne crezi? Fox își încrucișă brațele la piept.

Martin râse.

― Într-adevăr, greșeala mea. Aveți plata în locul obișnuit îi anunță.

Toți trei făcură clin din cap apoi își revendicară propriile mașini.

Era deja o procedură comună: ei lăsau banii în portbagajul mașinilor primite de la Martin iar banii lor aveau să fie în portbagaje mașinilor personale o dată ce se întorceau să le revendice. La început au avut dubii legate de metoda lui Martin care susținea că e cel mai practic așa; însă era și problema pusă de faptul că, așa nu aveau de unde să știe dacă banii chiar sunt acolo sau nu.
Mai târziu au realizat că era felul lui Martin de a le testa încrederea. Au trecut. Și de atunci au păstrat acea metodă, deși remunerația crescuse considerabil în timp.

― Frumoasa mea, tati e înapoi, Jace aproape se întinse pe capota mașinii înainte să ia cheia de la unul dintre lacheii lui Martin aflat lângă ea. Dacă văd vre-o zgârietură o să îți tai boașele, îl avertiză pe bărbatul care înghiți în sec.

Dacă era cineva ce Jace iubea mai mult decât propria persoană, asta era mașina lui.

― Ciudatule, Fox mormăi luându-și cheile, deschizând portiera.

― Ah, și Raven, Martin îl făcu să se oprească înainte să intre în mașină. Săptămâna asta are loc ultima rundă a turneului. Urma să anunț pe toată lumea mâine însă cum esti deja aici și, își ridică mâna privind ceasul, e deja "mâine" m-ai scutit de o grijă.

Xander mormăi un "înțeles" apoi urcă în mașină și ieșiră toți trei din garaj. Venise timpul. Era vremea ca javra de Meijer să iasă de sub bolovanul în care-și făcea veacul. Și chit că o făcea el, chit că o făcea Ariana, voia să îi vadă fața o dată ce avea să i se reamintească cât de neînsemnat era defapt. Își făcuse destul de cap cât timp el nu a fost în oraș.

Când cele trei mașini se pierdură din raza vizuală, Martin privi spre marea de copaci ce înconjura clădirea.

― Poți să ieși, și sper că nu te-a urmărit nimeni.

Dintre copaci, Isak ieși cu un zâmbet mândru.

― Nu ai de ce să îți faci probleme, îi garantă.

Martin doar îi făcu semn din cap să îl urmeze, apoi se întoarse pe călcâie și întră în clădire, Isak pe urmele lui.

Se opriră o dată ajunși în birou. Isak închizând ușa după ei precum Martin se așeza pe scaunul său.

― Te ascult, își încrucișă mâinile peste blatul biroului.

Isak se opri în fața biroului privind scaunul, însă nu se așeză.

― Ariana Berutti ー ăsta e numele ei complet. Și, după cum se pare a locuit aici o perioadă. Ba chiar a fost împreună cu Raven din câte se pare, aproape scuipă ultima parte de informație amintindu-și de petrecerea de ziua ei.

I-a trebuit toată răbdarea din lume ca să se prefacă adormit și să asculte cum toți discutau despre cei doi, privindui de la geam. Apoi să îi asculte cum erau fericiți împreună. Aproape îi venea să vomite. Și să lovească ceva. Voia să lovească ceva. Își strânse mâna într-un pumn. Dacă nu era pentru trecutul lor, ar fi avut o șansă! Văzuse cum se uitase Ariana la el.

Martin doar făcu clin din cap, aprobând tăcut deși liniile crestate pe fruntea lui dădeau de înțeles că se gândea la ceva.

― Foarte bine. Mulțumesc, Isak. Poți pleca dacă numai ai nimic de zis.

― Cum rămâne cu înțelegerea noastră? Ceru blondul să știe.

― Mă voi ține de cuvânt, desigur.

Isak zâmbi mulțumit și părăsi biroul. Tot ce îi oferise pentru a-l ține de informator era un loc printre oamenii lui.

Martin își scutură capul.

― Copil naiv.

Deja lucra cu familia lui. Ar fi putut să ceară mai mult. Dar nazurile unui băiețel răsfățat care se răzvrătește nu era interesul lui. Nu.

Se opri în fața geamului, fără a privi ceva anume.

― Ariana Berutti... Pronunță numele cu grijă.

Îl mai auzise undeva înainte. Știa sigur.

Berutti...Berutti...

Ochii i se măriră ușor. Realiză de ce numele îi era atât de cunoscut. Râse. Tare și amuzat.

― Xander, băiatul meu, ai pus mâna pe viitoarea noastră mină de aur.

Dacă va plăcut acest capitol, nu uitați să lăsați o steluța ー înseamnă enorm sa vad ca munca mea e apreciată și ma motivează sa continui cu povestea. La fel și comentariile, la care iubesc să răspund!