În ultima săptămână m-am simțit ca într-un roller coster. Până anul ăsta mereu mi s-a părut că viața mea e destul de monotonă. Ba chiar m-am împăcat cu ideea că am intrat într-o rutină plictisitoare. Mă gândeam în continuu de ce viața mea nu poate fi mai dinamică. Apoi am înțeles că pentru ca viața ta să se schimbe trebuie înainte de toate să-și asumi riscuri, altfel nu vei putea simți cu adevărat provocarea. Eu eram mai mult pe stilul, am un obiectiv și mă axez doar pe acela.

Eram, bine spus. Acum mi se pare că în fiecare zi mă redescopăr. Că trăiesc într-un singur moment mai multe stări decât într-o săptămână. Asta din cauza cuiva... Xander Mianov.

M-am pierdut puțin câte puțin ca mai apoi să zâmbesc sau să simt ceva mai puternic. Pasiune.

Dacă mai devreme îi mărturiseam lui Xander cel mai greu moment din viața mea, acum tot golul pe care l-am simțit în piept când îi povesteam a fost înlocuit de flăcări.

Mâinile lui se plimbă pe sub bluza mea în timp ce buzele noastre nu s-au despărțit nici măcar pentru o secundă. Îi simt limba cum îmi mângâie buza de jos, cerând permisiunea. Întredeschid buzele, iar valul de căldură care mă acaparează atunci când sărutul nostru se adânceste, mă face să-mi încordez coapsele.

Mă trage mai aproape de el, până când ajung în poala lui. Am simțit fiori pe șira spinării atunci când degetul lui arătător a trasat forma șarpelui tatuat pe spatele meu. Pare că i-a învățat forma pe de rost.

Gura lui o părăsește pe a mea și începe să depună sărutări pe gât. Lingând și mușcând fiecare centimetru de piele.

Simt că explodez.

Îmi trage capul pe spate și aproape că mă lovesc de volan. Rămân cu privirea blocată asupra plafonului, chinuindu-mă să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Un tremur puternic m-a acaparat, dar nu e ceva dureros, ci dimpotrivă, plăcut. Am impresia că sunt un balon care stă să explodeze, cam așa aș putea traduce cel mai bine stările care mă încearcă.

Xander mă lipește mai bine de el.

Strâng din buze.

Nu e deloc corect ceea ce se întâmplă.

Spune ceva din sinea mea. În treacăt reușesc să-i observ privirea și nu pot citi altceva decât pasiune. Un geamăt îmi scapă printre buze când degetele lui ajung pe sub bluza mea, cuprinzâdu-mi sânii. Remarc o urmă de mândrie în expresia lui.

Trebuie să te oprești.

Ar trebui s-o fac, dar în fața acestei explozii abia dacă reușesc să-mi mișc corpul. Înghit cu putere în sec și îi trag capul pe spate. Ochii noștri se unesc, mă privește surprins, dar nu reușește să aducă vreun comentariu pentru că încep să-i sărut gâtul, iar singura lui reacție e să strângă din maxilar.

Încerc să-mi revin, chiar dacă mâinile lui încă îmi ating trupul. E destul de greu să fac față dorinței, dar îmi aduc foarte bine aminte ultima dată când am fost puși aproape într-o situație similară. Știu foarte bine ce mi-a spus și ce i-am spus. Oricât de puternică ar fi ceea ce simt, nu voi fi un alt nume în mintea lui. Nu voi accepta să fiu văzuta ca restul, după cum a insinuat.

Continui cu sărutările și din câte se pare au același efect asupra lui ca și în cazul meu. Nu-mi mai simt mâinile atât de paralizate, așa că încep să-i ofer aceleași mângâieri. Acțiunile mele par că-l înnebunesc, pentru că pipetului nu i se mai ridică, semn că a rămas fără aer.

În sinea mea zâmbesc pentru că reușesc să-i provoc aceleași senzații.

Îi ridic tricoul și încep să-i fac cerculețe cu vârful degetelor pe abdomen. Se oprește din a mă mai atinge și rămâne aproape nemișcat în mâinile mele. Mă aplec cum pot, fiindcă sunt lipită de volan și aproape că m-am contorsioant ca să-i pot depune un sărut pe abdomen.

Aud un geamăt din partea lui.

Nu înțeleg cum e posibil, dar încep să mă simt chiar mai bine când realizez că eu sunt cea care-i provoacă toate aceste stări. Continui cu sărutările, mâinile mele îi ating abdomenul fin. Îi pot auzi inima cum bate cu putere atunci când mă lipesc de pieptul lui.

Aș vrea să încetez, dar tot ce îmi spun e încă puțin. Ceva din sinea mea e prea mândră pentru felul în care se simte.

— Oprește-te, îl aud dintr-o dată și îmi ridic privirea surprinsă.

Sunt uimită de ceea ce văd. Indiferența și gheața din privire au dispărut, fiind înlocuite de un foc puternic pe care-l pot vedea mocnind în ochii lui albaști.

Se prea poate să nu fiu ca toate celelalte.

Îmi spun asta pentru că realizez cât de mistuit se simte și el. Mă surprinde că nu vrea să meargă mai departe, chiar dacă nu i-aș fi permis, credeam că vrea mai mult.

Își bagă mâinile între noi și scoate din pantaloni cheia de la mașină. Apasă pe butonul de deblocare și mă dă la o parte de pe el, așezându-și hainele.

— Pleacă, aproape că îmi ordonă.

Expir cu putere.

— Ce ai pățit?

— April, te rog, doar pleacă.

Dacă nu mă înșel cred că este prima dată când mă roagă ceva. Revin înapoi pe scaunul din dreapta șoferului.

— Ești bine?

Plănuiam să-i iau cheile, dar acum sunt surprinsă de comportamentul lui. Nu cred că l-am rănit cu ceva.

— La naiba! Dă-te odată jos din mașina asta.

Strâng din dinți și mă grăbesc să deschid portiera. Nu înșeleg de ce i s-a schimbat atât de repede comportamentul.

Sunt gata să mă dau jos când mă prinde de încheietură. Încă nu a terminat?

— Ce mai vrei? mă răstesc în direcția lui.

— Să nu uiți niciodată că de monștrii pe care-i creezi nu vei reuși să scapi. Poți fugi oriunde vrei, ei vor rămâne mereu alături de tine pentru că nu ai curajul să le dai drumul.

Îl privesc în ochi și văd în continuu acel foc cum mocnește. Oricât de hotărât pare că vrea să plec sunt alte detalii care-l dau de gol.

Strâng din buze.

— Ești un ciudat, rostesc aceste vorbe cu o mică piatră pe suflet, dar nu pot să accept tot ceea ce îmi oferă atât de ușor. Stai departe de mine, sunt ultimele cuvinte pe care i le adresez înainte să mă dau jos din mașină.

Fac pași cât mai mari ca să pot să mă îndepărtez de el cât mai mult. Nu pot să-l înțeleg, cel puțin în situația asta nu reușesc deloc s-o fac.

Nu durează mult până când pleacă de pe loc cu un scârțîit puternic de roti.

Încerc să respir normal și mă prind de primul zid care apare în fața mea. Mă uit în spatele meu la norul uriaș de praf pe care l-a ridicat în urma lui după ce a plecat și pentru prima dată de când îl cunosc încep să mă gândesc serios la toate avertizările primite în privința lui.

Sunt conștientă că am început să fiu băgată până în gât în situația asta, dar cu ce mă confrunt cu adevărat? Fiindcă astăzi am înțeles că eu și Xander avem ceva în comun. Amândoi suntem chinuiți de un trecut mult prea dureros.

Un trecut în care amândoi am pierdut oameni pe care-i iubeam.

∞

Din fericire am ajuns în aproape același cu Diana aseară. Părea puțin îngrijorată. Mi-am dat seama de asta, fiindcă era prea tăcută. I-am oferit întreg spațiul de care avea nevoie în timp ce am încercat să mă odihnesc.

Nu m-a întrebat nimic despre locația din care vin sau ce am făcut până la ora aia, așa că că am scăpat. Atât de multe gânduri mi-au invadat mintea, încât aș fi fost în stare să-i povestec tot ce mi se întâmplase doar ca să primesc un sfat.

Cel mai probabil dacă începeam să-i dau detalii, mi-ar fi oferit exact aceleași cuvinte ca în ziua în care ne-am cunoscut.

— Lucrezi astăzi? mă întreabă atunci când coborâm.

— Da. Voi sta foarte mult azi, încerc să lucrez câteva ore în plus ca să mai strâng niște bani.

Am nevoie să mă știu cel puțin stabilă până la finalul anului școlar. Nu vreau să apelez la nimeni pentru ajutor și nu pentru că nu aș putea, dar îmi doresc să știu că în ziua în care voi ajunge în punctul pe care atât de mult mi l-am dorit, totul s-a întâmplat numai și numai datorită mie.

— Cred că vin cu tine, chiar îmi doresc o cafea fierbinte și un fursec. Astăzi voi avea o zi plină.

— Ești binevenită oricând.

Îmi zâmbește și mă trage într-o îmbrățișare strânsă înainte să-și ia la revedere.

O să-i propun cândva să facem o zi dedicată doar fetelor. Duc dorul momentelor de genul. Mai ales că în preajma Dianei mă simt bine. Să stau la povești cu ea îmi oferă o stare chiar foarte bună.

Când stăteam în Phoenix, obișnuiam să-mi petrec foarte mult timp cu Sophia. La fel ca Darren, și cu ea m-am cunoscut din clasele primare. Am fost foarte apropiate una de cealaltă, dar timpul a schimbat totul. Sau totul arăta de fapt altfel, dar eu nu-mi dădusem seama la timp.

Mereu când mă gândesc la ea, am parte de multiple sentimente. Îmi e dor de ea, îmi aduc aminte de modul în care ne petreceam timpul împreună, de zilele în care a fost alături de mine și de cât de multe trăznăi am făcut împreună. Toate astea vin la pachet cu momente în care eu am devenit inexistentă, opinia mea nu a contat atât de tare sau am fost înlocuită ușor de alte persoane. De asta spun că amintirea ei mă trece prin multe stări.

Mi-a fost alături la fel de mult cum m-a abandonat atunci când cineva mai nou apărea la orizont.

După ce și-a făcut o relație, întâlnireile noastre s-au rărit, iar fiecare a apucat-o pe drumuri diferite. Christian, iubitul ei, e un tip foarte de treabă, glumeț, lui nu-i pot atribui absolut nicio vină pentru distanțarea dintre noi.

Până la urmă, eu știam direcția în care voiam s-o apuc în timp ce ei doi începuseseră să viseze împreună la viitor. Uneori mă gândesc că trebuia să mă aștept ca relația noastră de prietenie să se încheie, dar în același timp încep să mă întreb pentru ce mai există ele?

Unde mai adaug că nici măcar nu ne-am văzut înainte să plec și după ce tata a murit, nu am primit vreun telefon de la ea. A încercat să mă contacteze la câteva zile după, dar nu mai eram capabilă să mai ascult alte păreri de rău. Țin minte că i-am răspuns la telefon și dialogul a fost unul sec, nici măcar nu mai știu ce am vorbit.

Voiam să-mi trăiesc durerea apoi să încerc să mă ridic din prorpia mea morcilă.

Încă mai cred că există prietenie adevărată, dar poate acela nu a fost momentul sau timpul ei. Nu mai știu absolut nimic despre ei, fiecare și-a urmat propriul drum. Cu excepția lui Darren, nu mai țin legătura cu absolut nimeni de acasă.

— Bună dimineață, frumoasa adormită, nu avem o față prea plăcută.

Că veni vorba de lup.

­— Neața și ție, mă opresc ca să-l salut pe Darren care venea din direcția opusă.

Într-adevăr, m-am cam trezit cu fața la cearceaf azi și arăt destul de rău. Până și Diana m-a atenționat că sunt cam palidă, dar ziua de ieri a reușit să mă consume destul de mult. Din fericire mâine este sâmbătă așa că voi avea suficient timp ca să mă odihnesc.

— Mulțumesc de compliment, încerc să par drăguță, dar nu-mi iese.

Darren își dă ochii peste cap. În dimineața asta, spre deosebire de mine care am optat pentru un trening comod și adidași, Darren poartă o pereche de blugi care se mulează perfect pe coapsele lui musculoase și un tricou albastru deschis cu un buzunar la piept.

Aș minți dacă aș spune să Darren nu arată foarte bine, fiindcă la naiba, mai are puțin și ai putea crede că este una din vedetele alea perfecte din reclamele de la televizor. Dacă mă uit mai atentă la mine eu sunt total opusul lui. Asta îmi trage un semnal mare de alarmă.

— Ei, haide, încearcă să fii și tu mai drăguță de dimineața.

— Să ghicesc acum nu mai ești supărat pe mine?

Pare că stă puțin pe gânduri.

— Ohh, ba încă sunt supărat pe tine, dar nu vreau să fac din asta o dramă. Cred că am fot destul de clar în ceea ce mă privește.

Dau din cap. Arăta de parcă ar fi vrut să mă decapiteze ultima dată, deci da, a fost destul de clar.

— Atunci mă bucur că ai trecut peste.

E uimitor din perspectiva lui pentru că Darren are obiceiul să stea supărat și cu greu mai reușești s-o dai cu el la pace atunci când i se pune pata. Din cauza asta evit contrazicerile cu el.

— Am auzit că ți s-a aprobat cererea de cămin, mă bucur foarte tare pentru tine.

— Pff, ce repede circulă zvonurile.

Se mulțumește să dea din umeri.

— Dacă ai sursa potrivită, afli multe și foarte repede.

Zâmbește.

— A afla mult și repede de la sursă implică și a i-o trage?

Darren mijește ochii în direcția mea.

Nu l-am văzut niciodată pe șaten într-o relație oficială, dar știu sigur că are numeroase admiratoare care îl acceptă pentru câteva momente de plăcere.

— O să lăsam discuția asta pentru altă dată.

— Cum spui tu, nu e ca și cum m-ar deranja.

Îl văd mușcându-și buza de jos. Expresia lui nu-mi transmite nimic bun.

— Nu ți-ar păsa să mă vezi că îi mânanc viața altei fete, nu?

Întrebarea lui poate semnifica atât de multe. Îl apreciez foarte tare pentru că a fost în multe momente alături de mine, dar nu m-ar deranja să-l văd făcându-și o relație. Știu că Darren a avut o perioadă în care i-a plăcut de mine, undeva pe la finalul liceului. Ceea ce nu va știi niciodată e că și mie mi-a plăcut de el până să intrăm la liceu. Nu știu dacă a fost vorba despre dorința de a avea o relație, fiindcă toată lumea avea o relație sau faptul că stăteam foarte mult unul cu celălalt, dar nu a durat mult până să-mi treacă.

El mi-a mărturisit la un moment dat că nu se poate gândi la nimic serios, fiindcă e prea devreme să se înhame la asta. Așa că la ce aș mai fi insistat?

De atunci am înțeles că între noi doi nu poate fi mai mult decât o prietenie. De asta încerc să păstrez între noi doi o mică distanță atunci când se deschide subiectul relații. Cu toate că, oricând a văzut pe cineva apropiindu-se de mine, starea lui s-a schimbat aproape cu totul.

— Mi-ar păsa de ea, încerc să glumesc, dar pieptul pare că se dezumflă automat, semn că ăsta nu a fost răspunsul pe care și l-a dorit să-l audă.

— Ești și foarte amuzantă în dimineața asta.

Mă mir că mai reușesc la ce zi complicată am avut ieri.

— Și tu prea dramatic, așa că hai să încercăm să trecem peste.

Sper ca într-o zi să-și găsească pe cineva doar ca tensiunea asta dintre noi să poată dispărea. Nu mi-aș dori ca prietenia noastră să se termine din cauza acestui subiect.

Intrăm împreună pe ușile care duc spre vestiare. Reușim să atragem câteva priviri sau Darren reușește asta. Cred că dacă s-ar uita mai atent în jurul lui, ar observa și el asta, dar e cu totul focusat asupra mea.

— Încă nu mi-ai povestit despre ce a avut Mianov de spus în apărarea lui.

Mă strâmb.

— Ce vrei să spui cu asta?

— Sunt convins că ai dat nas în nas cu el și i-ai spus despre ce a făcut după ce te-a lovit.

Rostește cuvintele foarte încet, dar pot resimți din ele ura.

Da, probabil și atunci a vrut să fie sigur că nu e ultima oară când mă vede în viață.

— Ai o imaginație bună.

Ne oprim în dreptul vestiarului meu, iar Darren se proptește în fața mea. Fața i s-a înăsprit. Oftez cu putere pentru că ne îndreptăm din nou către subiectele care nu îmi plac.

— Știm amândoi că am dreptate. Poate nu ai fost curioasă niciodată să privești în jurul tău, dar sunt multe persoane care vă văd împreună, iar zvonurile circulă destul de repede.

Pufnesc.

Ceva îmi spune că nu umblă zvonurile despre mine cât umblă el să afle chestii.

— Încep să fiu foarte curioasă de identitatea domniței cu care împarți dormitorul.

Își dă ochii peste cap din nou.

— Uite ce e, poate că mai am ieșiri cu fete, dar nu sunt ele cele care îmi zic. E doar ce vede toată lumea. Unele chestii nici măcar nu sunt curios să le aflu, ci pur și simplu apar persoane care mă întreabă despre voi.

Nu prea îmi vine să îl cred. La cât de puțin populară sunt, nu aș lua în considerare că există atât de multă lume care să-l întrebe despre mine și Xander. Mai degrabă aș crede că prietenii lui Xander trec prin asta, nicidecum Darren.

Știi tu totul, dar se pare că detaliile improtante nu au ajuns la tine.

Nu l-am auzit să întrebe despre Jimmy și totuși știe că în seara aia m-am văzut cu Xander. Nu a pomenit nimic de ziua de ieri. Cum e posibil ca el să afle doar o parte de informații dacă tot sunt atâtea persoane care vin să-i ceară raportul.

— Nu e nimic de spus, OK? Pur și simplu m-a ajutat cu ceva și eu am încercat să-i întorc favorul, nimic mai mult.

Darren rămâne surprins.

— Cum adică te-a ajutat?

Oftez.

— În prima zi de facultate era în același autobuz cu mine, iar tipii care se aflau și ei acolo au încercat să se ia de mine, Xander m-a ajutat să scap de ei. Poveste încheiată.

Îi spun toate astea cu speranța că va înceta odată toată discuția asta despre Xander. Cred că mai mult rău am făcut judecând după fața lui, care a devenit mai întunecată.

— Stai puțin, de ce nu mi-ai spus că cineva s-a luat de tine?

Așa de tare mi-aș dori să mă dau cu capul de primul perete care îmi iese în cale.

— În ziua aia mi-ai spus despre bunica, crezi că îmi stătea gândul acolo? Hai să fim înțeleși, eu nu am absolut nicio legătură cu Xander Mianov, am încercat să-l ajut doar pentru că m-am simțit datoare și așa mi s-a părut că pot întoarce binele făcut. Între noi nu este nimic și nici nu va fi, fiindcă suntem din lumi total diferite. OK?

Ești o mincinoasă atât de bună April.

Darren nu răspunde, ci se îndreaptă mai bine de spate. Ochii încep să fixeze un punct fix din spatele meu. Ce naiba?

— OK, ai drepate.

Aud brusc o voce răgușită vorbind și am impresia că dintr-un moment într-altul o să pic. Mă întorc către sursa vocii și simt că inima nu-mi mai bate în piept. În spatele meu la nici cinci metri distanță se află însuși Xander Mianov.

Privirea lui de gheață mai are puțin și taie prin mine. Mă încordez și-l înfrunt.

Așa e mai bine. Așa e mai bine.

Continui să-mi repet, dar de ce am impresia că mai am puțin și fac un atac de panică.