ｔｒｅｉｓｐｒｅｚｅｃｅ

Ochii albaștri îi deveniseră din ce în ce mai umezi pe timpul discursului bărbatului din fața ei iar când în sfârșit termină de vorbit, câteva lacrimi deja i se prelingeau pe obraji. Râse scurt, ștergând cu un șervețel luat din suportul de pe masă lacrimile. Cât de ironic, a încercat atât de mult să păstreze discreția și sa rezolve totul singură crezând că e ceea ce e nevoie din partea ei când defapt era total opusul.

ー Să înțeleg că de-asta Gabriel a fost de-acord cu plecatul meu atâta timp cât mi-i luam pe cap pe Sam și Ginnie?

Bărbatul aprobă tăcut. Probabil dacă nu era pentru Kamil, nu ar fi conștientizat vre-o dată. Ar fi continuat să se chinuie și să facă totul cum credea ea că este mai bine - singură.

Un mic trosnet îl făcu pe Kamil să privească rapid cu coada ochiului spre ospătarul ce-i serviră mai devreme și acum ștergea o masă de lângă ei deși nimeni nu stătuse acolo de când veniseră ei și era curată. Parcă simțind privirea asupra lui, termină repede și se retrase.

ー Deci nu-ți face griji și te chinui atât de mult să te ascunzi când ești o Berutti. Ar trebui să te porți cu mândrie, o îndrumă ridicând pieptul mândru și obținând un chicot de la Ariana.

Cum putuse uita de faptul că în ciuda atitudinii sale în jurul altora, bărbatul din fața sa era cel care o antrenase și supraveghease ani la rând atât ca maestru cât și, probabil, ca fratele mai mare pe care nu apucase să îl aibe.

ー Mulțumesc, îi zâmbi sincer. Simțea că o piatră îi fusese luată de pe suflet în urma discuției cu el. Acum avea o idee mai clară asupra a ceea ce ar trebui să facă chiar dacă era posibil să o lase mai vulnerabilă. Până la urmă era normal, era om.

Kamil îi răspunse la zâmbet, făcându-i semn să își termine mâncarea din farfurie. La cât de slabă părea, sigur iar nu mânca cum trebuie. Dându-și ochii peste cap, continuă totuși să mănânce.

O serie de vibrații scurte o făcură să își scoată telefonul enervant din rucsac pentru a verifica cine o căuta atât mimând un "scuze" spre Kamil.

"Deci, nu o să-ți vină să crezi!
În seara asta
Raven o să participe la o cursă!"

Își dădu ochii peste cap din nou. Nu putea să trimită un singur mesaj pentru asta în loc de cate un mesaj pentru fiecare rând?

"ce zici? nu vrei să mergem să ne vedem competiția?"

Adevărul era că devenise destul de curioasă legat de abilitățile acestui renumit "Raven".

Își duse unghia degetului mare între dinți, gândindu-se dacă avea rost să meargă printre toți fanii brunetului în loc să profite de ocazia de a mai sta de vorbă cu Kamil. Nu realizase până atunci, însă chiar îi era dor de ursuz.

"OK! Să vedem de ce e în stare corbul ăsta," tastase, trimițând imediat mesajul înainte să aibe prea mult timp de răzgândire. Ginnie probabil sărea în sus de fericire că acceptase atât de repede.

ー Kamil, scuze, dar pentru a începe să îți urmez sfatul trebuie să plec mai devreme, anunță luând ultima gură din paste. Bărbatul o privi înțelegător și mândru de alegerea ei.

ー Du-te, dar nu uita să-ți iei cadoul de la Mario când pleci, o anunță.

ー Ce cadou? își arcui o sprânceană.

ー Don nu m-ar fi trimis până aici degeaba. Și nu mai e cadou dacă-ți spun, îi făcu cu ochiul.

Ariana chicoti nevenindu-i să creadă diferența dintre cum se așteptase ca acea întâlnire să decurgă și ce se întâmplase defapt apoi își luă rucsacul pe un umăr și se ridică de la masă. Kamil se ridică la rândul lui pentru a o lua în brațe scurt.

ー Mai fă o vizită acasă când vei apuca, Don s-ar bucura enorm, îi sugeră.

Credea și ea. Dar era foarte posibil ca dacă merge acasă bătrânul nu avea să o mai lase să plece.

ー Mai vedem, îi zâmbi și porni spre ieșirea din încăpere.

ー Și Ariana! O opri când puse mâna pe clanță. Nu uita să te bucuri de viața de student, îi zâmbi cu adevărat. Fata îi returnă zâmbetul, deși un pic mai trist și deschise ușa.

Nu fusese până atunci la școală în adevăratul sens al cuvântului. Obișnuia să facă ore de acasă, unul dintre profesorii ei fiind chiar mama rozaliei. Spre deosebire de Ginnie, dna. Young era o femeie calmă și elegantă. Îi fusese profesoară pentru mai multe materii și deseori o lua pe Ginnie cu ea, așa au ajuns să se cunoască între ele.
Când era mai mică chiar își dorise la un moment dat să meargă la școală precum ceilalți copii de vârstă ei, asta până a realizat că ei îi este imposibil.

De cealaltă parte a ușii, Mario aștepta plictisit, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul. De-acum numărase de la câte mese la tablourile erau pe pereți, câte camere de filmat, ba chiar și câte becuri se aflau în încăpere. Tresări ușor când Ariana deschise ușa doar pentru a etala imediat un zâmbet fericit. O vedea a doua oară deja în acea zi pe cea care avea un renume în Familia lor precum și din partea altor clanuri și care îi era model. Probabil nu își mai amintea că s-au mai întâlnit, nici el nu ar fi vrut să își amintească de cât de slab fusese. În urmă cu câțiva ani, când încă era nou, într-una dintre misiunile de transport lucrurile se complicaseră și fuseseră ambuscați. Câțiva dintre ei deja erau grav răniți iar restul se luptau de zor cu atacatorii.

Sânge.

Totul era plin de sânge în jur iar el era împietrit într-o poziție chircită la pământ.
Dacă nu era pentru Ariana care, și ea încă în perioada de antrenament, venind din propria treabă, a auzit semnalele de pe canalul de comunicații cum cereau ajutor... Probabil nu ar mai fi fost încă în viață. Își aducea și acum aminte vorbele ei din acea zi:

"Am putea muri în orice zi și s-ar opri totul. Însă după nu mai poți lupta pentru a schimba nimic. Viața este terifiantă, dar mai terifiant este să mori." Îl asigură, în ochii ei albaștri, se vedeau flăcări aprinse. Toată ura ei față de lume și toată puterea. Îl apucă cu două mâini de cămașă murdară, ridicându-l de pe jos. "Uită-te în jur, la coechipierii tăi care se luptă pentru viața lor. Pentru a-și atinge scopurile și pentru care o mână de ajutor ar face diferența. Așa că luptă sau dispari din ochii mei." i-a dat apoi drumul, împingându-l înainte să plece pentru a-i aranja pe cei doi bărbați care veneau spre ei.

Apăruse ca un uragan și deși era singură, a pus la pământ șase bărbați din zece care rămăseseră când ajunsese ea înainte să ia conducerea misiunii și să ducă totul la capăt.

După acea zi, nu a mai văzut-o decât în treacăt alături de Kamil și cei din rangurile înalte, în ciuda vârstei fragede, în timp ce din ce în ce mai multe povești despre cum era singura persoana care rezista antrenamentului Undertaker-ului și reușitelor ei se făceau cunoscute printre noii membri dar și persoanelor cu rang înalt. Nu apucase niciodată să îi mulțumească cum se cuvenea. Fără să știe, îl salvase de la o viață trăită în frică și posibil, o moarte prematură.

Ariana mergea înainte printre mese, Mario la câțiva pași după ea, urmând-o spre ieșirea din restaurant.

ー Am auzit că am un cadou de primit, vorbi o dată aflați afară privindu-l cu acea pereche de cuburi de gheață ce-l făcură să se abțină cu greu din a înghiți în sec.

Era deja trecut de ora patru dacă era să o ia după nivelul de lumină. Nici nu realizase cât de mult stătuse de vorbă cu Kamil defapt. Dar nici nu avea cum ținând cont de lipsa ferestrelor din acea încăpere. Cursa avea să înceapă pe undeva pe la ora opt, destul de devreme, însă mai avea timp să se pregătească. Deși a spus că urma să țină cont de ceea ce i-a zis Kamil nu putea să schimbe totul peste noapte.

ー Oh, da, desigur, se caută prin buzunare. Îi făcu semn să întindă mâna înainte de a-i lăsa în palmă o cheie de Lamborghini. Ariana ridică o sprânceană privind cheia. Restul e în mașină, clarifică blondul.

Clar ziua ei deveni mai bună decât îi dăduse credit că o să fie de dimineață.
Rânji mulțumită închizând palmă în care se afla cheia ca mai apoi să o bage în rucsacul de pe umăr.

ー Mulțumesc, dădu să se întoarcă să plece.

ー Te aștept să te întorci. Cu toți te așteptăm, se corectă rapid.

Ariana se opri, rămânând cu spatele la el. Cumva, când plecase nu se gândise că cineva o va vrea înapoi, nu dăduse prea mult interes poziției sale deși mulți ar fi fost în stare de orice pentru ea. Pentru ea fusese doar o opțiune ce-i asigura supraviețuirea și o șansă la a obține ceea ce-și dorea - găsirea acelui nemernic. Ar fi preferat pe departe o adolescența banala în care singurele probleme erau cele amoroase și trecerea anului în locul antrenamentelor asidue, scenelor oribile la care asistase dar pe care le și crease precum și sângelui ce-i păta mâinile.
Dar nu a fost să fie pentru ea. Până la urmă îi era în sânge, zâmbi tristă amintindu-și acel detaliu.
Cu toate astea, după vorbele lui începea să se întrebe dacă nu cumva privea totul din perspectiva greșită iar. Până la urmă, lumea aceea, așa crudă și oribilă era ceea îi oferise protecție și membri ei îi fuseseră alături în tot timpul acela. Cum spusese și Kamil, ar trebui să privească totul în ansamblu.

ー După ce îmi voi termina treaba, se întoarse pe jumătate spre el privindu-l încrezătoare.

Într-o zi.

Într-o zi urma să accepte toate acele responsabilități ale vieții în care fusese aruncată. Însă nu încă. Încă avea agenda proprie de care trebuia să se ocupe.

Mario zâmbi fericit auzind-o.

ー Voi aștepta acea zi. Pentru noi, vei fi întotdeauna o adevărată Donna, o anunță fericit.

Cu un mic zâmbet pe buze, se întoarse, urcând în mașina adusă între timp de către valet. Porni motorul, departându-se de restaurant, Mario devenind din ce în ce mai mic în oglinda retrovizoare.

Privi în urma ei încă fascinant de prezența pe care o putea avea tânăra care la prima vedere, deși extrem de atractivă, părea inofensivă. Iar apoi, numai o privire și îți putea da frisoane pe șira spinării și de înțeles că ești cu atât mai jos decât ea și te poate călca în picioare oricând își dorește. Exact precum Don Gabriel care cu zâmbetul pe buze te putea distruge. Văzuse asta cu ochii lui.

O dată ce mașina roșie dispăru din aria lui vizuală, intră din nou în restaurant pentru a se reîntoarce la șeful său.

După al doilea bip, Kamil răspunse, ducând telefonul la ureche.

ー Da. Da, e bine. Chiar m-ai bine decât te așteptai, îl anunță pe Gabriel care, ca întotdeauna, se îngrijora prea mult legat de Ariana. Cu coada ochiului îl zări din nou pe ospătarul care începuse să îl calce pe nervi deja. Chiar nu știa cum să își facă treaba.

ー Data viitoare măcar sun-o personal, își sfătui șeful fără a-l scăpa din ochi pe ospătarul care acum strângea farfuriile. Gabriel râse.

ー Știi și tu cum e micuța noastră furtună, dacă o sun sigur o să aibe vre-o impresie greșită sau nu-mi va răspunde, oftă bărbatul de celalt capăt al telefonului.

ー Mă întreb, oare de ce... Trebuie să rezolv ceva, te sun în câteva minute, anunță închizând repede apelul și luând-o pe urma ospatarului care dădea să plece.

Alergă spre el, prinzând-l de gulerul cămășii chiar înainte să dea să fugă de acolo. Îl trânti de peretele de lângă el, făcând farfuriile să se spargă pe podea, punându-și antebrațul sub maxilarul acestuia cu forță.

ー Știi, pentru un mic spion ce te vrei a fi, ești execrabil la ceea ce faci, îl informă.

ー N-nu sunt un spion, își ridică privirea temătoare spre el, bâlbâindu-se în încercarea de a respira cum trebuie deși brațul bărbatului din fața sa îi cam punea piedici.

ー Hmm? Kamil se încruntă începând să-l caute în toate buzunarele până găsi ceea ce voia. Și asta ce e? ridică o sprânceană la idiotule din fața lui.

Băiatul înghiți în sec privind microfonul pe care doar ce-l luase de sub masă și micuțul aparat de înregistrare. Mai avea sens să zică ceva?

ー Presupun că e o jucărie, nu? se jucă cu micul dispozitiv din mâna sa liberă. Îl mai trânti o dată de perete. Pentru cine lucrezi? văzând că nu răspunde, Kamil bagă dispozitivul în buzunarul pantalonilor săi. Îi prinse gulerul cămășii în mână trăgându-l după el înapoi în sala goală în timp ce bărbatul încerca să aducă argumente precum că îi erau încălcate drepturile, pentru a i se da drumul, de parcă lui Kamil chiar i-ar fi păsat.

ー Uite, în mod normal, poate cineva ar fi dat doi bani pe drepturile tale, dar acea persoana nu sunt eu, îl informă Kamil, dezinteresat. Tânărul se zbătea pentru a ieși din strânsoarea lui, mâna lui se duse ușor la spate pentru a prinde pistolul.

Un urlet umplu încăperea după descărcarea unui pistol.

ー Nț, nț! Nu te-a învățat nimeni că nu e frumos să nu acorzi atenție când ți se vorbește? Mario îl informă, cu mâna în care se afla pistolul încă în aer. Se apropia privindu-l pe bărbatul căzut la pământ cu mâinile pe piciorul ce sângera puternic. Cine-i ăsta? indică cu pistolu spre el o dată ce se afla lângă Kamil.

ー Un șobolan, pe care trebuie să aflăm cine l-a trimis, îi explică subordinatului său.

ー Nu lucrez pentru nimeni! Eu doar am văzut că era ceva dubios sub masă și am vrut să-l iau de acolo! Vorbea pe un ton cât se putea de inocent. Kamil îi făcu semn din ochi lui Mario care imediat îl lovi cu dosul pistolului în cap pe ospătar, lăsându-l inconștient.

ー Ah, liniște, spuse mulțumit Kamil aplecându-se asupra corpului. Trase în jos gulerul cămășii, lăsând la iveală tatuajul de pe pieptul acestuia. Pufni amuzat, apoi se ridică. Du-te și cere personalului niște sfoară, îl luăm cu noi pe șobolanul ăsta, ordonă.

Mario aprobă, plecând spre întrarea personalului în timp ce el își scoase telefonul, spunându-și înapoi șeful.

ー Deci? vocea lui Gabriel era curioasă de cealaltă parte a apelului.

ー Am prins un șobolan. Ai avut dreptate, ne-au urmărit. Gabriel râse sardonic.

ー Se pare că lucrurile o să se complice. Să sperăm că Ariana o să reușească să se pună pe picioare rapid, ori v-a trebui să intervenim, anunță bărbatul pe un ton grav. Pentru moment, întoarceți-vă ca să nu dăm de bănuit, îi ordonă.

ー S-a înțeles. Kamil închise apelul privind corpul tânărului întins în sânge pe podea. Cine s-ar fi gândit că o să facă o mișcare atât de devreme?

Mario se întoarse cu sfoara cerută, aplecându-se pentru a-l lega pe tânăr înainte ca șeful său să îl ridice pe umăr precum un sac de cartofi și să iasă pe ușa din spate înainte de a-l arunca pe bancheta din spate a mașinii și să demareze în trombă.